PRO ŞI CONTRA

Titlul este împrumutat după cel al unei cărţi englezeşti, ostilă  lui Napoleon. Din care trag concluzia, că omuleţul acesta, tare i-a mai complexat, pe unii englezi, umilindu-i. Începând probabil de la Abukir, şi nu mai ştiu Trafalgar pe ce loc este.

Acu…, matinal, înviorat de gândul unei cafele tari, cu aromă de Mădălina, într-o închipuită răcoroasă dimineaţă daneză, încerc , idilic, privind poza Elenei Udrea în costum de baie producător de valuri de presă, să înţeleg suferinţele lui Traian Băsescu, vizavi de zâmbetul mefistofelic, al lui Adrian Năstase, contracandidat la Preşedinţia Ţării.

 Şi unde doar forţa explozivă la votare, a românilor din străinătate,( parcă diaspora?!), i-a ciuruit infatuarea dată de aroganţa spiritualităţii sale profesorale,

Gânduri naïve, desigur, stimulate şi de pontoşenia matinală a soţiei mele.

 Îi spun: am nişte caise  uscate, cu aspect suspect, şi vreau să le opăresc puţin.

La care, ce credeţi, că-mi răspunde?

Da, înţeleg, le speli aspectul!

Cu tentă precisă pentru aspectul chiţibuşar al exigenţei mele în exprimare.

Apoi, Sorina Chirilă, o ieşeancă plină de replici scăpărătoare, a umplut cupa bunei mele dispoziţii matinale; (merită citit, ultimul ei post, “Dorinţa”)De la Sorina, mi-a rămas o expresie moralizatoare:

”Onu, tu dai tot din casă!”, în sensul că aş fi cam palavragiu. Mi-e dragă Sorina, din două motive.

Unul, este ieşeancă, locul activităţiii mele universitare/asistent,  şi nu este departe de Bârlad, centrul meu vital, din partea mamei.

 Şi mai are un merit fundamental. Nu mă minte! Nu-mi spune nici că-s genial, nici frumos, nici special.  Are însă un mod veridic, de a mă deruta:”Zice: “eşti cum gândeşti!” Şi vă daţi seama, îmi convine!

 Şi promit să nu-l contrazic pe vizitatorul care mi-ar spune:”Psiho-mental, Sorinuca, are dreptate! Că de-aci, s-a născut probabil şi Psihocibernetica Dr.Maxwell Maltz.

 O carte , ce merită citită, pentru cunoaşterea de sine.

O recomand şi Elenei Dragomir, pentru o prezentare de calitate!

 Am făcut o pauză, şi  în drum spre cumpărături, am  constatat ceva  care m-a eliberat de o apăsare destul de grea .

”Pentrucă m-am observat uitându-mă la picioarele femeilor, m-am întrebat speriat, dacă nu cumva sunt suprarenalian, ceva echivalent cu o hiperactivitate a suprarenalelor.

Cu alte cuvinte, un gen de hipertiroidie.

Azi, însă, am surprins şi femei, privindu-mi pe furiş picioarele.

O simplă curiozitate anatomică, mi-am zis,  şi m-am liniştit.

Acu…, pentru o verificare statistică a ipotezei, voi, ce credeţi!

De ce, noi oamenii,  ne privim cu jind, picioarele?

La final, cum “vorba multă, sărăcie”, nu mai am timpul necesar, pentru  titlul ales.

Rămâne pe altă dată.

Dar ceva “pro şi contra”, cred că tot am scăpat.

Onu

Publicitate

GÂNDURI!

În loc de motto: “Mulțumește-te cu ceea ce ai! Și… zâmbește!”-nroxana

Sub imperiul postului Sorinei, despre măicuţa lui Francois Villon, sub efectul vremii în încălzire,sau  sub cine ştie ce alte efecte astrale, azi, am o stare aparte.

Despre care, nu pot însăila multe cuvinte, dar pe scurt, mi-e duios.

În Panoul Statistici al blogului, am zărit urmele trecerii a două frumuseţi: dianeagu şi nroxana.

Aş vrea să precizez, că frumuseţea pentru mine, este o noţiune complexă, total străină de menajeria lui Dan Negru, al cărui zâmbet emancipat-tâmp, am senzaţia că îi coboară mult, cota valorică.

Pentru mine, frumuseţea este structura „trup -minte- suflet/spirit” în raporturi echilibrate între cele trei elemente componente. În general, în posturile mele,  nu scriu decât despre frumuseţi, la gândul cărora, mă simt bine, mă bucur plenar, de cele relatate!

Astăzi, de pildă,  mă voi delecta, şi sper, îmi voi delecta vizitatorii, cu un nume purtând pentru mine, o delicată încărcătură emoţională.Elena Roxana Neagu.

Prezentarea lui, a început încă din motto,în care îi transcriu aforismul al cărui conţinut, mi se pare edificator, pentru spiritualitatea habituală a emiţătorului lui.

Aşadar, după ce ai privit în fugă, avatarul Roxanei Neagu, rămâi cu percepţia unei învăluiri calde, de inefabilă blândeţe.

Feminitatea expresiei ovalului feţei sale, potenţată de ochii rotunzi şi blânzi, buzele exprimate de contururi, ce mie-mi par moi, sensibile şi calde, nu mă lasă indiferent.

Privindu-le, retrăiesc intens, dar senin necuprinsul eternului feminin.

E tare plăcută pentru un bărbat, reveria privind avatarul Roxanei Neagu.

Madi şi Onu

Pagini de Jurnal. ALIVE.

Prima zi, 2013. Sunt uşor buimac, de nesomn, dar ca să mă înviorez, sorb ultimii stropi de şampanie de aseară.

De fapt, după ce am deschis blogul, în aşteptarea, ahhh cât de înfiorată a unui mesaj de suflet, observ trei pinguri, unde,  un chip frumos şi surâzător,ce parcă a preluat toată energia verdelui în care este inundată tema blogului, îmi face o mare bucurie, spunându-mi că mă citeşte cu plăcere.

Nu sunt un narcisist, dar mă pierd, în bunăvoinţa eternului feminin.

Mă gândesc să scriu postul, şi o rog pe Sorina. Să mă ajute în ilustrare.

Să redau şi frumuseţea spirituală a lui Lorelei Mihalcea, posesoarea blogului din titlul postului, mi-e peste poate.

Doar Sorina, IT-ist consacrat, o poate face..

Nu mă refuză, dar nu mă cruţă de umorul ei tachinăcios.

Recunosc, nu-mi displace.

Îmi închipui că e în spiritul acelui „cei care se tachinează se… plac!” Şi cui, nu i-ar place să fie „tachinat” de Sorina?

Încântată, îmi promite să mă ajute, dar nu mă cruţă:”ai să faci din blogul tău, un album foto, cu frumuseţi!” Dar, suflet generos, mă linişteşte:” da nu-i rău să ştii, completează binevoitor, posturile!”

Înghit în sec, şi-mi amintesc emoţionat, cum mă tachina învăţătoarea mea, care cred că-mi simţea evident, dorinţa  de a o atenţiona.

Dar nu uit, că sunt bărbat, iar un bărbat adevărat, chiar „bun  ca pâinea caldă”, este aşa, până la prima „muşcătură”.

Pentru asta, n-am s-o mai rog să-mi completeze frumuseţea blogului, şi cu portretul ei, care mi se pare răpitor.

Odată  rezolvate preliminariile grafic estetice, revin la Alive.

Mă surprid plăcut, până la identificare, două aspecte al acestui blog.

Inundarea lui în verdeaţă, vibraţia culorii verde, având efecte sanogene fundamentale viului:

susţinerea hipofizei, (şi aci, îmi amintesc de faptul că hipofiza este într-un fel, regina sistemului endocrin, furnizorul hormonilor, pe care sistemul nervos îi foloseşte, să comande organelor să îşi modifice activitatea, în caz de nevoie;stress),

activează celula,

purifică,

vindecă,

este constructor tisular/ţesuturi.

Şi să nu uităm, că noi fiinţa umană suntem de fapt, un sac de celule

(circa 50 000 de miliarde de celule).

Apoi, o altă surpriză a acestui blog, pe lângă verde, este naturaleţea exprimării sincere.

Fără ea, comunicarea nu poate avea loc în maniera bucuriei  inerente fericirii sigure.

Ajuns aci, voi încheia prin:

mulţumesc, Lorelei/Mihaela Mihalcea/blog ALIVE, pentru urarea de 2013!

Madi şi Onu

„MĂRĂŞEŞTI!”

În loc de motto:„La băutură, sunt cel mai bun!”-Madi şi Onu

Azi, m-am sculat cu chef. Am senzaţia, că sunt inteligent, şi mă pricep la toate. Cred că aş putea fi al treilea, care să meargă la UE.

Îi spun soţiei:

– azi vreau să tachinez bloggeriţa preferată.

Nu m-a întrebat cine este şi nu i-am spus că mă gândesc la Sorina.

-Dar ce-ţi veni? mă întreabă ea uşor neliniştită.

-Da chiar, ce mi-a venit? răspund eu uşor derutat . Şi-mi amintesc brusc.

Aseară, m-am răsfăţat cu nişte Merlot roşu, demidulce, suficient, cât să- mi vină să fredonez nostalgic,melodia „Se mărită Mona mea”, şi să-mi amintesc de Schwartz , tractoristul evreu, cunoscut pe unul din şantierele Patriei.Petreceam ore plăcute, în compania lui ademenitoare. Într-o seară, am început să mă laud:

– că-s deştept, că ştiu multe, că n-am nevoie decât de socotitori, ca să fiu Preşedinte de colectivă, că…

–Stop, stop, să-ţi spun şi eu ceva, că am şcoala sufletului omenesc.

Mi-a spus-o de parcă m-a ameniţat cu un pistol.

Şi ca să-mi confirme că vorbeşte serios, a continuat,  pe un ton trist.

-Tu nu te-ai întrebat, de ce un evreu tractorist?

-Ba da, spun eu şovăielnic, dar.. –Nici un dar, sunt victima propriei mele prostii.

Cu ochii holbaţi, de uimire, că nu l-aş fi bănuit nici măcar de naivitate, cred că l-am încurajat spre destăinuire. Mai trage o gură de vin de Sighişoara, oftează, şi începe.Ştii că noi,(evreii), subînţeleg eu, preferăm activităţi intelectuale.

Ei bine, nici eu, aşa tractorist, cum mă vezi, nu fac excepţie de la regulă.

Am lucrat la Serviciile Secrete ale noastre, până m-au dat afară. Şi de-atunci, orbecăi prin lume, să-mi ispăşesc păcatul.

Impresionat,de tristeţea din vocea lui, păstrez tăcerea.

-Nu mă-ntrebi, ce am pe suflet?

-Ba da aş dori, dar îţi respect tristeţea, şi renunţ.

–Îţi aminteşti că te-am întrerupt, când te dădeai mare?

-Ba da, că am meteahna asta, când sunt băut.

-Ei bine, o avem şi eu, dar la noi, la Serviciile Secrete, sunt nişte reguli stricte: să nu ieşi sub nici  o formă, în evidenţă, ca să nu atragi atenţia asupra ta.

-Adică?

-Simplu: să fii cumpătat în toate: la mâncare şi băutură.

Să nu atragi atenţia asupra ta, prin tot soiul de parfumuri, şi de unguente; să nu te dai prea deştept; mai bine, mai prostănac. Aşa poţi atinge culmile consacrării dimensiunii tale.

-Şi?

-Şi eu nu le-am respectat, îmi plăcea să fiu ca păduchele în frunte, cum spuneţi voi,  aşa că m-au dat afară.

-Da tot nu te-ai lăsat!

-Încerc să-mi sting  amarul, prietene.

Compătimindu-l sincer, am încercat să-i liniştesc oful, întrebându-l aşa-ntr-o doară:

-Mă, tu nu cumva mă spionezi?

-Măgulit,m-a strâns de braţ: nu, prietene, n-ai fi interesant pentru mine!

Târziu, am auzit, că l-au găsit mort, într-un şanţ. Duhnea rău, a băutură.

Probabil, încercând să-şi înece amarul.

Ei drăcie, dar am uitat s-o tachinez pe Sorina.

De fapt, e o glumă, cu iz moldovinesc.

Cică într-un compartiment, dintr-un tren, se aflau doi călători.

Unul liniştit, cum spunea tractoristul, altul agitat.

La fiecare oprire a trenului, agitatul sărea şi deschidea geamul.

-Atunci, liniştitul spunea:

– „mă răşeşti!” Tot aşa, după mai multe staţii, agitatul, agasat, îi spune:

-Nu-i nici un „Mărăşeşti”, cetăţene !

-Uimit, liniştitul, îi răspunde:

-nu staţia „Mărăşeşti”, mă interesează;

doar te  atenţionam, că „mă răşeşti”.  Şi încercă să mimeze un acces de tuse.

Mi-a plăcut grozav gluma, iar în ultimul timp, parcă mi-e şi dragă.

Tachinez, desigur!

Ca în gluma aia, cu şefii statelor UE, ascunşi pe sub mese, de ameninţarea României, cu dreptul de veto, al lui Ponta.

Mi-a plăcut, că măcar într-un banc prost, s-a ştiut de frica României!

Madi şi Onu

EDA

În loc de motto: “Simplitate, “Nu mă complic…ce-a fost , a fost.
Sunt doar un om.
Şi viaţa are rost !”-Eda

Mă hotărîsem s- o mai răresc puţin, cu blogul.

Prea multe ieşiri la rampă ale Preşedintelui Băsescu, prea multe răutăţi, prea multe şicane. Nu sunt o fire conflictuală, deşi rareori îmi întâlnesc o persoană pe spiritul meu. Dar nici  crâncen, ca Traian Băsescu.

Dacă are loc impactul interior, mă retrag, pur şi simplu, sine ira et studio. Înainte de pauză, voiam să spun câteva cuvinte despre Ponta.

Azi, l-am văzut uşor defetist. Şi mi-a fost trist. M-am redresat, ascultându-i discursul, despre care, am impresia, poate subiectivă, că este demn de analele Retoricii universale.

Cu asemenea gânduri, mă uitam la Panoul de Statistici, când am observat o nouă prezenţă la „Followers”.

Şi aşa cum ,când sună soneria   de la intrare, mergi să vezi cine este, am deschis rubrica respectivă, să mă bucur de surpriza plăcută.

Era Eda.

După avatar, o copilă, cu ochii mari şi negri, ca ai Ilenei Cosânzeana, larg deschişi, parcă ar vrea să cuprindă în ei toată Cunoaşterea.

Bustul delicat- feciorelnic, mă emoţionează.

Îmi aminteşte de clipele din „Suave amintiri”.

Într-un cuvânt, o frumuseţe smulsă din  lumea basmului.

Blogul ei, vizitat de ieri, o altă lume: a rimei sincere, a năzuinţei cunoaşterii de sine.

Motto-ul şi „Nu-mi place să călătoresc prea des,
Dar cât trăiesc , n-am de ales;
Căci trenul neoprit e viaţa ce-o trăim”,

sper să vă dea o impresie clară despre înţelepciunea orientală a acestei apariţii fragile, ca o floare de lotus.

Citind-o, mi-am amintit de Mircea Eliade.

Dar n-aş vrea, s-o nedreptăţesc pe Sorina, fata cu ochii căprui, şi privirea interiorizată,

parcă încercând să desluşească tainele Universului Invizibil.

Privindu-i colţurile gurii uşor- pesimist lăsate, simt  îndemnul, s-o cuprind de umeri, şi aplecându-mă tandru,  asupra lor, să le sărut, spre încurajare.

Şi totuşi, căldura sufletească pe care o degajă, te face să cauţi siguranţă  la aura ei proteguitoare.

Opusă Sorinei, flux news, are o privire neutră, uşor scrutătoare, uşor avertizoare, că ai de-a face cu o persoană care te ţine sub o obsevaţie riguroasă.

Mă simt bine, în prezenţa privirii ei.

E drept, nu ca la paravanul protector al Justiţiei independente, protejate la rândul său, de doamna comisar comunitar,(nu stalinist), Reding.

În final, sper…., s-a văzut, cum  trei perechi de ochi-oglinda sufletului”, te pot înturna, de la ce-ai hotărât  “toată viaţa de-o noapte”.

A…, bine-ai venit, Eda!/http://rosedeny.wordpress.com  .

Madi şi Onu