Arhive pe etichete: soţia

Constituţie sau „reconstutuţuire”?

Motto:

”Secret, secret, dar să ştim şi noi!”-Caragiale parafrazat de noul PNL.

Soţia mea, mai matinală, mă ţine la curent, cu politica de pe malul Dâmboviţei.

–Auzi, că Tăriceanu este forfecat de unii!

–„De cine?”

Până să-mi răspundă, cineva vorbeşte despre art 76 din Constituţie.

Iau Constitutia, dar am o eziare. Dacă şi ea a devenit precum Cartea Sfântă, după ce a intrat pe mâinile Martorilor lui Iehova? Cu mâini tremurânde,  desschid articolul despre care se făcuse vorbire.

Este inclus la Autorităţile Publice. Parlamentul.

Şi spune în alineatul (1)

Legile organice şi privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.

Nu pricep mare lucru.

Cum de voi fi îndrăznit să candidez şi eu la Camera Deputaţilor?!

Bine că nu m-au ales, şi au preferat pe alţii mai inteligenţi.

Oare toţi parlamentarii or pricepe aşa de greu spiritul Constituţiei?

„În dorul înţelegerii”, răsfoiesc , şi ajung la

Capitolul II.Preşedintele României.Art 80.Rolul Preşedintelui.

Aoleu, altă belea.

Bine că nu mi-a trecut năzbâtia să devin Preşedinte.

Citesc şi redau cele două alineate:

1.Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

  1. veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului., precum şi între stat şi societate.”

Aoleuuu.., prea greu.., numai Preşedinte să nu fii!

Mă gândesc la trecutul glorios al domnului Băsescu şi mă întreb:

–” sub ce formă se pot face toate acestea?”

Să nu se ia Antena 3 şi de domnia sa noul Preşedinte?

Totul devine confuz, şi nu văd cum o poate scoate la capăt.

Aşa că mă las păgubaş să mai gândesc şi aştept Decizia Curţii Constituţionale:

”poate rămâne  senatorul PSD Dan Şova, protejat de domnul Tăriceanu, un pericol public pentru „adepţii drobului de sare?”.

De fapt, vorba nu ştiu cui, din postul de ieri, care mă avertiza, „o să mă încui în casă, pentru a evita o întâlnire fioroasă, cu Dan Şova.

Aşa cred că ar arăta „lucrul bine făcut de un român!”

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

P 30, De ce Iohannis Preşedinte?

Cred că mă aflu sub imperiul ultimilor impresii, ale discuţiei cu ginerele meu, a cărui bunică după mamă este o veritabilă nemţoaică.

Sau poate săsoaică?

Cert este că băiatul se comportă ca o redutabilă maşină, în spaţiu şi timp. Este o reală plăcere , să vezi cum îşi organizează viaţa, şi mai ales, cum şi-o trăieşte.

Un adevărat „sistem de operare”.

Ieri, discutam cu el despre Iohannis, şi m-a încurajat în speranţele mele.

–Dar să ştii, că fără o mână de fier, în executiv, degeaba legi şi dorinţe.

–La noi, aşa ceva? replic eu râzând.

–Poate aduce Iohannis vreun robot japonez, pe care să-l promoveze Şeful Cancelariei Prezidenţiale, unde să nu mai aibă loc nici un tembelism faţă de aplicarea legii. Continuă el.

–Dar singur, înconjurat de de-ai noştri patrioţi? întreb eu ca un mieunat leşinat.

–Nu-nu, mi-o întoarce el cu ton de Bismark.

Le va implanta nişte cip-uri, care la semnalul evaziunii fiscale, să-l zbuciume pe demnitar, până îl va lichida pe evazionist.

–Aha, aşa ca nişte silicoane. Că nu vezi ce apetit indecent au siliconatele noastre, de la tv-uni de a se dezbrăca, pur şi simplu?

–Ei…, nu, să nu revenim la băşcălia de care spunem că ne dorim să scăpăm!

Mă punctează prusac , băiatul.

Mă resimt, de ce să nu recunosc! Sunt ţâfnos ca oricare aflător despre drepturile democratice.

Închei scurt, să ştie cu cine discută.

–Să vedem ce zice şi Gabi, (soţia lui), şi „memento mori!”, fiica mea.

Cu zâmbete largi, el blond, eu daco-roman, aşteptăm nerăbdători alegerea lui Iohannis, Preşedinte.

Consecutiv, îmi amintesc de un coleg, înfricoşat să revină în Germania, de teamă să nu fie arestat pentru nişte impozite neachitate la timp, fiscului german.

Arestul ca arestul, că doar n-o fi pe viaţă, dar discreditarea lui ca necinstit i-ar fi fatală ca om de afaceri.

Cine s-ar mai uita la el?

Ginerele reapare, cu nişte doze de bere „că e prea cald afară” zice el.

Turnăm în pahare şi cu urarea „Prozit!” începem golirea lor.

Onu

 

 

6 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Politică

BUNSIMŢISM

În loc de Motto:”Neruşinarea le ştie pe toate!”-Viorica Ionescu
Sunt nevoit să explic sorgintea acestei aserţiuni a soţiei mele.
Azi dimineaţă, soţia vorbea cu o doamnă, în holul blocului, despre o factură de la REBU(Serviciul de Salubritate al Capitalei)
Un „domn” din bloc, ciocăne la intrare, făcând semn să i se deschidă. Doamna, ca orice om educat, îi deschide. Credeţi că a urmat un mulţumesc sau scuze pentru faptul de a fi întrerupt discuţia, deşi personajul avea breloc şi cartelă electromagnetice să-şi deschidă singur?
Nu ! Pe un ton mojicesc, i se adresează doamnei
–„Credeam că eşti portar!”
–Dar o cunoştea? O întreb eu nedumerit pe soţia.
–Neruşinarea le ştie pe toate! A fost răspunsul.
Mândru de spiritul soţiei, am ales remarca ei drept înlocuitor de motto pentru ceea ce mă roade să spun. O mâhnire personală de ordin educativ.
Aseară, la postul autolăudat că ar avea cea mai mare audienţă, a fost prezentat un filmuleţ de genul „lezmajestate”. Cu lux de pretexte, ca ale torţionarilor securişti, de sadică amintire, prezentaţi suculent de acelaş autolăudat, când căutau nod în papură deţinuţilor politici, pentru a le face probabil pe plac, şefilor lor gradaţi în ofiţeri securişti, am asistat la o astfel de încercare asupra Preşedintelui Băsescu. Probabil de a mi se inculca ideea că vezi Doamne, la o întâlnire la Bruxelles, reprezentanţii de vârf, ai statelor europene  şi-ar fi uitat buna creştere diplomatică, nu în gestul de a-şi fi urmărit interese statale directe, când au discutat cu personalităţile europene, care le interesau politic,  ci în a-l fi ignorat, vezi Doamne, pe Preşedintele României, ca un afront faţă de propaganda împotriva sa. Probabil justificată, că nu am veleităţi de SIE-ist.
Am fost, şi sunt mâhnit, de asemenea tertipuri comunistoide.
Când îmi exprim revolta faţă de asemenea gesturi incriminatoare, fabricate adhoc, din orice, îmi amintesc o întâmplare din copilăria mea de licean gălăţean.
Într-o dimineaţă, în drumul spre şcoală, mi-a ieşit în cale, un individ, un soi de interlop de-al zonei, s-a proţăpit în faţa mea, şi trosc o palmă, după ce m-a întrebat demn:
–„De ce m-ai înjurat bă.., ieri?”
Sora mea care conducându-mă cu privirea, a asistat la lovirea mea, i-a spus tatei.
Tot ea  mi-a povestit seara:

–Tata a luat cu el ciobănescul nostru credincios, şi s-a oprit la poarta derbedeului. Ce-a fost mai departe, nu mai ştia după ce tata a intrat în curtea ăluia.
Eu ştiu doar urmarea. că până la terminarea liceului, nimeni, din cartier,  nu s-a mai luat de mine sub pretextul
”de ce m-ai înjurat, bă?”
Pentru că teribilismul laşului, se bizuie pe „lipsa de atitudine”.
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

Dreptul de a zâmbi

 Zilele trecute, un prieten, mi-a adus un manuscris. Cu titlul postului.

-Ce-i cu el? întreb eu derutat.

-E al soţiei mele. Uită-te prin el, şi spune-mi ce părere ai!

-Doar atât?

-Şi dacă apreciezi că merită, publică-l pe blogul tău.

-Dar ea ştie? Dacă sunt nişte aspecte intime, nu pot face aşa ceva!

-Ştie, şi nu cred să aibă ceva împotrivă.

Am luat manuscrisul, şi l-am citit cu sufletul la gură.  Mi-a atras atenţia viaţa plină de dramatism a soţiei prietenului meu. L-am invitat la mine, să rediscutăm decizia publicării materialului pe post, având în vedere că momentele efectiv tulburătoare ale vieţii soţiei lui, nu vor fi de natură să-i deranjeze liniştea conjugală.

–Nu dragul meu, nu este cazul. Încă nu cunoşti esenţialul. Ştiu totul de la început. Şi mai ştiu, că fericirea mea absolută, atârnă de un fir de aţă.

–Cum, ce vrei să insinuiezi? am strigat eu alarmat, la el.

-Păi, să vezi, dar mai ai Napoleonul ăla al tău?

-Da, imediat, am sărit eu în sus de nerăbdare, să aduc elixirul întâlnirilor noastre, vestitul coniac Napoleon.

Şi după ce ne-am relaxat cu câte un păhărel, l-am bătut ştrengăreşte pe umăr, a încurajare.

-Ei, s-auzim, bărbate! Nu bănuiam, să am în faţa mea un caracter bărbătesc, integru. Îi simt o uşoară ezitare, şi mai umplu din nou păhărelele.

–Nu, nu, îmi opreşte el mâna, vei vedea că nu este cazul.Eu nu rezist, să nu plimb prin gură, licoarea cu virtuţi napoleoniene.

-Noi nu am discutat despre fericirea mea, dar tu nu ştii, că ea atârnă de un fir de aţă, de intuiţia unui bărbat, de a reveni în ţară, de pe meleaguri străine!

–Hai, nu mă mai fierbe! mimez eu nerăbdarea, să-i dau curaj.

–Bine, tu o ştii pe Ela soţia mea!

– Da, şi uneori, de ce să-ţi ascund, te invidiez pentru caracterul ei integru.

-Aşa este, ai apreciat corect. Iar ca argument am să-ţi aduc taina căsniciei noastre.

-Taina?

-Da şi sper să nu mă judeci superficial.

– Spune odată! Nu –mi mai stăpânesc eu curiozitatea.

– Ei bine, eu cu Ela, suntem căsătoriţi de opt ani, suntem fericiţi de opt ani, dar totul sub semnul provizoratului.

– Provizorat?adaug eu copleşit. La voi, provizorat?

– Da! Înainte de a ne decide să ne căsătorim, ELA mi-a povestit tot dramatismul vieţii sale. Ceva cumplit! Dar,Dumnezeu, ca nouă tuturor, i-a purtat de grijă. I-a trimis în cale, un ajutor sufletesc. Un bărbat, pe nume Marian, care i-a spus tandru, că : ”Dragostea nu este doar sex!”

Cu alte cuvinte, un înger protector, a cărui gingăşie sufletescă, a salvat-o din iadul îndoielilor asupra vieţii, şi mai ales a celei de cuplu.

-Şi, şi? Strig eu nerăbdător.

– Din cauze inerente vieţii, Marian a plecat în străinătate, şi au pierdut legătura între ei. Dar ea, se simte vinovată de acest fapt, şi mi-a spus că s-a jurat, că în cazul în care Marian, reapare, şi doreşte să se căsătorească, ea a decis , ca indiferent de starea civilă, să rămână cu el, definitiv. Şi, înainte de a decide să ne căsătorim, m-a întrebat, dacă aş accepta căsătorirea cu ea în asemenea condiţie.

-Adică, în momentul reapariţiei lui Marian, să vă despărţiţi? Şi nu crezi că e aproape nefirească o asemenea decizie?

-Da, mi-a răspuns el. Iar cât priveşte firescul deciziei, m-am gândit la câtă linişte îmi va conferi viaţa împreună cu ea, şi mi-am răspuns că este normal. Şi n-am greşit!

-Da, n-ai greşit! Şi mi-am derulat în minte , anii de coşmar, ai primei mele căsnicii, când n-am fost departe de a-l imita pe Alexandru Odobescu, în disperare de cauză.Apoi, comparaţiile  mi s-au învălmăşit în minte. M-am uitat lung în ochii senini ai prietenului meu, şi mi-am spus. Ce caracter! Poate că fericirea trăită de el în aceşti ani, va compensa restul vieţii, în cazul în care va reapare Marian?

M-am apropiat de el, l-am îmbrăţişat, şi i-am spus. Da, dragul meu, Jurnalul soţiei tale, merită să fie cunoscut. Fie şi pentru caracterul şi demnitatea ei feminină, pe care nu cred să o mai întâlnim. Te rog să-i transmiţi, ce crezi tu mai frumos, din partea mea. Şi că de mâine, Dreptul de a zâmbi, va apare zilnic, pe blogul meu, până la ultimul rând al manuscrisului.       ( VA URMA)

                                                                                                                      Onu

 

7 comentarii

Din categoria Proză

PAROXISM

Ieri, ina15, s-a arătat surprinsă, parcă neplăcut, de prezenţa Biancăi, pe blogul meu. Acu, dacă mă gândesc, are dreptate. Dar dacă mă gândesc mai bine,  o indiferenţă din partea mea, ar echivala cu un soi de nepăsare, un gen de nesimţire/indolenţă, faţă de comportamentul concetăţenilor mei chiar vizavi de de sine.  Deşi se spune că gândul acţionează instantaneu, văd că „biancaisteria” tinde să atingă paroxismul.

Nu mai departe de zilele trecute, am observat la Cristian Brancu, accente, bine dozate, de dezacord cu interlocutoarea, care probabil fusese invitată pentru ponegrirea Biancăi.

Acu.., mă întreb şi eu, dacă mie, mi se pare că soţia lui, are ochii cam alunecoşi, o pot suspecta de infidelitate faţă de el?

Sau, cum s-ar simţi el, dacă asupra soţiei lui, o Doamnă indiscutabil onorabilă şi , în opinia mea, în afară oricărei bănuieli, soarta ar întina-o în maniera gesturilor lui calomniatoare, privind-o pe Bianca?

Probabil că ar reflecta , şi ar conchide, că, mai bine un ban mai puţin, dar o conştiinţă mai  controlată.

Ieri, însă, tot la acelaşi post, Mihai Morar, stimulat de simularea leşinului, a organizat adhoc, un circ stars, de m-am întrebat în sinea mea, dacă nu cumva, este şi el, vreun talent nativ.

Cu concursul, artistic, benevol probabil, al rudei Oanei Niculescu Mizil,  al unui vocalist, mai degrabă, decât cântăreţ, şi cu ajutorul   unor pseudoactriţe de duzină, a  organizat un „muzical” jalnic, la care, în entuziasmul lor artistic, fetele, mai, mai să rămână goale.

Iar el, cu un aer tâmp, exulta de autoadmiraţie.

Ce mai conta omul Bianca?

Mă opresc aci, cu filozofarea, că dacă biserica are într-adevăr grijă faţă de om, mă uimeşte neincriminarea  din partea Înaltului Cler, a unor asemenea  atitudini.

Că nu vor fi respectate, n-ar fi rău, de ştiut, cum ne raportăm  la ipocrizia cu iubirea creştină, faţă de aproape.

Oare, relatările despre înţelegerea Magdalenei de către Isus, să fie doar poveşti biblice?

Oare morala creştină, despre iubirea faţă de om, să nu aibă nici un impact, asupra acestor indivizi, iar semnul crucii, să fie o blasfemie?

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

LA O CAFEA

Dimineaţă! Cu soţia, ne bem liniştiţi cafeaua.

-Eşti obosit, sau uşor trist? Mă întreabă ea, cu un aer mucalit de îngrijorare.

 O cunosc bine, şi mă aştept la o şotie.

–Nimic special, mă gândeam aşa! Îi răspund eu.

–Vrei să-ţi vorbesc despre Bianca?

-Aaa, asta era! Murmur eu, amuzat, şi o stimulez:”spune, spune, te rog, nu mă mai tortura!”

 Ştiu că soţia mea are un umor subtil, nenociv, cum este aspirina tamponată.

Spre exemplu, eram internat, motiv pentru care am căpătat o constipaţie cumplită.

Într-o zi, după o altă încercare neizbutită, cu un aer mucalit, îmi pune o mâna pe umăr, şi-mi şopteşte:”lasă, va fi bine; acum, ia-mă de gât, şi spune-mi tu!”

Sunt adeptul umorului rafinat, iar poanta ei, absolut ştrengărească, a avut un efect uimitor. Relaxat, abia am reuşit să intru la timp în cabina wc-ului.

Aşadar, spune soţia, Bianca, s-a confesat, că a înşelat doar trei bărbaţi.

După care, a urmat un hohot de râs masculin, lugubru.

-Acu, hai să fim realişti. Regia acestui oftat mascul, ca şi regizorul însuşi, cred că  este generată de cei cărora le curg balele după nurii ei. Eu nu cred că  este chiar atât de mefistofelică, după cum o creionează aceste lichele invidioase. Părerea mea este că are o feminitate şarmantă, după care , poate mulţi tânjesc.

– Să ştii, continuă soţia, şi poate că unii, mai animăloşi, îşi dau în petec,  fapt netolerat de sensibilitatea ei, de unde şi starea conflictuală inerentă.

Nici nu apucăm să conchidem, că la Protv, apare ea, într-o postură confesivă. Eu, posesorul a multiple complexe atitudinale, înclin să-i dau dreptate. Soţia, are un caracter  de neegalat, şi îi acceptă confesiunea.

–Mai bine te făceai preoteasă, i-ai fi împărtăşit pe toţi.

– Bine, dar gândim la fel, de fapt, de ce spui aşa?

– O spuneam admirativ, faţă de înţelegerea ta!

Şi învăluindu-ne cu o privire caldă, uităm de Bianca.

Între timp, apare soţul acesteia, Victor Slav, hăituit de ziarişti.

 Nu disting întrebările. Îl aud pe el, care agasat, răspunde: „deocamdată,  suntem  căsătoriţi, şi nu am ce comenta!”

Uite, un bărbat demn! Îmi spune soţia admirativ.

De l-ar cruţa şi ea, de surprize neplăcute.

De! Am conchis eu.

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Personale

AŞ ÎNCERCA,

Aş încerca, o poezie să  compun

Dar despre ce să spun?

Dacă şi Ponta , aproape primul om din Stat

Ar fi corupt şi demascat,

De cine?

De primul… om din stat, cu Ponta, coabitac

Soţia-mi spune:

-Stai domol, îl face Ponta mototol

-Da măi, dar nici chiar aşa,

Cum ne va mai privi China?

De ce nu-l arestează naibii,

Măcar aşa, de ochii lumii,

Că e cogea om de stat,guraliv, neînfricat!

-Aşa e, corect,  ai sesizat!

Că dacă era ceva, la DNA nu-l invita?

-Nnnuu ştiu, o las eu mai moale

Că doar n-o să-mi tulbur armonia tihnei mele cu soţia

Pentru cearta unor doi,

Ţara, trăgând înapoi.

          Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET, Râsu/Plânsu