Ruxandra

Crăciun Fericit, tuturor!

Se spune că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii.

Obişnuiţi cu superficialitatea abordărilor fizice, scăpăm din vedere, că multe din greutăţile vieţii, ele le suportă nu doar cu demnitate ci şi cu o superioritate de neechivalat .

Astăzi, mi-am amintit de Ruxandra, colega mea de serviciu.

Condiţiile au făcut ca ea şi famila ei să ajungă în Canada, unde au primit cetăţenia canadiană.

Până să plece, mai conversam telefonic.

Într-o zi, soţul ei, un bărbat destul de categoric, mi-a dat de înţeles că îi cam deranjez.

Mi-a sărit, cum se zice ţandăra, şi i-am spus ei, care era la al doilea receptor:

-”Măi…, nu te supăra, dar aminteşte-i individului obaznic, situaţia că tu trebuia să fii la program, şi astfel, nu-l mai deranjam!”

Ce reacţie credeţi că a avut?

-„Domnule…, „individul obraznic” este soţul meu, şi în consecinţă, vă rog să vorbiţi cuviincios despre el! Mâine vin la program, să lămurim ce neclarităţi mai sunt!”

A venit, am lămurit totul, i-am prezentat scuzele cuvenite, şi ne-am despărţit aceeaşi prieteni, dintotdeauna.

Au plecat, în Canada, dar, foarte interesant, Ruxandra, îmi trimitea periodic veşti despre ei, de pe unde călătoreau, cum le mergea afacerea. Eu, mai leneş, nu îi răspundeam, decât prin mătuşa soţului cu care eram vecini de scară. A durat totul, cam peste doi ani.

Într-o zi, mătuşa a decedat.

A venit soţul ei, nepotul, s-a ocupat de cele cuvenite, inclusiv vânzarea apartamentului defunctei. Din acele momente, Ruxandra mea a dispărut.

Nici ilustrate, nici scrisori, nici telefoane, de parcă nu ar mai fi existat.

Nedumerit, am povestit cazul unei colege, prietenă de familie cu ea.

-Ei şi tu, măi Onu, valoarea ta, consta în existenţa mătuşii, pe care trebuiau să n-o ştie prea singură.

–Măi…, de aceea, probabil, că mereu mă întreba la telefon, ce mai ştiu despre bătrână.

Adică în asta consta preţuirea ei pentru mine?

-Dragul meu, nu cunoşti vorba:”Cherchez la femme!?” Ia fii tu mai atent!

-Formidabil…, câtă tenacitate, numai voi femeile puteţi fi în stare de aşa ceva!

Am scris acest post, ca expresie a respectului şi admiraţiei pentru tăria de caracter a feminităţii!

Onu

Publicitate

PASIUNI, 8 Gelozie bolnavă.

Ritualul respectat…, în timp ce mă înfăşor în halatul de baie al soţului Donei, îi spun:
-Ei, îmi povesteşti?
Fire înzestrată de natură, să iubească, Dona, îmi răspunde vioi:
-Imediat, stai să mă aşez comod! Şi după ce-şi cuprinde provocator, cu braţele genunchii aduşi la bărbie, începe:
-Ştii, am avut un soţ minunat. Înzestrat cu tot ce şi-ar dori orice femeie, pentru ca să nu mai aibă nevoie de escapade extraconjugale. Hormonal era fericit. Şi poate de aci i s-a tras.  Îmbrăţişările noastre, parcă, se petreceau sub soarele deşertic. De aci, şi entuziasmul meu , de care, în loc să se bucure, devenea nefericit.
Îşi închipuia că toată evoluţia mea în braţele lui era trăită cu gândul la alt bărbat.
Cuprins de un complex de inferioritate devenise o epavă. Adrenalina lui, care parcă-mi era injectată direct, a slăbit. Am încercat să nu mă mai manifest, lipsindu-mă de bucuria  exprimării plăcerii care-mi clocotea în sânge. Iar n-a fost bine. Aluziv, mi-a spus:
-Cred că nu mă mai placi!
Eram derutată, nu mai ştiam cum să reacţionez.
Într-o zi, i-am simţit lacrimile pe obraji.
L-am îmbrăţişat, întrebându-l:
-Ce faci, ce s-a întâmplat?
S-a ridicat şi, cu o faţă chinuită, mi-a spus:
-Te rog, nu te supăra, nu mai pot, nu mai rezist!
Am înţeles că situaţia devenise gravă, aşa că i-am spus:
-Dragul meu, aşa nu mai putem continua! Ori îţi scoţi din minte obsesia că aş avea un iubit care mi-ar provoca stările de plăcere, pe care ştii că ţi le datorez, ori ne despărţim. Aşa, am luat decizia despărţirii. După doi ani, de fericire intimă.
-Păcat! Să fii un tip suprarenalian şi să sfârşeşti în lacrimi! Am mai îngăimat eu.
Am simţit nevoia de aer, de libertate.
La plecare, Dona m-a îmbrăţişat pătimaş. Ne-am promis o reîntâlnire, în duminica următoare.Îmi plăcuse. Ştiam că voi avea nevoie de exuberanţa ei.(va urma)
Onu