Arhive pe etichete: stăpân

DUPĂ STĂPÂN, ŞI SLUGA!

Titlul, poate ţine loc, şi de motto, dar ar mai fi destule proverbe româneşti despre prostie şi trădare!

Când o bubă, a prins coajă, nu o zgândări, să faci loc microbilor care abia aşteaptă. Adică, dacă USL, a prins o stabilitate a vârfului în sondaje, atunci, nu te apuci de remarci de genul:

cum este cu baronii locali, mai există? Din seva suptă de la localnici, o parte, nu se poate reîntoarce la ei, să nu mai fie nevoie de ajutorul lui Ungureanu?”

Sau, „de ce-şi petrece Paştele Victor Ponta, în Dubai?”Socrul său, parcă este preot, nu?

îşi întreabă una, cu un zâmbet strâmb, în colţul gurii, invitatul PSD-ist.

….Dana, ce pot să spun, este „că tupeul  lui Ungureanu, se trage de la discursul  lui Ponta, în  şedinţa de investitură!”,

a intervenit abrupt, Radu Tudor, privitor la acţiunea trădătoare de vânzarea Cuprumin, pe furiş. Cu ochii sticlind, şi o mişcare a capului, parkinsoniac-incipientă, te întrebi, uluit şi umilit, ce joc murdar, face personajul, împotriva USL, prin incriminarea lui Ponta!

Nu-ţi rămâne decât curiozitatea deplasată, asupra cum o fi arătat Stăpânul, în momentul aplicării „soluţiei imorale”.

Sau impresia: ”când trădează, stăpân şi slugă, tot un deşeu fiziologic!”

Ca la  final, să te întrebi derutat:”se conturează o nouă soluţie imorală?”

Poate că, liderii USL, ar trebui avertizaţi?

                                                           Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...