Arhive pe etichete: stroke-uri

ABRAHAM MASLOW ŞI FACEBOOK

Mărturisesc, nu pricepeam rolul şi impetuozitatea dezvoltării reţelei de socializare Facebook.

Mergând până acolo, încât unii îşi notau gândurile suicidare. După o informaţie sumară ,superficială, credeam că reţeaua respectivă, este locul celor în căutare de alinare sufletească. Un fel de pungă emo, sau de aurolaci. Nu mă interesa problema,  rezolvându-mi aşa ipoteticile frământări sufleteşti, prin lumea cărţilor, sau prin aşa zisa vizualizare creativă. Până acum câteva zile, când am vrut să scriu despre ce este „SINELE”.

Scotocind prin biblioteca personală, am găsit o carte, pe temă. Citind-o, n-am priceput prea bine (nu am realizat), cum se spune, ce este „sinele”, dar am descoperit că FACEBOOK nu este un capriciu, un mediu de exprimare a unor  stări strict personale, ci un mediu propice manifestării vitale a individualităţii umane, în baza unor „trebuinţe” sau „dorinţe” psiho-mentale, le-aş spune.

În opinia psihologului american, „în toate fiinţele umane,există o voinţă activă de sănătate, un impuls spre creştere şi spre realizare, a potenţialelor umane”. De fapt, se ştie, că omul este animat , în toate acţiunile sale, de trebuinţe, sau de „dorinţe” (conform lui Freud şi budismului).” „Este evident, spune autorul cărţii mele, că omul gândeşte- adică  îşi utilizează funcţiile intelectuale şi psihice ale creierului său- în raport cu trebuinţele sale, cu dorinţele sale. Şi există puţine lucruri pe care omul le face (actele sale) fără a fi motivate de aceleaşi trebuinţe, de aceleaşi dorinţe”.

Astfel, Maslow, observă că la oameni există trebuinţe”secundare”, şi care nu apar, decât atunci, când trebuinţele aşa- zise „primare” sunt- relativ satisfăcute.

În consecinţă, Maslow, recunoaşte că pe lângă nevoia de supravieţuire ( necesitatea de aer, de somn,de protecţie contra fenomenelor naturale, de hrană, de băutură, de reproducerea speciei etc.), unanim recunoscută, omul mai are  o altă trebuinţă fundamentală, mai puţin cunoscută:nevoia de stroke-uri.

El numeşte stroke o unitate de contact uman., şi apreciază, că în absenţa  stroke-urilor, sistemul nervos  (şi în mod special măduva spinării) poate să se „altereze”.

La nivel psihomental, stroke poate fi asimilat caloriei, la nivel fiziologic. Ca şi la aportul caloric, este variabil periodic.

Astfel, unele zile sunt sărace în stroke-uri (o singură privire în mulţime, un „bună ziua” rapid etc.),

altele sunt medii (shimbul de informaţii profesionale, discuţii scurte),

iar altele, sunt bogate în stroke-uri ( conversaţii lungi, jocuri,intimitate, discuţii lungi în contradictoriu, dispute etc).

Ca să nu indispun logoreic, mă opresc. Presupun, că justificarea Facebook, pentru a rezolva în plan virtual, nevoia noastră, de contacte umane, în plan spiritual, este demonstrată. Pentru mine, cel puţin!

Mai adaug: asemenea gândurilor: pozitive (valorizante )şi  negative (devalorizante), şi stroke-urile pot fi: pozitive (expresie de consideraţie, de afecţiune, remarci valorizante: complimente, presupun; jocuri etc.) şi negative (remarci nepoliticoase, desconsideraţie, insulte etc.)

Sursa: Descoperirea sinelui, de Rene’ de Lassus.

 Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Diverse ...