Arhive pe etichete: „Suave amintiri”

RELUARE

 În loc de motto:” Când eşti trist, scrie!”-Onu

Azi, am presupun, un început de depresie.

Şi dacă-mi privesc puţin starea, cred că în blogosferă există multe asemenea începuturi.

Voi încerca să lupt cu ea, prin metodele  recomandate de psihologie.

Am observat însă, în blogosfera feminină  multe texte, în care fetele-şi descriu nostalgiile.

Ba unele, mai dotate cu nişte proeminenţe, la a căror discreţie, nu prea ţin ,  le expun într-un text, provocător de dorinţă.

Ornametat cu prezenţa cât mai fantezistă a acestora.

În postul , „Suave amintiri”, am descris începuturile înfiorate ale acestei tainice plăceri a vieţii.

N-am să ascund, că mă tulbură ideea vecinătăţii unor asemenea proeminenţe.

Potrivite ca mărime,  cât să încapă în căuşul mâinii mele, înfiorată de gândul atingerii lor .

 Cu forme delicate, şi străluciri brâncusiene, tinzând parcă, spre perfecţiunea sculpturală.

Aşa, spre exemplu, mergând pe blogul…., dar mai bine, nu..!

Căutaţi şi sigur, veţi fi găsit.

Pe un blog feminin, am văzut o asemenea operă de artă, înfiorată parcă de suprafaţa de susţinere, pe care fusese expusă.

Dar, încep să mă îngrijorez. Un simptom cert al incipienţei stării depresive, este această pornire razna, prin blogosferă.

Mai ales că intenţia mea era de reluare a postului despre sănătate, promis, câtva timp în urmă.

O voi face imediat, chiar cu   un argument de impact.

Aflat tot dintr-o carte.

De fapt, un experiment simplu, despre hrana vie şi hrana moartă/gătită.

Luaţi două boabe de porumb. Pe unul, fierbeţi-l, , pe celălalt, nu.

Apoi, însămânţaţi-le, într-un ghiveci de flori. Din cel nefiert/viu, va răsări o plăntuţă de porumb.

Din cel fiert/mort, nu!

Aveţi dovada, că prin prepararea hranei, viul(factorul invizibil) din alimente, este distrus. Iar viul din hrană, îl constituie enzimele, care la o temperatură de peste 47 grade Celsius, sunt complet distruse, şi nu mai reuşesc, să-şi îndeplinească funcţia de digestie.

Iar nedigerate, resturile alimentare sunt depoziate sub formă de deşeu/gunoi alimentar, în locurile stabilite de corpul fiecăruia:şolduri, coapse, abdomen, torace, unele organe interne.

Mai plastic: „o baterie  descărcată, nu mai luminează, pentru că activitatea invizibilă sau factorul de energie s-a pierdut.”

Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Sănătate, Univers feminin

EDA

În loc de motto: “Simplitate, “Nu mă complic…ce-a fost , a fost.
Sunt doar un om.
Şi viaţa are rost !”-Eda

Mă hotărîsem s- o mai răresc puţin, cu blogul.

Prea multe ieşiri la rampă ale Preşedintelui Băsescu, prea multe răutăţi, prea multe şicane. Nu sunt o fire conflictuală, deşi rareori îmi întâlnesc o persoană pe spiritul meu. Dar nici  crâncen, ca Traian Băsescu.

Dacă are loc impactul interior, mă retrag, pur şi simplu, sine ira et studio. Înainte de pauză, voiam să spun câteva cuvinte despre Ponta.

Azi, l-am văzut uşor defetist. Şi mi-a fost trist. M-am redresat, ascultându-i discursul, despre care, am impresia, poate subiectivă, că este demn de analele Retoricii universale.

Cu asemenea gânduri, mă uitam la Panoul de Statistici, când am observat o nouă prezenţă la „Followers”.

Şi aşa cum ,când sună soneria   de la intrare, mergi să vezi cine este, am deschis rubrica respectivă, să mă bucur de surpriza plăcută.

Era Eda.

După avatar, o copilă, cu ochii mari şi negri, ca ai Ilenei Cosânzeana, larg deschişi, parcă ar vrea să cuprindă în ei toată Cunoaşterea.

Bustul delicat- feciorelnic, mă emoţionează.

Îmi aminteşte de clipele din „Suave amintiri”.

Într-un cuvânt, o frumuseţe smulsă din  lumea basmului.

Blogul ei, vizitat de ieri, o altă lume: a rimei sincere, a năzuinţei cunoaşterii de sine.

Motto-ul şi Nu-mi place să călătoresc prea des,
Dar cât trăiesc , n-am de ales;
Căci trenul neoprit e viaţa ce-o trăim”,

sper să vă dea o impresie clară despre înţelepciunea orientală a acestei apariţii fragile, ca o floare de lotus.

Citind-o, mi-am amintit de Mircea Eliade.

Dar n-aş vrea, s-o nedreptăţesc pe Sorina, fata cu ochii căprui, şi privirea interiorizată,

parcă încercând să desluşească tainele Universului Invizibil.

Privindu-i colţurile gurii uşor- pesimist lăsate, simt  îndemnul, s-o cuprind de umeri, şi aplecându-mă tandru,  asupra lor, să le sărut, spre încurajare.

Şi totuşi, căldura sufletească pe care o degajă, te face să cauţi siguranţă  la aura ei proteguitoare.

Opusă Sorinei, flux news, are o privire neutră, uşor scrutătoare, uşor avertizoare, că ai de-a face cu o persoană care te ţine sub o obsevaţie riguroasă.

Mă simt bine, în prezenţa privirii ei.

E drept, nu ca la paravanul protector al Justiţiei independente, protejate la rândul său, de doamna comisar comunitar,(nu stalinist), Reding.

În final, sper…., s-a văzut, cum  trei perechi de ochi-oglinda sufletului”, te pot înturna, de la ce-ai hotărât  “toată viaţa de-o noapte”.

A…, bine-ai venit, Eda!/http://rosedeny.wordpress.com  .

Madi şi Onu

8 comentarii

Din categoria Onu, Proză