Arhive pe etichete: subsol

AZI,

M-am trezit, într-o stare execrabilă. Totul mă deranjează.

Inclusiv delicateţea soţiei, pe care, involuntar, o compar cu mojiciile întâmpinate, tocmai ca o consecinţă a eleganţei comportării mele.

Mi s-a întâmplat deseori, ca micile mele atenţii spirituale, să fie considerate o manifestare de flirt, şi prin urmare, o sursă de neînţelegere.

Îmi amintesc.., la serviciu, în lift, în timp ce admiram, pur şi simplu, estetic,  bustul superb, al unei  subalterne, m-am trezit că mi-o trânteşte şăgalnic, potrivit impresiei false stârnite de licărul privirii mele, următoarele:” ţi-ar place, nu?”.

 Surprins, că nu aveam nici o intenţie, i-am răspuns înţepat:” în nici un caz, de acum, încolo!”.

N-am să fiu ipocrit, să contest faptul,  că mi-ar fi plăcut.

Pentru că,  nimic nu poate fi mai special- emoţional, decât percepţia inefabilă, a mângâierii unui sân, şi a vibraţiei, pe care acesta, o emite.

Acum, las voluptatea oferită de gândul atingerii unui sân frumos, şi trec la vecina, care măcar nu are meritul unui bust matern.

Se plânge, că are şoareci în casă, şi că a obosit omorând câte unul, zilnic.

 Dincolo de faptul, că  sunt uluit de performanţa ei, faptul, că în viaţa mea, n-am reuşit să mă apropii măcar de un şoarece, fără ca acesta s-o şteargă,  doar auzindu-mi paşii, ce mă nedumereşte la vecina mea, este că vrea să deratizăm subsolul, pe care nici măcar nu-l avem.

Aaaa…!

Acum, parcă încep să înţeleg, cum prinde ea zilnic, un şoricel.

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

CÂHHH!

Este printre primele cuvinte învăţate de copil, de la părinţi sau educatori.

În mintea lui, cuvântul echivalează cu ceva impur, de respins, din motive de pericol pentru sănătate.

Repetat şi repetat, el capătă valoare cutumiară.Dacă-i câhhh, e câhhh!

Ajunge să fie auzit, că aspectul  asupra căruia se adresează, devine ceva de valoare „câhhh”.

Unora, adulţi fiind, faţa li se schimonoseşte,  precum feţele marionetelor de la bâlci, de crezi că au crampe,  şi-i apucă voma.

Interesant, că la firile uşor manevrabile, cum este cazul celor manipulaţi, este suficient, la sfârşitul unei mistificări  facile, de genul unor bufonerii, să le aplici pe subliminal cuvântul câhhh!,  că la orice reluare a bufoneriei, faţa li se strepezeşte, de parcă ar bea soluţie de piatră acră.

Dar şi alte noţiuni, nu doar cea de alimentaţie periculoasă, au devenit funcţie de (câhhh!).

Una, pe deplin justificată în raport cu suferinţele sufleteşti produse omenirii, este şi comunismul, sub forma intelectuală nouă de „anticomunism” paravan arivist, multora, pentru parvenitism.

Dar nu numai!

Eu cred că în spatele acestui câhhh, se ascunde o încercare mârşavă de a fi distrus România, nu doar economic.

De aci, agricultura noastră este la pământ, industria o mai găseşti în articolele istorice ale academicianului Giurăscu, comerţul prin Pieţele şi Silozurile gemând de importuri, iar Subsolul, vai de mama lui, în ce-or mai scrie Rapoartele ultrainteresate ale marilor companii industriale internaţionale.

De fapt, ideea acestui articol, mi-a dat-o soţia  lui Victor Surdu, Angela Similea, auzind-o vorbind despre condiţiile de autovigilenţă faţă de vicisitudinile la care ar fi fost supuşi, de ororile cenzurii comuniste,  cântăreţii de muzică uşoară, din acele timpuri,  vitrege nu chiar pentru ei.

Vezi, Doamne, „autovigilenţa”, le-a permis să  evolueze în condiţii limită.

GREŢOS gestul, celei care nu s-a sfiit să-l ia de soţ, pe un exponent politic activ al comunismului, despre  care vorbea probabil, cu piele de gâscă.

Mi-a părut rău pentru memoria lui Victor Surdu, blamat postmortem cu un câhhh anticomunist, indirect, de cine, de soţia sa, care l-a luat „de bunăvoie, şi nesilită de nimeni!” , în ciuda trecutului  lui comunist.

Acu, aşa o fi fost????

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu