Arhive pe etichete: Tristețe Primarul Popescu Piedone

Tristețea Ajunului…

Sunt indispus. Mă gândesc la Geta, sora mea din Galați, care ne-a părăsit încă din ianuarie, în urma unei septicemii. Privesc strada întunecată, și mă gândesc : totuși, omul sfințește locul.
Se simte lipsa Primarului Popescu-Piedone. Se simte mâna absurdă a Destinului stupid și implacabil. O umbră străbate încet trotuarul, prin fața ferestrei mele.
O bătrânică. În ciuda anilor poate, statura ei nu este încovoiată .Doar pasul mărunt și lent, îmi dă de înțeles că și pentru ea, Ajunul Crăciunului poartă povara tristeții.
Într-o clipă, tai o felie zdravănă din cozonacul de pe masă, o învelesc într-o coală velină, și zbor în întâmpinarea ei. Nedumerită, cu degete scheletice, îmi trage mâna către obrazul ei, pe care parcă disting licărul unui zâmbet trist. Spontan, mă aplec și-i simt obrazul umed, apăsându-mă. O clipă, rămân derutat și o îmbrățișez duios. Nu pot scoate un sunet, simt doar lacrimile amestecându-se, într-o clipă de speranță. Mi-e greu să mă desprind, dar bătrâna mă ajută , cu demnitatea omului oropsit de soartă.O privesc, umbră plimbătoare, cum se îndepărtează.

Strada este parcă mai plină de întuneric, și simt acut lipsa Primarului lucrului bine făcut, Cristian Popescu Piedone.
Onu

26 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză scurtă.