Arhive pe etichete: umbră pe boltă.

P 23, Ciripituri

Luni dimineaţă. Mă trezesc, deschid fereastra, şi mă culc din nou. Aerul răcoros mă învăluie plăcut, înfiorându-mă. Este ca o atingere diafană.
O dată cu aerul proaspăt, pătrunde ciripitul vrăbiuţelor gureşe. Îmi place atât de mult, încât simt imboldul să fredonez nişte ciripituri.
Închid ochii şi îngân:cip, cirip, cirip, cip. Ca o mantră. Soţia mă aude, şi-mi atinge fruntea. Poate am febră şi delirez. Tresar!
–S-a întâmplat ceva? Întreb eu speriat.
–Nu! te-am auzit ciripind şi nu ştiam ce să cred.
–Aaaa, răspundeam vrăbiuţelor. Auzi ce zglobiu ciripesc?
–Probabil este buna dispoziţie a iubirii matinale.O fi la fel de plăcut ca la oameni?
–Nu ştiu, dar după vioiciunea ciripitului, pare să fie ceva extatic.
O umbră ameninţătoare pe boltă şi stolul de vrăbiuţe îşi ia prudent, zborul.Mantra mea se transformă subit într-o sudalmă.

Şi natura îşi are vitregiile ei.
Dar ce descoperire, ce plăcere, veselia viului.
Onu

Anunțuri

10 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti