Arhive pe etichete: vecina

JUSTIŢIE DIVINĂ

În loc de motto: “Consider că fericirea constă în felul în care ştim să trăim clipa”-Adeena

Dimineaţă, în timp ce-mi savurez licoarea matinală, aud zgâlţâituri puternice la uşa de la intrarea blocului.

Unii, bucureşteni, încă se mai află în stadiul primitiv al primului impuls.Se vede treaba, că educaţia/civilizaţia,  se prinde tare greu, de unii.

Sau poate inteligenţa nativă, că orice existenţă/lucru îşi are regula sa , care trebuie respectată.

Până să-i deschid femeiii isteroide , de mai-mai să ne smulgă uşa blocului,  a apărut de la etaj, un bărbat, şi i-a deschis. La întrebarea mea, „unde mergeţi?” tot bărbatul mi-a răspuns, că au venit la tatăl lor, care murise azi noapte.

Şi a dispărut pe scară, cu individa brutală, care dacă n-aş fi un feminist convins, aş califica-o în consecinţă.

Apucasem să-i spun un automat:„Dumnezeu să-l ierte!”

După numărul apartamentului, am dedus că este vorba de Tăsel, un cardiac, fumător convins.

Până aci, nimic deosebit, în afară de brutalitatea străinei de bloc, în raport cu uşa, şi cu mitocănia ei de a nu –mi răspunde la întrebare.

Mă gândesc la perpetuarea speciei, şi mă întreb ce brute vor rezulta din această creatură.

Să revin la bietul Tăsel, care a scăpat de restricţii, din care, primordială era  atenţionarea expresă a medicului,să nu fumeze.

Cu băutura, se mai stăpânea, câte o berică pe zi, după cum mai reuşea să scoată  mai mult forţat,câte un ban, de la mama sa. Am uitat să spun, că Tăsel era şomer.

Dar dramatismul situaţiei este altul.

 Tăsel îşi bătea mama, drăcuind-o cu invectivele:

” Când dracu mai crăpi odată, că n-o să te aştept toată viaţa pentru apartament!”.

Vă imaginaţi ironia sorţii?

 Mama supravieţuieşte fiului care o bătea, ca să-i rămână lui locuinţa.

Nu ştiu, câtă justiţie divină este în acest caz, dar mă gândesc cu milă, la lăcomia lui Tăsel.

Şi mi-o imaginez pe mama lui, chincită la căpătâiul lui, îngânând disperată:

”Tăsele mamă, îţi dau tot, dar te rog, întoarce-te!”

Mama, uită şi iartă totul, odraslei sale.

După spusele vecinei sale, care i-a luat de câteva ori apărarea, bâtrâna i-ar fi trecut apartamentul ,dar se temea să nu-l dea pe băutură.Acum, l-ar vrea oricum!

E plină de tristeţe viaţa, de aceea, cred, că principiul Carpe diem al Adeenei , din moto, trebuie să fie un imbold către înţelepciunea de a ne bucura de

 Nimicul, care este clipa!

Onu

Reclame

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

AZI,

M-am trezit, într-o stare execrabilă. Totul mă deranjează.

Inclusiv delicateţea soţiei, pe care, involuntar, o compar cu mojiciile întâmpinate, tocmai ca o consecinţă a eleganţei comportării mele.

Mi s-a întâmplat deseori, ca micile mele atenţii spirituale, să fie considerate o manifestare de flirt, şi prin urmare, o sursă de neînţelegere.

Îmi amintesc.., la serviciu, în lift, în timp ce admiram, pur şi simplu, estetic,  bustul superb, al unei  subalterne, m-am trezit că mi-o trânteşte şăgalnic, potrivit impresiei false stârnite de licărul privirii mele, următoarele:” ţi-ar place, nu?”.

 Surprins, că nu aveam nici o intenţie, i-am răspuns înţepat:” în nici un caz, de acum, încolo!”.

N-am să fiu ipocrit, să contest faptul,  că mi-ar fi plăcut.

Pentru că,  nimic nu poate fi mai special- emoţional, decât percepţia inefabilă, a mângâierii unui sân, şi a vibraţiei, pe care acesta, o emite.

Acum, las voluptatea oferită de gândul atingerii unui sân frumos, şi trec la vecina, care măcar nu are meritul unui bust matern.

Se plânge, că are şoareci în casă, şi că a obosit omorând câte unul, zilnic.

 Dincolo de faptul, că  sunt uluit de performanţa ei, faptul, că în viaţa mea, n-am reuşit să mă apropii măcar de un şoarece, fără ca acesta s-o şteargă,  doar auzindu-mi paşii, ce mă nedumereşte la vecina mea, este că vrea să deratizăm subsolul, pe care nici măcar nu-l avem.

Aaaa…!

Acum, parcă încep să înţeleg, cum prinde ea zilnic, un şoricel.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poveşti

CASA PRESEI ŞI PATRIARHIA.CE MI-A ADUS.

După ce am scris postul cu tema „hoţia, presa şi biserica”, fără mare succes de public,vecina mă întreabă:

-Şi chiar crezi că se poate face ceva?

-Da, răspund eu. Ai auzit de Terente?

-Da, ăl de a violat-o pe coana preoteasă?

-Exact! Şi pentru care, preotul l-a blestemat în faţa oamenilor, ca pe un păcătos, ce nu mai trebuie apărat de jandarmi.

Ei bine, fără sprijinul credincioşilor revoltaţi de încălcarea „Poruncii a zecea”(Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău),  Potera l-a dibuit în scurt timp.

– Şi astfel, cinstea coanei preotese, a fost spălată! Zâmbeşte tâlcuit interlocutorea.

-Aaaa, deci ştii?

-Am auzit şi eu; e ceva instructiv, nu?

–Ei, iată că blamul preotului, a funcţionat.

Mai mult, cred că dacă biserica doreşte,  ar putea în colaborare cu Guvernul, să facă liste de hoţi, spre informarea tuturor celor cinstiţi.

Sau prin care să se ceară pedeapsa divină a păcătoşilor.

Cu alte cuvinte, să fie mai aplicată, împotriva urmărilor comunismului, „de formare a omului nou”!

Poate şi acest scop, îl aveau cele treizeci de milioane de roni, pe care intenţiona să-i doneze Bisericii, domnul Ungureanu, înainte de a-şi da obştescul sfârşit de premier?

–Vecine…, abţine-te, în curând, ai să te gândeşti la nişte măsuri inchizitoriale, împotriva hoţiei.

Şi nu mi-ai mai place. Apropo, ce-ai zice să ne jucăm  de –a Terente?

-În care  să încalci Porunca a zecea?

-Văd eu, tu încearcă măcar!

N-am rezistat păcatului!

Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Educaţie