Arhive pe etichete: viata

MATINALĂ DE AJUN

Încet.., încet.., impresii se adună,

Spre bucuria-ne comună

Trecutul reînvie, nu se vrea uitat

Are valoarea lui.., vitală.

Fi-va de neiertat,

Şi-o singură iubire să ne fi scăpat.

Doar ea, Iubirea..,e liantul,

Ce Făptura-ne din Trup,

O leagă de-o altă stare vie,

Dorind, alături, în viaţă,  să ne fie.

Iar de hazardul potrivnic ne desparte

Ea uită tot, şi merge mai departe.

Cam aste gânduri triste

Azi, sufletu-mi apasă.

Privind nostalgic, Anul Virtual

Neizbutit.., cu tot efortul,

 Să-l fi păstrat Real.

             Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie

PROFILE

Azi, creierul meu şi-a luat liber. Nu mai ascultă de Nulla dies sine linea.

Aşa ca volens nolens, voi schimba tema poetică, pe una de proză, despre cum s-au consolidat comuniştii aduşi de ruşi, cu ajutorul urmaşilor  urmaşilor strămoşilor noştri.

Abordez tema cu amărăciune, cum probabil un  vameş ar raporta intrarea frauduloasa in ţară,  a unor droguri, pe care nu a reuşit să le stăvilească, deşi fusese prevenit.

 Dar, mă opresc puţin, pentru o secvenţă de viată adorabilă. Aseară, Dana Hugh mi-a da să citesc un text de Geo Bogza .

În urma unei mici dispute virtuale, pe teme poliglote, ea, Dana, mi-a spus, că  transpusă într-o limbă străină, povestea şi-ar pierde farmecul.

Am citit-o, m-a impresionat, şi am rămas cu gândul la scena relatată de autor.

Aşa că ieri, aproape neverosimil, am retrăit-o pe viu, în întruchiparea unei fetiţe.

Scena  a fost cam următoarea.  Pe trotuar, o  mamă, de condiţie economică modestă, cu două fetiţe, de mână.

Cumpărase  de la o patiserie ceva bun.

Ei bine, una dintre fetiţe, probabil cu o personalitate mai puternică, se lipise de mămica ei, şi-i privea insistent mâna în care acceasta, ţinea bunătatea plină de taine.

Realmente, scena cu privirea femeii asupra mărului, fructul visat, pe care doar sensibilitatea lui Geo Bogza, o putea remarca, şi relata nouă.

Printre cumpărături, aveam pentru soţia, o ciocolată albă aerată.

N-am rezistat, am luat-o din sacoşă, şi i-am întins-o.

Sfioasă, şi-a privit întrebător, mama.

„Ia-o, mamă, şi spune sărut mâna!”, a îndemnat-o aceasta, privindu-mă şi mulţumindu-mi, la rându-i, recunoscătoare.

Literatură şi viaţă.

 Onu

12 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză, Univers feminin

ESENŢĂ FLORALĂ

noemiÎn TOT…., există Floare,

Parfum, Viaţă, şi Culoare.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

De 1 mai 2010

 Este 1 Mai, Sărbătoarea Primăverii, a oamenilor vii, care ştiu să se bucure  ponderat de viaţă: să mănânce, să bea, să iubească, şi să spere în minunea viului. Surorile mele, Geta şi Marcela, din Galaţi şi Bucureşti, mă felicită telefonic, şi depănăm amintiri comuniste, încet, cu teamă, să nu ne audă anticomuniştii, să nu creadă, că nostalgia anilor frumoşi de viaţă, petrecuţi, fără cârteli, fără să ştim chipurile ceva despre fericirea celor din Lumea Libera, ar reînvia Comunismul sau pe Ceauşescu.

Ne-am amintit de excursiile la munte şi la mare, cu trenuri special organizate, în acest scop: făceam ascensiuni pe munţi, plimbări îndelungi pe cheiul mării, la Constanţa; plimbări cu barca, sau cu vaporaşul, în Deltă; ne bucuram de aromele îmbietoare ale micilor şi ale peştelui la proţap, ca şi ale  frigăruilor suficient stropite cu bere şi vin, după puterea bilei fiecăruia.

Estrade special amenajate, pe care se desfăşurau, reprezentaţii artistice, muzică populară, fanfara militară, fără manele  ! ; ce fiori ne cuprindeau; necontaminaţi de cinismul ipocrit, al parveniţilor deveniţi eroi, pe cuceririle Eroilor revoluţionari, din cimitire. Zile frumoase, trăite demn, făcându-ne datoria de a ne câştiga onest existenţa, fără arivism, fără cinism.

Evocând impresii, netrăite poate în nota mea şi a celor mulţi,ca mine, voi irita “părelnicii”, insignifianţi care, pentru a-şi justifica existenţa, ar fi în stare de tot soiul de papagalisme opiniale să nu dea voie celor mai demni ca ei, să-şi desfăşoare existenţa onorabila. Ziua de azi, îmi aminteşte de un film impresionant, căruia, simbolic, îi voi spune: ”Şi totuşi, viaţa continuă !”. Este un film de război, care prezintă atrocităţile războiului: bombardamente, distrugeri, moarte la tot pasul, victime nevinovate, pretutindeni.

Totul, cenuşiu, trist, pare condamnat dispariţiei. O secvenţă însă, mirifică, i-aş spune, apare pe ecran: un lan de grâu, înspicat, îşi unduie, valurile spicelor grele de rodul vieţii. La marginea lanului, o pereche, el şi ea, ţinându- se de mână,  aleargă  fericiţi, de-a lungul acestuia , se opresc, se îmbrăţişează, şi sărutându-se, după o scurtă ezitare, intră în lanul care-i învăluie, martor, discret  şi decent, al zămislirii vieţii.

Iar secvenţa, ca într-un Imn de slăvire, adusă vieţii, se încheie, în cuvintele… “Şi totuşi, viaţa continuă !”

27 comentarii

Din categoria De acasă ..., Politică

ÎNVĂŢĂTORUL

În memoria tatălui meu, ÎNVĂŢĂTORUL !

 S-a petrecut în România. Am în faţă, caietul tatălui meu, cu Însemnări Zilnice. Scris, ordonat, citeţ, simplu, clar. Scriitură de învăţător. În câteva pagini, cum a ajuns în comuna Cârjelari, satul Ardeal, din judeţul Tulcea, ca director de şcoală. Vorba vine şcoală … O căsuţă simplă, de două camere pe un hol, cât să treacă lejer 2 persoane  sau înghesuit, câţiva elevi.  

Pentru că, o cameră din cele două, este destinată sălii de clasă, comună pentru cele câteva clase de şcoală, la care copii cătunului, prin grija autorităţilor judeţene, aveau ocazia să înveţe să scrie,  să citească, şi să socotească. Şcoala, o bucurie, de care copii locului, nu prea aveau parte, părinţii lor, preferând să-i ţină pe lângă casă, să-i ajute, într-ale gospodăriei: păşunatul vacii, sau câtorva oi, hrănitul şi adăpatul orătăniilor de prin  curte, îngrijirea frăţiorilor şi surioarelor mai mici, şi câte alte mărunţişuri, s-or găsi într-o gospodărie ţărănească obişnuită şi săracă. Cu suflet cald, plin de abecedar si sfaturi, pentru cei care încep o viaţă nouă, Învăţătorul  (care era şi directorul şcolii),  rămâne cu vorba în gât, de surpridere:  clasa,  aproape goală;  doar câţiva copii sfioşi, în faţa noutăţii  vieţii, oferite de sala de clasă !  Lecţia este scurtă, să nu sperie copiii de noile eforturi şi să-i îndepărteze. ”Un pedagogînvăţătorul, trebuie să se transpună în sufletul copilului, spre a-l înţelege, şi  să-l  apropie de noile preocupări”, povestea tata mai târziu, rememorând clipele intense, trăite în tinereţea acelor zile.

Îl ascultam cu emoţie, neştiind că ziua descrisă, va lua întorsături dramatice. Zelul tânărului învăţător, cu ceva peste 30 de ani, absolvent al Şcolii Normale din Tulcea, repartizat, conform celor de mai sus, va suporta încercări, destul de grele. După vizite pe la părinţii copiilor  de vârstă şcolară, rugându-i să-şi trimită  odraslele la carte, au urmat justificări, cum că, îi mai ajută la gospodărie, şi-apoi,  stupefiantul: ”nici noi nu ştim carte prea multă,  şi nu ne-am prăpădit”.  Cu astfel de convingeri părinteşti,  copiii n-au avut parte de şcoală.  

Ambiţiosul dascăl, nu s-a  lăsat,  şi a  a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, care i-a amendat, fără ezitare. Legea, pare-se, era respectată, în acele timpuri, în pofida fandoselilor retrograde ale inculturii. Reacţia ţăranilor, a fost imediată. Învăţătorul,  se  întrecuse cu gluma.  S-a hotărât o plecare în cârdăşie, la Inspectoratul Şcolar,  să-l cheme la ordine, pe teribilul învăţător. Obiectul Jalbei,  scoaterea Directorului Ionescu,  din Şcoală;  altfel, ei pleacă din localitate. Inspirat, Inspectorul Şcolar i-a trimis acasă , spunându-le că gestul lor seamănă a rebeliune, împotriva Legii dreptului copiilor de a învăţa carte. Mai mult, să pună şi ei, mâna pe carte,  să ştie cum să se poarte în viitor. Efectul, spune tatăl meu, a fost neaşteptat.  Şcoala a început să funcţioneze, spre bucuria copiilor, care poate astfel, mai aveau si ei parte de copilărie. Pe acuns însă,  s-a declanşat o duşmănie mocnită, faţă de Şcoală, printre care, nu lipseau ameninţările cu moartea.

Dârzul Director, a luat măsuri. S-a sfătuit cu Şeful Postului local de Jandarmi. Încântat de vizită,  acesta, Plutonierul Hetea, i-a spus,  fără ocol: ”am cam mirosit şi noi, despre acestea; pot fi periculoase, dacă nu sunt prevenite; dar le puteţi linişti, într-o săptămână. Sfatul meu: vă cumpăraţi,  cu acte în regulă, un revolver, şi mai multe cartuşe. Şi,  în curtea şcolii, câteva zile, trageţi, în copaci, după vrăbii, sau ciori. În felul acesta, ei vor vedea că sunteţi înarmat, şi gata de apărare, în orice moment. Asta, îi va potoli !”  Mulţumit, de a-şi fi făcut un nou prieten şi aliat, Directorul, a aplicat neîntârziat, sfatul primit.

Efectul ? Câţiva ani buni, copiii s-au bucurat, de binefacerile şcolarizării, sub îndrumarea bravului meu tată, până când, nevoile Învăţământui Judeţean Tulcea, l-au solicitat într-un post şcolar, de mai mare răspundere. Relatarea, îmi aminteşte o întâmplare, mai recentă:  într-un cerc de studiu individual, dinainte de 1989, cineva s-a apropiat  de mine şi, prevenitor, m-a întrebat dacă nu cumva sunt fiu de învăţător. Surprins, i-am confirmat şi l-am întrebat cum şi-a dat seama. Mi-a răspuns …  ”şi tatăl meu a fost învăţător; şi am observat,  fără nicio infatuare, că noi,  copiii de dascăli, constituim o prezenţă aparte în societate, poate ca urmare a educaţiei primite”. Cu o înclinare pe măsura aprecierii şi ca un omagiu adus taţilor noştri, ne-am despărţit prieteni.

Ioan Ionescu – 12 .11.09

56 comentarii

Din categoria De acasă ...

Roxana

Madi şi Onu ,

Vă propun, şi vă invită,  la un alt fel de blog: literar, interactiv; să-l îmbogăţim, împreună !

Astfel, la finele fiecărui episod de povestire, vă vom întreba, ce continuare vedeţi ?! … iar coincidenţa părerilor, va fi un prilej de bucurie a reciprocităţii gândurilor/ideilor. Concret, la episodul Roxana, întrebările, ar fi … Cum se va încheia căsnicia ei: printr-o revenire; printr-o dramă; se va complace în aceasta condiţie ? Reflectă viaţa ei, pe a multor femei, care tolerează astfel de comportamente parazitare, masculine ? Cum ar trebui procedat ?

Am vorbit despre universul mirific al ”eternului feminin” …

Sumbră însă, devine aceeaşi diafană făptură, când obsesia pasiunii se manifestă asupra existenţei unui specimen insensibil oricărui demers sufletesc, nobil. Sau poate, în ceea ce voi arăta, este vorba doar de o confirmare a ”iubirii nepătrunse”, care în condiţii normale, s-ar desfăşura la cea mai înaltă vibraţie, echivalentă fericirii.

Persoana în cauză, pe nume Roxana, a făcut o fixaţie pentru soţul său. Individul, penibil de calificat, a profitat de conjunctura iubirii naive a Roxanei, care l-a tolerat în postura de întreţinut, până când şansa îl va ajuta să-şi găsească un loc de muncă pe moftul lui …comod şi bine plătit. Roxana n-a dat atenţie faptului, că în rarele ocazii de angajat, venea acasă târziu de la serviciu, cu miros de alcool bine impregnat în haine şi în respiraţie. Până într-o zi, când o citaţie de la tribunal, i-a deschis ochii asupra faptului că el, nu numai că nu-şi va aduce obolul cuvenit în bugetul familiei, care crescuse cu încă un suflet, dar va trebui să şi plătească fraudele din gestiunea prăduită a patronului care-l angajase din milă, la insistenţele Roxanei.

S-a confirmat vorba că ”dragostea iartă” , şi Roxana a achitat paguba, salvându-şi odrasla de la perspectiva unei perioade de reflecţie forţată asupra răului care o bântuia. Sau, poate spre a nu-şi ştirbi prestigiul statutului social. Merită spus, spre elogiul feminităţii Roxanei, că nimeni, în afară de familie – a lui şi a ei – nu a scos o vorbă, despre drama care se consuma în sufletul ei. Şi poate că din această mândrie, prost înţeleasă, şi-a extras impresia aberantă Bos (să-i spunem Bos, de la Bos Primigenius) că îşi poate continua existenţa parazitară pe salariul, şi aşa modest de profesoară de liceu al Roxanei.

Necazul ei, în perpetuarea indiferenţei lui Bos, provenea şi din motivul că Roxana crescuse fără tată; nu din vina ei, copiii nu au nici un aport la rătăcirea părintelui sau părinţilor care se despart, lăsându-şi micuţii pe drumurile indiferenţei sufletesti; pentru că, suferinţa sufletească este impalpabilă; se resimte, la ani mulţi după, sub forma unor ciudăţenii care nu-şi găsesc explicaţia; sufletul, acest misterios nivel al existenţei, nefiind încă descifrat cum se cuvine. Cunoaşterea umană a atins culmi nebănuite cândva, dar ca în proverbul că ”cizmarul nu-şi dă seama că are încălţămintea nereparată” omul nu realizează că psiho-mental încă nu se cunoaşte pe sine. În acest moment al reflecţiei, percep senzaţia că ”sublimul etern feminin” constituie de fapt un nivel superior pe care indiferenţa noastră într-ale cunoaşterii sufletului nu a ştiut să o aprecieze tocmai în diferendele familiale, catalogate superficial în sintagma ”nepotrivire de caracter”.

L-am cunoscut, prin ciudăţeniile vieţii pe tatăl Roxanei. Nu mi-a părut un superficial şi nici un infatuat din categoria celor care minimalizează valoarea şi importanţa socio-umana a femeii. Ba, gândindu-mă mai atent, înclin să cred că este un bărbat delicat, fără nimic peiorativ în aprecierea statutului spiritual feminin. Poate că şi din faptul că la capitolul noţiunilor ”minte, emoţii, suflet” era destul de confuz, în ciuda eforturilor sale de a le discerne. Îmi amintesc chiar, că prin natura profesiunii noastre, am avut ocazia unor îndelungi confesiuni …mai ales din partea lui, eu fiind o fire introvertită, chiar rigidă în descătuşarea mărturisirilor.

Dar, viaţa, este atât de complexă ! Pare-se că Bos era greu de cap, si destul de inert, fata de bunăvoinţa Roxanei. Situaţia cu delapidarea altei gestiuni s-a repetat, crescând şi valoarea despăgubirilor. Roxana a căzut pe gânduri, a început să se teamă că individul să nu le vândă locuinţa; ea şi fetiţa ar fi fost în situaţia de a rămâne fără casă. Timpul a trecut, fata a crescut, a absolvit o facultate. Se impunea acut problema protejării locuinţei de inconştienţa individului căzut periculos în patima băuturii şi a galantoniei …începuse să ia bani din casă şi să-i cheltuie cu femei din categoria lui. Situaţia părea fără ieşire, când Providenţa le-a oferit – Roxanei şi fetiţei – o şansă nesperată: a sosit o nouă citaţie pentru Bos …împrumutase nişte bani, cărora le sosise scadenţa, el nefiind solvabil. Se punea problema arestării şi după proces, în caz de neachitare …a puşcăriei.

Roxana a devenit inflexibilă; i-a spus scurt: ”renunţi la locuinţă sau faci puşcărie !”, altfel, nu te mai ajut. Prins la strâmtoare, individul a dat înapoi. Cu acordul lui, în calitate de coproprietar, apartamentul lor, a fost trecut în proprietatea fiicei lor, nemaifiind astfel expus înstrăinării, fara acordul ecesteia ! Roxana s-a îndatorat la Bancă, şi pentru apartamentul fetiţei, şi în iluzia că lui Bos ii va veni mintea cea de pe urmă. În zadar, escapadele s-au reluat, jignirile au crescut; la fel, şantajul ameninţării cu divorţul, dacă i se mai reproşează păcatele extraconjugale.

Când Roxana încearcă un moment de tandreţe, o respinge grosolan. Altfel spus, cinismul a atins cote sadice. Iar Roxana preferă să aştepte, poate el îi va înţelege dragostea si spiritul de sacrificiu. În acest moment, intervine o nouă ciudăţenie sub forma: mai bine să-l ştiu mort, decât în braţele alteia, aşa că o las mai moale cu reproşurile. Cum s-ar zice, destul de absurd însă, ”rău cu rău, dar mai rău fără el”. Măcinată de orgoliul exacerbat în încercarea de a-şi salva căsnicia, sănătatea Roxanei a început să cedeze: a scăzut în greutate, nervii nu mai suportă să audă vreun sfat pentru rezolvarea dilemei în care se zbate; în asemenea momente, reacţia ei este dură, până la întreruperea discuţiei sau chiar a relaţiei respective. Unei cunoştinţe, care i-a vorbit despre divorţul cuiva, i-a replicat sec …ce tâmpenie !

 Cineva s-a gândit la un artificiu: să aranjeze apropierea de ea, a unui bărbat, poate fixaţia va slăbi într-atât încât să renunţe la idea absurdă de a insista ca el sa-i aparţină. Încercarea nu a reuşit. Roxana şi-a pierdut atât de mult încrederea în sine, în feminitatea ei, încât nu admite că ar putea fi subiect de atracţie fizică pentru vreun bărbat; cu alte cuvinte: ”ori cu el, ori cu nimeni !”; ”cum să-l abandonez în braţele altora, după ce m-a parazitat cel puţin 25 de ani ?”. Şi decizia …  ”îl păstrez cu orice preţ !”

Rezultatul: Sănătatea lasă tot mai mult de dorit, căderea nervoasă se accelerează, din fata frumoasă care era cândva, Roxana devine o amintire. Şi nimeni nu o poate ajuta fără dorinţa ei …

19 comentarii

Din categoria Din lume ..., Univers feminin

Şah cu viaţa

Viaţa între negu şi alb , rău şi bine ,  suferinţă şi fericire …

… putem fi pe rând , nebun , pion , turn , cal , rege sau regină …

6 comentarii

Din categoria Diverse ...