Arhive pe etichete: viorica

Multiplă denigrare

În loc de motto:

”Nu înţeleg, de ce copii care au învăţat, şi nu au poluat efortul durerilor facerii mamei, hoinărind prin discoteci, au nevoie să dea mită!”-VIORICA

Pentru edificare, precizez că Viorica este soţia şi interlocutorul meu  pe tema actualităţii româneşti.

Şi ce mai actualitate , decât isteria media, în denigrarea cadrelor didactice, a elevilor, şi a părinţilor, a românilor, în general.

Şi dacă Mircea Badea, mi-e antipatic până la reflux gastric, aseară, mi-a fost pur şi simplu, drag, pentru felul în care a incriminat acest dezmăţ video-mediatic, privind farsa coabitării, în legătură cu BAC-ul din acest an.

Pentru că, la ce bun, această derivă, de la bunul simţ naţional?

Pentru a te convinge, că nu eşti un imbecil notoriu?!

Pentru că, eu consider că toata mascarada, declanşată de „La Ordinea zilei”, exprimă,  pe lângă o mare doză de frustrare , genialitatea lui Goethe, vorbind despre mefistofelul din noi

.Pentru că, prea mulţi , nu sesizăm penibilul situaţiilor în care ne compromitem pe noi înşine, ca entitate  naţională.

 Concret, să recapitulăm: existau premisele unei fraude.Ca la comandă, s-au mobilizat aproape toate forţele de apărare naţională.Fără Preşedinte şi Premier.

S-au descoperit probe de mită, ba chiar un întreg algoritm al fraudării.

Isteria, ca în Psihologia mulţimilor a lui Gustave Le Bon,cuprinde şi trei foşti miniştri: doi ai învşţământului, şi unul al culturii.

Mă uitam cu milă şi dezgust, la feţele lor caricaturale, din cauza ipostazei, în care acceptaseră să se compromită.Vorba vecinului meu:”vezi, vecine, că-s toţi o apă ş-un pământ?”.

Şi mă apucă o ciudă cumplită, pe mine însumi, că n-am ce-i replica.

Iar în timp ce-i privesc faţa şireată, mă întreb: „cine a avut interesul să ne denigreze ca naţie?”

Sau alta e miza?!

De ce, media, formată cu atâta tam-tam şi la Media Impact Academy (ce bâzdâganie , o mai fi şi asta?) şi-a lăsat demnitatea, aşa uşor violată?

Sau altul a fost schepsisul?

Că nu pot să accept, că ar exista un complot pentru compromiterea Educaţiei Naţionale?

Şi la comanda, şi sub pavăza cui?????????????

Ba, parcă  am auzit  vorbindu-se şi de un profesor de religie.

Pe când atunci, o asemenea mascaradă, pe seama CREDINŢEI?

Să nu mai rămână nimic sfânt, în această ŢARĂ?

 PS:foarte suspect, că din cauza acestui „BÂLCI”, nu s-a prea mediatizat , ca un fapt incontestabil de mândrie naţională, ştirea următoare:

Lotul olimpic de matematică al României a cucerit patru medalii de aur şi două de argint la a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, anunță Ministerul Educației Naționale.

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe națiuni, în clasamentul general.”

Onu

14 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria

CUTREMURUL

 Motto: ”Uneori, Divinul, îşi arată măreţia, parcă prea categoric !”  – Madi

Puţini suntem cei care ne recunoaştem fără jenă, slăbiciunile. Eu, am un moment, căruia dacă nu mă închin, îi recunosc totuşi necondiţionat, ascendenţa asupra mea, pentru că m-a făcut de o ruşine, ce n-o pot uita cât oi trăi. Este Cutremurul… mai concret, cel din Martie 1977. M-a umilit atât fizic, cât şi ca părinte. Şi acum, mă înfior, de frică, şi de ruşine. Cei care l-au prins, ştiu…

Era seară… Eu, citeam, în camera mea, o lecţie de engleză. Când am simţit primele mişcări, m-am ridicat să le spun, destul de senin, fetelor, să nu se sperie. Într-un holişor de trecere, mezina, Cristina, îşi organiza un concurs de maşinuţe-jucării, din care avea aproape o colecţie. În trecere, am luat-o în braţe, împrăştiind automat, cu piciorul, maşinuţele aliniate la startul cursei pe care o gândise ea. Carmen, a reuşit să fugă din sufragerie, unde priveau cu soţia, un film, la televizor. Se încolăcise cu mânuţele firave, de piciorul meu, când s-a declanşat …Urgia !

Aruncat de pereţii holului, m-am dezechilibrat; în cădere, desfăcând mâinile, am scăpat-o jos, pe Cristinel; a început să plângă. Pe Carmen, a aruncat-o la capătul holului, care deşi de doar doi metri lungime, părea imens pentru haosul din bezna care se aşternuse. Trântit, bâjbâiam cu mâinile după scâncetele Cristinei, care credeam că în cădere îşi spărsese căpuşorul. Am găsit-o, şi ţinând-o în mâna dreaptă, îi mângâiam cu stânga, faţa, să simt umed cald. Încordat pe această senzaţie, uitasem, de Carmenuş, pe care o aud implorându-mă, cu voce disperată: “Tati, ţine-mă şi pe mine !  Nu mă lăsa,  tati !”

 Mi-a sfâşiat inima de durere şi de ruşine… Am cuprins-o de umeri, şi sfârşit fizic, în poziţia în care mă îngenunchiase Cutremurul, le ţineam strâns în braţe, aşteptând să simt căderea pereţilor, peste noi, să mă interpun, între ei şi fete. Cristinel, scâncea la urechea mea;  nu ştiam dacă sângerează. Carmen se contopise cu braţul meu stâng şi tremura înfricoşător. Nu ştiam, dacă de frică, nu-şi pierduse minţile. Nu puteam, dar nici nu îndrăzneam să mă ridic; să nu li se pară, că le părăsesc.

În sfârşit, Urgia trecuse… La lumina unei lanterne, m-am liniştit că fetele nu păţiseră nimic. Soţia, ne striga disperată, din holul de la intrare. Nu putea ajunge lângă noi, sufrageria, era blocată de modulele de bibliotecă, radioul şi televizorul, aruncate ca nişte cutii de chibrituri, pretutindeni. Gabi, fiica noastră mai mare, era la bunica ei, mama soţiei, căreia-i dusese nişte frigănele proaspete făcute de soţia mea. Viorica, îngrozită de soarta lor, a plecat desculţă, să le caute; a fost însă şocată, când le-a întâlnit la intrarea în blocul nostru. Mama ei fiind oarbă, nu-şi explica apariţia lor în faţa blocului, când între blocurile noastre, totul era în beznă.

P.S. Este ciudată comportarea minţii oamenilor, în momente de groază. De atunci, mult timp, ne-a fost frică să mâncăm frigănele. Iar eu, pe lângă umilinţa de a fi fost trântit, pe jos, şi de a-mi fi scăpat neputincios fetele, am rămas marcat de cutremur, ca de ceva, căruia, nu-i poţi face faţă ; ce te copleşeşte, fără drept de replică. Iar strigătul de ajutor al lui Carmen: “Tati, ţine-mă şi pe mine ! Nu mă lăsa, tati !”, o cicatrice a ruşinii de părinte, care nu cred să se şteargă vreodată …

? Ioan Ionescu

53 comentarii

Din categoria Credinţă, De acasă ..., Madi