Arhive pe etichete: Voiculescu

AZI, m-am certat cu soţia

Îl apără pe Ponta, cu un argument-proverb, care nu cred că este rău. Spune că pe duşman, mai bine să-l ţii aproape.

Îi apreciez inspiraţia, dar sar ca ars.

-Hai, măi, când ai o suţinere de peste două treimi, mai ţii seama de un apendice de 5,1 la sută?

-Da, dar tu şii că Ponta e un fricos, şi de umbra lui!

-Nu te supăra, nu ţine, aşa că te rog mult, lasă-i pe secesionişti, lângă pdl, cum a sugerat Voiculescu, de o repetă Antena 3 , ca pe  Imnul Naţional, da?

– Dacă spui tu, da!

L-am auzit şi eu pe Voiculescu.

Ne-am îmbrăţişat ca doi oameni, care trebuie să coabiteze, pentru bunul mers al Interesului Căminului.

Şi, într-un  entuziasm consensual, am mai convenit asupra faptului, că Presa, ar trebui să-şi cunoască lungul nasului, că nu trebuie să ştie, şi când Ponta merge la toaletă, şi nici consistenţa scaunului reuşit!

Madi şi Onu

Reclame

4 comentarii

Din categoria SARCASM

„TOVARĂŞU’ DE LA RAION”

Pentru acei care vor fi uitat,”raionul”era  o unitate teritorial-administrativă în cadrul unei regiuni.

Regiunea, echivalând funcţional, relativ cu actualele judeţe.

Autoritatea raională, pe teritoriul ei, tăia şi spânzura. Pentru că, avea în spate, regiunea comunistă. Îmi amintesc, o doamnă inginer agronom, relata plângând, modul de adresare al  activistului raional, în subordinea căruia, se afla CAP-ul unde aceasta lucra.

El suna astfel:” bă inginerule, dacă nu faci ce-ţi spun eu, te dau pe mâna organelor raionale!”

Fără echivoc. Aseară, am crezut că am halucinaţii, când am auzit ceva de genul:

”băi Andrei Marga, du-te la catedră, acolo-i de tine, nu la Relaţiile Externe, unde te trezeşti aberând despre Mussolini!”

Aţipisem, dar m-am trezit speriat, crezând  că s-a întors  timpul revolut, al raioanelor comuniste. M-am liniştit, fraza fusese declamată la „raionul  „măscări”,  al Antenei 3,  de către pretinsul profesor universitar, Valentin Stan.

N-am auzit la nici un pdl-ist, asemenea mojicie, în adresare.

Şi, chiar dacă nu sunt CNA, m-am întrebat, legitim, de ce patronul Voiculescu, tolerează frustrări de asemenea natură.

Ba sper, în mod naiv, să ia neîntârziat, măsuri de îndepărtare din „cuibul de antene”, a unor asemenea mostre de necivilitate, care în subliminalul celor slabi de neuroni, pot apărea  normale, respectiv, demne de reprodus.

Înţeleg frustrarea „raionalului” respectiv, de a nu fi fost nominalizat  ca ministru, în locul Domnului profesor Marga, dar dacă, nu-i mai bun, decât Domnia Sa, nu este vina nimănui!

Mai ales a mea, să-i suport suficienţa Închipuită, poleită în miasmele unui limbaj necivilizat.

Madi şi Onu

5 comentarii

Din categoria Educaţie

POATE DOMNUL RADU TUDOR O AVEA… !

Titlul este începutul aprecierii domnului Sergiu Andon, invitatul de elită al Danei Grecu, la emisiunea acesteia, unde acompaniată de colegul  de breaslă, Radu Tudor, mi-a lăsat impresia încercării de a induce  în subliminalul audienţei sale, aprecierea Robertei Anastase, cu iz de instigare împotriva domnului Ponta.

Pe motiv că acesta, ar fi instigat la împuşcare.

Prevalându-se de interpretarea tendenţioasă a unei exprimări de forma:”nu ştiu cum,  poate doar împuşcaţi, ar putea fi determinaţi să înţeleagă”.

Din asemenea  exprimare, să faci proces de intenţie, mi se pare ridicol.

Iar, de la nivelul unui post, cu audienţă ca Antena 3, să difuzezi un asemenea  mesaj, este cel puţin de  neînţeles.

Oripilat de intervenţia susamintită, acceptată insidios, de aprecierea  lui Radu Tudor, domnul Sergiu Andon, nu a mai rezistat:

”Poate că domnul Radu Tudor, are vre-un război cu domnul Ponta şi ar fi bine să ne explice de ce este de accord, cu această… doamnă !”

Cum intrasem la idei, că aş fi devenit maniaco- depresiv, m-am liniştit.

Nici nu cred că este nevoie, de alte comentarii !

Repet totuşi, pentru domnul Crin Antonescu, coautorul alianţei:”PNL-PC”, să nu uite ce a păţit domnul A. Năstase, cu acelaşi domn Dan Voiculescu  (pe care-l ajutase să intre şi el, în sfârşit, în Parlament).

Fie şi într-o formă adaptată, la nivel subliminal.

Asemenea sfaturi şi remarci, pot dăuna percepţiei USL, de către auditoriul “cuibului de antene”, destul de sensibil şi receptiv.

Madi şi Onu

 

 

5 comentarii

Din categoria Educaţie

DOMNUL PONTA ŞI „SOLUŢIA IMORALĂ”

În loc de motto: ”Sunt adeptul dialecticii: ”NIMIC FĂRĂ CAUZĂ!” Iar cauza cauzelor este DEO” – Madi şi Onu

Ieri, a fost o zi  complexă …

Discursul domnului Ponta, după mine, demn de Cicero sau Richelieu;

Aplauzele mele admirative, adresate acestuia;

– Reacţiile inepte la el;

Declanşarea analizei dialectice, asupra cauzelor generării acestui discurs, declanşator de cele mai insultătoare reactii aduse inteligenţei omului.

 S-o luăm cartezian …

Conform crezului meu dialectic, discursul – capodoperă al domnului Ponta, ţine de încercarea de înlăturare a mizeriei vieţii mele şi a românilor, declanşată cândva de o trădare politică ordinară. Trădare, pe care însuşi beneficiarul ei, domnul Băsescu, într-o clipă de consecvenţă cu sine însuşi, a denunţat-o ca o „soluţie imorală”.

Tăvălugul consecinţelor trădării, care s-a derulat pentru poporul român, precum şirul dramelor îndurate de către cei care au căzut victimile rapacităţii oarbe a securiştilor roşii, se cunosc: instaurarea amoralităţii politice şi nenorocirile socio-economice, în care aceasta, ne-a adus.

Concret. Cândva, neinspiratul catastrofal uneori, în alegerea partenerilor, Adrian Năstase, a iniţiat alianţa USD (Uniunea Social Democrată), neînregistrată însă oficial, la Tribunal. Lacuna neînregistrării, se pare că i-a fost fatală. În USD intrau actualul PSD,  având alt nume atunci, ca şi actualul PC. Rezultatul votului, echilibrat, ca la românul superior democratic.

Bineînţeles, a intrat şi actualul PC, cu şeful său, redutabilul patron al Antenelor, fără nici o şansă, pe atunci, dacă nu era inclus în USD. Au urmat consultările Preşedintelui Băsescu pentru formarea unei coaliţii favorabile formaţiunii sale PD. Înclinarea balanţei succesului PD depindea de ruperea echilibrului USD, majoritar parlamentar, în acel moment. Abilitatea proverbială de manipulare a lichelismului din om, a Preşedintelui a găsit veriga slabă în persoana nou parlamentarului Voiculescu.

Consecinţele, se cunosc: alianţa DA (PD şi PNL) s-a instalat la putere, Adrian Năstase a intrat în opoziţie, iar supratitratul manipulării  politice, şi-a consolidat puterea, la cotele autoritarismului la care asistăm. Despre USL , în numele căruia a cuvântat ieri, ”dezavuatul” Ponta, numai de bine. Sper ca domnul Crin Antonescu, prin reacţia faţă de discursul din Parlament,să nu fie un demn succesor al domnului Stolojan.

Aaaaaaaaaa, o curiozitate…, în treacăt:

– ”Oare cu cât îşi plăteşte făptaşul propagandiştii, pentru înlăturarea nenorocirilor aduse pe capul românilor ?”

– Să fie vorba de aceste reparaţii sau de nişte  disperate crize de răzbunare asupra lui Băsescu, lansatorul expresiei-torpilă, „soluţie imorală ?”

Pe când, o recunoaştere morală, publică, a „soluţiei imorale”, de către aparţinătorul său ?

Pentru retorica civilizată a  domnilor Ungureanu şi Ponta, aprecierile cuvenite.

 În cazul în care ipoteza mea este lacunară, rog pe cunoscători, să aducă, îmbunătăţirile cuvenite, pentru o relatare corectă.

Nu-mi strică, să nu mă comport ca una din babele ronţăind seminţe, pe marginea şanţului.

Madi şi Onu

7 comentarii

Din categoria Diverse ..., Politică, Râsu/Plânsu

PARTICIPARE …

Motto: ”Uneori, drumul spre iad, e pavat cu bune intenţii” – proverb românesc

De parcă mi-ar fi citit postul „ROMÂN ADEVĂRAT”, Radu  Tudor, a renunţat la ideea absenteismului, care ar da câştig de cauză puterii, şi destul de îngrijorat, încearcă o mobilizare la vot, împotriva sugestiei subliminale,  într-o clipă de orgoliu necugetat.

Mi-a înseninat Crăciunul, revenirea lui la raţionalitate !

Şi ascultându-l, m-am întrebat, cum să particip, spre a-i putea asigura reuşita încercării. Ca în Legea Atracţiei, soluţia, mi-a venit, recitindu-mi postul „GLOATA DE HRAM”.

Simplu, ca în politica de proastă calitate românească. Anume, parlamentul să promită facilităţi la produsele NEVÂNDUTE, cu toate promoţiile pentru  gloată, celor care au votat.

Pentru a preveni însă entuziasmul debordant, ca la Iaşi, Brăila, Galaţi, Olteniţa, la Sfinte Moaşte şi pe unde s-a mai demonstrat spiritul întreprinzător românesc, de căpătuială, în suferinţă, să se precizeze că măsura se va aplica, după votare, pe baza ştampilei VOTAT, din buletin.

Măsura ar fi necesară, spre a evita  degradarea uşilor şi geamurilor secţiilor de votare, ca şi prevenirea stării de stres, când ştampila ar putea fi aplicată pe pereţii cabinei de votare, ceea ce ar fi tot absenteism şi ar ieşi tot cine nu vor Antenele Domnului Voiculescu.

Precizez, că sugestia nu este PRO DOMO, eu fiind vegan.

 DOAMNE AJUTĂ, VOTANTUL ROMÂN !

Madi şi Onu

 

3 comentarii

Din categoria Politică, Râsu/Plânsu

Economia subterană

Conform TAO personal, în loc să caut  vini şi acuzaţii, încep să visez la soluţii Sine ira et studio … Aşa se face, că azi noapte, am avut un vis; am visat un coleg, bun prieten, plecat în Germania unde s-a şi instărit; ca, spre surprinderea mea să revină, şi să-mi spună că a terminat-o cu nemţii; cu fiscul lor de fapt. De fapt, vine vorba de cazul lui grav; zice el, dacă mă întorc, unde sunt urmărit pentru evaziune fiscală, puscăria mă paşte, plus confiscarea bunurilor, agonisite cu atâta trudă. Imprudent, mai mult într-o glumă de prost gust, eu continui … atâta trudă evazionată !

Pentru început, s-a supărat, nu mi-a vorbit vreo două săptămâni, dar bucuria întâlnirilor noastre, era prea mare să reziste atât. Într-o zi, m-a sunat, şi m-a invitat  la el …vii să bem un whisky ? Eu, care sufeream la fel, n-am aşteptat repetarea invitaţiei. Şi, ne-am întâlnit, la o cafea şi niste whisky. N-am urmat cursuri de comunicare, dar natura, m-a înzestrat cu darul deschiderii sufletului. Chiar pentru mine, este o reală fericire, să produc mângâiere, prin conversaţie !

Nu după mult timp, reproşându-mi că l-am jignit, dar recunoscând că n-am greşit, mi-a povestit despre fiscul german; cum totul se impozitează,  iar eludarea legii, prin neplătirea obligaţiilor fiscale, este destul de gravă, mergând până la inchisoare şi confiscarea veniturilor implicate în cazul respectiv, de evaziune fiscală. Cum, la un moment dat, s-a tâmpit, (expresia lui), şi şi-a închipuit că va merge ca la noi, a încălcat legea: nu şi-a plătit o parte din impozite. Atenţionat repetat, a fost dat în urmărire, pentru evaziune fiscală. Atunci, clandestin, a fugit, riscând să sacrifice toată agoniseala, dar să nu-şi piardă libertatea. Şi taifasul nostru, s-a intins, pe mai multe cafele şi băutură, de-am ajuns acasă, cu taxiul, deşi locuiam pe străzi apropiate. Tot azi, l-am auzit parcă, la el acasă, la una din Antene, pe domnul Voiculescu, vorbind despre …economia subterană.

Întrucât îl consider cauza mizeriei în care trăim, după cum cu multă pertinenţă s-a exprimat Şeful, vorbind despre Soluţia Imorală, alianţa cu PC, la guvernare, n-am avut starea să-l ascult. Am continuat visul discuţiei cu prietenul meu, pe care Dumnezeu să-l odihnească, amărăciunea produsă de rigoarea legislaţiei antievaziune germane, l-a imbolnavit de cancer, şi în scurt timp s-a prăpădit. Aşa cum spune latinul: ” Dura lex, sed lex ”legea e aspră, dar e lege” , trebuie respectată ! ” nerespectare ei, legea antievaziune, şi-a facut efectul, fără efectul nici unei culori politice… De la Voiculescu, mi-am amintit de o emisiune despre explozia economică, din Hong Kong, unde prea dispreţuiţii gălbiori din extremul Orient, au avut ideea aprobării oricăror activităţi economice, fără să pericliteze mersul societăţii,  cu obligativitatea unor impozite minime, derizorii.

Explozia economică produsă de această măsură, a şocat din nou lumea, aşa cum a făcut-o şi miracolul japonez. Prea multe, nu ştiu despre Hong Kong: in 1976, avea aproape 4,5mil locuitori cu o densitate de 4294 loc. /kmp; noi, avem astăzi cam 22 milioane, respectiv circa 93 loc/km patrat. Este drept, nu ne putem compara, cu furnicarul pomenit. Dar oare despre ce activităţi subterane, o fi vorba, de a vorbit însuşi Şeful ? Dupa care, observ brusc, o iluminare lăudabilă, a gânditorilor noştri politici. Eu ştiu despre contrabandă: cu ţigari, cu bauturi ! Cu care încă, oare ? O avea dreptate profesorul economist Voiculescu, în ipoteza că ar constitui  un aport cert, la bugetul României ?

Tu, cititorule, care eşti mai informat, ce crezi ?  Dar, mai ales, care o fi structura Economiei Subterane, care impozitată lejer,  raţional şi riguros, ca în Germania, ne-ar putea salva de povara împrumuturilor FMI, sau altor silnicii ?

 PS: Madi şi Onu, vă solicită frumos, aportul, în abordarea acestei teme, efectiv benefice româneşti ! De ce să stăm cu mana întinsă la alţii, când resursele noastre spirituale şi de hărnicie, sunt un filon de bogăţie, socio-economică ?

Vă mulţumim !

39 comentarii

Din categoria Politică