Arhive pe etichete: vrăbiuţă

Explicaţiune…

Ieri,după ce am scris De marketing..,mi-am frecat voios mâinile, spunându-mi:”să vezi acum avalanşă de like-uri.

Dar dacă nu va fi niciunul? mi-am răspuns eu anxios.

–”Ce-o fi, o fi, am încercat să revin pe linia optimistă. Cel puţin mi-am făcut datoria de respect, de a-mi anunţa cititorii”.

Şi mi-am văzut de programul propus, de aseară.

M-am dus la medicul de familie să-l schimb, pentru că mi s-a părut că a dat bir cu fugiţii.

Am descoperit-o după ce am căutat-o prin trei clinici. Surpriză, am găsit-o aproape de domiciliul meu, într-o clinică despre care , cum se spune, nu aveam idee să existe.

Schimbat chipul domnişoarei doctor. Un fel de a se ruja, care parcă-i măreşte gura, iar când zâmbeşte, o invitaţie la apreciere.

– Doamnă doctor, aş vrea să-mi fac o hemoleucogramă!

–De ce? Vă deranjează ceva?

Cum gândul meu era de a găsi pricină pentru plecare de la dânsa, m-am fâstâcit.

–Ia scoateţi-vă haina, să vă consult puţin!Doar aţi venit la medic, nu?

Şi mi-a zâmbit, cu gingăşia eternului feminin.

Nici nu ştiu când mi-am scos haina.

Doamna asistentă, zâmbea şoltic . M-am supus, cătuşelor sufleteşti, fără o minimă rezistenţă.

Uitasem pentru ce venisem.

Acum, când scriu, o vrăbiuţă îmi dă târcoale pe la fereastră.O fi vreun mesager din partea vrăbiuţei fermecate?!..

Privind-o fascinat, aţipesc, şi mesagera se transformă în prietena mea de vis.

Îmi spune:

–Tu crezi că te va lua cineva în seamă?

Nu vezi că nici la BAC, elevii nu mai ştiu de clasicii literaturii noastre?

Chiar dacă sunt temă de examen?”

Simt că are dreptate, dar nu pot accepta gândul unei involuţii rapide a gusturilor.

Mă priveşte cu o blândeţe înţelegătoare, şi mă gândesc:

–Poate ştie.., a auzit mai multe, are dreptate…

Şi îmi amintesc surprinderea mea că dimineaţă, postul incriminat, avea doar 4 aprecieri, şi nici o promisiune de cumpărare a cărţii

Universul feminin.

Clipesc îngândurat, şi îi dau dreptate. Atunci, cuprinsă la rându-i de înţelegere, îmi sugerează următorul sfat:

–„Ştii.., lasă.., poate mesajul n-a fost receptat. Mai ţine postul câteva zile, iar apoi rebloghează-l cu o introducere ca memento.

Şi nu mai publica nimic.

Apleacă-te asupra noii cărţi, la care văd că lucrezi.Nu doar tu pierzi! ”

Uşor maliţios , răspunsul, mi-a răcorit optimist, fruntea.

M-am trezit.

Soţia deschisese o fereastră pentru a hrăni pisicile din spatele blocului, iar din cauza aerului rece, mă cuprinsese un fior.

Vrăbiuţa, pe care în inima mea, am botezat-cu numele unei bloggeriţe, s-a făcut invizibilă.

Acu, fie ce-o fi, o voi asculta.

Mi-e mai uşor, să mă re-public.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză.

Consiliere psihologică

Sintagma „consiliere psihologică” nu este ovorbă goală Are dramul ei de adevăr existenţial necesar.

Concret, evenimentul de joi, despre care am scris în postul Acţiunea „Accidentul”, a lăsat ceva urme.

Simt în atmosferă, prezenţa Necuratului.

Sora mea o credincioasă de neclintit, este sigură că existenţa răului din lume este consecinţa acestor prezenţe diavoleşti, în fiinţa umană.

Deseori, ne certăm, eu nefiind decât adeptul că în noi există acea Suflare Divină, căreia trebuie să ne înclinăm.

Ieri, am rugat-o pe soţia, să-mi spună cum s-a desfăşurat convorbirea telefonică, până să-mi dea receptorul.

–„Te imploor, lasă-mă să uit”, îmi răspunde ea, printre lacrimile care-i ţâşnesc nestăvilit din ochii trişti.

După ce s-a liniştit puţin, a început:

–„A sunat telefonul, răspund, şi o voce aparent binevoitoare, îmi spune:”Domna Ionescu, regret că vă deranjez, dar fiica dumneavoastă.. a avut o neplăcere. Vorbiţi vă rog cu dânsa”.

În acel moment, au izbucnit nişte hohote sfâşietoare, printre care am distins următoarele:

–„Mama am greşit şi sunt la Poliţie. Ajutaţi-mă, vă rog!”

Atunci, ai intrat tu în casă, şi speriată, ţi-am dat receptorul

Ce a urmat, am povestit în postul precedent.

Din acele momente, am rămas marcat.

Aşadar.., mă uit cu spaimă la telefon, şi parcă simt fiorii prezenţei pânditoare a lui Scaraoţchi.

Semnul crucii, însoţit de „ducă-se pe pustii!”, nu mă prea ajută.

Aseară, m-am culcat cu frica de telefon, în sân.

Dacă îmi apare Scaraoţchi şi în somn, ce mă fac?

Am avut noroc, însă.

M-a vizitat protectoarea mea,vrăbiuţa, cu un fir de busuioc în cioc.

Şi m-a mustrat blând, că m-am pierdut cu firea.

Apoi, m-a luat din scurt:

–„De ce nu i-ai solicitat borfaşului un răgaz de timp, să strângi banii necesari, iar tu, să fi luat iute, un taxi, până la Poliţia Capitalei, să verifici?”

–„Ciripica mea, i-am spus eu înduioşat de grija ei, nu m-am gândit. Mi se rupea inima, la gândul arestării fiicei mele.

Tu crezi că este uşoară o asemenea lovitură?”

Impresionată de răspunsul meu, mi s-a aşezat pe nas, şi a început să-mi ciugulească gingaş, sprâncenele.

Gestul ei, de o senzaţie specială, m-a impresionat, şi mi-au dat lacrimile. Am simţit-o la rându-mi mişcată.

Mi-am spus în gând:

–„Poate că are dreptate, poate că m-am pierdut prea repede, poate că sunt un părinte slab? Poate că trebuie să mă confesez cuiva, să-mi descarc povara sufletească? Eventual unui psiholog?”

Aşa mi-a venit ideea eventualităţii consilierii psihologice.

Dar ce mă fac, dacă unii psihologi nu-mi inspiră încredere ?

Cum descopăr pe cineva din vârful Piramidei lui Maslow?

Atunci, cu glas timid, i-am spus.

–„Ciripico, îmi poţi găsi, te rog, un confident psiholog credibil?”

–„Încerc…!”  şi a zbughit-o săltăreaţă prin oscilobatant.

Acum , o aştept, plin de speranţă.

Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză.

P 31.4, Unică ştire

Pripit cum sunt, mă gândisem să dedic postul celor care m-au vizitat pe azi: zece din SUA, şi câte unul din Germania şi din Bucureşti. Dar mi-am revenit, pentru că toţi vizitatorii mei, sunt la fel de valoroşi pentru mine, aşa că aş fi comis o greşeală de neiertat. Poate greşesc şi prin această criză de sinceritate. Adevărul este însă, că mă grăbesc să vă destăinui sfatul de azi noapte al vrăbiuţei, cu care conversez rareori, în somn.

Destul de interesantă această conversaţie!

Vine şi mi se aşează pe nas. Precizez că eu dorm cu faţa în sus, de aceea niciodată nu sunt indispus la trezire.

De fapt, să intru în temă. Înainte însă, aş dori să lămuresc povestea cu vrăbiuţa. O lămurire pe care doar mi-o imaginez. Cred că este un soi de autosugestie.

Pentru că nu-mi apare decât atunci, când o rog să mă ajute.

Acum, nu sunt sigur de ajutor.

Cert este că mi-a dat un sfat la care nu m-am gândit.

După câteva ciripituri gălăgioase, cică să-mi învioreze creierul, să pricep mai bine, ce am de făcut, a început:

–Dragul meu Onu, sper să nu mă crezi chiar o vrăbiuţă.

(De obicei , eu nu întrerup interlocutorul. Mă bizui pe proverbul „că fiecare pasăre pe limba ei piere!”Tac, ascult şi înregistrez. Nici măcar nu mă gândesc la cele auzite, ca să nu pierd măcar vreo silabă).

–Îţi aminteşti când îţi povestea, în copilărie, mătuşica, bârlădeancă, din partea mamei? Ei bine, eu sunt Zâna din poveste.

Înclin afirmativ capul şi mă rup aproape brutal,din ascultare, la amintirea care începe să se deruleze prin transportarea mea în lumea basmelor „mătuşicăi” din partea mamei.

Care , excelent povestitor, îmi umplea serile copilăriei, de groaza făpturilor miraculoase care populau Universul tainic al acesteia. Brusc, simt o lovitură de cioc în vârful nasului, urmată de un ciripit încântat.

– Ce faci, nu mă asculţi? Lasă amintirile. Concentrează-te pe ce vei avea de transmis lui Mihai Gâdea.

Stăpânindu-mi o pornire de mânie, că mi-a spulberat farmecul clipei din copilărie, îi răspund abia stăpânit:

–„bine, spune odată, şi lasă observaţiile!Crezi că mă pot abţine să nu mă întorc în copilărie?”

–Bine, ai şi tu dreptate! Deci, ascultă!Şi scrie chiar în postul de mâine, Duminică, să aibă şi valoare evlavioasă.

Spune-i aşa:

–”Măi Mihăiţă, uite care-i problema. Lumea a început să înţeleagă următoarele:”rating, nerating, ţie îţi pasă de noi românii.

Şi, „Înţelepţii din Carpaţi”, prin mine, Onu, îţi transmit următorul sfat:

Ia aplică tu o stratagemă, să-ţi dai seama de fondul corect, neipocrit al lui Ponta.

Invită-l la tine, în studio, chipurile pentru propaganda pentru Prezidenţiale, şi ia-l chinezeşte, cum te pricepi tu, că am observat că încerci destule chinezării.

Iar atunci, să fii înconjurat de oamenii tăi cei ma patetici. Nu-i mai repet, îi ştii, că altfel, nu te-ar sluji cu supuşenie. Şi, după ce-l linguşeşti puţin, spune-i direct:–Stimate Domnule Prim ministru: asistăm revoltaţi, la ineficienţa unor slujbaşi de-ai Dumneavoastră. Cu îngăduinţa domniei voastre vă sugerăm următoarele:

1. Apelaţi la Serviciile noastre.

2. Facem muncă patriotică, pentru că ne pasă!Nu vrem bani sau alte avantaje, dar aplicaţi sugestiile echipei noastre.

3. Eventual, veţi dona Academiei Intact, cât veţi aprecia, (iar noi ne vom face cadre didactice acolo) din recuperările din „economia subterană”, care poate nici nu există, ci doar este o sperietoare pentru diversionişti.

4. Dacă nu vom avea roade, ne supunem oprobriului public, şi renunţăm la profesia asta.

Iar după reacţia Premierului, vă veţi fi dat seama, dacă Premierul este demn să devină Preşedinte sau dacă „în Ţara asta, trebuie schimbată şi mătura!”, cum a spus  doamna Maria Cociorvan, mediatizată cu  patos, de Dana Grecu.

–Zâna copilăriei mele, eu îi spun, dar dacă nu mă va lua în seamă, cum sigur nu-l va lua în seamă nici Premierul pe el?

Vrăbiuţa a dat ciufulită din coadă, şi îmbufnată, mi-a tăiat-o scurt:

–Atunci, susţineţi-l pe Klauss Iohannis, „străinul” să devină Preşedinte, poate va schimba şi mătura!

Cu gândul că poate vrăbiuţa mea este vreo zână, (că prea ştie multe, din copilăria mea) am încălecat pe calculator, şi v-am povestit cu al copilăriei nevinovat umor!”

Onu

8 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Râsu/Plânsu

UN LICĂR

Un licăr palid de o clipă
A fost iluzia de-aseară
Azi, încerc să n-o repet.
Să nu-mi fac iar, viaţa amară.
Vrăbiuţa de la geam,
Cu tâlc, în zori, m-a întrebat
-De ce îi par cam supărat
-I-am răspuns că i se pare,
Nu am motiv de supărare
Doar dacă din senin, nu mi se năzare
Fantasma clipei înşelare.
-Hai , că mă faci să chicotesc.
Ce înseamnă în virtual
Cum îi spui tu, înşelare?
-Vrăbiuţo dreptate ai, se pare
Dar cum să fac ,
De gândul parazit să scap?
-E cam greu, să scapi de el,
Şi eu adeseori încerc s-o fac.
Dar mintea nu e de ajuns
Când inima se îndoieşte de răspuns
De tine dat, sau de oricine!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie