Arhive pe etichete: wanda

JAPONEZII,2. DATORIE

M-am trezit brusc, în strigătele „entuziaste”, 🙂 ale muncitorilor de pe schele.

Conform aprecierii unei prea elegante bloggeriţe, voiam să continui despre japonezi.

Hărmălaia de pe şantier, îmi oferă prilejul.

Spuneam ieri, că nu i-am cunoscut personal, exceptând tokyotul de la BIRD.

Deşi, mi-aş fi dorit, întrucât, nu ascund faptul, că am un cult, pentru acest popor.

Dar se pare că  gândul, are o puternică materialitate.

”For instance”, (ca s-o fac şi eu pe englezitul, că îmi vine  să strig,  de gemetele bloggosferei englezificate, de nu mai recunosc nimic, nici expresiile de ghid, scrise la „ocazie”), mi-am dorit mult, să călătoresc, dar n-am avut parte.

Nu din cauza comuniştilor feroci, ci a românilor, care azi, sunt anticomunişti mai feroci decât colegii de serviciu, care printr-o  turnătorie la Serviciul Cadre, pentru că verbul meu îi frigea la „interese” , îmi tăiau orice plecare în străinătate.

Văd că Oana Stancu, se supără pe nonreacţia, sau lentoarea la reacţia faţă de aberaţiile socio-actuale.

Nu ştie , drăguţa de ea, că turnătoria la români este polivalentă, că urmările ei sunt cronice, de efect terminal.

Nu ştie, că, de fapt, mă tem de lichelismul meu, incapabil de a nu avea o reacţie scorpionică, chiar dacă mâna întinsă, este de natură să –mi salveze viaţa.

 Aşadar, visul meu de a călători, s-a transmis, aproape mirabil , urmaşelor mele. Astfel, Gabi, într-un periplu prin lume,  a cunoscut şi s-a împrietenit cu o familie de japonezi: mama, tata şi o fetiţă , care spre încântarea Wandei, se adaptează neaşteptat de repede, noilor prieteni.

El, tatăl, este conferenţiar universitar.Ea, mama, n-am înţeles.

-Nu-s nişte sărăntoci, îmi spune Gabi, îşi permit  o viaţă lejeră, comodă, fără risipă alimentară şi extravaganţe de prost gust.

Şi totuşi,continuă ea, îi simt nerăbdători, să se termine vacanţa.

Într-o seară, el, Profesorul, îmi spune că îi este dor de casă, de programul lui.

Că abia aşteaptă să-şi reia viaţa intimă, organizată, după „dichisul lui japonez”

N-am prea înţeles ce înseamnă „dichisul lui japonez”, dar din delicateţe, nu l-am întrebat.

Am înţeles însă, că viaţa lui, are componente strictisim intime, în care meditaţia este nelipsită.

-Gabi, sunt altă educaţie, altă structură psihomentală, au altă viziune asupra vieţii, în a cărei componenţă, respectul de sine, prin sentimentul responsabilităţii îndeplinite, este o necesitate.

Nu ţi se pare meritoriu, dorul lui de catedră?

 Rămasă pe gânduri, Gabi continuă nesigur:

„e ceva, ce nu înţeleg totuşi. Parcă o altă viziune asupra existenţei. Ceva impalpabil mie, prin care  percepţia bucuriei vieţii lor, pare lipsită de un suport material. Un ceva interior, pe care nu-l realizez”.

Cum Gabi este interlocutoarea mea predilectă, pe probleme ezoterice, o înţeleg, fără a fi în măsură, să-i răspund .

 Încerc, pur autohton, ieşirea printr-o glumă. ”Gabi, poate ăsta e şi motivul, pentru care tu nu-i consideri prea inteligenţi. Conform proverbului neaoş, că” tot ce el nu înţelege, este prostie.”

Madi şi Onu

Reclame

9 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

COPIII, TOT COPII!

Puritatea în noi, o găsim , doar când suntem copii.

În rest, vorbe meşteşugite, pentru naivi, ticluite.

Wanda, nepoţica mea, s-a mutat în Austria.

A fost nevoită să întrerupă clasa a V-a, şi va continua acolo, tot dintr-a V-a.

Prima zi de şcoală, în noua locaţie. Tatăl ei o conduce. Ajung printre ultimii. După ce ies din  garderobă, în dreptul clasei, un grup de fetiţe şuşotind, aşteaptă, dar când îi văd, se apropie  zâmbind, cu mânuţele întinse, în semn de bun venit.

Dintr-o clasă paralelă, se desprinde altă fetiţă:-tu eşti noua noastră colegă,Wanda?

Eu sunt într-a cincea C. Bine-ai venit! Mă bucur. Vrei să fim prietene?

Colegii de clasă, cu feţe îmbujorate de emoţie, nu întrerup discuţia.

Peste tot, şuşoteli copilăreşti.

Cu mânuţe sfioase, cele din clasă, o mângâie afectuos, pe faţă şi pe braţe.

Tatăl, mândru nevoie mare, priveşte fără să scoată o vorbă.

Tensiunea bucuriei este prea puternică.

În câteva clipe, se va intra în clasă.

E păcat să întrerupă clipele de fericire, la care asistă. Nu s-a aşteptat la explozia de interes şi căldură, la care este martor.

Acasă, Wanda spune:

„Parcă mă întorsesem din vacanţă!”

Suflete gingaşe de copii, mă gândesc, după ce mi se povesteşte.

Copiii sunt puri, pretutindeni!

Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Univers feminin

ÎNTRE NOI, CA PORTOCALIII(sâc)!

Wanda,nepoţica mea:

”Eu şi Bunu, suntemVărsători, şi de aceea, suntem frumoşi şi deştepţi.

 A se vedea şi postul ei, pe acest blog :

Bunu – Bunicul meu din partea mamei

                           Madi şi Onu

Scrie un comentariu

Din categoria De acasă ..., Wanda

POŞIRCA

Motto: Nu spune,  că se-ntâmplă ! – Wanda, nepoţica mea, indigo.

In drumul spre casă, un beţiv, dă peste mine. Fii atent ce faci, ii spun eu, cu voce  nemulţumită. Dacă nu-ţi convine, mergi pe altă stradă, îmi răspunde golanul. Wanda, simte spamul mâinii, pregătite să-l pună la punct, pe nenorocit …

Foto: Alex Rahoveanu

Lasă-l, Bunu, e beat, nu stie ce spune ! Da măi Wănduca, dar dacă aş fi eu, în locul lui, ţi-ar place ? …atunci, mi-a replicat prin cele din motto ! În faţa seninătăţii sufleteşti, de copil, rămâi fara replică. Ca să mă descarc, acasă citesc despre alcoolism, şi aflu …” dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, când aceasta îi lipseşte, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă.”

Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că starea respectivă, are caracter biochimic. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, produsă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe,  numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele să se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacţie sufletească şi alte procese chimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă de substanţa respectivă, viciul aferent, în final.

Se pare că intensitatea sentimentului transmis este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, artă plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorător. Treptat, situaţia se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: obsesia dominării irationale, gen “BRUTĂ” scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţă, lipsă de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, senzaţii de corp străin (beţişor) 😀 în ureche, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, căutarea atroce a obţinerii drogurilor;  posibil a evolua, până la furt, crimă sau trădare !

Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale – tutunul, cafeaua, alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana,  amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol. Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp, mai ales în cele cerebrale. În acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este  destul de dificilă. În lipsa drogului, pacienţii devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însuşi personalul medical încearcă episodic, să le vină în ajutor. Şi atunci, reacţia pacientului, poate fi interesantă …

S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare … Pacientul, implora, impresionant, fie şi un  strop de alcool să se liniştească. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pentru atenuarea momentană a sevrajului. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri la adresa personalului medical, pe care il acuză, că din cauza prestaţiei profesionale proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat lui să bea … El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.

PS: Doooaaamnee, ce bine că nu-s alcoolic ! Ce m-aş face,  într-o ţară fără medici ?  Că, din cauza salarizării proaste, vor să plece masiv din ţară … La un sevraj puternic, aşa cum se spune că ar exista, n-aş apuca să ajung nici măcar la Viena, unde au nişte clinici de dezalcoolizare, excelente !

Why, Why, Why, my Wanda, ce-mi faci tu, cu motto-ul tău ?!?!

Onu

20 comentarii

Din categoria De pe bloguri ..., Wanda