Arhive pe etichete: zbenguiala ndurilor

JAPONEZII

Îi ştiu, din citite. Ca dealtfel, tot ce ştiu despre ei.

 Cu o singură excepţie. Eram cu delegaţia BIRD pe teren,  în vederea finanţării unui proiect de-al meu.

Din această delegaţie, făcea parte şi un economist japonez.Cum nu am probleme cu empatia comunicării, ne-am împrietenit dintr-un zâmbet.

Cu engleza mea handicapată, l-am întrebat ceva ce l-a surprins. Anume:

-”este adevărat, că miracolul economic japonez este consecinţa unui metabolism mai accelerat decât cel general uman?

Cu o uitătură surprinsă, mi-a răspuns:

-”tu ce crezi?”

–Dacă ştiam ceva, nu te întrebam!

– Nu m-am gândit, să-ţi spun drept, de asta m-a şi surprins întrebarea ta!

-Te superi, dacă încerc să te observ în comportare, şi să-mi povesteşti ceva despre tine?

-Nu, mi-a răspuns el vizibil flatat.

Dacă vrei, încep eu! Sunt, printre altele, asistent la o facultate de ştiinţe economice!

Presupun că vrei să ştii, cum decurge ziua mea de lucru!

-Da! am confirmat eu, înclinând afirmativ capul, încercând să continui.

-Cu un gest scurt, m-a oprit:

-Nu, dacă, vrei să înveţi ceva, învaţă mai întâi, să asculţi, întrerupându-ţi gândurile curiozităţii. I-am zâmbit recunoscător, pentru primul sfat. I-a plăcut, şi a continuat.

– După orele de la facultate, am viaţa mea personală obişnuită. Fac sport, sunt karateka,(practicant de karate-do), merg la spectacole, mă pregătesc, pentru ziua următoare de facultate.

-Cum? sar eu nerăbdător!

Îmi face iar, mustrător cu degetul, ca o atenţionare de a nu mă lăsa furat de zgenguiala gândurilor, şi continuă:

-completez materialul de laborator, cu lecturi le de actualitate, şi imaginez diferite exerciţii de specialitate, pentru fundamentarea aplicată a teoriei.

-Asta înseamnă că te sfătuieşti şi cu profesorul?

Nu zilnic, m-a mai atenţionat,  şi a continuat:

-discutăm săptămânal, despre aspectele aplicative ale teoriei predate!

N-am reuşit să-mi stăpânesc gândul românesc: iată deci, o taină a japonezului:

aplicativitatea învăţăturii”.

Oprindu-se din povestit, am dedus, că lecţia s-a terminat.M-am înclinat, în semn de mulţumire.

Mi-a răspuns, la fel de ceremonios, ca la o întâlnire de arte marţiale.

Îmi amintesc şi un alt episod, „japonez”, cum îmi place mie să numesc prietenia mea cu japonezul.

 Înainte de masă, ne spălam pe mâini, când mi-am văzut prietenul, săpunindu-se, cu o mişcare accelerată, de parcă era în priză.

 Am izbucnit într-un hohot de râs, la care el, m-a privit uşor derutat.

Cu mâna udă, l-am bătut prieteneşte pe umăr, nestăpânindu-mi criza de râs. –„uite, „metabolismul vostru accelerat”, de care te-am întrebat!

Adineaori, când te spălai pe mâini, parcă erai băgat în priză.

S-a dumirit, şi într-un entuziasm inerent momentului, am început să ne stropim fără rezervă, ca doi copii, cu apă de la robinetul fiecăruia.

Şi eram oameni, în toată firea!

Într-un episod viitor, voi mai povesti despre japonezi.

Madi şi Onu

Reclame

2 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză