Arhive lunare: ianuarie 2019

Impresii, de la Antena 3

Credeam că Antena 3 este un post ca oricare altul, de informare a publicului, dar în ultimile zile, am observat că are ceva cu Președintele Iohannis. Poate, și unde, acesta are o atitudine ostilă, față de Doamna Premier, atitudine, pe care eu o apreciez, ca fiind de inamiciție, față de Țara noastră.

 Iar așa ceva, nu voi tolera nimănui!

 Să fie oare misogin, de unde și ostilitatea față de Doamna Premier?  

N-aș crede, văzând tandrețea față de Soția sa, atitudinea parcă de puștan îndrăgostit.

 Nu-mi rămâne decât să-l suspectez de intenția de subminare a Guvernului, consecință a unei trăiri fascistoide , față de Țara noastră.

Iar eu, nu-mi pot imagina un Hitlerel  ostil Doamnei Premier.

 Dar, poate este sensibil la starea meteo?

Nu mai este mult, până la Primăvară, și mă voi convinge, de statutul masculin, al Personajului, iar, ca măsură de precauție, nu-l voi mai vota.

Norocul la alegeri, i l-a purtat Ponta a cărui fanfaronadă lipsită de respect, în timpul disputei elctoral- prezidențiale, mi-a displăcut într-atât, încât am decis să repar mojicia lui Ospătărel,  votându-l pe Iohannis. Dar, sper, că la viitoarele alegeri, să nu mai avem de-a face, cu fanfaronada de Ospătărel, a contracandidatului, lui Iohannis, și să nu-l mai trateze, ca pe un neica nimeni.

Sau, poate și electoratul, s-a convins, cu ce patriotu naționale, are de-a- face, și nu-mi va mai repeta Prostia!

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Memento editorial, pur

Aseară, am ascultat confesiunea Doamnei Premier, privind adopția unui copil. Un moment firesc, în existența unei PERSOANE DEMNE, DORIND SĂ FACĂ UN GEST ALTRUIST, ceea ce, puțini, sunt în stare. Felicitări lui Mihai Gâdea, care a organizat emisiunea asupra acestui eveniment onorabil, din viața Premierului.  Cred că a făcut-o și pentru a stăvili mâncatul de ostilități, la adresa ACESTEIA. De ce ostilități? Simplu, pentru că este o Personalitate, care sfidează  balele celor care, în ura lor turbată împotriva social-democratului  învingător Dragnea, ar comite orice blasfemie, dacă nu și trădarea de ȚARĂ. De fapt, care ar fi deosebirea între ceea ce fac aceste gunoaie ostile Premierului, și jegoșenia unui trădător de Țară?  Cică, pe front, asemenea lepre, sunt împușcate pe loc. Bine că nu suntem în război armat. Altfel, cine știe, la ce s-ar recurge , în orbirea unora. Dar, din moment ce m-am convins, de noblețea sufletească, a Doamnei Premier, eu cred că ar fi inept, din parte-mi, să mai continuu. Chiar îi mulțumesc Domnului Gâdea, pentru ințiativa strălucită, avută.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Cristina


Se numește Cristina, și are un chip rafinat, de aristocrată.

Aproape nu îndrăznesc, a-i vorbi, să nu o sperii, precum pe o căprioară zveltă, în largul Naturii. Vorba-i este sprințară, precum apariția.

Mi-aș dori vecinătatea ei conversațională, dar știu eu, dacă nu este o iluzie? Acum, la început de an?

Poate, vizita ei, pe blogul meu, a fost atrasă de nevoia mea de comunicare , poate Divinitatea, în lucrările sale tainice, are un plan comu cu noi., și vrea  să scrie o nouă capodoperă a Firiomenești?i.Nu-mi dau seama, și mă  înfior, la gândul unor emoții nebănuite. Dar mai poți ști, ce aduce clipa de curiozitate, de a privi peste împrejmuirea vecinului?

Scriu, și mă înfior, la gândul întâlnirii Cristinei.

O fi la fel de delicată sufletește, precum îi este chipul?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

RAHAT


 Titlul, poate fi un dulce, rahatul turcesc,  sau un fleac, talk-show, excrement.

 Ultima nuanță, cred că s-ar aplica și la disputele politice, unde combatanții, nu au ce spune, dar, printre răutăți, se mai scapă pe ei, chiar dacă nu suferă de o afecțiune  intestinală.

Oricum, prin trăire personală, am constatat, că în intestine, unde cică, s-ar regăsi și creierul abdominal, se manifestă și trăirile emoționale cele mai intense.

  Așa, spre pildă, mi le-am resimțit, de câteva ori, în context politic.

 La cel mai înalt nivel, le-am simțit, de câte ori prezentam proiectele pe plan local, în fața Primilor Secretari  Județeni, cei de care tremura îngrozită, toată lumea, din Perioada comunistă.

Pare o glumă, dar , în ziua în care-mi prezentam, spre avizarea Puterii locale, Proiectele de pe teritoriul unui județ , forfoteala dureroasă abdominală, era atât de intensă, de parcă făceam ocluzie intestinală.

 Așa, spre pildă,  Prim Secretarul de la Ialomița , mi-a surprins o lacrimă, scăpată involuntar, din coada ochiului, și m-a întrebat dacă mă simt bine.

-Da, am parat eu fălos, dar el, înțelept, a propus o clipă de destindere, înainte de ședință.

După avizare, i-am povestit realitatea, și i-am mulțumit pentru gest.

Nici la cele două întâlniri, cu Ceaușescu, nu am pătimit astfel.

 Și am prezentat lucrarea, nu la un județ, ci  în sediul Comitetului Central.

Acolo, am observat, mai pregnant, efectul emoțiilor, asupra stării de spirit umane.

Ministrul adjunct al Departamentului nostru de Îmbunătățiri Funciare, înaintea avizării de la sediul CC, în fața Tovarășului,  m-a întrebat grijuliu, dacă am fost la toaletă.

 Răspunzându-i afirmativ, i-am purtat un gând de apreciere.

 Aveam ambii, indiferent de rang, aceleași trăiri abdominale, aceleași emoții, altfel spus.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...