Kafkian

Spre jena mea bloggeristică, nu mi-e prea clar cuvântul kafkian.

Și asta, sigur din motivul că nu am citit ceva de Kafka.

Probabil să fie foarte interesant, din moment ce multă lume, îl repetă, cu o vervă molipsitoare.

Iată  din parte-mi o carență cât un crater.

Ca să-mi completez lacuna , am cumpărat  America, de Kafka.

Ca și el, nici eu n-am fost în America, deci va fi o lectură plăcută.

Ei bine, cred că nu sunt de Kafka, pentru că nici n-am început să citesc bine, și m-am plictisit.

Grav, vor spune cei care i-au rezistat. Recunosc, nu am o rezistență kafkiană.

Opaa..! Ce interesant, nu?

Am rostit cuvântul kafkian.

Să fie de bun augur, să intru în lumea celor citiți?

Nu-mi vine a crede,cât de ușor pot evolua!

Onu

Într-o relație…

La multe chipuri de pe Fb, care-mi plac,  găsesc  specificarea: într-o relație.

Ne fiind o fire, rapace, mă simt stânjenit de această menționare. Îmi oripilează  entuziasmul bărbătesc  nativ.

Chiar dacă nu dau buzna, ca necuratul,  peste sufletul nimănui, resimt o apăsare îngrijorătoare.

Chiar toată lumea este într-o relație?

Atunci, ce fac eu, aflat efectiv într-o năzuință de relație, fie ea și iluzorie, adică virtuală.

Să renunț să mai am relații, să mă pustnicesc?

Nici măcar nu știu să psalmodiez niște versete biblice.

Să mă apuc acum, de studiul Bibliei, fără vocația nativă,

că nu toți or face-o fără o deliberare divin inspirată.

Dar, încerc o ieșire interogativă, oare toate aceste relații funcționează în termenii umani biblici, sau doar ipocriți social?

Mă opresc, deoarece, a intervenit ceva, care m-a tulburat ușor.

Tot pe tema convingerilor religioase.

  Onu

Fb și KI

Două entități de o banalitate reciproc atrăgătoare. O simt personal, în momentele când mi se pare că sunt mai fb și mai ki, ca niciodată.

Nu le rezist, în mod bizar. Nici i când vreau să fiu eu însumi.

Ceva irezistibil, mă atrage în vârtejul  gloatei ultrareceptive la mesajul anticorupție. Mă plimb halucinant prin cameră și strig, entuziast, cu chip impasibil de robot social, întors cu cheia, pe invers de dreapta.

Mai ronțăi câteva semințe, pe care le pleznesc nervos, de le sar cojile, cu miez, cu tot.Și reiau lozincile, până termin semințele. Apoi, mândru foc de paie,  că mi-am adus obolul la antrenarea retrezirii democrației, revin acasă, unde mă ia la mirosit Pușa, pisica, neînțelegând de ce percepe atîtea nuanțe, pe hainele mele.

Pămătuful cozii, i s-a mai relaxat, când mirosindu-mi mâna, și-a dat seama de parfumul Marelui Blond.

Un miau  aprobativ, și împunsături sforăitoare, cu urechile. E grozav să mergi la un miting, de bunăvoie. Te simți și tu, măcar atunci, cineva.

Ai jucat un rol social. N-ai trăit ziua degeaba . Și este tare mândru, prietenul din mine . De Pușa, ce să mai spun?

Onu

De gustibus

Nu cred să am preferințe carnivore, dar încerc să devin vegan.

Problema este că în prezența universului feminin, nu apreciez decât mirajul coapselor.

Nu că aș fi un fanatic, endocrin dereglat, dar  coapsele feminine sunt epicentrul cutremurului plăcerii privirii mele. Expresie a stabilității posturale, prin coapse, se echilibrează armonia viului. Masculine sau feminine, în caz că sunt pe gustul privitorului, ele conferă acestuia, o stare de beatitudine nirvanică.  Poate și sculpturilor care se respectă,  li se transmite acest spectru hormonal al pietrei cioplite,  puțin înțeles, dar apăsat resimțit. Mulți sunt tulburați de nuduri. Dar cred că puțini își dau seama, că subconștientul  lor, caută în ele, echilibrul estetic, postural.

Onu

 

Tuș

Azi, nu am inspirație, dar nici nu-mi pasă. Că pe blogul meu, sunt ferit de aglomerație. Nu sunt nici Florin Salam, nici Iohannis. Nu-i atac nici pe Dragnea, nici pe Raluca Turcan.

Mă simt bine, pe blogul meu, unde râd singur, cu gura pînă la urechi, de năzbâtiile care-mi trec prin cap . Una din ele, cea mai nevinovată, este să mi-ii închipui pe ultimii doi, în posturi incomode, cum ar fi să se privească evlavios, în costumul lui Adam.

Cred că abia atunci, politicianul din ei, ar vibra omenește, cum l-a creat  Concepția.

De ce să ascund, îmi place Raluca Turcan, când blamează PSD-ul.

Dar nici cu Dragnea, nu mi-e rușine, când îl văd mustăcind de plăcere , probabil la gândul unei lupte, care pe care, cu Raluca.

Oare, Ralu, ar evita tuș-ul?.

Vibrez entuziast , la gândul acestei  confruntări  umane.

Onu

Gabriela Stănescu

Când nu mai speri ca de tristețe, să fii iertat, apare o închipuire.

Cu ochii plânși și adumbriți de o durere,

Învăluindu-te-ndelung în pauzele de tăcere.
Încet, încet, stavila din suflet, cedează, se înmoaie.
Și simți,cum norul de tristețe, la rândul său, devine ploaie.
S-a întâmplat, în ziua-n care,
O fată, virtuală, pe nume Gabi, prietenia, mi-a solicitat.
Onu

Me gusta

Presupun că înseamnă: Îmi place!

De ceva timp, am bucuria și onoarea de a fi viziat de cineva, pe nume garabatos. Pare răpit din aerul soarelui torid mexican. Deși nu înțeleg ce scrie, simpla sa trecere îmi conferă o emoție captivantă, de domeniul fantasmelor imaginației  încinse de aventurile născocirilor copilăriei : iubiri inocente de actrițe superbe,din filmele americane, disperări  limită, că nu le vei îmbrățișa niciodată, lipindu-te de făptura lor, ce părea ruptă din  alt univers. Lumea eroinelor filmelor copilăriei, care mai reverberează încă, la fel de sfios, prin vizita virtuală a lui garabatos. Lume aparent uitată, dar care, tot  freamătă înfiorată, ca la spaimele pe care probabil le insufla urletul în noapte, al coioților, în căutare de carne fragedă . Afară, cred că este destul de rece, dar la fiorul gândurilor lumii lui garbatos, mă transpun sub cerul torid mexican.

Da.., garbatos. Bine-ai venit pe blogul meu!

Onu

Vis

La mine în bloc, pe  scară,

Zilnic, urcă și coboară,

Un chip serafic, ce mă îmbie,

La trăiri intense, din copilărie.

Lumea  spune că e dansatoare.

După suplețea taliei și voluptoasele picioare,

Îi dau crezare, fără a o privi, în piruiete amețitoare.

Alții, că-i o supărată,

De invidia soțului, mult  torturată.

Căci adesea, vecinii o aud plângând,

După certuri zgomotoase.

O simt alături, cu gânduri bune,

Purtate parcă de genune.

Aș  vrea în grații, să îi intru,

Dar motivul suveran, ce mă reține.

Este ca soțul,  gelos probabil,

Să nu îi facă, necugetat,

Traiul  , mai greu respirabil.

Onu

De iarnă

Dornic de dulce, n-am pregetat

Să gust hulpav, netrebnic, feliile de cozonac.

Ce urmează în astfel de caz,

Poartă un nume distinct:

Necaz!

Sfatul meu este, nu pregetați,

Lăcomia să vă înfrânați

De e dulce, sau șuiete, cu gândul plăcerii:

La fete!

Astăzi, neatent pe stradă

Am călcat  nu pe zăpadă,

Ci pe gheața de sub ea.

Nu era  mare necazul,

Dacă mâna, nu-mi rupea.

Asta…, face ca apoi,

Să visăm, la timpuri foste,

Nostalgiind invariabil:

Ei, ce  viață de poveste,

Avut-am noi!

Onu

CEAȚĂ ASTĂZI

COMUNICAREA VIRTUALĂ ESTE DEFICITARĂ. Nu știu dacă de vină sunt eu sau ceața de afară, prin care zăresc trecătorii ca pe niște stafii din basmele anglo-saxone.

Dar mai ales, mi-e trist, că o persoană care mi-a solicitat prietenia virtuală, se poartă efectiv virtual cu mine.

Nu –mi răspunde decât monosilabic, între lungi tăceri.

Iar pe mine,  recunosc,  faptul mă zădărăște.

Ce plăcere ciudată, să necăjești pe cineva, pe care tu însuți, l-ai provocat.

S-o numi o anomalie psiho-comportamentală?

O fi vreun truc avocățesc?

Mai bine, mă făceam și eu avocat, să înțeleg despre ce poate fi vorba. Încerc să deslușesc formele umbrelor prin ceață.

Sper să nu fie stafii,  Doamne feri,  cum pios, rostea Premierul Cioloș.

Mi-a plăcut tipul acesta, ușor anost.

Natura binevoitoare l-a îmbrăcat cu un aer de Doamne iartă-l, că prea este neajutorat în funcția pe care o are. și eu cred în benevolența Naturii, pentru astfel de cazuri.

Că prea sunt dese.

Sau poate, Natura, ne încearcă buna credință în noi înșine?

Că dacă am avea-o, ne-am preocupa și de acei, care nu vor un trai mediu de viață, mai ridicat.

Deși, când văd dimineața gunoierul, rămân surprins de câte resturi alimentare, sunt umplute tomberoanele.

Oare să fi fost cumpărate pe bani mai puțini?

Sau probabil conștiința mărunțișului din buzunare  ne deranjează, și preferăm să-l risipim pe lăcomie alimentară.

În timp ce scriu, Pușa se alintă de picioarele mele și toarce.

Șireată felina, se pune bine cu mine, știindu-mă sensibil la grațiile primite.

Opaaaa,  cineva îmi bate în ușă, și mă întreabă dacă  liftul este defect.

-Nu știu, apasă pe buton.

– Păi am apăsat, dar nu vine.

– Posibil, atunci încearcă și la cealaltă scară, poate vine.

-Te-am întrebat, ce te superi?

-Ți-am răspuns, dar n-ai priceput, probabil.

Nu mă pot supăra pentru asta!

A plecat,  bombănind ceva de genul:

-Ce necivilizați, Doamne, în blocul ăsta.

Mi-a stat pe limbă, să reacționez, dar m-am gândit la tomberoanele pline de resturi alimentare. Revin la scris, cu senzația amăruie, că poate de aceea sunt tomberoanele pline de resturi alimentare. Se risipește dintr-o mentalitate calică, de lăcomie. Ce bine, că voi deveni vegan.

Oricum, prea multe vegetale nu pot ingurgita.

Doar n-oi  fi elefant sau rinocer?

Onu