Criminalule

Este apelativul, cu care, în momentele intime, mă gratula o cunoștință prețioasă.
Am devenit cu greu, prieteni.
M-a plăcut, aproape în ultima clipă, când aproape eram dureros descurajat, de indiferența ei .
Parcă mă plăcea, dar mă arunca jos, din pat. Când tristețea pe fața mea, devenea aproape ploioasă, nu știa ce să-mi mai facă, pentru a mă împăca.
Așa a început, Criminalule. A pornit greu, foarte greu, dar a durat aproape patru ani , cât am locuit în căminul studențesc moscovit.
O etapă de viață, neașteptată, negândită, așa cum cum numai viața însăși, hotărăște.
Și totuși, ce hotărâri uimitoare, ia viața!
Când au trecut, fără ca tu, să fi avut cine știe ce merite, constați că totul a fost extraordinar, cum nu ți-ai închipuit că ai fi în stare.
La Moscova, ca în condiții incipiente de socializare, Sala de baie, /ceva în genul/, era comună, pentru bărbați și fete.
Bineînțeles, nu de-a valma.
Într-o zi, la baie, găsesc o negresă, plângând.
Impresionat, ca întotdeauna, când văd pe cineva plângând, m-am apropiat, și am început, cu prosopul meu, să-i șterg șiroiul de lacrimi. A tresărit, și m-a privit nedumerită, cu ochii ei mari și negri.
Mi-a zâmbit, și apoi, și-a încolăcit brațele sculpturale, în jurul gâtului meu. Într-o pornire spontană, am îmbrățișat-o la rându-mi. A durat, cred, o clipă, care mie mi s-a părut o infinitate.
Brusc, m-am trezit împins, cu brutalitate.
–Dar dacă și tu ești la fel?
După care a urmat un puhoi de lacrimi, printre sughițuri.
–Suflet încins, de negresă, mi-am zis eu resemnat.
Onu

Sași

Stau la calculator, și-l privesc, în iluzia că mi-ar da o sugestie de scris. Aproape nimic, nici de la spectacolul străzii.
Doar o brunețică, cu ochii ușor bulbucați, sporovăind înviorată, cu un tânăr, parcă răpit de farmecul ei.
Privindu-i, îmi dau seama că îmi plac brunetele cu ochii bulbucați.
Ochii sau tenul. Cred că se suprapun niște imagini din Sighișoara, unde făceam practica de producție, pentru anul V de facultate. Sarcina mea era simplă. Șeful de șantier, mi-a dat să verific prestația muncitorilor de la terasamente.Practic, momente de plăcere și amuzament, privind hărnicia echipelor de Sași, comparativ cu pofta cumpătată, a alor noștri.
De atunci, am rămas entuziasmat de cuvântul sas, în ceea ce privește seriozitatea, și hărnicia, la locul de muncă.
În timp ce alții decât sașii, oboseau de râs și voie bună, sașii, luau pauză după rezolvarea lucrului,meticulos efectuat, erau zgârciți la vorbă, iar mie, îmi venea foarte ușor, să-mi rezolv sarcina de verificare și măsurare a volumelor de terasamente efectuate.
Din acea lună de practică, mi-am format convingerea fermă, asupra seriozității în muncă, a acestor români, supranumiți local, sași!
Onu

Greutate

Când ești trist, nimic nu contează. Totul este fără emoție. Nici zâmbetul, nici desăvârșirea.

Cauți  în zadar ceva ce-ți este propriu, ce s-a pierdut definitiv.

Undele vieții, par fără vibrație, fără personalitate, fără o noimă existențială. Lumina devine cenușiu- lăptoasă, fără unduirea bucuriei. Privești în pustiu, fără speranță. Telefonul, nu mai sună,este lipsit de vibrația trăirii.

Nu mai pulsează bucuria sunetului în receptor:

-Bună Onu , sunt eu Corina. Sper că nu te deranjez. Și convorbirea își continuă melodia bucuriei de a ne fi auzit.

Acum, aștept, deși,  știu că nu o voi mai auzi niciodată.

Și tăcerea.., mă sperie mai rău, ca în clipele, când eram pe cale să ne certăm.

Aș da orice, pentru  pericolul unei asemenea clipe. Măcar unul, măcar o halucinație!

Este apăsător, tare greu, fără tine, Corina!

Onu

Iarmaroc SF

 

Motto: CORUPȚIA DISTRUGE!- Strada

Deseori, am senzația că pe facebook este ca la Iarmaroc. Fiecare expune pe tarabă, tot ce crede că are mai bun.

Și cum la modă este politica, iar eu am o apetență  virală pentru ea,  voi încerca să mă erijez în cel mai închipuit deștept parlamentar.

Doar n-o să-mi spuneți că parlamentarii nu sunt inteligenți.

Un argument este numărul abundent de legi.

Și eu am vrut să mă fac deputat, dar vigilența clasei proletare, nu mi-a îngăduit să mă strecor  în Panteonul democrației  inteligenței daco-romane.

Așa că azi, încerc să pun și eu pe tarâmul iarmarocului meu, sugestia unei legi de esență USL.

Socială, pentru că se va îngriji de clasa politică;

Liberală,  pentru că va îmbuiba această clasă, în speranța că  va ajuta la erdicarea corupției.

Fără suprasolicitarea DNA,  fără investiții  pentru interceptarea convorbirilor  telefonice.

Dar, ca să nu o iau razna, încerc să intru în corpul legii.

Art. 1.

Statul va iniția, special pentru demnitarii în funcție:parlamentari  și tehnocrați,  multiplu de numărul acestora, câteva cartiere Primăverii, utilizabile pe durata mandatului.

Art.2.

Tot statul, pe durata mandatului noilor aleși,  în caz că post-mandat, nu vor avea adăpostul necesar ,  să le construiască ceva asemănător.

Art. 3.

Viitorilor locatari din noile Primăverii, să li se monteze  niște microcipuri de conștiință, obligatoriu,  desigur, așa cum vor depune și jurământul de angajament la treabă,  în funcția respectivă.

Art. 4.

Celor care refuză, să li se anuleze mandatul sau numirea în funcție.

Art. 5.

Anularea mandatului, să echivaleze cu actul medical de incapabilitate a prestării oricărei funcții publice , fără  aprecierea  unor Ambasade , și valabilitate pe viață.

Art. 6.

Legea propusă este unică și irefutabilă.

Notă.

În Regulamentul de aplicare a legii, se va preciza că microcipurile implantate, nu au rol de control asupra libertății de deplasare individuală, ci de atenționare supra gândurilor necinstite, care l-ar putea tenta pe deținătorul funcției respective.

Ceva, în genul unui vaccin.

Adică, de  declanșarea unor crize epileptice, care l-ar  face inapt să gândească mita  sau să o primească .

PS:

Sper ca inițierea și aprobarea unei asemenea  Legi,  să nu genereze o criză de candidaturi, în sesiunea de alegeri sub incidența căreia va intra.

Dacă ideea pare cuiva elucubrantă, îl invit pe părelnic, să propună  ceva mai de efect  democratic,  în sprijiinul credinței CINSTEI și al eradicării Corupției.

Oricum, ideea este un PAMFLET.

  Onu

Surpriza…

Nu cred să fie o noutate, faptul că sunt o fire impresionabilă. Am mai relatat –o în posturile mele pe blog, dar și pe Facebook. Nostim este însă.., că deși mă cunosc destul de bine, niciodată, nu sunt scutit de emoția surprizelor.

Pur, și simplu,  sunt luat pe nepregătite. Nu mai departe de azi. Merg la farmacia mea preferată, și totul îmi pare altfel.

Figuri noi, dar deși simpatice, străine de empatia percepțiilor mele.

Încerc să întreb un pacient, dar îmi răspunde că așa se pare , că ar fi  avut loc o schimbare radicală de personal.

Farmacie particulară fiind, nu pricep răspunsul.

Mă burzuluiesc în sinea mea, și plec mâhnit.

Lipsa chipurilor zâmbitoare, dragi mie, mă mâhnește, și nu știu cum să-mi umplu golul sufletesc. Privesc la firma ce-mi pare acum neînsuflețită, și mă tot întreb nedumerit.

Oare aceasta este economia privată? O grapă- tăvălug trecând peste oameni?

Derutat, mă întreb unde mai merg, în momentele de  restriște sufletească,  momente când  simțeam nevoia unei treceri pe la farmacie, numai așa, de amorul liniștei sufletești.

Vreau să spun, că sub imboldul clipei, mi s-a întâmplat de câteva ori, să mă trezesc  deschizând ușa acestei farmacii, fără a mă gândi la vre-un medicament.

Așa, pur și simplu, de dragul ambianței deosebite.

Acum…, cine știe.., poate noua echipă, va  genera clipa  de:

-Sesam, deschide-te!

Și  totuși…, ce să se fi întâmplat?

Onu

Crâmpeie, 4

7. Colonie?

Motto:”Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă”-Aforism strict autentic român.

Ieri, Radu Tudor a avut o emisiune de excepţie.

Invitaţi: Specialistul în economie Ilie Şerbănescu şi Profesorul Cristian Pârvulescu.

Este drept, şi Radu Tudor şi-a văzut lungul nasului şi a ascultat ca un învăţăcel.

Spre meritul său de moderator cu vocaţie.

Tema dezbaterii, tot Codul fiscal, dar în legătură cu afirmaţia premierului, cum că are impresia că suntem la cheremul capriciilor capitalului străin, de parcă am fi o colonie.

Chiar dacă scriu nişte inadvertenţe,în esenţă aceasta ar fi problema.

Moderatorul, ca orice jurnalist speculativ,a preluat informaţia, că asta este pâinea lui: „ştirea”.. , a punctat numai capitolele temei pentru dezbatere şi a ascultat la rându-i , ca un învăţăcel conştiincios.

Îmi place să ascult oamenii care au ce spune. Până la uitarea de sine.

Am înţeles câteva lucruri.

Primul, că nu suntem ţinta predilectă a unei conspiraţii. Ci, că acestea sunt legile capitalului.

Prima dintre ele fiind lăcomia de profit, indiferent de victimă.

Iar cum, tot dintr-o necunoaştere gen „bac ratat” a economiei politice, preferarea noastră de către capitalul străin este consecinţa mâinii de lucru ieftine.

Iar asta se datorează faptului că tot dintr-o infatuare pseudoeconomică, mâna de lucru este ieftină pentru că în loc să fie impozitate capitalul, şi forţa de muncă s-a impozitat forţa de muncă, dar pentru valori salariale mici, chipurile ca ajutor social-democrat. Adică, în loc să fie date salarii mari şi impozitele adecvate, s-au dat mizeriile care atrag capitalul străin, precum un stârv, muştele.

Acesta fiind în căutare de mână de lucru ieftină.

Aşa că, prin reducerea taxelor şi impozitelor, dar menţinând salariile mizere, nu vom contribui decât la atragerea capitalului vampir pentru bogăţiile naturale ale ţării.

Poate că mărirea salariilor ar condiţiona şi mărirea profitului, recte a PIB, şi proporţional, a venitului de trai.

(Aşa cum „majorarea grasă” a veniturilor unor demnitari, care nu produc bunuri materiale, ci mai mult încurcă producerea PIB, ar atenua chipurile, apetitul pentru corupţie” )

Tocmai din acest raţionament (intuitiv la mine) am salutat crearea USL, în timp ce mulţi cretini au văzut în aceasta o decădere a ideologiei liberale.

Ori, tocmai asta înseamnă să fii liberal.

Aci, cred că este tâlcul abscons al acelui „laissez faire, laissez passer”.

Cu alte cuvinte, şi Iohannis şi mulţi politicieni ar trebui să se şcolarizeze într-ale ideologiilor.

Ajuns aci, cred că nu mai este o enigmă victoria lui Iohannis.

Românul, cu bunul său simţ, a sperat într-o nouă înţelegere a economiei politice.

Alta decât a celei social-democrate.

Din păcate însă, probabil calitatea de profesor de fizică, nu are nimic comun cu înţelegerea economiei politice.

Nu-i nimic, rămâne speranţa într-o altă latură înţeleaptă a românului.

Anume… că ”din greşeală în greşeală,……….”

Ce ne facem însă cu „poporul PSD” învăţat să primească puţin, dar „să se descurce”?

Onu

O.B., 9…

Nu pot fi ipocrit…oricât m-aş strădui. Aş avea senzaţia unui dezacord cu mine însumi.

A unei dezarticulări.

De aceea, nu pot afirma, că sunt dumirit asupra virtuţior noului Cod Fiscal.

Pot chiar spune că ministrul de finanţe este praştie când încearcă să disipeze opoziţia în problemele de contestarea motivelor retrimiterii la Parlament, a proiectului de lege de Cod Fiscal. Atâta incoerenţă în logica explicitării, am mai văzut la studenţii proveniţi de la Facultăţile serale muncitoreşti din timpul socialist revolut.

Am înţeles, din intervenţiile unor invitaţi la talk show-ri, că intenţia ar fi să se impoziteze proprietatea nu munca.

Deşi după cum ştim, domnul Iohannis ca să-şi cumpere şapte case,sau câte-or mai fi, a dat meditaţii, până i-au ieşit ochii .

Indirect, deci, impozitul ar fi tot pe venit, pe un venit, anterior muncit.

Pentru cine nu a dat meditaţii, îi spun eu, că este înfiorător să suporţi tâmpiţoiul din faţa ta, care cu toată bunăvoinţa, nu poate scoate mai mult, decât ministrul finanţelor, când încearcă să fluture virtuţile noului Cod Fiscal.

De fapt, dacă ştii bine lecţia pe care o predai, nu ai motive de poticneli explicative.

Ei bine, tocmai aceste dezarticulări în încercările de explicitare, mă determină să mă gândesc la un dram de calitate a spuselor Opoziţiei versus Putere.

Partea proastă este că îmi dau târcoale îndoieli asupra virtuţii spirituale a unor parlamentari.

Şi dacă ar fi ruşi…, treacă-meargă.

Nu sunt de-ai mei şi gata!

De aceea, cu toată amărăciunea, aş sugera politicienilor la putere, recte deveniţi parlamentari…. să facă zilnic exerciţii de „Limbajul vorbirii” , să apară şi ei, un dram-minciună superiori mie şi celor mulţi, pe care îi cred mai proşti decât ei, ne având o „oglindă-oglinjoară”de IQ, să le spună „cine-i cel mai prost din Ţară”, şi să revină la jugul de unde s-au eschivat.

Poate astfel, vom scăpa de suficienţa că „merge şi aşa!”

Vorba cuiva dintr-un spot publicitar, pe măsură:

– „Chiar ne cred total de proşti?!

Sper că v-aţi prins la blestemul de „cât de total de deştepţi suntem!” când parvenim.

Onu

Legitimitate…

În loc de motto:

”Despre legitimitatea politică, doamna Gorghiu, ar trebui din două motive, să tacă!”- Preşedintele Senatului României

Gata şi Moţiunea.

Deşi sunt mulţumit de nulitatea ei, caracteristică şi a „suficienţei iniţiatorilor”, am  şi un regret.

Aş fi vrut să fie totuşi o lecţie pilduitoare pentru Ponta şi ai lui.

Parţial, lecţia i-a dat-o Crin Antonescu, prin nerostirea de la tribună.

Crin care-mi aminteşte de buchetul retoric francez, triada Danton- Robespierre – Marat.

Nu cred în vreun gest de cavalerism al lui Crin, faţă de Ponta.

În tăcerea lui, văd mai degrabă eleganţa curtezanului desăvârşit.

După mine, Crin, a evitat o nouă eclipsare a succesoarei sale la tronul hibridului NPL.

Adică “noul partid liberal”, nicidecum “programarea neuro-lingvistică”.

Sau… poate, o nouă taină calitativă a tribunului liberal, care asemenea altui titan al retoricii, Adrian Năstase, este tot “opincă” în alegerea oamenilor.

Ultima ispravă, gestul sinucigaş al aducerii în PNL(veritabil) a primarului Sibiului.

Poate în Olimpul Gafei sale, a gândit el ceva, sau a încercat să facă.

Dar, n-a auzit probabil de darwinism politic sau fiind prea încrezător, l-a ignorat.

Aşa….

–a pierdut şi Preşedinţia,

–a distrus şi ultima narcisă istorică, Partidul Brătienilor,

–a deschis şi cutia Pandorei autohtone.

Dar, mi-am atins obiectivul. Răul matinal mi-a trecut.

Despre “şchiopăţelul” Ponta, în sesiunea parlamentră viitoare, când poate nu voi mai fi nevoit să reiterez”strălucirea şi eşecurile/suferinţele copreşedintei “NPL”.

Onu

Che sara, sara!

Nu ştiu ce titlu să-i dau postului, pentru că mă aflu la răscruce de gânduri.

Mai corect: ”la răscruci”, pentru România lucrului „bine făcut”. Sau, de ce nu „serios făcut!”

Nu, nu cred să fie veridic „serios făcut” pentru că dacă eu sunt un suficient, degeaba mutrele mele de seriozitate.

Ar fi ca şi cum o pisică maidaneză răpănoasă, şi-ar dori să pară leoaică.

Sau ca şi cum javra nou-apărută în spatele blocului, şi-ar închipui că behăitul ei în toiul nopţii ar putea speria luna.

Sau, şi mai dramatic, dacă „ex-preşedintele-relicvă” şi-ar închipui că îl mai ia cineva în seamă, în elucubraţiile debitate pe Facebook.

Cred că de aceea eu nu-mi deschid cont pe FB, să nu-mi închipui, că este ceva de capul meu. Măcar să nu vadă nimeni, cum prin „micimea mea” duc în derizoriu lucrarea Electoratului.

Dar titlul încă nu-mi vine, aşa că las, tot ce voi fi clamat iniţial, în disperare

”Ce-o fi, o fi!”

Onu

Dacă tăcea….

http://www.gandul.info/stiri/Şefa-pnl-dupa-ce-senatorii-l-au-salvat-pe-sova-toti-cei-care-au-ramas-blocati-in-era-pesedismului-de-aur-vor-disparea-14391428

Să fi avut dreptate ieri…. ex-Premierul care l-a îngenunchiat pe Băsescu?

Acesta, tot ieri, după votul în Senat, a spus: „Privind din interior, am văzut clar, un partid aşa -zis liberal nu doar bolşevizat, ci şi obsedat de zăngănit de cătuşe”.

Chiar aşa…?! Mi-am spus, dezavuându-l.

Azi însă, văzând-o pe sus-citata „gândului” mă dezavuiez, invidiindu-l pe Preşedintele Senatului, pentru clarviziunea sa politică.

E trist pentru mine, să –mi constat nondiscernământul politic la urne.

Onu