Minunile sunt coincidenţe

Vă mărturisesc, nu dă afară credinţa din mine.

Dar cultiv pios, respectul, faţă de aşa zisa divinitate.

Este drept, iau plasă uneori.

Aşa, spre pildă, am păţit cu Herr Iohannis, care nici mai mult, nici mai puţin, se dovedeşte continuatorul   lui Traian Băsescu .

Ori eu l-am votat, cu aspiraţia să scăpăm de ranchiuneriile politice.

De ce cred asta despre minuni?

Simplu, că unele, reale s-au petrecut sub imperiul aparenţei că  ar fi un dar divin.

Pentru că se produc parcă în urma rugăminţii cuiva si care merită să fie ascultat.

Aşa, spre exemplu, ştirea despre slujba –ţinută de către un preot, pentru încetarea secetei.

Şi culmea, la terminarea ceremoniei, primii stropi de ploaie, şi-au şi făcut apariţia.

Să nu-ţi faci cruce şi să nu îngenunchezi?

Păi coincidenţa succedării celor două evenimente, să nu fie efectiv o minune?

Sau rugăminţile Diasporei, soldate cu victoria domnului Iohannis, să nu fie tot o minune?

Acu… dacă a început printr-o minune, sper ca Domnul de mai sus, de la Cotroceni, să nu-i dezamăgească pe credincioşii care, cine ştie ce slujbe costisitoare, vor fi ţinut pentru minunea victoriei sale.

Zic şi eu, ca profanul care nu mai ştie ce să creadă!

I-a răspuns Domnul rugăminţii Diasporei sau Necuratul Mefistofeles s-a strecurat sub forma providenţei Prezidenţiale?

Oricum, ar fi păcat, să continue sincopele cu care a început .

Tot minune, consider ce s-a petrecut aseară la Gâdea, când cred că s-a dat un semn divin, că iubirea sub orice formă, cât de penibilă s-ar exprima, trebuie apreciată ca un apanaj din Înalturi. Şi respectată!

Graţie intervenţiei neaşteptate a Maestrului Mircea Diaconu.

Concret….

Într-un gest care mă face să mă îndoiesc de hirotonisirea lui Gâdea ca slujitor al Domnului (nu al domnului Voiculescu patronul grupului Intact Media),

Mihai Gâdea s-a dovedit o făptură meschină, care nu ştie să preţuiască esenţa divină a iubirii. Oare, în afară de bani/rating mai iubeşte/respectă ceva individul acesta?

Cu o autosatisfacţie subliniată de zâmbetul penibil tâmp, aseară, în prezenţa distinsă a maestrului Mircea Diaconu, Mihai Gâdea, a dat curs unei înregistrări audio- video, care cuprindea tânguirile primarului îndrăagostit Nichita, din Iaşi, prin care respectivul solicita clemenţa persoanei care-l subjugase sufleteste.

Cred că fiecare dintre noi a simţit înlănţuirea caldă a acestui mirabil sentiment.

De unde atata cinism?

Momente evident penibile, drăcesc transmise de Gadea.

Sentimentul de iubire fiind ceva sfânt.

Mândru foc de realizarea sa, „răspopitul” i-a cerut părerea maestrului Mircea Diaconu.

Trezit parcă dintr-un coşmar, Maestrul a avut o ieşire scurtă de nemulţumire, exprimată cam aşa:

–„Domnule, ce părere se poate avea faţă de o asemenea porcărie?

Cine v-a dat-o ? Nu cred că trebuie făcut caz de pătimirea unui om îndrăgostit, indiferent de vârsta protagoniştilor.

Apoi, nu cred ca poate constitui o probă incriminatoare pentru un cuvânt, recte „agresivitatea”, de care ar fi uzat protagonistul (chiar repetat de două ori).

Nu… nu pot avea o părere!” , făcând cu mâna un gest de respingere a invitaţiei meschine la bârfă a amfitrionului.”

Eşecul fiind evident, am închis postul.Mi se facuse greaţă, de încercarea folosirii imaginii sentimentului de iubire, în scopuri mercantile/rating.

Gestul mi s-a părut că aduce cu „a trimite „la produs” o inregistrare audio-video”.

Nu ştiu in numele cărui Dumnezeu acţionează „bârfitorul” de mai sus, de aceea rămân la convingerea că

„unele minuni sunt totusi, pure coincidenţe”.

I-a tras-o rău de tot, MAESTRUL!

Onu

Interzis…

Adică, blocat de surpriza oferită de cineva pentru care nu nu se mai poate nutri nici măcar dispretul.

Asa am păţit zilele trecute,  ascultând-o bătând ca de obicei apa-n piuă pe antenista Cristina Topescu moderatoarea unei emisiuni despre violatorii din Vaslui.

Care, fără vreo noimă, a emis perla sufletească despre grija că „sărmanii” de ei, violatorii după condamnare, vor fi la rându-le violaţi.

Asculţi şi rămâi perplex.

Ii privesti faţa imbecil durdulie si te cutremuri de ce suflet justitiar bolând poate avea.

Am crezut atunci, că parcă le-ar acorda clemenţă, într-o acceptare profund feminină a ticăloşiei bestiilor, faţă de victima lor.

Şi am realizat într-o clipă, că la noi românii…  nu numai din indiferenţă merg prost lucrurile, ci şi dintr-un regretabil retard profesional.

Am simţit atunci că neducând-o mintea la ceva de bun simţ, a regurgitat ce i-a dictat instinctul.

L-am scuzat, în sinea mea, întelegându-l, pe sarcasticul bolovănos Mircea Badea, în dispretul său suveran, faţă de limitarea unor asa zis confraţi de breaslă, marcaţi de prostie.

O spunea probabil autentic, din propria casă, Antena3.

O asemenea cugetare de râmă miloasă, a mai rejectat  când ucigaşul Şerban Huidu a spulberat într-un înfiorător accident auto,  viaţa unor nenorociţi aflaţi, spre neşansa lor pe acelaşi traseu rutier cu criminalul.

Probabil si judecătoarea care “nu a judecat cazul”, l-a gândit la fel de milos, ca si durdulia antenistă Ţopescu.

Ce să-mi mai plâng atunci, de jalea că-s român?

Probabil, trogloditului vasluian, care şi-a dat jos nădragii în faţa jurnaliştilor, i s-a părut că o vede printre ei, pe “miloasa” antenistă.

Sunt atât de revoltat pe prestaţia acesteia, că i-aş parafraza strigând, proverbul:

–“dacă cel putin unul îţi spune că eşti beată, du-te acasă…cucoană, să nu te mai afle şi alţii.”

Marea dramă a “necăjiţilor Naţiei” este necunoaşterea infatuată de sine, spre a se opri măcar la marginea prăpastiei.

Cred că redevenirea noastră naţională ar trebui să înceapă netolerând fără rezerve, suficienţa şi promiscuitatea automulţumirii de sine.

Spre regretul naţional, unii se cred deştepţi, debitând necontrolat, enormităţi înfiorătoare, ca pe un salut banal.

Ar fi cazul să ne revenim, printr-un proces riguros de autopurificare!

Să nu ne mai pitim în spatele milei fariseice.

Onu

Tot de-ale mele, dar altfel…

Miruna vax-albina o şoltică matematiciană, acum două zile, m-a urechiat cu talentu-i specific, pentru faptul că prea mă uit la antena 3.

Cum sunt atent la orice urecheală, că nu ştii de ce este urmată, am reacţionat în consecinţă şi m-am uitat la „România tv „ sau cam asa ceva.

Mai mercantil decât Gâdea, pe burtieră/parcă aşa îi spune/ scria ceva ce pentru mine părea demn de interes.

Ceva ostil Palatului Cotroceni. Simţeam nevoia de o variaţie pe aceeaşi temă…   Palatele, desigur…Decepţie însă.

Nu numai că s-a dovedit o promisiune tipică de marketing, dar şi calitatea dezbaterii la care am asistat, m-a dezamăgit.

Oamenii parcă se credeau prea deştepţi, şi mai mult băteau apa-n piuă.

Cel puţin, cu ăştia de la Sinteza zilei, m-am obişnuit. După vorbă, după gest, ştii ce urmează.

Păcat de timpul irosit parţial… Pentru că plictisit, am aţipit.

Aşa că, în afară de TVR2, nu-mi rămâne decât să merg nicăieri.

Ei, dar nu cred că am fost clar cu sensibilitatea mea la urecheală. Este autentică, şi v-o spun pe scurt.

Eram asistent la Iaşi Sosit din Galaţi.

Într-o zi, nu ştiu ce mi-a venit, să resping  lucrarea  unei studente.

Aşa… ca herr Iohannis, Codul Fiscal.

De fapt, nu i-o respinsesem, ci i -am dat-o pentru mici retuşuri.

Ei bine, domnişoara studentă, foc pe mine.., m-a apucat de ambele urechi , mi-a reproşat că sunt rău, că nu se aşteptase la gestul meu faţă de ea, şi până să-mi dau seama, m-a muşcat într-un sărut destul de înciudat.

După care m-a împins, de am căzut ameţit în scaunul meu.

Şi a dat sa plece.

La uşă însă, s-a oprit şi cu un aer maiestuos, mi-a spus:

–„Ca să vă demonstrez, că sunt capabilă şi de o lucrare mai bine făcută, vă rog să-mi daţi altă temă de proiect!”

Nu i-am mai dat!

Mă muşcase prea tare…

Onu

Pablo Picasso

Ane,
Nu stiu daca nu te voi indispune, dar pentru mine valoarea lui Picasso consta in aceea ca a descris polivalenta naturii umane: concomitent: “si frumos, si urat”, “si bun si rau” “si el si altul”….”si…si….”.
Presupun ca a incercat ceva similar si Goya pictand portretul familiei regale.
Onu

arta si natura

Michelangelo spunea despre una dintre lucrările sale: « Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat. « 

Pablo Picasso, cunoscut ca Pablo n. 25 octombrie 1881, Malaga – 8 aprilie 1973, a fost un artist plastic spaniol. Va juca multe, roluri reale și imaginare, dar pe toate cu aceeași pasiune. A fost un copil genial, la Paris un străin „iresponsabil”. A fost un amant pasional, soțși tată. Dar mai presus de orice, a fost cea mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada Renașterii.  Opera lui Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată viața particulară a artistului. Pânzele lui ne amintesc de un jurnal intim care glorifică frumusețea și eroismul femeilor iubite. Optzeci…

Vezi articolul original 202 cuvinte mai mult

Mircea Badea cel istet …

Ideea postului am extras-o aseara, de la Sinteza zilei .

Unde se continua boom-ul de rating, Gadea scotandu-si la rampa, ca in fiecare seara, glumetul de serviciu, Mircea Badea.

As fi nedrept sau obtuz daca nu i-as recunoaste meritul ca uneori are umor baiatul.

Numai ca, deseori, umorul acesta seamana cu fundul taranului vasluian,aratat falos, ziaristilor.

Pacat ca au estompat imaginea, altfel, vedeam si noi cateva semnalmente sifilitice ale taranului respectiv, aparator de violatori.

Dar, de ce omul lui Gadea?

Simplu, pentru ca nu mai este cred mult, pana cand ii vom vedea fundul falos pe sticla.

Si daca violez monitorul cu astfel de impresii, am cateva elemente de concretete.

Ultimul a fost aseara, si il voi relata in continuare.

Dana Grecu invitata de gazda, ar fi postat o scrisoare deschisa Primei Doamne a Romaniei, prin care ii sugera ca ar fi fost binevenita vizita Domniei Sale (asa presupun ca i s-a adresat) la victima violata.

Din aceasta idée, imi dau seama ca totusi, in afara de Oana Stancu , Dana este cea mai sufletista salariata a lui Voiculescu.

Ii priveam fata trista si ingandurata. Doar ca nu plangea.

Am remarcat ridurile adanc sapate pe decolteul ei de numai 40 de ani, si le asociam cu intensitatea trairilor jurnalistice profunde.

Poate si Oana Stancu are decolteul la fel de brutal marcat.

Gandul intens nu se poate sa nu fi lasat urmele inerente.

Dar sa revin la taranusul nostru ajuns vedeta la televiziunea lui Voiculescu.

Cica ar fi persiflat mesajul Danei, pentru ca pe el nu-l preocupa Prima Doamna.

El vede probleme mai iportante pentru Doamna Iohannis, decat   insignifiantul efect pe care, vezi Doamne, l-ar fi avut in alinarea suferintelor sufletesti ale victimei violatorilor.

Eu cred ca si-a spus cuvantul invidia colegiala meschina privind avansul sugestiei Danei Grecu, asupra oportunitatii sufletesti a vizitei sotiei Presedintelui.

Aci, as completa-o pe Dana, si cred ca nu era rau, ca insusi acesta, sa o fi rugat sa il reprezinte pe langa victima.

Si atunci, poate era dat un semnal clar “IMBECILIMEI”romane de oriunde, ca prin venirea sa, este momentul si devenirii noastre umane.

Cat priveste luarea unor masuri educationale, asupra ultrajului la bunele moravuri, savarsit din partea unor trogloditi vasluieni, poate ar fi “primul pas” pe bune, in Romania lucrului “educat” facut.

Iar daca nu s-a gandit la asta…, “niciodata nu-i tarziu”, spune un neaos proverb romanesc.

Pentru lucrul bine facut, desigur!

Onu

O. B. ,10…

Postul acesta, îl rescriu. Dintr-o neatenţie, l-am şters, şi mor de ciudă.

Dar îl voi rezuma.

El se referă la indiferenţa imbecilă a unor oficialităţi, faţă de violul din Vaslui.

Mă întreb cu groază, cum s-ar fi reacţionat oficial, dacă făptaşul ar fi fost Victor Viorel Ponta. Cred că dacă unora le-ar merge tărtăcuţa, i-ar organiza un flagrant de viol.

Şi ar scurta obsesia “vreau guvernul meu”.

Iar Codul Fiscal, s-ar aplica, vai de capul nostru, mai curând.

Asta…, o dată!

Apoi…, dacă eram preşedinte, săream în sus….

Nu că m-ar durea suferinţa Pătimitei, întrucât..nefiind soţia mea, ce contează?

Iar dacă eram vreo doamnă…, nu baba viermănoasă, atât de miloasă creştin, încât să ceară iertarea criminalilor, făceam un mare tărăboi, dintr-un ipocrit feminism, să dea bine bine la viitoarele alegeri, când va trebui reprostit românul cu suflet sensibil.

Dar, nefiind nici unul nici alta, m-am gândit să-mi arog nişte ceva, să par şi eu vreo valoare naţională.

Aşa că…imaginativ, voi pune sub ascultare telefoanele criminalilor.

Sunt convins, că aş descoperi câte ceva. Primul ceva, ar fi că este vorba de o crimă premeditată, concepută de bestia,(fostul prieten al victimei), care a iniţiat şi organizat violul.

Apoi, că aş da de urma altor germeni de corupţie, care au scăpat DNA, deşi în cazul “bestiei” de la Iaşi, a avut o intuiţie genială, descoperind niscaiva “suspiciuni rezonabile”, care prevăd că vor statua sintagma “România lucrului cinstit făcut.”

Sutele de mii de răspunsuri de revoltă la lista iniţiată de câţiva români de suflet, mă fac să cred că este un caz neîndoielnic de linşaj virtual, prilej de mândrie că sunt roman.

Am convingerea, că episoadele de linşaj crud, petrecute în America, au contribuit realmente la devenirea acesteia în “Visul American”(Paradisul omului de liberă iniţiativă, fără paralizia fricii, că nu este apărat de lege).

.Aşa că, adepţi ai Axei România -America, luaţi atitudine, faţă de monştrii crimei de la Vaslui!

Vă implooor…!

Onu

O.B., 9…

Nu pot fi ipocrit…oricât m-aş strădui. Aş avea senzaţia unui dezacord cu mine însumi.

A unei dezarticulări.

De aceea, nu pot afirma, că sunt dumirit asupra virtuţior noului Cod Fiscal.

Pot chiar spune că ministrul de finanţe este praştie când încearcă să disipeze opoziţia în problemele de contestarea motivelor retrimiterii la Parlament, a proiectului de lege de Cod Fiscal. Atâta incoerenţă în logica explicitării, am mai văzut la studenţii proveniţi de la Facultăţile serale muncitoreşti din timpul socialist revolut.

Am înţeles, din intervenţiile unor invitaţi la talk show-ri, că intenţia ar fi să se impoziteze proprietatea nu munca.

Deşi după cum ştim, domnul Iohannis ca să-şi cumpere şapte case,sau câte-or mai fi, a dat meditaţii, până i-au ieşit ochii .

Indirect, deci, impozitul ar fi tot pe venit, pe un venit, anterior muncit.

Pentru cine nu a dat meditaţii, îi spun eu, că este înfiorător să suporţi tâmpiţoiul din faţa ta, care cu toată bunăvoinţa, nu poate scoate mai mult, decât ministrul finanţelor, când încearcă să fluture virtuţile noului Cod Fiscal.

De fapt, dacă ştii bine lecţia pe care o predai, nu ai motive de poticneli explicative.

Ei bine, tocmai aceste dezarticulări în încercările de explicitare, mă determină să mă gândesc la un dram de calitate a spuselor Opoziţiei versus Putere.

Partea proastă este că îmi dau târcoale îndoieli asupra virtuţii spirituale a unor parlamentari.

Şi dacă ar fi ruşi…, treacă-meargă.

Nu sunt de-ai mei şi gata!

De aceea, cu toată amărăciunea, aş sugera politicienilor la putere, recte deveniţi parlamentari…. să facă zilnic exerciţii de „Limbajul vorbirii” , să apară şi ei, un dram-minciună superiori mie şi celor mulţi, pe care îi cred mai proşti decât ei, ne având o „oglindă-oglinjoară”de IQ, să le spună „cine-i cel mai prost din Ţară”, şi să revină la jugul de unde s-au eschivat.

Poate astfel, vom scăpa de suficienţa că „merge şi aşa!”

Vorba cuiva dintr-un spot publicitar, pe măsură:

– „Chiar ne cred total de proşti?!

Sper că v-aţi prins la blestemul de „cât de total de deştepţi suntem!” când parvenim.

Onu

Stela

Universul feminin este acel inefabil, care nu numai că dă viaţa, dar o şi face deosebită.

Acum câteva zile, am primit o apreciere la un „Opinii de blogger”. Firesc, m-am uitat să văd cine a fost temerara, postul respectiv fiind destul de nefavorabil .

”Tăcerea paşilor târzii”,blogul împricinat, mi-a amintit brusc un moment din viaţa de student.

Moment care poartă încărcătura emoţională pe care de multe ori, nu ştim s-o preţuim.

Eram la o reuniune studenţească.

Ochii caută febril persoana Yin cu care Yang-ul meu să se simtă bine.

Pe atunci nu cunoşteam semnificaţia acestor noţiuni. Într-o explicaţie sumară, ele constituiau pentru mine, ceea ce azi numim „chimie”.

Într-un grup am zărit o puştoaică aruncând priviri furişe, către perechile de dansatori. O prezenţă comună faţă de grupul din care făcea parte.

Dar avea ceva special. Acel ceva misterios, căruia ştiinţa biologiei îi spune „mesagerul endocrin al sexului” sau „feromonul”.

A tresărit când i-am apărut în faţă, invitând-o la dans.

Cu o strâmbătură involuntară de nas, specifică puştoaicelor dezamăgite că nu le-a invitat Făt- frumosul aşteptat, s-a lăsat purtată în iureşul valsului, iureş punctat de opriri scurte, urmate de îmbrăţişarea inerentă să nu o ia valul ameţelii pricinuite intenţionat.

–„Ce faci?.. s-a cuibărit ea la pieptul meu.

–Iartă-mă…, emoţia cred!

–Te înţeleg!..,este omeneşte, mi-a răspuns, întorcându-mi calin, îmbrăţişarea.

Mă numesc Stela, tu?

–Nelu, am răsuflat eu, aproape într-un şuier.. .

La încheierea reuniunii, am condus-o acasă.

Până acasă, ale tinereţii turbulenţe.. . Cu săruturi refuzate, dar pătimaş furate, când se ivea momentul intenţionat neatent.., ne-am despărţit cu promisiunea să ne vedem a doua zi.

Terminase Liceul Mihail Kogălniceanu, şi se angajase ca desenator copist, la un birou de proiectare.

Eu eram student, în ultimul an. S-a oferit să mă ajute la planşele unui proiect anual.

Mergeam la ea acasă, unde familia m-a îndrăgit din prima zi.

Într-o zi, după ce buchisise cam mult la o planşă, Stela mi-a spus , mândră foc:

–Priveşte planşa atent, şi spune-mi dacă-ţi place…

Nedumerit să nu descâlcesc taina, o implor să-mi explice:

–Citeşte „Roza vânturilor”, îmi spune ea şăgalnic.

Porneşte de la Nord!

Într-adevăr, fix pe direcţia N, era scris numele ei, Stela. Apoi… pe NE, E şi aşa mai departe, continua:

„şi Nelu se vor iubi toată viaţa.”

A fost ca un şoc pentru mine. Ne-am îmbrăţişat spasmodic.

Proiectul a trecut cu brio, dar vai, stupidă este uneori viaţa.

Într-un accident de motocicletă, Stela s-a prăpădit.

Urarea ei, fatidică poate…, a rămas neîmplinită.

Poate că din flăcările incinerării arhivei Facultăţii care adăpostea proiectul, opt scântei-cuvinte rostind o mare emoţie, se vor fi înălţat în Universul invizibil , în căutarea celei care le dăduse viaţă.., Stela.

Onu

O.B.,7….

Căldură mare… Îmi dau seama după halucinaţii. Azi noapte iar m-a vizitat vrăbiuţa fermecată. Cu o voce numai miere şi zâmbet, mi-a graseiat sibilic. –“ Ce ai cu EL?

–EL…? Care EL?

–“Ei, care…EL!”.şi graseierea care începe să-mi pară cunoscută, în legătură cu Victor Viorel… mă dumireşte că nu pe oricine am în faţă. Totuşi, nu mă pot abţine să nu mă întind discret cu oarecare greu de disimulat voluptate.

Poate nu realizaţi la cine mă refer. Cert este că dacă o vedeţi fie şi de la spate, asuplizată de trânta cu Ponta, nu veţi scăpa de un morganatic fior declanşat sub impulsul susurului înflăcărării luptei politice pe viaţă şi pe moarte, cum numai nepricepuţii o fac.

În final, am înţeles că este vorba de Preşedinte, care trebuie privit cu circumstanţe atenuante, fiind doar un învăţăcel într-ale politicii.

–“Da măi, dar în acest caz, trebuie s-o lase şi EL mai moale, să nu dea buzna, hodoronc tronc, la orice gafă de-a interlocutorului.Aţi numărat câte trăznăi a făcut până acum?

Să procedeze ca în artele marţiale: să-l atragă pe adversar, uşor-uşor.. spre el, şi apoi, să-l împingă brusc, dezechilibrându-l.

Ca apoi… ajuns la podea, să-i aplice orice ştrangulare constitiţională/legală doreşte, şi să-şi pună clientul dorit pentru “Guvernul… meu”.

Până atunci, însă, mă tem, ca voi…, să nu împărtăşiţi soarta lui Crin, despre care a mai auzit cineva ceva?….

A cam strâns din năsuc, vrăbiuţa, la vorbele mele, dar mi- spus că o să-i transmită, şi cu un aer ce nu l-am înţeles, mi-a promis că va mai trece. După care …, “ţuşti” pe fereastră.

Mi-a părut rău, că nu i-am spus să-i transmită să uite că a fost profesor, că astfel, va avea mereu reacţii de profesor mediocru, plătit.

Cred însă, că din obsesia pentru “graseiel”, o să uite tot şi mă va vizita din nou.

Când…. îi voi sugera să pretindă Ea, şefia Guvernului.

Şi să vezi atunci, spectacol, la începerea între ei…, a mâncătoriei pentru putere. Haaaahaahaa!….

Onu

O. B. , 6…..

Deşi pentru OB5 am primit numai cinci aprecieri, sunt totuşi foarte mulţumit, de faptul că impertineţa opoziţiei liberale începe să fie pusă la punct, de răbdarea oamenilor de bun simţ românesc, ajunsă la exasperare.

Aseară, alt lătrău şi-a luat-o peste bot. A sfârşit în nişte scânceli penibile, ne mai luat de nimeni în seamă.

Ca observator neutru, căci nefiind de faţă, nu aveam posibilitatea să-i car câteva scatoalce, cu năduful că aş extermina recrudescenţa năravurilor proletaroid comuniste.

Este de coşmar, potenţialul comunistoid al „unora”….

Totul a început de la neaprobarea noului Cod Fiscal, de către noul locatar de la Cotroceni, în locul defunctului ca preşedinte, Traian Băsescu.

Nu-mi arog dreptul de priceput a înţelege problema frust respinsă printr-un anonim funcţionar local.

Gestul, mi-a părut a invidie faţă de râvnita funcţie de Premier.

Adevărul este că şi eu am asemenea amărăciune, de când “nu mi-am atins limita de competenţă, neajungând în Camera Deputaţilor”, unde am candidat.

Eram poate azi, Preşedintele acesteia.

De fapt, am înţeles că, “Cotrocenianul” a respins legea respectivă, din motive gen”drobul de sare”.

Şansa mea este că am auzit cândva pe unii în autobus, cum că în alte vremuri, locuitorilor din Hong Kong, mai în glumă, mai în serios, nu doar li s-a redus impozitul, ci li s-a şi desfiinţat.

Năuciţi, bieţii…. neprinzându-se că este o glumă, s-au pus serios pe afaceri, încât până la urmă, prisosindu-le au început să umple vistieria băncilor locale, cu depozitele proprii.

Mai mult, oamenii cu autentică iniţiativă liberală, au năvălit cu tot soiul de investiţii, astfel că local, a apărut un veritabil codru de edificii aparţinând marilor companii, venite la chilipirul de a nu plăti impozitul pe profitul afacerilor. Până să ajung la destinaţie, am ascultat această neverosimilă fantasmagorie, de care după cum citiţi, m-am molipsit.

De aceea n-am înţeles de ce măsura de micşorare a impozitelor l-a speriat aşa de rău pe succesorul lui Băsescu, încât s-a lepădat de Codul Fiscal, ca de Satana. Vă întreb, cu umilinţă, ce credeţi că s-a întâmplat?…..

Oare doar spaima?…

Iar dacă m-am dovedit credul, faţă de povestea din autobus,

“Help me, please.Treziţi-mă din neghiobie!”…

Vă mulţumesc!…..

Onu