Arhive lunare: Aprilie 2018

Dezîndobitocire

Este ora 9 dimineața. Cu capul buimac de nesomn, m-am hotărât, să încep o cură severă de dezîndobitocire.
Carmen, fiica mea,căreia mă confesez, îmi spune
-Dar numai să te ții de ea, că așa faci mereu, când te cuprinde disperarea disprețului de sine, și iar te înmoi, reluându-ți plăcerea de auto îndobitocire, reascultându-l, cum singur recunoști, pe impertinentul auto închipuit, Mircea Badea.
Și fiind odrasla mea, care, din copilărie m-a studiat, încercând să-mi urmeze exemplul personal, cred că mă cunoaște destul de bine.
Ar fi o naivitate, să ne închipuim, că puii noștri, nu ne observă, și copiază comportamentul.
De altfel, am ajuns la constatarea certă, că tembelismul uman, este o consecință a sinelui format în urma acestei discrete învățături părintești. Este identic celui al micilor sălbăticiuni, din jungla vieții, indiferent de habitat. Ocean, uscat, atmosferă. Dar, ca de obicei, iar mă cuprinde pălăvrăgeală, și mă îndepărtez de tema articolului, deși, eu rămân la fel de deștept, cum îmi închipui, că aș fi.
Ooo, Doamne, ce coșmar! Prin fereastra deschisă, din zgomotul străzii, disting o tuse hârâită, care mă face să tresar.
Pare a fi asemenea a unui fost vecin, de al cărui, deces, m-am bucurat . Individul, o vorbea de rău, pe soția mea, un rău înțeles de închipuirea lui morbidă.
Apropo de specimen, într-o zi, în nevoia de conversație ușurătoare de duh, mă deschid unei vecine.
–Pe dobitocul ăla , pentru cât mi-a cârtit soția, n-am putut să-l sufăr, și m-am bucurat, când a crăpat!
-Vaii, domnule Ionescu, nu vorbiți așa, că este păcat!
-Păcat?, îi răspund eu uimit.
-Mare păcat! Vă aude cel de sus, și nu este bine!
Atunci, mi-am amintit un banc, povestit de un coleg de facultate. Avea un nume evreiesc.
– Cică X, pe patul de moarte, la împărtășanie, își tot întreba duhovnicul, despre cele sfinte.
Adică, despre Rai și Îngeri, despre relațiile de acolo, și tot așa.
– Dar la ce te interesează la Spovedanie, ce este în ceruri, îl întreabă duhovnicul?
Sincer, ca la spovedanie, X răspunde
-Ei, Părinte, să știu și eu, să mă descurc , după ce ajung acolo.
Sincer, și pilduitor, pentru X.
Dar, să revin, pentru că, vreau să discut, despre lucruri mult mai interesante, cum ar fi, spre pildă, antiîmbătrânirea.
Că,mai nou, cică și hrana ne îmbătrânește.
Există cercetări științifice nutriționale, americane, recente. Așa, cum numai la ei găsești!
Este drept, că nu prea am înțeles, dar am să recitesc, să pricep, și am să vă povestesc.
Deocamdată, am aflat, că este pe cale să fie creată, metoda antiîmbătrânire.
Și, este o teorie fascinantă, deși, cică ea, îmbătrânirea, ar avea loc, indiferent de felul cum ne hrănim.
Singura noutate copleșitoare, ar fi, că ea, îmbătrânirea, nu poate fi evitată, cât timp ne hrănim.
Ci, doar temporizată.
Dar, mai bine bătrâni, decât morți de foame.
Apropo, probabil, de aceea, postul absolut, întinerește, și prelungește viața.
Dar eu nu pot să țin post. Numai gândind la el, încep să salivez, și mă râcâie, în stomac. Ce păcat!
Iar păcat! Doamne, că mare păcătos mai sunt!
Apropo de sunt.
– Sunt sau sînt?!
Că sînt, era la comuniști, cică după ruși!
Oricum, dacă românului, i-a intrat în cap, sînt, nu contează, că era sau nu, de la comuniști.
De aceia, aflăm despre mulți, cum sunt!

Onu

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Gânduri

Natura este nedreaptă, uneori. Unele femei, aproape nu au sâni, iar altele, doar că nu cad în față!

2 comentarii

Din categoria Diverse ...

O fi bine?

M-am sculat, m-am ras, și m-am așezat la fereastră, poate-mi va surâde norocul de a apărea ea, pe stradă. Nici gând, și mă întreb, dacă vorba Perseverare diabolicum, nu cumva este nepotrivită în cazul obsesiei mele recente.
Simțindu-mă trist, Pușa sare pe birou, și începe să-mi toarcă, liniștitor. O mângâi pe cap și ceafă, închipuindu-mi că , vorba unui coleg mucalit, compătimim împreună.
Dar cred, că îmi fac iluzii, ea fiind somnoroasă, mai tot timpul. De fapt, poate-mi și merit soarta, dacă-mi las sensibilitatea, să mă copleșească. Privesc pe Animal Digi World, poate găsesc o soluție, dar nimic.
În Natură, viața-și urmează cursul, cu înfiorarea firească, a participanților, fie ei păsări, patrupede, sau târâtoare. De ce aș face eu excepție, de la Legea Firii?, mă întreb liniștit.
Nu ar fi anormal?
Și subit, m-am potolit.Sunt sex, la fel ca în Natură deci, mă comport absolut normal.
La tv, doi elefanți masivi, se luptă în fildeși și trompe , pentru împerecherea cu o elefănțoaică.
De ce mi-oi pune atâtea stavile morale?
Nici să visez, măcar?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Psihologie

Mignona, n-a mai apărut, și sunt în ușoară suferință. Ne dăm, mari și tari, dar este vai de capul nostru când, ne fură iluzia.
Mă bate gândul, să încerc o experiență ezoterică. Anume, în speranța că puterea gândului, o va atrage, să nu fac altceva, decât să mă culc, și scol, cu ea, în gând.
Poate, că mă voi trezi cu ea, în ușa apartamentului, reproșându-mi revoltată-
/-Încetează, Domnule, cu ,obsesia, asupra mea, că nu mai suport! Îmi strici somnul! Te previn, că voi anunța Poliția spiritistă!/
Unde, nu dă Marele Spirit, să vină ea cu această amenințare!
Îi voi reproșa , la fel de ferm, că este de vină, că nu trece neobservată, tulburând apele.
Dar, dacă, ea, în fața sincerității mele, îmi va recomanda să merg la Psiholog?
Ce să-i răspund, că și eu citesc Psihologia, cu nesaț?

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Între emoții

Cred că nu-i nimic de capul meu. Mă las mereu, cuprins de emoții. De varii forme.
Acum,una, are o strungăreață, de mai mare patima.
Alta, nu are, dar este mignonă, și sentimentul de când mă jucam, cu păpușile, s-a retrezit.
Iar asta, mă trimite în păcatul dorinței, de a o îmbrățișa, și a nu-i mai da drumul. Mare cumpănă, pe mine.

Despre cea cu stungăreață, am auzit, că are probleme, acasă. O fi soțul, o fi prietenul?
Înseamnă, că eu, ca un bun creștin, nu pot întina relația lor, nici măcar cu gândul.
Despre mignonă, nu știu mai nimic, dar nici nu vreau. Mi-aș pune aceleași probleme de conștiință, care m-ar bloca și mai rău decât trecerea timpului. Ca în afirmația-
O luptă-i viața!
Însă, fără dragoste, iar nu se poate!
Ce dilemă, Doamne, pe mine.
Oare cum s-o rezolv? Cu puritate morală, dar și cu împlinirea inimii?
Dar, poate că moralitatea este o condiție în politică,unde cum spunea Machiavelli, vorba i-a fost dată omului, ca să-și ascundă gândurile!
Însă, iubirea, nu este și ea, tot o politică?
Aceea a plăcerii sufletului?
Doamne,imploru-te, ajută-mă să rămân, și pur, și împlinit!
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Praful de pe pervazul ferestrei

Mereu zâmbitor, omul nostru de serviciu, de la bloc, are o abilitate indiană,remarcabilă, în a cere bani.
– Să trăiți, v-am șters pervazurile ferestrelor, oglindă. Fără să mă prind,la minciuna lui, scot din buzunar zece lei, și-i dau, mulțumindu-i.
După, îmi dau seama, că mi le-a mai șters de praf, cu câteva zile în urmă. Dacă ești naiv, și te lași sedus de o minciună ticluită exotic, așa-ți trebuie, Fraierule!
Și tot așa, din săptămână-n două, praful străzii, a prins drag de pervazurile ferestrelor mele, știind că are o valoare de zece lei, pentru a fi îndepărtat. Nereacționând, omul nostru, a început să pretindă, că a șters praful, înainte de a se fi așezat.
Și, sârguincios,precum cei cu mâna-ntinsă, de la intersecții,mă anunță că iar mi-a l-a șters.
Ieri însă, mi-a spus că și sors-a și cumnat-sa, iar mi-au șters pervazul.
Că, cică, de când nu mai este zăpadă, praful se așterne cu tupeu stradal, tot mai mult.
Evident, și cu tupeul indian, dar am decis, să nu mă mai las șantajat,și o să-l rog, să –mi lase praful în pace, și să mă scutească și pe mine, să-mi uzez buzunarele.
Așa, mai fac puțină mișcare și eu, și mă pot trata , cu niște înghețată preambalată.
Chiar dacă de la ea, mi s-ar inflama amigdalele.
Sau, mai bine, dau banii altor cerșetori profesioniști, pe care nu-i angajează nimeni, pe la vreun bloc.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Nostalgie

S-a dus, cred, iarna.
Soarele, îmi bate în fereastră, toată ziua.
Parcă, s-ar roti, în jurul blocului.
Verdele frunzelor jucăușe, mă face să caut să-l prind, să fiu sigur, că nu se joacă, provocându-mă. Știe că-mi place joaca de-a va-ți ascunselea, cu îmbrățișarea celei descoperite. Este drept, timid fiind, mă sfiesc să le cuprind în brațe, cu tot meritul victoriosului .
Încerc să-mi las o rezervă mică de plăcere, să nu stric farmecul bunei dispoziții a îmbrățișării. Cu alte cuvinte, să mă bucur de fructul Raiului, fără să fiu pasibil, de a fi dat afară .
Doamne, de-ai ști cât de râvnit, este acest provocator rod al tău, m-ai invidia, pentru că îl prețuiesc, mai mult, ca tine, și că fără a mă înfrupta din el, viața pare lipsită de strălucirea, pe care i-ai dat-o.
O incendiară indiancă, m-a zărit pe fereastră zâmbind, crede că o fac pentru ea, și-mi trimite bezele, de mă tem să nu luăm foc, amândoi.
Îi trimit un sărut simbolic, surâde, încinsă de promisiunea gestului sau de revenirea căldurii, și dispare, chicotind.
Îmi pare rău.
Apartamentul meu se luminase, ca un templu indian.

Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.