Pe bune?

Zbârnâie televizoarele, ca sirenele de alarmă, pe timpul atacurilor aeriene din vremea războiului. Interlopi de anvergură, sunt descoperiți prin stăinătate, dar nu se iau niciodată măsurile cuvenite, așa că, autorii, își pot plânge ipocrit pe umăr, pentru calomnierea care li se aduce.
Ascultând la tv , informații despre hoții de anvergură, nu m-aș mira că vom auzi mereu, despre asemenea încercări temerare.
De pe un acoperiș al unui zgârie nori, din Chicago,cumplitul gangster american, Al Capone, scria cu degetul înmuiat în sângele care-i curgea din rănile împușcate.
-Sub vesta mea, bate o inimă bună și blândă! Ce aveți cu mine?
Cu alte cuvinte, cu aceeași inimă blândă și caldă, cel care ucisese cu sânge rece, zeci de americani, era nedumerit, asupra autorităților polițienești, care, aveau ceva cu inima lui neprihănită. Americanii, i-au venit de hac, fără multe parlamentări.
Azi, ascult la Antena trei, vorbindu-se cu aplomb, despre îmbogățiții României, cu destulă lipsă de respect, pentru mine, ascultătorul român, căruia, nu i-a trecut prin minte un asemene șuier de îmbogățire, pe banii, să zicem, ai statului.
Buimăcit de ingeniozitatea rentabilă a numelor celor fluturați pentru rating, nu aud, o vorbă, despre faptul că s-ar fi recuperat valorile fraudate.
Cu alte cuvinte, aș putea trage concluzia, că subliminal, mi se induce sugestia îmbogățirii, fără perspectiva unor consecințe recuperatorii. Poate mi-ar fi util, să știu, că nu e de glumit cu hoția!?
Așa să fie, sau mintea mea, nu sesizează aluzia știriștilor, de maniera
– atenție la greșirea buzunarului!?
Mai ales al celui al statului!
Onu

Zăpușeală

Afară este o căldură de cuptor. La înapoierea din oraș, nu-mi găseam cheile de la  intrare, și , pentru o clipă, am avut senzația, că mi s-a topit creierul.

Speriat să nu-mi curgă prin urechi, mi le-am controlat, într-un gest  reflex.

Șansa mea a fost, ca întotdeauna, să apară un vecin, cu cheile gata pregătite.

Încă  mă aflu sub imperiul emoției trăite, dar încerc să scap de ea, scriind.

La înapoierea din oraș, am cumpărat o carte, ciudat întitulată:

/ Viața amoroasă a lui Ceaușescu/.

Știu că unii cititori mă vor dezavua, pentru că-l voi privi pe acesta ca pe un bărbat, dar, îmi amintesc  de faptul că în adolescență, lectura mea preferată a fost a vieților oamenilor mari din Istorie.

Pornind cu Cezar, Napoleon, Churchil, Roosevelt,Hitler, Stalin și Lenin, lectura vieții  nici unuia  din cei care și-au marcat existența, cu toate atrocitățile trecerii lor prin timp,  nu mi-a scăpat. Nici celebritățile Revoluției Franceze, precum, Danton, Robespierre, Marat,  Mirabeau și alții, nu mi-au dat pace.

Acum, însă, altceva nu-mi dă pace. Și nu cred să fie efectul  Soarelui.

Ci, mai degrabă, o sechelă  congenitală, a unora, de a se crede îndreptățiți cu orice ocazie, să se dea deștepți.

Reluând aceeași marotă, și înfofolindu-o cu trențele gândirii lor semidocte..

Nu știu câți din organizatorii unor talk-show-uri,  au măcar habar de dimensiunea domeniului în  care se bagă. Și apoi, ca unul care află că doar își închipuia că știe să înoate, după ce l-a luat vârtejul, așteaptă șansa prostului, ca să-l vadă cineva, și să-l salveze de la înec.

Cam astfel, văd eu, în esență unele talk-show-uri de pe la noi. Ce contează că proștii, ca mine, avizi de ceva ce li s-ar părea lor inteligent, le asigură audiența bănoasă cinstit.

Aseară, spre pildă, Dana Grecu, despre care nu știu ce habar are de cultură, încerca, pe măsura dimensiunilor sale de femeie guralivă, să –mi inducă vinovăția de plagiat, asupra noului Premier al României.

Modă de maimuță autentică, din jungla mozambicană. Când traversezi  jungla, din nimic, te trezești cu o ploaie de gesturi specifice de amenințare, cu pumnul, cu schimonoseli și țipete.

Și asta, pentru că, uneia i s-a părut, că tu ai plagiat traseul altei mașini, care  traversase înaintea ta, Jungla. Apoi, dacă la tratezi cu disprețul  indiferenței, ne preocupat de specificul maimuțărelii, se potolesc, și  își încheie spectacolul penibil, cu aere de demnitate, pe care, după ce le-ai văzut manifestarea, nu mai cutezi, să-ți irosești vremea, când ai avea atâtea de văzut.Revenind la plagiat, ar fi bine de știut, de către cei care țin în gură maimuța plagiatului, că orice teză de doctorat, trebuie să cuprindă două capitole fundamentale:

Unul de referințe bibliografice, în legătură cu tema abordată, și altul, la fel de important, conținând rezolvarea originală a autorului temei lucrării .

Este evident, că în primul capitol, nu poate fi vorba de originalitate, și nu poate fi caracter de compilare, prezența celor scrise în el. Dacă, poate, din neglijența  conducătorului de doctorat, candidatul nu a trecut sursele bibliografice, nu pot  considera  faptul, ca un plagiat. Este regretabil, că aceste acuze  comunistoide, mai persistă în mentalitatea noastră spirituală, dacă de asta o fi vorba, și nu de prostie ignorantă.

Sau de semințele de floarea soarelui, ronțăite de unii neica nimeni, pe marginea șanțului Societății.

Ca să discuți despre doctorat, trebuie, cel puțin, să ai habar cum se obține.

                                                             Onu

NAȚIONALISM

Îmi place, și onorez acest cuvânt-sentiment.

Nu pentru ce minți bolnave, care ar trebui diagnosticate în cămașă de forță la Spitalul Obregia, îi atribuie, ci pentru semnificațiile lui profund patriotice.

Cred că japonezii îi atribuie valoarea meritată.  Din patriotism, merg oriunde la muncă, din patriotism, cred în Împărat,  din Patriotism se luptă cu Țunami și Cutremurele, din Patriotism, muncesc până la istovire.

Îmi povestea o vecină care a vizitat JAPONIA, că seara, la înapoierea de la muncă, trenurile lor ultrarapide arată ca niște săli de așteptare,  în care oamenii  moțăie, extenuați de efortul zilei,și de distanța de la care se întorc după muncă.

Pare ușor forțată constatarea vecinei mele, dar eu o cred. O cred, pentru că un scriitor rus, probabil sovietic, a redat secvențe impresionante, despre abnegația Japonezilor în muncă, despre acuratețea și curățenia, în care-și desfășoară lucrul pe șantiere.

Acesta este Patriotismul în care cred, și căruia mă înclin cu tot respectul. Nu pălăvrăgeala liberală, tendențioasă politic, din orice clipă în care-și scuipă saliva propagandistă. N-am considerat naționalistă, nici monstruoasa coaliție, nici aducerea unui domnitor străin,nici alianța lor împotriva firii, cu PDL, nici votarea guvernului tehnocrat,  nici gudureala în jurul lui Cioloș, și în acceptarea oricui, doar ca să lupte ilogic, într-o opoziție, care ar  face mult bine patriotismului , prin unirea eforturilor tuturor românilor, în lupta cu sărăcia și mizeria spirituală, care, pare-se îi ajută pe străinii hulpavi , care ne râvnesc precum hienele,  un animal suferind sau în neputință de a se apăra cu mijloacele naturale proprii.

Identică, mi se pare și molfăiala de cuvinte căutate, cu iz de moralitate politică,a noilor meschine partide politice  în iluzia că îmi vor îndupleca bunul simț patriotic, spre a-i vota.

Nu-mi par decât asemenea smocurilor  dizgrațioase de buruieni, care răsar între dalele unor alei betonate, tocmai  în scopul de a ne proteja împotriva noroiului natural, pe care tot pașii noștri, le lasă după  momentele de ploaie rodnică.

Onu

SPRAY

 

Parcă spre  a mă confirma în articolul de ieri, azi la stopul din vecinătatea blocului meu, s-a întâmplat ceva demn de analele delincvenței.

Un tip grăbit, taie pe roșu, calea autobuzului. Prudent, șoferul evită nenorocirea, și iese să-l admonesteze pe delicvent. Insultat, acesta scoate un spray și îl descarcă în fața șoferului, care orbit de durere,  cade.

Călătorii din autobuz, nu rămân indiferenți, și îl rețin pe atacator. În câteva minute,apar Poliția și SMURD.

Delincventul este arestat.

Ajuns mai tîrziu, am asistat la reacția ciudată a altui revoltat pe șoferul victimă.

-Striga, derbedeul.., că el i-ar fi tăiat beregata șoferului.  Spre surprinderea mea, polițiștii , în loc să-i intimideze  reacția verbală agresivă , măcar prin a-i cere să se legimiteze, încercau binevoitor să-l liniștească, spunându-i ,  că și ei,  abia urmează să afle realitatea.

Probabil asta înseamnă o Poliție  ultracivilizată, dar poate nu era rău, dacă atitudinea individului, era descurajată, împotriva violenței cel puțin verbale, față de  care se pare că începem să ne comportăm maladiv, în ultima vreme, în cazul unor  indivizi  prea ușor iritabili, în detrimentul civilității.

Onu

Ganduri-stres

Zilele trecute, sotia m-a rugat ceva, dandu-mi si niste detalii.

Fara motiv am repezit-o, dar ca de obicei, mi-am regretat gestul mojicesc.

Si m-am intrebat ce mi-a venit sa ma comport astfel.

Am inteles imediat.

Cand mi s-a adresat, eram muncit de un gand agasant, si de fapt, reactia mea era consecinta acelui gand bolnav.

M-am grabit sa-mi prezint scuze, nu stiu daca in fond au fost acceptate, dar nici eu nu m-am simtit bine.

Am tras concluzia inevitabila, ca viata, fara sa ne dam seama, ne este torturata de aceste ganduri parazite, adevarate scame, pe cortexul nostru cerebral.

Ieri, mi-au dat iar tarcoale, si m-am gandit la o mantra polivalenta.

Sper sa nu necajesc pe cineva, cu alegerea mea.

M-am gandit sa recit “Tatal nostru” .

Ei bine, taras-grapis, concentrarea asupra rugaciunii,m-a facut sa uit de gandurile care ma framantau in mod stupid.

Nu sunt un habotnic, nu alerg dupa Sfintele moaste ale nu stiu cui, dar ieri, am fost uimit de efectul prompt al meditatiei prin Rugaciune.

O mantra, desi simpla, fie si de un cuvant, trebuie sa aiba niste reverberatii in constiinta noastra, sa rupa conexiunile gandurilor chinuitoare.

Desi, la mine, recunosc, nu este vorba de valente mistice, totusi, disiparea gandurilor parazit chinuitoare, a avut loc chiar dupa prima recitare.

Poate si faptul ca le priveam semnificatia cu ochii mintii, iar gandurile parazite au fost spontan uitate.

In concluzie, nu ezitati sa practicati meditatia spunand rugaciunea

Tatal nostru.

Nu veti fi dezamagiti.

Onu

Claudiu.Dieta de eliminare

Vărsător autentic, nu sunt supus păcatului consecvenţei în aprecierea a ceva ce-mi relevă inconsecvenţă în propriile rostiri.

Aşa se face că entuziasmul meu pentru emisiunea Gabrielei Cristea, ieri a suferit o lezare neaşteptată.

Concret.

În gradena emisiunii a apărut un tânăr, Claudiu.

Pe lângă un contur prea delicat pentru un bărbat al buzelor, uşor autoritare, expresie a unei personalităţi puternice, şi ochii discret adumbriţi, visători parcă, tânărul nu pare a fi ceva deosebit. Istoria evoluţiei sale ponderale este însă impresionantă.

A reuşit , prin propriile resurse sufleteşti/moral-volitive să slăbească, de la peste 120 de kilograme, la aproape 60 şi ceva de kilograme.

Neinstruit şi nemulţumit de recomandările nutriţioniste ocazionale, a pornit intuitiv să aplice dieta de eliminare a acelor alimente, care-i plăceau cel mai mult, şi a consumat la discreţie, morcovi şi mere.

Acum, ar vrea să mai crească puţin în greutate, probabil să arate şi el mai bărbat, şi presupun să scape de vergeturile inestetice inerente.

Spre ghinionul lui, Claudiu nu ştie, că revenirea din post, se face treptat, organismul devăţându-se de cantităţi mari de alimente, şi de anumite gusturi, chiar.

Consecinţa este evacuarea involuntară a acestora, imediat după consumarea lor.

Acum, Gabriela Cristea.

În timp ce Claudiu este la paravan, a prezentat un cine-verite, realizat în studiorile Kanal D.

În primă instanţă, tânărul Claudiu este filmat mâncând un sendvici, după care pleacă la toaletă.

Reapare din cabină, se spală atent pe faţă şi delicat, îşi şterge blugii, de nişte presupuse scame. Apoi, revine civilizat la locul său, şi aşteaptă probabil începerea emisiunii din care, cine ştie ce-i va rezerva Soarta.

După film, Gabriela, cu acelaş ton civilizat ca şi invitaţia la decenţă, dă explicaţii:

–„cum că s-a observat că unul din invitaţi, după ce mănâncă, merge la toaletă şi probabil,

vomită”.

Fapt îngrijorător pentru ea privindu-i pe invitaţii săi.

Şi, ca să nu fie probleme, a decis, împreună cu echipa, să verifice informaţia.

Împricinatul s-a dovedit Claudiu.

În gradenă, au urmat discuţiile inerente pentru rating, cu desfăşurarea pasional-maladivă româno-română.

Zadarnic a încercat Claudiu să explice.

Până la urmă, a spus:

–„ Situaţia este absolut normală, încerc revenirea, care este însoţită de aceste efecte secundare. Nu greşesc, şi nu fac nimic nefiresc. Dacă nu vreţi să pricepeţi, eu îmi văd de treaba mea”.

Cu alte cuvinte: „româniţi-vă în continuare!”

Mi-a displăcut felul cum a procedat tv-ul respectiv, şi cu atât mai mult protagonista.

Probabil că în toate tv-urile se procedează astfel.

Asta echivalează cu a merge într-o vizită, unde gazda te buzunăreşte pe furiş, şi-ţi reproşează că a găsit nişte anticoncepţionale.

Sau cu o ascultare înregistrată, ca şi cum ai fi un potenţial pericol public naţional.

Penibil, Gabriela Cristea!

Chiar, banii…, înainte de toate!?

Ce pildă de demnitate, dată mie, naivul!

Onu

P 85, Reflecţie paternă

În loc de motto:”Odată” , „o dată” produs, se va repeta mereu!”-Onu

Aseară, iar mi-am irosit somnul, pentru palavrele staliniste de la Sinteza zilei.

De fapt, am vrut să-l văd ca prezidenţiabil pe Gheorghe Funar al cărui românism, nu-mi displace. La prima impresie m-a încântat, şi am înţeles cum i-a convins, pe PRM-işti,să-l aleagă în locul lui Vadim Tudor. Dar plăcerea ascultării uzurpatorului lui Vadim Tudor, n-a durat mult, că Antena, mereu probabil la pândă antibăsistă, fără nici o jenă, faţă de invitat, a retransmis dezvăluirea lui Băsescu, despre Ponta, că ar fi fost ofiţer SIE, acoperit. Ca apoi, într-o impoliteţe de –a dreptul stalinistă, invocând importanţa ştirii pentru poporul antenist, să anuleze vizita lui Gheorghe Funar (declamată cu mare pompă), promiţând o reinvitare. Prilej de reflecţie pentru mine, asupra uzurpatorilor, ca în moto.Furat de peisaj, ca oricare om slab, am continuat să ascult răutăţile patriotice antibăsiste. Pentru moment, nu mi-a părut rău.

Mi s-a reconfirmat că orice răzbunare, are la bază un motiv. Adică, să fi fost:

–„amendat cu un miliard”,

• „dat afară dintr-o televiziune”,
• „făcut miliţian”,

–şi „cine mai ştie câte altele”, care chiar necunoscute, sigur au existat, conform „principiului acţiunii şi reacţiunii,” în domeniul viului mult mai manifest.

Şi astfel, s-a făcut ora trecută de unu.

Povestindu-i Carmenuţei, fiica mea,m-a mustrat zdravăn, pentru timpul irosit,şi cred că are deplină dreptate!

Am recunoscut gafa, dar n-am promis nerepetarea ei, ştiindu-mă incapabil de a rezista vreunei ispite mediatice.

Aşa, spre pildă, am urmărit cu interes „Te vreau lângă mine!” unde protagonista nu m-a dezamăgit, deşi mărturisesc am fost şi eu, ca pretendentele, de după pravan, furat de peisaj.

Concret, la finalul unei întâlniri, acceptate aparent de pretendentă, Gabriela i-a cerut candidatului, să părăsească platoul, pentru că „emisiunea nu este loc:

– nici, de „pariuri”,

–nici de „agăţat”,

–nici de „consolări pasagere!”

Faptul în sine m-a încântat!

Aparent aride şi criptate, cele relatate eu le apreciez ca o garanţie de moralitate, şi consider că ar fi în beneficiul educaţiei , prezenţa cât mai multor Gabriele Cristea, în peisajul media audiovizuală, decât instigări la suspiciune, şi comunisme-sovietisme, cum văd la trustul lui Voiculescu!

Onu

P 84, Opinii

Ieri, Radu Tudor, l-a avut ca invitat pe ex-Premierul Tăriceanu.

Evident, cu scop electoral. Poate iese Domnia sa Preşedinte, în locul lui Ponta. De ce să nu fim prevăzători, cu toate posibilităţile. Şi atunci, poate organizăm o graţiere preşidenţială(cum mai graţios decât Eba, pronunţă Dana Grecu). Dar nu asta este tema postului, ci câteva lecţii pertinente de comportament jurnalistic, pe care i le-a dat domnul Tăriceanu lui Radu Tudor, şi, de ce să nu recunosc, nu cred că doar lui!

Prima atenţionare, a avut loc, după vitejia prezidenţială,clamată burlesc de ei a infracţiunii de la Lukoil.

Cu o modestie tâmpă, Radu Tudor recunoaşte că nu-i prea are pe ruşi la inimă, şi începe să-l spurce pe Traian Băsescu pentru atitudinea belicoasă faţă de ruşii evazionişti de la Lukoil. Prezidenţiabilul îl atenţionează discret, asupra gafei, şi îşi expune punctul de vedere diplomatic . asupra problemei.

Reporterul nostru, nu prea receptează mesajul, şi mai face o tentativă.

Cum vede invitatul, poziţia viitorului Preşedinte, faţă de Rusia.

Răspunsul este mai punctat, mai solicitant de respect faţă de profesia de formator de opinie, şi răspunde scurt:

–„în condiţiile unui democratism internaţional, şi de respect reciproc, de ce nu !?”

Apoi completează:

–„Să nu uităm că Rusia este ţara cu cea mai mare întindere de pe glob, că dispune de bogăţii naturale, cum poate puţine ţări au, şi de ce să nu beneficiem de relaţii economice rezonabile?”.

Vorbind despre programul său pentru prezidenţiale (tot îmi vine să spun preşidenţiale, ca Dana Grecu.) domnul Tăriceanu, a subliniat importanţa vectorului „educaţie”, ca determinant în devenirea României în a a şaptea mare putere socio-economică europeană.

Ajuns aci, mă întreb:

–”ce educaţie, mie, ca român, îmi face”Antena 3, Cu Gâdea, Tudor şi ai ei!”

Întrebat despre Monarhie, ca o şansă pentru România, candidatul apreciază, că în timp, ideea va trebui luată în consideraţie.

Oricum, personal, când spun emoţionat Monarhie, mă gândesc pios, la regele Carol I.

Onu

P 82.1, Mea culpa

Astăzi, văzând nişte exuberanţe de prost gust la Kanal D, m-am uitat în program, şi am constatat că în postul de ieri, „Maria şi Răzvan”, am greşit.

Nu este vorba de teleshopping (confuzie în mintea mea), ci chiar de o Emisiune matrimonială, prezentată de Gabriela Cristea.

Jenat, vă prezint scuzele de rigoare.

Consideraţiile personale făcute în articol, rămân însă, valabile.

Vă mulţumesc!

Onu