PATRIOTISM MATINAL

Cioc, cioc în uşă.

 Deschide soţia.

 – Sărut mâna! Doamnă, nu punem şi noi steagul României la bloc, să ne respectăm Ziua Naţională?

-Domnu Profesor, nu avem!

–Păi să cumpărăm, se găsesc în pasaj la Universitate, lângă metrou!

Nu costă decât 100 lei.

-Posibil, dar nu am în bani în casă, nici să plătesc facturile curente.

Dar dacă vă chinuie atât de mult emoţia patriotică, de ce nu cumpăraţi cu banii dv?

 Sau, ştiţi ceva? Vorbiţi cu vecinul, care este restanţier cu întreţinerea pe câteva luni, să facă şi el un gest patriotic, să şi-o achite, în semn de respect, faţă de Ziua Naţională. Măcar o parte!

-Ei, nu pot, poate nu are bani, şi-apoi, de ce să mă bag eu în treburi care nu mă privesc.

 –Dar văd că steagul vă priveşte, dacă nu-i cu implicarea dv:- cu bani sau cu atenţionarea datornicului privind obligaţiile cetăţeneşti.

 Uimit, vecinul, profesor, o priveşte pe soţia, şi dă să plece.

–Sau dacă vreţi, punem pe jumătate, şi luăm împreună un steag, să-l arborăm şi noi.

Cu ochii holbaţi de parcă ar fi văzut  ditamai nepatriotul, a plecat, îngăimând un Sărut mâna”, ca o muşcătură.

În timp ce scriu postul, Puşa, miaună patriotic, după costiţa afumată, din mâna soţiei.

Onu

UN BOB PROSTIE, IZVOR DE COMUNISM

Deseori, sora mea, mă atenţionează, pentru cuvântul proletar rostit cu un accent de ostilitate, zice ea.

 Aminteşte-ţi de educaţia de respect, şi blândeţe, primită de la părinţi, mai ales de la mama.

Şi în felul acesta, bobul de educaţie, la care ea apelează, devine motiv de ceartă frăţească.

Nu durează, desigur, dar este ca o pală de vânt, care-ţi ciufuleşte coafiura proaspăt făcută.

Îi spun câte ceva, după care ar trebui să urmeze trântirea receptorului în furcă, dar ea, care şi-a însuşit fiziologic educaţia părintească, n-o face.

Şi pentru asta, o consider superioară mie, şi mi-e tare dragă.

Seamănă mult cu mama, care după oricare afront, începea să plângă.

Eu, nu!

Am reţinut  de la tata, care nu suporta prostia celor din jur,  şi izbucnea, trântindu-le în nas, toată obida pe care o acumulase.

Iar de aci, vă imaginaţi, reacţia proletară.

Faţă de sora mea, eu nu procedez aşa, dar tot răbufnesc.

Păi, uite, măi soro, de aceea a prins ticăloşia comunistă, că am tolerat picăturile de prostie, care-au devenit ocean de nenorociri şi condiţie de blam, pentru pieţele care abia aşteaptă să ne înghită. Pentru că, orice prost, oricât ar fi de prost, tot consumă hrană şi îmbrăcăminte, în lăcomie nesăţioasă.

Iar neguţătorul  te îndoapă.., te îndoapă, să-şi burduşească buzunarele nesătule.

Onu

MAI RAR…!

Motto:” Nu glumi si nu mă măguli si treci la scris -Dana S.Hugh

Contrar obiceiului meu, m-am trezit cu gândul la o blogăriţă.

Şi am ales-o pe ea, pe Dana, pentru motto-ul  de mai sus, cu valoare emblematică.

Pentru că am calitatea intuitivă de a citi în spusele oamenilor.

Aş spune, că fata aceasta, indiferent cine ar fi ea, m-a citit, şi are grijă, intelectual, de mine.

Cărui bărbat, nu i-ar place, şi n-ar fi recunoscător în intimitatea sa spirituală, aceleia, pe care o simte preocupată de binele său, într-un mod abscons, doar de ea perceput şi realizat?

 Ştiu, ca o reacţie firească de autoapărare, va spune că-mi fac iluzii.

Delicat în convingerile mele, n-am s-o contrazic!

Doresc, să-mi păstrez nealterată de distrageri inutile  convingerea că ea este mâna Proniei divine, sau, mai prozaic, „Şansei clipei astrale.”Chiar aş prefera, ca acest post, să nu-i fi căzut sub privire.

Aparent superfluu, postul are pentru mine valoarea efectului REVELAŢIEI, de când a exprimat cele din motto.

 E drept, în comentariul  de răspuns, nu am ascultat-o, dar a fost excesul de zel al surprizei.

Poate că asta, a reţinut-o să-mi răspundă.

Şi bine a făcut!

Onu

REZERVĂ

Motto:”Dacă vrei ca soţia ta să fie respectată, nu-i arunci cuvinte grele, în faţa celor cărora, le pretinzi respectul!”-Anonim

(Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, îl îndeamnă pe premierul Marii Britanii, David Cameron, să respingă atitudinile „xenofobe, populiste şi uneori rasiste” promovate de unii politicieni britanici în privinţa imigranţilor români.

Într-un interviu acordat postului britanic Channel 5 News, Titus Corlăţean i-a cerut premierului David Cameron să respingă „în termeni clari atitudinile xenofobe, populiste şi (…) rasiste care sunt promovate de unii politicieni britanici”.)

Aflată din www. Gândul .info.ştiri, vestea, nici nu mă bucură, nici nu mă amărăşte.

Mi-e indiferentă,  ca orice năzdrăvănie, personală sau a altcuiva.

Pentru că:

–         dacă vede cineva filmele aşa zis documentare, premiate la Londra, ale exponenţilor Antenei 3, premii, acordate în opinia mea patriotardă, ca un compliment  de aceeaşi natură, adresat lui Quasimodo: “ce trup frumos de David, ai!” Iar el, sărmanul, în diformitatea cocoaşei sale monstruoase,  aplaudă ca un copil neajutorat;

cine vede eforturile patriotice ale aceleiaşi Antene 3, pentru salvarea câtorva victime din canalizarea Capitalei României, sperând să mai smulgă un premiu  de la aceeaşi Capitală a premierului britanic Cameron;

cine vede îndemnurile subliminale, adresate unor copii slabi de creier, şi deci influienţabili mai rău ca o vietate hăituită.

Cine vede toate aceste aberaţii mediatice, nu poate  să nu fie mai rezervat decât Cameron. Îl înţeleg, pe ministrul Corlăţean,  dar pe acest fond , îmi pare situat penibil.

Aş folosi o comparaţie din sexologie, domeniu irefutabil, în privinţa  amărăciunilor vieţii unor victime.

Aaa, am găsit ce voiam să exprim. Colateral, suntem şi victimele unei agresiuni mediatice nesăţioase  după rating, dar indiferentă asupra consecinţelor nefaste ale acţiunilor sale.

Onu

GÂNDURI

Stau şi mă gândesc. Adică, nu stau, dacă-mi umblă gândurile.Dar aşa-i vorba asta parazit.

De fapt, parazitu-i altul: „dorinţa de a mă da deştept”.

Aşa, precum Sinteza zilei .

Că şi asta-i o altă formă de dependenţă: împroşcând cu ştiri de rating.

 Cum ar fi discreditarea lui Băsescu,

a lui Crin pentru… , da nu-i mai repet numele, că iar mă apucă greaţa,

a lui Ponta,… pentru aceeaşi greaţă, ş. a m. d.

Am însă, „senzaţia de deja vu”, că  nu sunt de capul lor, că mai au un coordonator, altul decât banul.

Cred asta, pentru că, sar din lac în puţ : ba Băsescu, ba aurolacii, ba  Nana, ba insignifianţii.

 Nu ştiţi cine-s insignifianţii? Cum care?

Cei trei crai liberali, propuşi de Crin, pentru comisia Nana!

 Dar ce, despre d Artagnan, ştia cineva, până n-a împuns-o la interes, pe….?

Dar ce contează!

 Dacă-s propuşii lui Crin, şi, băşcăliindu-i, îl putem discredita, măcar puţin, şi pe el?

Că el cum ne-a discreditat şeful?

Mâine, voi povesti visul de azi noapte

Se făcea că la tv France, un reporter glumeţ, cum sunt ei, …povestea, cum pot fi salvaţi copiii străzii prin „metoda ROMÂNIA”

Dar…, pe mâine!

Onu

KOAN 2. Sufletul

Când  sufletul, în virtual,

Tânjeşte după un alt suflet?

Să fie oare senzual sau narcisist,

În căutarea plăcerii specifice vieţii?

Ori, din nevoia egotică, de a-i fi bine?

Onu

Ashi, pentrucă tu scrii multe koanuri, care cred că au un tâlc deosebit, cum cere Zen, (scurte filozofări/ mici sau mari taine de viaţă, versificate), crezi că în tematica abordării lor, trebuie să existe nişte reguli stricte?

Mulţumesc!

Dacă am spus nişte inadvertenţe, îmi aparţin, şi le suport cu demnitate! Numai bine!

Onu

KOAN

La fiecare post publicat,deseori,  am onoarea primei lecturi,

 de către un vizitator cu nume japonez

Îi dedic, fără îndemânarea necesară, următorul

koan:

De unde eşti tu, AshiAkira

Purtând vibraţii de nume japonez,

Din Ţara Soarelui răsare?

Oare simţi, cum.., când apari

Îmi luminezi blogul de încântare?

Onu

ILUZII

Iluzie-i mănunchiul de gânduri, că-ntr-o bună zi, minciuna ei va reveni.

Iluzie-i speranţa, că-ntr-o neaşteptată zi, apelu-i telefonic, iar te va trezi

Iluzie-i copilăria , zilnic la ea, a te gândi

Ca şi gândul sclav, că ea, iluzia-ntr-o zi, se va-mplini.

 Şi-a nu-ţi închipui, că poate, în acelaşi ritm luetic, pe-altcineva, nu va minţi.

Sau a nu recunoaşte, că era frumoasă, prin gândul  nobil, de-a ţi-o închipui.

Şi…, astfel de vise-aur, în orice avatar, se pot croi.

                                                             Onu

DEPENDENŢA

Cred că am mai spus, că am două pasiuni incurabile :CITITUL şi UNIVERSUL FEMININ.

Şi chiar dacă despre a doua, n-am făcut nici o menţionare, cred că ea s-a întrevăzut din posturile mele. Nu caut explicaţii  pentru că nu am motive, ambele stări, fiind  furnizoare de emoţii, care mi-au creat un gen de dependenţă.

De aceea , postul  care urmează, provocat de dependenţa de citit.

Ieri, am început o nouă carte.

Nu contează care. Nu vreau să fac reclamă nimănui. Aseară, citind-o, am găsit ceva foarte interesant.

Strict uman.

Redau pasajul, pentru că, am simţit că nu mi-e străin.

În el, se vorbeşte tocmai despre dependenţă trăită vulcanic, de însăşi autoarea cărţii.

 Iată-l:

”Adevărul este că devenisem dependentă de X. …

Dependenţa e semnul distinctiv al oricărei poveşti de dragoste pasionale.

Totul începe în momentul în care obiectul adoraţiei tale revarsă asupra ta o doză ameţitoare şi halucinogenă din ceva ce nu ai avut niciodată curajul , să recunoşti că ţi-ai dorit

-un amestec de droguri afective, o cursă  infernală a dragostei.

Apoi, tânjeştri după atenţia necondiţionată a celuilat. Cu obsesia insaţiabilă a oricărui drogat.

În lipsa drogului, te îmbolnăveşti subit, o iei razna, devii depresiv

(pe lângă  resentimentele care te încearcă faţă de cel care ţi-a încurajat deendenţa, încă de la început şi care acum, refuză să te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atâta nevoie- pe care o are ascunsă pe undeva, fir-ar să fie, pentru că pe vremuri o primeai gratis de la el).

În faza următoare eşti slab, tremuri într-un colţ şi nu mai eşti sigur de nimic, ţi-ai vinde până şi sufletul sau ţi-ai  jefui vecinii doar ca să ai din nou chestia aia.

Între timp, obiectul adoraţiei tale simte faţă de tine doar repulsie.

Se uită la tine ca şi când nu te-ar mai fi văzut niciodată până atunci, necum ca la o persoană pe care cândva, a iubit-o cu pasiune.

Ironia face să nu-l poţi învinovăţi pentru asta.

Adică, uită-te la tine: eşti o epavă jalnică, nici măcar tu nu te mai recunoşti.

Aşa că… asta e. Ai ajuns la destinaţia finală a pasiunii nebuneşti- o părere groaznică, despre tine însăţi, din ghearele căreia nu mai există scăpare”.

 Asta-i tot!

 Onu

Traian Băsescu „profită de lipsa de minte a unora”.

Titlul, nu-mi aparţine.

L-am preluat de la Crin, al cărui umor, deşi mai subtil, e mai profund, decât al lui Ponta, care-mi aminteşte de băşcălia  băieţilor de cartier.

 Eu, le spun, scurt:”puşlamale”.

Puşlamale, care, în ambiţia neroadă a supremaţiei necuvenite, sunt  găsite stârvuri, pe acelaşi maidan, pe care şi-au etalat băşcălia.

 Oricum, propunându-l pe Ilie Sârbu, Crin, cred că nu a omis subînţelesul, că în anul nu ştiu care, tocmai socrul propus, a negociat cu Traian Băsescu o înţelegere electorală de colaborare postelectorală, cu acordul altui aşa zis preşedinte, Mircea Geoană, căruia, liderul Traian, i-a tras un şut, ca şi “soluţiei imorale”

Şi cum mintea mea  se întreabă uneori, dacă prin coabitare, nu se urmăreşte ceva murdar, ca şi în negocierile socrului, mă întreb dacă Marx, nu a avut dreptate, spunând că o stafie, umblă prin Europa.

 Aş aplica-o la PSD, gândind  la stafia “coabitării”,fără ştirea lui Crin.

Şi cum afurisiţii de neurotransmiţători, aleargă într-o fericire, mă întreb, dacă şi numirea  lui Rus la Interne, nu este tot mâna socrului, via Ginerică, cu toate consecinţele, şi cât adevăr au avut cei care în sinea lor, s-au revoltat pe această “făcătură”.

 E drept, sub alt preşedinte PSD, actualul!

Să bântuie prin PSD, stafia trădării?

Onu