Andreea Marin, în lacrimi

 Pe Inernet

Norocul meu, să fiu bărbat.

Altfel ,izbucneam și eu, fără un motiv anume.

Oricum, nu am mai văzut o față așa de plină de lacrimi.

Un adevărat spectacol, impresionant, și trist.

Chiar mi-a fost dragă, înduioșindu-mă.

Închipuirea, că aș fi bărbat, îmi conferă o stare de siguranță de sine, chiar protectoare.

 Cine mai este ca mine?

 Cred că nici eu, din multa modestie, pe care o resimt, privind la trecătorii din dreptul ferestrei  mele.

 Este un spectacol deosebit.

Dar, inutil!

 Pentru că , tot cad din scaun, de somn.    Am stat târziu, la A3, să văd cum a mai evoluat soarta Sorinei.

Am ațipit însă, și tot nu am aflat.

Atunci,m-am întrebat, cum or merge Guvernul și PSD-ul.

Deși, pe mâna delicată, dar fermă, a Doamnei Premier Dăncilă, nu mi-aș face probleme.

 Ferice de bărbații cu asemenea soții!

 Dar nici nu cred, să aibă mult loc de întors.

În fond, cine i-a pus, să și le ia!?

Ieri, m-am contrazis, cu cineva, pe tema unor greșeli de exprimare, ale Doamnei Premier.

Exigența aceasta, față de alții, mi se pare un auto stigmat, provenit din propriul complex, de  inferioritate,  cu toate ifosele aferente.

 Am replicat  că și eu, le fac destul de frecvent, dar nu piere nimeni, din asta .

 La final, a răms ca la-nceput, noi exegeții români, având foarte multă personalitate.

Onu