P31.1, Anecdotă

Regina”Buburuza” are un blog foarte plăcut. Bine structurat, pe o tematică elegantă: anecdote, muzică, mâncare. M-am gândit, că a împrumuta exemplul bun, nu poate fi un lucru rău. Nu aveam însă ideea. Dar ieri  mi-a căzut una, ca musca-n lapte.

Discutam cu un profesor universitar de literatură, despre prezenţa de spirit a unui conducător.

Temă la care mi-a povestit următoarea întâmplare anecdotică.

În Franţa, în timpul unei demonstraţii de protest, Generalul De Gaulle a văzut o pancartă în mâna unor demonstranţi:

”Moarte imbecililor!”

După care, ar fi reflectat:

–”Vast program!”

Compilând spiritul anecdotei şi înlocuind un cuvânt ca să pară aport ştiinţific personal  m-am gândit:

Dacă aş candida la parlament, şi aş prevedea în programul meu elaborarea de „Legi împotriva corupţiei interne” aş fi votat?

Mă destăinui prietenilor, care –mi răspund pe două voci.

Unii mă sfătuiesc prudent să nu risc!

Alţii mai glumeţi, decid: merge ”vor vota ca şi până acum, dă-i înainte!”

Încep să fiu derutat.

Să fiu oare înconjurat de prieteni necinstiţi, temători de legile pe care le voi scoate?

Mă sfătuiţi, vă rog!?

Să renunţ „la ideea luptei împotriva necinstei” pentru a intra în Parlament?

Vă mulţumesc!

Onu

P31, PUHOAIE ŞI CAMPANIE

Motto:”Să votăm un român de-al nostru!”-Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Ieri, puhoaiele aducătoare de nenorociri pentru cei naufragiaţi de revărsările unor pârâiaşe pe care puţini localnici dădeau câţiva bani, şi-au făcut cu prisosinţă treaba.

Încă o dovadă că Dumnezeu nu iartă pe cei care încalcă „Cele 10 porunci”.

Dar să intru în temă.

Campania pentru Cotroceni a lui Ponta, a început prost.

Anunţarea candidaturii este un argument, că Antonescu avea dreptate, cum că partenerul lui politic suferă de neloialitate.

Păcat, că în laşitatea caracterului să, nu a avut tenacitatea să dovedească ţării oportunismul companionului său.

Retor de duzină, Ponta ieri.

Pentru că a repetat totuşi câteva papagalicisme, cu iz de ortodoxie, că vezi Doamne în buna lui credinţă făţarnică alegătorul slab de duh l-o crede că-l respectă.

De duzină…, pentru că primăriţa Craiovei, i-a servit la fileu, lovitura pentru un element de discurs inteligent(vezi motto).

Dar cred că pe ea n-a deranjat-o. E mai inteligentă decât şeful ei.

Incidentul îmi aminteşte de reacţia mitocănească a lui Napoleon, faţă de Talleyrand, într-un moment de furie de şef, când i-a strigat faţă de toţi curtenii :

–”nu eşti decât un rahat în ciorapi de mătase!”

La care diplomatul, a făcut o reverenţă intrată în anale, semnificând:

–”Tu eşti şeful, poţi să mă mănânci când vrei! Ce pot face?”

Un alt mesaj electoral i-a transmis Dumnezeu prin „Puhoaie” Dumnezeu vorbeşte cu noi prin semne, pe care inteligenţa divină din noi, dacă suntem buni creştini, şi nu nişte ipocriţi, ar trebui să le priceapă. Mesajul este cred, în percepţie personală, că trebuie să oprim răul din noi, să se mai manifeste egotic, prin încălcarea LEGII.

Este limpede, pentru orice minte, oricât de imbecilă, că dezastrele sunt consecinţa despăduririlor banditeşti, de după revoluţie.

Ori, cine a distrus cu sălbăticie pădurile, cine a dat cale liberă apelor din ploi să se strângă în puhoaie?

Ortodoxismul din noi. Nerespectarea „Celor 10 Porunci?”

Era momentul adevărului electoral propice pentru candidat, să valorifice mesajul divin al „Puhoaielor şi să declare ritos:

–„Vreau să facem din România, ţara în care LEGEA se respectă, în care încălcătorul de LEGE va plăti pentru paguba produsă!”

Oare, de ce n-o fi avut inspiraţia s-o spună?

Eu ştiu! Pentru că prin această duplicitate, nu l-am văzut demn să-mi fie preşedinte!

Prea multă ipocrizie!

Onu

P 30, De ce Iohannis Preşedinte?

Cred că mă aflu sub imperiul ultimilor impresii, ale discuţiei cu ginerele meu, a cărui bunică după mamă este o veritabilă nemţoaică.

Sau poate săsoaică?

Cert este că băiatul se comportă ca o redutabilă maşină, în spaţiu şi timp. Este o reală plăcere , să vezi cum îşi organizează viaţa, şi mai ales, cum şi-o trăieşte.

Un adevărat „sistem de operare”.

Ieri, discutam cu el despre Iohannis, şi m-a încurajat în speranţele mele.

–Dar să ştii, că fără o mână de fier, în executiv, degeaba legi şi dorinţe.

–La noi, aşa ceva? replic eu râzând.

–Poate aduce Iohannis vreun robot japonez, pe care să-l promoveze Şeful Cancelariei Prezidenţiale, unde să nu mai aibă loc nici un tembelism faţă de aplicarea legii. Continuă el.

–Dar singur, înconjurat de de-ai noştri patrioţi? întreb eu ca un mieunat leşinat.

–Nu-nu, mi-o întoarce el cu ton de Bismark.

Le va implanta nişte cip-uri, care la semnalul evaziunii fiscale, să-l zbuciume pe demnitar, până îl va lichida pe evazionist.

–Aha, aşa ca nişte silicoane. Că nu vezi ce apetit indecent au siliconatele noastre, de la tv-uni de a se dezbrăca, pur şi simplu?

–Ei…, nu, să nu revenim la băşcălia de care spunem că ne dorim să scăpăm!

Mă punctează prusac , băiatul.

Mă resimt, de ce să nu recunosc! Sunt ţâfnos ca oricare aflător despre drepturile democratice.

Închei scurt, să ştie cu cine discută.

–Să vedem ce zice şi Gabi, (soţia lui), şi „memento mori!”, fiica mea.

Cu zâmbete largi, el blond, eu daco-roman, aşteptăm nerăbdători alegerea lui Iohannis, Preşedinte.

Consecutiv, îmi amintesc de un coleg, înfricoşat să revină în Germania, de teamă să nu fie arestat pentru nişte impozite neachitate la timp, fiscului german.

Arestul ca arestul, că doar n-o fi pe viaţă, dar discreditarea lui ca necinstit i-ar fi fatală ca om de afaceri.

Cine s-ar mai uita la el?

Ginerele reapare, cu nişte doze de bere „că e prea cald afară” zice el.

Turnăm în pahare şi cu urarea „Prozit!” începem golirea lor.

Onu

 

 

P 29, Saşii se întorc

Titlul, l-am preluat de pe Noutăţi Yahoo! România. În care se vorbeşte despre transformarea unui sat sibian, Richiş, amplasat într-o zonă colinară încântătoare.

Lectura îmi conferă o stare de confort de perspectivă.

Nu mă gândesc la originile mele mocăneşti sibiene(de prin Mărginimea Sibiului).

Eu mă consider român pur, din tată niculiţean şi mamă bârlădeancă, printr-o aritmetică genealogică simplă.

Mă gândesc însă la o experienţă existenţială.

Şi asta, de când noul PNL surogat a decis ca primarul Iohanis, să candideze pentru Prezidenţiale, în locul lui Crin Antonescu.

În fond, de ce nu, şi mai ales, să nu şi câştige?

Că doar, dacă în 1866, am preferat un principe german, devenit ulterior rege (în locul unui român de-al nostru), de ce la aproape un secol şi jumătate, timp în care am şi fost expuşi maltratării morale comuniste, cu consecinţe implicite, să nu alegem iar un neamţ, (dar de al nostru), fie şi ca preşedinte de republică?

Poate un transplant educaţional de natură germană, nu ne-ar pica rău!

Onu

 

 

 

 

 

 

 

P 28, Râcâituri

Aseară, la Sinteza zilei, Mihai Gâdea a mai scos ceva la produs. A sadicizat-o cu întrebări dramatice, dorite storcătoare de lacrimi, pe sora tânărului mort din avionul Malaysian, doborât încă nu se ştie cum, după toate deducţiile specialiştilor din Antena 3.
Probabil tinerei, îi plăcea rolul. Mima cu destul talent, o suferinţă bine râcâită de realizatorul emisiunii respective.
Nu cred că m-aş pricepe la asemenea circ securistic.
Mi-am închipuit, că probabil în anumite lumi civilizate, aşa se procedează. Se stoarce totul pentru bani. Nu mă pricep, şi mă dezgustă până la vomă, asemenea atitudini.
Încep să cred că nu este adevărat, nici tot ce se macină despre Traian Băsescu.Bani să iasă!
Ce contează cine, ce suferă? Cine, în ce fel este educat?
Probabil tot aşa procedau şi bestiile de torţionari, ca să fie bine în ochii şefilor.
Onu

P 27, Cu albine

Dedicaţie geleidumi, Călăraşi
Adică, o păţanie cu albine.
De ce cu albine? Pentru că geladumi se ocupă de albinărit. În pastoral sau păstorit, în locuri bogate în floare pentru albine.Acum, când scriu, încerc să psihologizez. Mă întreb, de ce nostalgia după stupărit. Cred că ştiu. Se confirmă teoria că impresiile puternice, din copilărie, plăcute sau nu, lasă urme pe viaţă în subconştientul nostru. Probabil un gen al reflexului pavlovian .

Şi ştiu, de ce. Eu am crescut şi în Galaţi. Pe strada unde locuiam, erau lipoveni crescători de albine. Atunci, am trăit intens, primii fiori ai farmecului universului feminin slav. Surorile mele aveau o colegă lipoveancă. Aşa am cunoscut-o eu, în joaca noastră de copii. Se numea Olguţa. O răpitoare frumuseţe slavă. Emoţia rămasă este atât de puternică, încât parcă şi tastele se resimt.
Dar întâlnirea mea cu Universul feminin slav, s-a produs mai devreme, când prin transferul părinţilor în Basarabia, am şcolărit cu aliajul moldovencelor noastre poate cu gena slavă, despre care nu se poate spune, că nu este de o sensibilitate irezistibilă. Dar, de ce albina şi rusoaica? Pentru că privind ochii mari şi expresivi ai Gelei, mă înfioară amintirile, ca atunci când fascinat, nu mă puteam desprinde de gălăţeanca Olga. Să revin însă la păţania cumplită cu albinele. Dirigintele nostru, din clasa a XI-a LVA ne-a organizat o excursie, la Mânăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea. De pe colina unde era amplasată prisaca mânăstirii, se vedeau ca în vis, împrejurimile de basm ale peisajului natural dobrogean. Toate bune, dacă unul dintre noi, şi nu sunt sigur că nu chiar eu, nu s-ar fi speriat de o albină care-i intrase pe sub gulerul hainei.
Încercând să o îndepărtez am lovit din neatenţie, cu piciorul, un stup alăturat.
Albinele au ieşit speriate din stup şi au tăbărît pe noi.
În zadar alergam pe colina pe care era amplasată prisaca. Cei mai apropiaţi de locul incidentului, aveam în jurul capului, câte o aureolă de albine, care ne înţepau instinctiv, fără nici o şansă de a scăpa. În câteva minute, poate împuţinate, albinele ne-au lăsat în plata Domnului. Câtorva dintre noi, ni s-a făcut rău.

Vomam, aveam ameţeli şi necesitam îngrijiri medicale.
Excursia s-a întrerupt . Eu aveam zeci de ace în păr. Pielea capului era umflată, de împingeai cu degetul în ea, ca într-un material elastic, iar pleoapele atât de afectate, că pentru a vedea le deschideam cu degetele. Ajuns acasă, părinţii s-au îngrozit. Greaţa şi ameţeala îmi trecuseră. Mama cu o pensetă medicală, mi-a extras zeci de ace de albine din scalp.
În câteva zile, cred că mi-am revenit.
Interesantă însă a fost reacţia organismului. Zeci de ani, nu m-am putut atinge de mierea de albine. Geleidumi, în comentariu, îi spuneam despre o păţanie cumplită. Acum , mă gândesc îngrozit, că puteam să fi făcut un şoc anafilactic.
Dar toţi, am scăpat teferi!
Onu

Cam asa ceva …

Inspiratie demna de Leonardo da Vinci! Felicitari!
Onu

Regina Buburuza

Vezi articolul original

P26, Nu ştiu!

Adică nu am nici o idee. Şi nu vreau să greşesc. Cum? Simplu.
S-ar putea ca spiritul meu popular, să nu coincidă cu al poporului.
De ce? Pentrucă văd prea multe neconcordanţe între gândurile mele şi cele oficiale.
Azi, spre exemplu, am văzut al doilea primar PSD-ist, pe un post de artist. Primarul constănţean, Mazăre încerca la Pro tv un rol de Cezar.
Săptămânile trecute, un alt primar PSD-ist, Negoiţă parcă evolua pe post de pianist curajos. Câteva zile în urmă, şeful lor, a clacat cu brio, într-o competiţie.
În care interlocutorul nu era C. Măruţă de la Pro tv, ci însuşi Şeful Statului. Un rol mai greu, cu contuzii mediatice pe măsură şi în consecinţă, cu încercări de lovituri pe sub centură, cum ar fi, vezi Doamne, cauza eşecului întâlnirii a fost engleza precară a domnului Băsescu, şi nu carenţele manageriale ale Premierului.
Carenţe, care după gura lumii, ar consta în:
–neperceperea exhaustivă a impozitelor,
–zvonistica nestăpânirii evaziunii fiscale,
–în neoprirea hemoragiei financiare din economia subterană,
–în lipsa de preocupare asiduă faţă de problematica guvernării, în care nu cred că intră doar pensiile, ajutorul social sau salariul minim pe economie.
Care, fără creşterea avuţiei naţionale, nu vor avea nici o şansă. Acum, că veni vorba, îmi amintesc o anecdotă, atribuită lui Napoleon.
Un curtean fidel, ca orice curtean, l-ar fi adulat:
–„ este adevărat, că unele soluţii în bătălii vă vin instantaneu”?
Napoleon, care nu avea nevoie să fie linguşit, i-a răspuns cu toată gravitatea:
–„ nu cred! Adevărul este că lucrez mereu, mă gândesc  tot timpul la câte o problemă; mă trezesc din somn, tot cu gândul la ea! Şi poate, preocuparea continuă, să ducă la o rezolvare, care să pară instantanee!”.
Iar un împărat roman, pare-se insomniac, se plimba pe culoarele palatului, când un soldat de pază, mai curajos, l-a întrebat ce îl frământă.
Împăratul i-ar fi răspuns:
–„sunt atâtea probleme în împărăţie, şi nu-mi ajunge timpul să mă gândesc la rezolvarea lor !”

Oare Premierul o avea asemenea obiceiuri?

Că aud zvonuri că se pregăteşte să candideze la Preşedinţia Ţării!
Onu

P25, Liberalism

Aseară, pe Messenger, cea mai bună prietenă virtuală, mă întreabă: –De ce simţi nevoia să te lauzi cu studiile tale? Întrebarea m-a lăsat perplex.
Nu m-am gândit la nuanţa respectivă. Dar în situaţia că poate cititorii postului, vor fi gândit la fel, simt nevoia de precizarea, că intenţia mea nu a fost fanfaronadă, ci gândul că  vi se adresează cineva care nu fantazează.
Şi în accepţia mea, cele spuse ieri, aveau în vedere nuanţa de insultă adusăInstituţiei Prezidenţiale, în persoana domnului Băsescu, prin sistemul acesta de glume care plac vulgului. Dar, „cum tot răul spre bine”, după ce am postat, am apelat la ziaristul doct, de a cărui pertinenţă nu mă îndoiesc, CTP, de la ziarul Gândul.
M-am edificat, şi rămânând la ideea de lezmajestate, sub forma băşcăliei dâmboviţene, aş mai adăuga ceva. Ideea Premierului de a reduce CAS-ul nu numai că nu este greşită, ci mi se pare de sorginte liberală, fapt că USL-ul, nu a fost ceva conjunctural politic, ci animat de bune intenţii pentru ţară.
Mă surprinde însă faptul, că tărăşenia de la Cotroceni, i-a amintit domnului CTP de violul lui Caligula, dar nu i-a vibrat neuronul privind faptul că „boom-ul economic” al Hong Kongu- lui s-a datorat măsurii statului de a reduce sau chiar de a desfiinţa unele taxe pentru oamenii de afaceri. Şi mai cred că ideea Ioanei Petrescu/ministrul de finanţe/ privind reglementarea economiei subterane, lucru iluzoriu momentan, dar de recuperare a unor fonduri, ar rezolva „problema-cui” a Preşedintelui , recte „MTO”. „Cestiunea” este: are domnul Ponta bărbăţia oficială, să ia taurul de coarne?
Că nu-l văd…, tot aşa cum nu-l văd curajos în faţa Preşedintelui.
A, problema cu Şcoala. Este vorba de:
– 11 ani de Primară şi Liceu(Colegiul Vasile Alecsandri din Galaţi),
– 5 ani de Facultate de Îmbunătăţiri Funciare din Galaţi şi
–4 ani de Aspirantură la Moscova.
Scriind, îmi amintesc o discuţie avută cu un personaj, „cu trei facultăţi”. Veste la care m-a bufnit râsul, iar”titratul” nostru, ştiindu-se cu musca pe căciulă, m-a înjurat. Fiind în public, nu i-am aplicat trozneala cuvenită.
Dar nici nu l-am mai salutat.
Onu

P 24, ???????????????

Nu e un titlu. Nici motto nu merge. Este nedumerirea din mintea mea, numeroase semne de întrebare, într-o mişcare browniană. De ce? De aia, că nici eu, care încerc singur răspunsuri, bizuindu-mă pe bruma de bun simţ primit de acasă şi de informaţie din cei 20 de ani de şcoală, nu-mi pot răspunde.

Nu înţeleg, spre exemplu, de ce Premierul, când a fost întrebat de Preşedinte dacă a ţinut cont de…. şi a spus un acronim, (ceva de genul MTO) de a rămas cam nedumerit, nu a avut curajul tinereţii infatuate cu care se laudă,  să întrebe despre ce este vorba! Astfel, era scutit de mojicia la adresa englezei Preşedintelui.

Pe care mi-o amintesc de genul:”Domnul Preşedinte are o pronunţie la engleză, care generează confuzii!”
Un fel de „Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!” Dacă întreba curajos, primea răspunsul în engleză, iar eu îmi dădeam singur seama de nivelul pronunţiei domnului Băsescu, fără precizarea sa şchioapă.

O altă nedumerire este de ce se face atâta caz la tv, despre poliţistul care i-a cerut socoteală unui „artist fotograf” , care îl filma, în timp ce el, Poliţistul, alerga după un contravenient, presupun.
Şi, pentru că personajul întrebat, ar fi avut o atitudine demnă de om liber, ar fi primit-o peste ceafă de la poliţistul cârcotaş.
Transferând problema la mine, „evazionist fiscal”, trag concluzia că pot să-mi fac de cap, că sigur, se va găsi un găgăuţă din presă, care să-mi ia apărarea cu tupeu, chiar şi în faţa Autorităţii statului de a mă obliga să fiu un cetăţean onorabil.

Şi mă mai frământă o problemă de prestigiu uman. Destui locatari, din blocul nostru, au restanţe la întreţinerea la bloc.

Pentru cel puţin o jumătate de an.
Poate sunt întreprinzători particulari, şi nu le merg afacerile. Posibil!
Mă întreb însă, cu bună credinţă, câţi din aceşti nevoiaşi, îngroaşe audienţa unor televiziuni?
Onu