Darul scrisului

Au unii, un dar al scrisului, de invidiat. Și nu atât scriitura lor mă fascinează, cât, puterea ei de atracție, pentru comentariile cele mai diversificate. N-am să ascund, că mă roade invidia. Știu și eu să scriu, și o fac, dar nu provoc avalanșa de comentarii, de te crucești, când le citești.Consecința, pentru mine, este un soi de invidie, pentru atractivitatea acelor texte, față de lumea virtuală.
Fără nici o maliție, sunt ușor nedumerit, de puterea de atracție, a acestor internauți. Scrisul lor, lasă un nor de praf astral, de care sunt perturbați chiar sateliții lansați cu mare trudă, pe orbita uman-cerească. Nici la politică, nu mă dumiresc prea tare, când, aud că Doamna Premier ar face niște greșeli de exprimare, pentru care, nu ar merita să fie Premier. Și eu sunt exigent cu felul de exprimare general , dar nu văd atâtea păcate lingvistice, la nimeni. Fie ei doamna Premier, domnul Dragnea, sau alți corifei politici contemporani. Poate greșeala mea este că eu sunt atent la unele nuanțe în care văd un spirit ranchiunier, din neparticiparea la putere. Dar aci, de vină, suntem tot noi românii, că i-am votat prioritar pe unii și nu pe alții, că nu achiesăm rapid, la ideea grăbirii alegerilor anticipate, în speranța că, cine știe,că poate aspirațiile social-democrate ale mulțimii, se vor dumiri, că de ce tot Dragnea mereu. De fapt, nici eu, nu înțeleg, de ce acest mereu.
Poate că mintea mulțimii, are niște taine, numai de ea știute și înțelese, la care nu renunță așa ușor, de dragul unor cârteli politicianiste.
Ce ți-e și cu votanții ăștia, cum spune o reclamă foarte simpatică , pentru părinți.
Greu de înțeles și lumea asta a diplomației votanților, care spun ca liberalul Prișcă, dar tot pe Dragnea și ai lui, îi votează, cu toate perspectivele liberale luminoase, fâlfâite electoratului telespectator.
Ca să-mi simplific existența, când va fi, voi vota tot dantura ușor rarefiată a lui Nicușor Dan, la fel de insignifiant, ca liberalii.
Sunt mai modest.
Onu

Cu orice preț…

Cu față prelungă, de nazist notoriu, promotorul emisiunii Subiectiv, de la A3, ține neapărat să aibă dreptate.

Pentru asta, nu ezită să-și întrerupă mitocănește interlocutorii, dacă simte că aceștia sunt departe de ipoteza lui.

Cunosc genul acesta de activist comunist credincios stăpânului., mulabil după mimica presupusă a acestuia sau a interlocutorului  inadaptabil inepției ascultate.

Așa se face, că aseară,politrucul de la Subiectiv, a cam luat plasă, în stupididatea cum că Oprea, ar fi fost placa turnantă a tuturor regimurilor politice.  Complet eronat, pentru că ipocrizia incumbă o doză de inteligență aplicată . Ceea ce nu mi s-a părut a vedea la demisionarul Oprea.

Interesant însă, că un individ obișnuit cu slugărnicia, nu are simțul măsurii propriei inepții.

Este tipic tupeului activistului comunist, neobișnuit să nu aibă dreptate. De unde concluzia, că răul se învață mult mai ușor de către copii sărăcuți mintal, ahtiați de ce nu le poate fi pe măsură. Și atunci, își imită modelele, printr-o insistență care frizează penibilul.

Am renunțat desigur, este drept, cam târziu, la nevoia mea cronică de informare audiovizuală.

Onu

PERDANȚI…

Deși disprețuiesc Prostia, aseară, până n-a vorbit  Becali, nu m-am prins la tâlcul obsesiei furibunde anteniste.

M-am tot gândit la securiștii pe care i-am întâlnit, în încercările lor de a mă momi  în activitate.

Ceva , în dezvăluirile lui Gâdea, despre Boureanu, aveau un iz securistic dizgrațios.

Vi s-a întâmplat vreodată, să mirosiți ticăloșia într-un individ?

Percepția axceasta, mi-a lămurit-o Becali, când l-a prezentat pe CRISTI, CA PE UN FOST OSTAȘ CREDINCIOS AL LUI Băsescu.

Asta e cheia afacerii: susținerea lui Băsescu, răzbunarea lui Voiculescu. Dar, vine și pedeapsa divină;  tot Gigi,  este indiscret față de confesiunea lui Cristi, cum că a cunoscut-o pe Irina, mama Ioanei, sub un pod în Italia. Va fi tare apăsător pentru Ioana, să afle cu ce s-a ocupat mama ei, înainte de a o fi  născut. Dar poate nu l-am înțeles eu pe Becali, sau el, la rândul său, pe Cristi?

Abia aseară, am deslușit izbucnirile verbale demențiale ale tatălui disperat.

Erau probabil mustrări tardive,  adresate sieși.

O fi fericit Pastorul ?

Despre rating, n-a mai crâcnit  vorbă.

Onu

Răul, tot cu el se scoate…

Mă simt mizerabil, din cauza cerului plin de nori.

Și nu știu cum să scap de apăsarea din ceafă.

Mă gândesc însă, la cât de greu trebuie să-i fie lui Valeriu Zgonea,  pentru că Liviu Dragnea nu a vrut să se retragă din fruntea PSD.

Influent PSD-ul acesta.

Apasă gândurile unor mari, precum, Alina Gorghiu, Cezar Preda, de la PNL , și.., chiar pe ale Domnului  Iohanis.

De fapt, dacă nu-mi era rău din cauza vremii, mă dădeam și eu, de toți pereții și-i spuneam  vinovatului  de duzină,  să lase partidul de izbeliște.

De fapt, nu-i înțeleg pe unii așa ziși patrioți, de ce  fac totul, parcă spre a distruge, și  ce a mai rămas bun în această Țară.

Probabil, niște nori, la fel de apăsători, nu le dau  pace, până nu  potopesc  totul, în urma lor.

De fapt, ce o însemna patriot?

Cine-și închipuie că tot ce face este corect, să nu-și închipuie corect?

Să fie sub apăsarea acelorași nori, cum mă aflu eu acum?

Poate și eu, debitez aceleași  enormități?

Și-mi par patriotisme?

Să-i  ia naiba de nori, că tot sunt tuciurii, precum Infernul!

Totuși..,  poate ar trebui să-mi iau ceafa în mâini?

Onu

Intercepții…

Mare, apetisantă pălăvrăgeală pe cuvântul intercepții.
Acum două zile, am văzut că nu merită.
Pe scurt, s-a întâmplat cam așa:
Mă sună din Târgu-Mureș cineva, și fără să mă cunoască, mă-ntreabă: ce suferință ai?
Mă chinuie o insomnie, răspund.
Și discuția continuă pe o comandă de prafuri de plante cu efecte sedative.
Deseori, pentru a cunoaște suficiența este necesar să o mimezi cu nonșalanță.
Ăsta-i tolomac rău de tot. Se simte după naivitatea lui dezinvoltă.
Să-i dau tot cu plantele, poate ține.
Și a ținut, pentru că ne-am despărțit amiabil, fiecare mulțumit de deșteptăciunea autoînchipuită față de celălalt.
N-am comandat nimic pentru sedarea mea prin plante.
A doua zi, un plic și o ofertă:
ginseng e foarte bun calmant, asigură adormirea ușoară, fără întreruperi. Coincidența îmi atrage flagrant, atenția.
Măi, să știi că am fost ascultat. Altfel, cum s-a aflat că aș avea nevoie de ginseng?
Dar cred prea mult în Statul de drept la care aspirăm.
Totuși.., cum?
Cum s-a ajuns de la o confesiune despre insomnie, la oferta de ginseng?
Înseamnă că firea mea locvace mi-a transmis inconștient, în eter nevoile, și binevoitorii cu propriul interes, s-au conformat.
Ce intercepții, ce turnătorii opoziționiste, ce E coli, ce brânză de Brădet?!
M-am prins, că în mine însumi zace răul.
În mine și în închipuirea mea bolnavă, că aș fi deștept foc.
Că nu MCV este cauza propriei mizerii sufletești, șamd.
Ei, și ajuns aci, moment de acar, cum o cârmesc spre un EU mai bun, mai român adevărat?
Dar or fi mai rămas români adevărați.., mioritici…?
Onu

Oare este așa de greu să fii un ministru capabil?

Stupefiat, am ascultat despre momentul de cumpănă al Trustului Intact Media , căruia, ANAF i-a condiționat mutarea în termen de patru sau cinci zile.
Dincolo de poliloghia inerentă a aprecierilor , competente sau nu, mi-a atras atenția fapul că ex- ministrul de finanțe, nu știa despre solicitarea acestui trust, pentru a-și onora situația fiscală, spre a fi în ordine financiară.
A nu avea cunoștință despre un asemenea eveniment, mi se pare dezonorant pentru capabilitatea unui ministru.
Fără nici o cârcotășenie te întrebi:
oare câte asemenea carențe fiscale va fi avut acest minister?
Și atunci, reciproca:
cum naiba să meargă bine lucrurile în România?
Cum să nu râvnească Marea Finanță străină să ne administreze bogățiile?
Valoarea fundamentală a unui conducător capabil ar trebui să fie RESPONSABILITATEA.
Dar din păcate suntem prea superficiali!
Anecdotic, îmi amintesc marea surpriză când citind viața lui Fouche, am aflat că zilnic, acesta, îi raporta în scris, lui Napoleon, numărul sinuciderilor semnificative din Franța, ca o expresie a stării de spirit sub conducerea napoleoniană.
Oare pe Premierul Ponta nu îl interesa starea de spirit financiar a românilor de sub conducerea sa? Este foarte trist, să constați incapabilitatea propriului neam , prin chipul conducătorilor săi!
Oare o fi așa de greu să fii un ministru capabil?
Onu

De An Nou…

Nu mă laud. Nu sunt în formă. Probabil regimul alimentar pe care-l experimentez, conform dr. Hay, sau nu-mi priește, sau nu este mulțumit cum îl aplic.
Așa că, mă simt înfrigurat și indispus.
Probabil asta este cauza pentru care imaginea contururilor unui posterior, printr-o rochie transparent vaporoasă ale uneia din dansatoarele de la Kanal D, nu mă impresionează.
Îmi pare rău, pentru biata fată, care și-o fi pus mari speranțe în acest număr, dar asta e.
Nu-mi stârnește nici o emoție.
Probabil mi s-a făcut lehamite, de atâtea posterioare închipuit desăvârșite , până la sațietate, care au invadat ecranele.
Oare spiritul nostru mediatic, să fie atât de limitat?
Le-am suportat de Revelion, să le mai suport și după?…
Nu voi ascunde faptul că am reacții bărbătești destul de tonice, dar totul în Natură, are o măsură. Tot ce-i mult, strică!
Prea mult folclor- costume, tradiții, melodii, și urlete entuziaste, până la primitivism, satură, și devine indigest.
Și asta, la la fel , din orice altă delicatesă!
Cum spre pildă Concertul Orchestrei Filarmonice din Viena, prezentat cu ocazia Anului Nou, la care, am aflat de la TVR1, (da, ați citit corect, TVR1, nu Antena 3) se cumpără biletele cu un an înainte. Este drept, în somptuoasa Sală a Palatului Schonbrun, în care are loc spectacolul, nu cred să încapă multă lume evoluată spiritual, dar imbecil, mă întreb, pentru o comparație întru spiritualitate, care o fi audiența realizată de transmiterea acestui Concert?
Nu de alta, dar aș vrea să găsesc un nivel de preferințe, față de cel al auditoriului cu care se laudă A3, persiflând uneori, chiar grotesc postul TVR1.
Spuneam, că până și de frumusețea admirabilă a acestui concert, conform Firii, mi s-ar apleca, darămite de grețoșeniile dezgolite zilnic?
Cum însă, și-ar permite Premierul Cioloș, să irosească niște bani de la Buget, când doar pentru remunerarea Excelenței în handbal, a majorat premiile, s-a și găsit un cârcotaș (precis năimit de cineva) să vocifereze? Cum să irosești banul public, pentru a susține Orchestra filarmonică Geoorge Enescu, pentru un astfel de Concert?
Este greu, într-o Țară cu o mentalitate social- democrată, ca a noastră.
ROMÂNICA, după cum, cu amar, spun unii!
Onu

Stare…

Am o stare execrabilă.Urmare unui vis. Aveam foarte mulți bani, și nu știam ce să fac cu ei. Pentru că nu pot exista simultan, în același loc. Nici la Mărginimea Sibiului, printre oierii din care se trăgea tatăl meu, nici la Cotroceni, unde imbecilitatea sorții mă va fi adus, nici la Guvernul meu, pe care cine știe, cu ce scopuri, mi l-o fi adus. Poate că ar fi mai bine să merg să cunosc America lucrului bine făcut. Un pat, o avea ea și pentru mine.
Pe stradă, o fată, îi arată limba nu știu cui, și zâmbește fericită.

O las în lumea ei, și-mi văd de a mea, neștiind ce voi face cu pensia parlamentară suplimentară.
Viorica, soția mea, mă privește surâzând, și mă întreabă dacă mă gândesc la un alt proiect de lege.
Nu cred să mă tachineze, doar împărțim împreună, rodul eforturilor mele legislative.
Îmi pare rău că nu avem o familie numeroasă cât fieful meu electoral, să se bucure și ei de realizările mele visate de ei.
Dar asta este ! Una spui și alta faci… Voturi și bani să atragi, prin guri de proști, cât mai căscate.
Onu

Risc financiar major pentru Spitalele de bătrâni

Vizibil dornic să se vadă, Iohannis declamă înlăcrimat:
Sacrificiul vostru nu va fi uitat!
(Poate, pentru că prin ghinionul lor, i-a fost posibil Guvernul mult visat.)
Îl înțeleg , și eu sunt sigur, nu aș fi respins, astă CRUZIME CEREASCĂ,
Pentru ca Ponta să fi picat.
Pentru că-n luptă, nu contează , cine de cine-i sacrificat.
Dacă-i sub pavăză cerească , fără ca mâna locală mișelească, să se fi implicat.
Alunecă aceste gânduri, când fără vină, rânduri rânduri,
În cămine de bătrâni, aceștia vor muri, fără cuiva a folosi.
Oricum, destul de bulversat de știrea ce azi am aflat-o,
Pe Iohannis l-aș fi întrebat:
Nu crezi, Creștine, că este cazul
De bieții oameni, să te fi preocupat?
Că dacă la Colectiv, totul s-a produs, pe nepusă masă, numai bun de consumat.
Nu ar fi bine Creștine , cu sceptrul mâniei să arăți, spre supuși-ți sacerdoți,
Să procure banii necesari salvării de pensionari?
Că, hai s-o spunem pe a dreaptă:
Într-o țară respectată , viața Oricui este mai presus ,
Fie că arde ca o torță, fie că, afară, să moară în stradă este dus.
Onu

Opinii de blogger, 2..

Ieri, am promis că voi continua despre “delirurile” lui Traian Băsescu.

Azi, nu mai am chef. Personajul mi se pare insignifiant.

Am găsit o temă mult mai importantă, de dimensiune naţională.

Dar ce, veţi spune, domnul Băsescu nu are propria sa dimensiune?

Ba da, nu mi-aş permite, cât timp nu am atins avatarurile vieţii domniei sale. Dar am o senzaţie ciudată că ieşirile facebook-iste ale domniei sale aduc a simptome de Alzheimer.

Ştiţi cum se manifestă un pacient cu Alzheimer?

Penibil….

Eu am aflat din două cazuri.

Unul, un coleg de-al meu, care în stadiul incipient, comitea nişte grosolănii faţă de cunoştinţe, închipuindu-şi că este foarte deştept, iar apoi a terminat prin a fi adus acasă de cei care-l mai recunoşteau, întrucât îşi pierduse complet memoria orientării în spaţiu.

Soţia lui a fost nevoită să-l încuie în casă, pentru a preveni pericolul de a fi călcat de vreo maşină.

A sfârşit în chip jalnic, ne mai recunoscând pe nimeni.

Altul, soţia unui coleg , o profesoară elevată, a sfârşit în mod la fel de trist. Deşi, îmi povestea colegul, ea nu-şi realiza condiţia sănătăţii.

–“Măi, să vezi ce parşivă boală. Creierul ei parcă se atrofiase. Îşi făcea nevoile în pat, şi-mi spunea fericită, plină de un entuziasm copilăresc.

Sincer, deşi am pierdut-o, mă bucur pentru şansa ei de a fi scăpat de cruzimea manifestărilor acestei suferinţe.”

Aşadar, aflând din media audiovizuală despre postările elucubrante ale ex-preşedimtelui Băsescu, parcă o văd pe soţia colegului meu, pictorul, bucurându-se de „opera” ei.

Există însă câteva aspecte care merită discutate în plan socio-politic.

Despre ele, altă dată, pentru că scena cotidiană este ocupată de descinderile DNA la câteva instituţii de învăţământ, unul din Ardeal, altul din Oltenia, unde s-ar fi pracicat fără jenă, cumpărarea obligatorie a examenelor, başca pretenţia acordării de favoruri sexuale, ca monedă de schimb.

Cum la început am avut înclinarea să dau secvenţelor respective o conotaţie politică, mi-am revenit, întristat că dacă şi în Olimpul educaţiei ( profesorii) se manifestă această molimă… ceva la nivel glandular-endocrin, sub forma unor secreţii se produce . Şi mă bate gândul existenţei unor feromoni.

Nu sexuali, care să stârnească atracţia de sex la distanţă , ci mercantili, care să declanşeze o furie naţională de a fura, fără nici o jenă sau teamă!

Poate şi goana de rating a unora (servindu-ne tot soiul de scabrozităţi) ascunde acelaşi sindrom?!

Oricum, că tot nu se ia nimc în seamă la noi, mă gândesc la următoarea abordare/ soluţie:

Cum DNA devine tot mai puternic pe zi ce trece  poate nu ar fi rău să iasă puţin din cercul strâmt al cătuşelor, şi să antameze nişte cercetări moral- sociologice, în vederea descoperirii de remedii împotriva “sindromului hoţiei”.

Aşa cum sunt centre de dezalcolizare, denicotinizare, demorfinizare, să se iniţieze şi astfel de instituţii de “deferomonizare mercantilă”.

Nu închisori, Doamne fereşte, fiind vorba de o boală sufletească extrem de versatilă.

Sau poate un soi de vaccin, făcut obligatoriu, la naştere!?

Poate astfel, cine ştie…!?

Onu