Vreau să devin BOU!

Motto:”Minte sănătoasă în corp sănătos”-Aforism latin

Sper să nu vă impacienteze titlul următoarei mele cărţi. Din experienţa amară că unora nu le-a plăcut titlul cărţii mele Universul feminin, am decis ca următoarea să-l poarte pe acesta.

Am şi făcut un mic sondaj de marketing  în farmacia de lângă mine.

Doamnele farmaciste au pufnit în râs, dar m-au asigurat că măcar o vor deschide, să vadă ce nebunie conţine.

Mi-a plăcut reacţia, aşa că   l-am lăsat, după cum vedeţi.

Iar nebunia conţinută, nu cred să fie de ospiciu, întrucât motoul

”Mens sana in corpore sano” corespunde receptivităţii atât a unui om, cât şi a unui bou, pentru acelaşi deziderat comun,

sănătatea prin hrană( vegetală).

Trecerea la această stare, mă asigură microbiologul Robert Young este posibilă în circa trei- patru luni, pentru adaptarea celor 75 de miliarde de celule ale organismului uman (meu), că tot om sunt în timp ce scriu aceste rânduri.

Mai spune el că pot apărea varii simptome, dar eu cred că merită pentru a deveni un bou onorabil, deplin sănătos.

Tipul acesta, destul de temerar cred… afirmă ritos, că doctrina lui Pasteur a indus în eroare medicina modernă, avansând ideea că bolile apar datorită unor cauze externe.

Astfel, crede el.., importanţa mediului intern al organismului a fost total ignorată.

Înclin, nefiind specialist , să-i dau dreptate, întrucât laureatul Premiului Nobel, pentru medicină, Dr. Alexis Carrel a afirmat, demonstrând în laborator următoarele:

–”Celula este nemuritoare. Lichidul în care pluteşte este cel care degenerează. Reînnoiţi acest lichid din timp în timp,daţi-le celulelor ceea ce au nevoie pentru a se hrăni şi pulsul vieţii poate continua la infinit.”

Inspirat genial,de afirmaţia medicului Carrel, microbiologul american, sus amintit, parafrazează:”Când peştii sunt bolnavi, schimbaţi apa.”

Biblic, nu?

Mai mult, biologul, afirmă că printr-o tehnică pe care o numeşte”analiza celulelor sangvine vii” a observat uimit, cum sub ochii săi, o hematie din sângele unei paciente diabetice s-a transformat într-o celulă bacteriană. S-a mişcat o vreme prin plasmă, după care s-a transformat la loc, într-o inconfundabilă hematie.

”În acel moment, tot ce ştiam despre celulele umane şi cele bacteriene a fost distrus.

Viaţa mea ca microbiolog şi nutriţionist nu avea să mai fie niciodată aceeaşi.

Dădusem peste începuturile unei”noi biologii”.

Dar abia peste câţiva ani aveam să înţeleg că aceste schimbări celulare erau, de fapt, provocate de diabetul tinerei femei.”

Atunci, harul divin al imaginaţiei sale ca şi al lui Fleming, descoperitorul antibioticelor, a înţeles, că microbii sunt de fapt simptomul distrugerii celulare şi nu cauza vreunei boli concrete.

”Am înţeles atunci cercetările francezului Antoine Bechamp, de la sfârşitul anilor 1800 despre „pleomorfism”-multitudinea de forme pe care le pot lua celulele”.

Acestea ar fi succint, elementele fiziologice care mi-au dat ideea năstruşnică, „să devin bou”.

În fapt, problema se rezumă la „miracolul pH”pentru o sănătate perfectă.”

Când, concret, prin intermediul hranei, pH-ul sangvin, trebuie adus la valoarea sănătoasă de 7,365.

Astfel, „apa(sângele) în care se scaldă peştii(asimilaţi celulelor corpului),va fi schimbată”.

Pentru că: „fiecare celulă cu toată micimea ei, este un organism foarte complicat.”cum a demonstrat ştiinţific, medicul Alexis Carrel.

Onu

Explicaţiune…

Ieri,după ce am scris De marketing..,mi-am frecat voios mâinile, spunându-mi:”să vezi acum avalanşă de like-uri.

Dar dacă nu va fi niciunul? mi-am răspuns eu anxios.

–”Ce-o fi, o fi, am încercat să revin pe linia optimistă. Cel puţin mi-am făcut datoria de respect, de a-mi anunţa cititorii”.

Şi mi-am văzut de programul propus, de aseară.

M-am dus la medicul de familie să-l schimb, pentru că mi s-a părut că a dat bir cu fugiţii.

Am descoperit-o după ce am căutat-o prin trei clinici. Surpriză, am găsit-o aproape de domiciliul meu, într-o clinică despre care , cum se spune, nu aveam idee să existe.

Schimbat chipul domnişoarei doctor. Un fel de a se ruja, care parcă-i măreşte gura, iar când zâmbeşte, o invitaţie la apreciere.

– Doamnă doctor, aş vrea să-mi fac o hemoleucogramă!

–De ce? Vă deranjează ceva?

Cum gândul meu era de a găsi pricină pentru plecare de la dânsa, m-am fâstâcit.

–Ia scoateţi-vă haina, să vă consult puţin!Doar aţi venit la medic, nu?

Şi mi-a zâmbit, cu gingăşia eternului feminin.

Nici nu ştiu când mi-am scos haina.

Doamna asistentă, zâmbea şoltic . M-am supus, cătuşelor sufleteşti, fără o minimă rezistenţă.

Uitasem pentru ce venisem.

Acum, când scriu, o vrăbiuţă îmi dă târcoale pe la fereastră.O fi vreun mesager din partea vrăbiuţei fermecate?!..

Privind-o fascinat, aţipesc, şi mesagera se transformă în prietena mea de vis.

Îmi spune:

–Tu crezi că te va lua cineva în seamă?

Nu vezi că nici la BAC, elevii nu mai ştiu de clasicii literaturii noastre?

Chiar dacă sunt temă de examen?”

Simt că are dreptate, dar nu pot accepta gândul unei involuţii rapide a gusturilor.

Mă priveşte cu o blândeţe înţelegătoare, şi mă gândesc:

–Poate ştie.., a auzit mai multe, are dreptate…

Şi îmi amintesc surprinderea mea că dimineaţă, postul incriminat, avea doar 4 aprecieri, şi nici o promisiune de cumpărare a cărţii

Universul feminin.

Clipesc îngândurat, şi îi dau dreptate. Atunci, cuprinsă la rându-i de înţelegere, îmi sugerează următorul sfat:

–„Ştii.., lasă.., poate mesajul n-a fost receptat. Mai ţine postul câteva zile, iar apoi rebloghează-l cu o introducere ca memento.

Şi nu mai publica nimic.

Apleacă-te asupra noii cărţi, la care văd că lucrezi.Nu doar tu pierzi! ”

Uşor maliţios , răspunsul, mi-a răcorit optimist, fruntea.

M-am trezit.

Soţia deschisese o fereastră pentru a hrăni pisicile din spatele blocului, iar din cauza aerului rece, mă cuprinsese un fior.

Vrăbiuţa, pe care în inima mea, am botezat-cu numele unei bloggeriţe, s-a făcut invizibilă.

Acu, fie ce-o fi, o voi asculta.

Mi-e mai uşor, să mă re-public.

Onu

Retransmise

Cred că blogul nu trebuie să conţină exclusiv „frumosul personal”.

Prin „F.P” am în vedere impresia subiectivă de frumos, asupra propriei creaţii.

Pentru mine, frumosul, implică şi creaţia altora, oricât aş fi eu de bolovan.

Şi un blog respectabil, trebuie să aibă ca principiu de funcţionare, transmiterea şi altor genuri de frumos, altul decât subiectivitatea meschină.

Pentru translarea frumosului „obiectiv” (care aparţine altora), avem la dispoziţie, dacă dorim, mijloacele automate, cum ar fi reblogarea  sau copy-paste şi, de ce nu, parafrazarea. Azi, voi folosi copy-paste, pentru ceea ce urmează…

N-a funcţionat, aşa că voi retranscrie în modul clasic. Este vorba de un comentariu al bloggeriţei

ALMA NAHE, şi anume:

”Dacă mă-ntrebi pe mine, habar n-am

Cât este detaşare şi cât plecare-n van

Dar ştiu că peste toate, se-aşterne-n dar uitarea….”

Comentariul este făcut la poezia

„câţi oameni…” publicată pe blogul lui PSI.

„Cami”, cum îmi place mie să o alint.

Citind poezia, mă gândeam la asemuiri cu opera goetheană FAUST.

ALMA NAHE, prin ultimul vers, m-a proiectat în inefabil, în starea când nedumerit, te întrebi ce este Divinitatea.

Pe care o percepi infailibil.

Nu cred că vizitatorii mei, au dubii în privinţa divinităţii,

fie ea perceptibilă , fie nu.

La fel cum „peste toate, se-aşterne-n dar uitarea”.

„Darul uitării”, un har primit de la Divin, spre a a ne uşura spiritul, strivit uneori neîndurător, sub povara tristeţii.

Mulţumesc, fetelor,

Cami şi Alma Nahe!

Onu

Bloggeriţe de poveste: „vax-albina „

Am cunoscut-o virtual, în „Casa care adăposteşte gânduri”. Au fost suficiente câteva comentarii, să mă simt atras de blogul său, pe care l-am accesat fără ezitare. A fost ca în acele momente fulger, când privirile galeşe, şi sfioase ale unor ochi , de care nu poţi scăpa, te înlănţuie necondiţionat, fără să înţelegi ce se petrece cu tine.

Vizitându-i blogul, am înţeles:

ne chema sorgintea sibiană. Ea orăşeancă, eu urmaş al mocanilor din Mărginimea Sibiului, stabiliţi prin transhumanţă, în Dobrogea mea natală.

Şi ne mai leagă ceva, căruia, eu i-am spus plastic:”enervaţi- gemăn”.

Adică, acea nelinişte a spiritului, în faţa banalităţii, a şablonului.

Dacă vreţi să gustaţi fulguranţa clipei, încercaţi accesarea vax-albinuţei   care nu am înţeles de ce s-a rebotezat astfel.

Deşi i-am aflat numele, la fel de plăcute ca şi verbul său, pentru că i-am înţeles nevoia de discreţie, nu le voi divulga. Acum, când scriu acest post, aştept răspunsurile la unele comentarii de-ale mele, care poate o vor fi deranjat .

De ce să o fi deranjat?

Din acelaşi motiv pentru care am tras concluzia „enervaţi-geamăn”.

Deşi formaţia sa de matematician ar fi de natură să o facă imună la „necunoscutele” gafelor celor care o înconjoară.

De ce am scris acest post?

Din două motive:

Primul ar fi acela de a încerca să vă conectez la o veritabilă sursă de spiritualitate,

iar al doilea, neclar mie însumi, şi anume: ”de ce când începe să-ţi placă cineva, nu te poţi stâpâni să nu vorbeşti despre Ea/El.”

Confirmare a viului „că acţiunea este precedată de gând”.

Onu

Sinele divin

Motto:”Dumnezeu e în tot şi în toate”-Religie
Postul care urmează este pentru propria edificare.
Deseori, m-am întrebat cum se pot închina oamenii la ceva necunoscut. Sau, pentru o mai mare rigoare, la ceva imaginar.
Azi, după un coşmar cu borfaşi care iar voiau să mă jecmănească, am simţit nevoia să mă las în paza a ceva sigur,divin.

Şi am cotrobăit prin Internet, unde am găsit câte ceva despre terapia bowen-www.terapiabowen.ro, ca si despre ieşeanca Niculina Gheorghiţă.Sau, despre cineva Pavel….
Despre terapia bowen, e mai bine să citiţi direct.
Niculina Gheorghiţă, am înţeles că este psiholog, şi mi-a mers la inimă.
Simplă, are o naturaleţe în exprimare, încât, Divinul, în tot inefabilul său, devine perceptibil.

Poate şi unde vederile Niculinei, coincid cu gândurile mele, dar incontestabil, ascultând-o trăieşti noţiunea despre divinitate.
La cel de-al treilea ascultat, i-am regăsit pe „citiţii” despre divinitate, cărora li se pare că au priceput.
Asemenea activiştilor politruci, crezând că s-au ridicat la nivelul înţelegerii operei lui Marx, Capitalul.

Sau a politicienilor nătângi contemporani visându-se de dreapta, dar care habar n-au de semnificaţia îndemnului:”laissez faire, laissez passe!”.
Oricum, să revin la ce am învăţat de la Niculina.

„Sinele nostru divin”, cum îi spune ea, sau „spiritul”, este „chintesenţa divinităţii”, „acelui nevăzut , nenăscut”, care poate nici nu va fi lămurit de mintea omenească.
Mie- mi place să mă amăgesc, şi să-i spun „suflarea divină”într-o încercare personală de explicitare a misterului universal al luminii sau energiei.

Îmi amintesc.., parcă a fost ieri, cum venind de la liceu, pe strada către casă, am întâlnit o mulţime eterogenă, îngenunchiată închinându-se şi făcând mătănii, în faţa ferestrelor unei clădiri, pe ale cărei reflexe colorate, mul’imea, în halucinaţia sa , vedea, chipurile, imagini creştineşti.
Uimit de spectacol, m-am uitat şi eu, fără să văd nimic mistic, pe geamurile mari ale clădirii respective.
Care probabil tocmai fuseseră incomplet sau proaspăt curăţate, cu nişte cârpe înmuiate în petrol lampant.

Iar în urmele acestora  se reflectau razele apusului.
M-am crucit, văzând atâta ignoranţă.
Ca în „Psihologia mulţimilor” a lui Gustave Le Bon.
De atunci, nu mai cred în minunile văzute de mulţimi.
Ei bine, doamna Niculina Gheorghiţă, m-a edificat asupra justeţei ipotezelor mele.

DIVINUL este energie este lumină.

Şi nu poate fi contestat, precum însăşi Existenţa.

Dar nici acceptat habotnic!
Poate şi unde se suprapune convingerilor proprii?
Onu

Consiliere psihologică

Sintagma „consiliere psihologică” nu este ovorbă goală Are dramul ei de adevăr existenţial necesar.

Concret, evenimentul de joi, despre care am scris în postul Acţiunea „Accidentul”, a lăsat ceva urme.

Simt în atmosferă, prezenţa Necuratului.

Sora mea o credincioasă de neclintit, este sigură că existenţa răului din lume este consecinţa acestor prezenţe diavoleşti, în fiinţa umană.

Deseori, ne certăm, eu nefiind decât adeptul că în noi există acea Suflare Divină, căreia trebuie să ne înclinăm.

Ieri, am rugat-o pe soţia, să-mi spună cum s-a desfăşurat convorbirea telefonică, până să-mi dea receptorul.

–„Te imploor, lasă-mă să uit”, îmi răspunde ea, printre lacrimile care-i ţâşnesc nestăvilit din ochii trişti.

După ce s-a liniştit puţin, a început:

–„A sunat telefonul, răspund, şi o voce aparent binevoitoare, îmi spune:”Domna Ionescu, regret că vă deranjez, dar fiica dumneavoastă.. a avut o neplăcere. Vorbiţi vă rog cu dânsa”.

În acel moment, au izbucnit nişte hohote sfâşietoare, printre care am distins următoarele:

–„Mama am greşit şi sunt la Poliţie. Ajutaţi-mă, vă rog!”

Atunci, ai intrat tu în casă, şi speriată, ţi-am dat receptorul

Ce a urmat, am povestit în postul precedent.

Din acele momente, am rămas marcat.

Aşadar.., mă uit cu spaimă la telefon, şi parcă simt fiorii prezenţei pânditoare a lui Scaraoţchi.

Semnul crucii, însoţit de „ducă-se pe pustii!”, nu mă prea ajută.

Aseară, m-am culcat cu frica de telefon, în sân.

Dacă îmi apare Scaraoţchi şi în somn, ce mă fac?

Am avut noroc, însă.

M-a vizitat protectoarea mea,vrăbiuţa, cu un fir de busuioc în cioc.

Şi m-a mustrat blând, că m-am pierdut cu firea.

Apoi, m-a luat din scurt:

–„De ce nu i-ai solicitat borfaşului un răgaz de timp, să strângi banii necesari, iar tu, să fi luat iute, un taxi, până la Poliţia Capitalei, să verifici?”

–„Ciripica mea, i-am spus eu înduioşat de grija ei, nu m-am gândit. Mi se rupea inima, la gândul arestării fiicei mele.

Tu crezi că este uşoară o asemenea lovitură?”

Impresionată de răspunsul meu, mi s-a aşezat pe nas, şi a început să-mi ciugulească gingaş, sprâncenele.

Gestul ei, de o senzaţie specială, m-a impresionat, şi mi-au dat lacrimile. Am simţit-o la rându-mi mişcată.

Mi-am spus în gând:

–„Poate că are dreptate, poate că m-am pierdut prea repede, poate că sunt un părinte slab? Poate că trebuie să mă confesez cuiva, să-mi descarc povara sufletească? Eventual unui psiholog?”

Aşa mi-a venit ideea eventualităţii consilierii psihologice.

Dar ce mă fac, dacă unii psihologi nu-mi inspiră încredere ?

Cum descopăr pe cineva din vârful Piramidei lui Maslow?

Atunci, cu glas timid, i-am spus.

–„Ciripico, îmi poţi găsi, te rog, un confident psiholog credibil?”

–„Încerc…!”  şi a zbughit-o săltăreaţă prin oscilobatant.

Acum , o aştept, plin de speranţă.

Onu

Primăria „Fapte nu vorbe” (Sectorul 4 Bucureşti)

Obişnuim să nu ne amintim de binefăcătorul nostru, sau mai cumpătat spus, de cel de care suntem mulţumiţi, numai în momente extreme.

Exemplul preacredincioşilor care se închină numai când imploră Domnului ceva, este cred edificator.

Despre ceva similar, dar fără conotaţia de mai sus vreau să povestesc în urma unei întâmplări de domeniul intuiţiei.

De fapt, a fost nevoie de întâmplarea care urmează, să-mi dau seama că locuiesc într-un sector norocos.

Norocos să aibă un primar a cărui deviză de viaţă să fie aforismul latin”Facta non verba”.

Cum am aflat cele ce urmează, cred că este mai degrabă, un efect de natură karmică, în sensul că omul este propria sa creaţie, după cum o exprimă fără echivoc, deviza primarului sectorului 4, Cristian Popescu Victor-Piedone:”Facta non verba”. O deviză trăită, nu doar gândită până la nivel subliminal.

Presupun, întrucât felul cum arată Sectorul 4, nu ar fi doar rodul unor gânduri, care oricât de intense, fără o aplicare perseverentă, nu s-ar fi materializat în aspectul de grădină al acestuia.

Este drept, ca manager, trebuie să ai şi şansa unei echipe selecţionate pe măsura ta. Dar să revin la aspectul aproape ezoteric al naşterii acestui articol.Mă întorceam spre casă, cu autobuzul 313, din centru.

În staţia Mărăşeşti, cobor , şi pe cine credeţi că văd. Un domn, aducând a fi Primarul meu. Surprins, îl privesc o clipă, să fiu sigur, că nu mi se pare.

Spre uimirea mea, văd că mă salută cu o înclinare discretă a capului. Cum asemenea reacţii sunt apanajul marilor caractere, nu am ezitat:

M-am apropiat zâmbind, şi cu mâna întinsă, m-am recomandat, continuând:

–” Sunteţi într-adevăr domnul Primar?”

Cu o înclinare a capului, îmi confirmă.

Continui:–„Am scris de curând, o carte, de care sunt mândru, dar pentru a nu fi subiectiv, aş dori să vă cunosc părerea .

Ştiu că participaţi la realizarea publicaţiei „Gazeta lu’ Piedone”, şi cu asemenea preocupare spirituală, aveţi sensibilitatea cuvântului trăit.

Aş dori să vă ofer un exemplar din cartea mea „Universul feminin”, în speranţa unei aprecieri .

Pot trece pe la Primărie, să vă aduc un exemplar din carte?

–„Da, poftiţi, când doriţi, şi spuneţi la intrare că vă aştept.”

Asta a fost tot.

Azi, m-am prezentat la Primărie, dar spre neşansa mea, domnul Primar, plecase , solicitat la o problemă din sector.

Amabilitatea gazdelor, începând cu garda de la intrare şi continuând cu şeful de cabinet, au fost impecabile.

De la de regretele de rigoare pentru neşansa de a fi ajuns într-un moment inoportun, , până la primirea numărului de telefon de la cabinet, totul s-a petrecut conform aforismului primarului, „Fapte, nu vorbe”. Şi nu cred să folosească metodele de convingere „piedoniste”.

Scriu acest articol şi pentru alt motiv. Acela al „Puterii gândului”, în sensul că eram preocupat să solicit părerea respectivă, încă de la apariţia cărţii, dar mă limitasem doar la a o gândi, fără a întreprinde ceva concret.

Faptul mi se pare semnificativ, în sensul că uneori, „energia gândului focalizat”, pregăteşte realizarea evenimentelor intens trăite. Este poate sursa „vindecărilor miraculoase”.

Onu

O fi bine, nu..?

Pe 8 aprilie, CCR se va pronunţa pe sesizările făcute atât de PNL, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Pe de-o parte, judecătorii urmează să decidă dacă cele două prevederi legislative, articolul 173 din Regulamentul Senatului şi articolul 24 din Statut, sunt în conformitate sau în afara legii fundamentale. Pe de altă parte, ei trebuie să stabilească dacă a existat sau nu un conflict instituţional şi să constate, aşa cum au cerut liberalii, dacă numărul de voturi exprimate în favoarea solicitării procurorilor anticorupţie, cele 79, sunt suficiente pentru ca respectiva cerere să fie adoptată.

(Am citat din Gândul de azi).

Că sunt bulversat, vă imaginaţi, când tocmai ieri, eram mândru că Preşedintele nou ales, şi cu ajutorul meu, nu se amestecă în gândirea liberală, privind arestarea lui Şova.

Ca oricărui blogger, nedornic să-şi dea o  importanţă nemeritată,, nu mi-ar fi atras atenţia acest articol, dacă nu mă lăsam convins de Antena 3, că atâta timp, cât suspectul Şova, se bucură, ca orice suspect, de prezumţia de nevinovăţie.

Ca un principiu general de moralitate  mai ales dacă nu există un potenţial pericol public de omucidere.

Iar dacă acest principiu fundamental funcţionează şi în cazul său, nu văd de ce ar trebui arestat, în vederea desfăşurării procesului.

Or fi în joc şi alte raţiuni ?

Pot doar să constat că înţeleg de ce nu văd iniţiative antreprenoriale în spirit veritabil liberal.

Normal, dacă se pierd energie, timp şi gândire, cu arestarea lui Şova!

Ca în cazul unui leşin , când pământul parcă îţi fuge de sub picoare,

simt cum încrederea mea în PNL şi în Preşedintele Iohannis, păţesc la fel.

Mai am însă speranţa, că nu am leşinat niciodată.

Onu

Eşec

Am incercat zadarnic, sa rebloghez un articol întitulat „Religia în şcoală.”

După doua incercari, nu am reusit si am renuntat.

Poate este mai bine.

Oricum , eu nu agreez idea.

Mi se pare inutila, dar si mercantila.

Asa cum se spune ca unele legi sunt făcute pentru grupuri de interese, şi insistenţa pe aceasta temă, îmi pare meschină, pentru o anume categorie de persoane, care nu cred ca ar mai avea nevoie de aportul salariului minuscul din invatamant.

Mai mult, a-l greva si pe acesta cu plătirea unor preoţi, care slavă Domnului, nu sunt nevoiti sa îngroaşe diaspora, mi se pare echivalentă cu „încălcarea poruncii de a nu râvni la bunul altuia”.

Apoi, nu cred că este necesar să aglomerăm timpul de invatatura al şcolarilor cu exigenţe preoţeşti, pentru că nu prezinta o valoare eficientă formativă si utilă pentru viata.

Să ne amintim că şi Premierul Ponta, în Campania Prezidenţială, a încercat să atragă asupra sa bunăvoinţa Clerului.

Nu a avut efect asupra poporului credincios şi un argument irefutabil este pierderea alegerilor prezidenţiale.

Apreciez mai oportune nişte ore de comportare civica, si de educaţie liberală, în sensul dezvoltării capacităţii antreprenoriale, astfel, ca să nu mai avem nevoie de înclinatia social- democrată, şi să nu ne deformăm personalitatea în spiritul obsesiei de a aştepta ajutoare de oriunde ( de la stat sau de la străini), ci să fim noi înşine, ca o naţiune demnă de trecutul său, care nu este de neglijat.

Apoi, din momentul botezării noastre, am primit Conştiinţa credinţei, care ne poate fi menţinută de către Sfânta Biserică, prin pilda sa zilnică.

Acum, la final de articol, mă gândesc ca ideea o aparţine Guvernului, în vederea creării de noi locuri de munca, iar eu poate căşunez pe bieţii preoţi, cum că ar fi lacomi.

Doamne…, iartă-mă, şi nu mă lua în seamă!

Onu

 

Poveşti adevărate

Sunt fericiţi. Dar fiecare are câte o meteahnă.

Ea gelozia, el destăinuirea.

Nu-şi dau seama că le pot fi fatale.

Nevoia de destăinuire  îl apropie de colega de serviciu, tot ospătăriţă ca şi el.

Povestesc, râd, glumesc, nu se feresc.

Cu aceeaşi naivitate infantilă  el îi povesteşte şi soţiei sale.

Nu bănuie ce întorsături poate lua gelozia.

Soţia  răbufneşte. Îl sună pe soţul colegei soţului  şi îi inoculează veninul adulterului acesteia  cu soţul ei.

Este suficientă otrava inoculată pentru un soţ şofer de tir,  mereu pe drumuri, mereu departe de casă.

Divorţează.

Aflând de nenorocirea prietenilor de familie,  soţul logoreic  îi spune soţiei să aleagă între minciuna distrugătoare proferată

şi despărţire.

Morbul geloziei o roade implacabil.

Pleacă.

Abia atunci şi-a înţeles greşeala.

Soţul ei nu se căsătoreşte cu colega confidentă,  despărţită la rându-i  de gelozia bolnavă a consoartei lui de viaţă.

Regrete tardive, suferinţe inutile.

Cum ar trebui procedat faţă de această molimă sufletească?

Onu