LIGIA POP

 Sincer, pentru mine, Ligia Pop este Simbolul alimentației crudivore, sănătoase, este autodidactul în materie de nutriție, căruia, nimic din slăbiciunile lumești, în fața tentației demolatoare de consecvență, nu-i poate sta în cale.

 Mă uit la ea, și o ascult, spunându-mi

-Iată  întruchiparea victoriei tenacității! Un cuceritor, ca marii învingători din Istorie. Un Alexandru, un Cezar, sau, de ce nu, un Napoleon! Cu deosebirea că, dacă pentru ceilalți reprezentative , erau Câmpul de bătălie, și victimele inerente, pentru Ligia, teatrul de operațiuni, este bucătăria, și umila farfurie.

Pentru zelul său războinic, în urma căruia, rămân victime, perfizii  insidioși  subminatori ai sănătății, încerc  un modest portret, ale cărui trăsături unice, sunt tenacitatea perseverentă, necruțătoare, împotriva tentațiilor viclene, ale încercării de tot felul de gusturi.  

Și, de ce să nu recunoaștem, că,  din cedare în cedare,  în fața păcatului, ne trezim victime șubrezite, ale curiozității lăcomiei!

Ori, Ligia, asemenea marilor cuceritori, nu ezită  să reziste tentației egotice, ca astfel,  sănătatea EI, să nu suporte consecințele de rigoare, ale Păcatului  Curiozității și Lăcomiei.

Mi-aș dori, să-l cunosc pe acest Simbol, al Supremației Voinței  Umane, în fața vicisitudinilor deciziei proprii,  privind o  alimentație sănătoasă.

 Nu doar ca pe un simbol, ci și ca mentor!

Onu

GELOZIA

 

Ne dăm seama, și suferim de lipsa unei persoane dragi, numai după ce aceasta, ne-a fost răpită.

 Iar răpitorul, este unic, și nostim,ne-am închinat pios, Lui, fără să-i simțim duplicitatea , față de trăirea noastră.

 Ne promitem, sub forma unui jurământ, fără doar și poate, ipocrit, că ne vom proteja de tentația implacabilă, a  retrăirii.

Și asta, până când, ne apare din senin, un nume.

 Un nume, care, inedit, ne atrage, ca o joacă, de nerefuzat.

Și, pe care îl credem o glumă efemeră, la care, vom putea renunța  oricând, și oriunde, de parcă am fi un Don Juan, de neocolit.  

Ce  eroare de neiertat!

Și, chiar dacă Eroarea, a glumit, sau, chiar ne-a prevenit, dintr-o trăire eronată, noi, habotnici ai erorii,tot  nu suntem în stare, să ne trezim.

 Colegul meu, ieșean, de catedră, a sfârșit tragic, continuând, a se amăgi, că jocul de-a Iubirea, nu este un mare risc, dacă ești un sensibil incurabil.

  De fapt, pentru a crede eu însumi, așa ceva, am avut nevoie, de pățania unui ALT coleg de serviciu.

A venit la mine, transfigurat, să-l împrumut cu niște bani.

I-am dat, imediat, fără comentarii.

 Impasibilitatea mea, l-a impresionat, și a simțit nevoia,  SĂ MI SE DESTĂINUIE.

 SAU, POATE, SĂ VORBEASCĂ SINGUR, CA ÎN DELIR.

 DACĂ ESTE ADEVĂRAT, ȘI O PRIND, O OMOR IMEDIAT, ACOLO, PE LOC!

Am tresărit, la rându-mi, și i-am spus.

– Nu, înapoiază-mi banii, și mergem împreună, pentru că o cunosc pe Doamna, și nu pare înclinată spre păcat. Dar tu, în orbirea ta gelozică, poți fi capabil de orice neghiobie.

 Tonul ferm, cu care i-am vorbit, i-a cam înmuiat cerbicia gelozică.

-Hai, mai bine, s-o sunăm pe Doamna!

 Ca să constatăm, că Dânsa, în urma unei indispoziții la serviciu, fusese urgent, internată la Spital.

Prilej,  ca Neghiobul, să-și amintească de faptul că Doamna, îi spusese înainte de a pleca la Serviciu, că nu se prea simte bine.

 Cazul, m-a făcut să reflectez îndelung , asupra noțiunii de gelozie, ca o greșeală fundamentală , aducătoare de victime, în existența umană.

Onu

AILA

Nu știu cine este, dar recunosc, prin blogul său, mă atrage aproape intim. Cred că iubește frumosul Naturii, la fel de special, ca și mine, și astfel, iubind, nu poate fi decât o companie plină de senin și relaxare, virtuți, care sunt specifice, intrinsec, feminității.

Nu-mi este clar, dacă în afara preocupărilor estetice, cum ar fi cele de modă feminină, mai simte nevoia și altor trăiri.

 Presupun că da, prin notele de frumosul  vieții pe care, cred că îl expune, dintr-o trăire altruistă.

Spre pildă, perechea de rațe, cu bobocii, flancați protector de însoțitorii lor, îmi amintește de copilăria mea mirifică, în zonele de luncă ale Dunării.

 Ei bine, în căsuța înconjurată de apele revărsate, se petreceau adevărate minuni, de ce poate face perceperea detașată, a pericolului iminent, al morții.

Șoarecii, nu se mai tem de pisici, sau poate, pericolul de a muri  înecați de apele revărsate, îi face indiferenți, față de cel de a pieri, în burțile nesățoase, ale pisicilor.

Scenele de alergare în joacă, pe sub nasul pisicilor, vor părea fantezii copilărești, dar, nimic mai amuzant, decât pisicile agasate de șoriceii nimeriți, jucăuși, prin blană, în firescul lor copilăresc, poate de-a v-ați ascunselea,  poate de-a/ Prinde-mă dacă poți !/,

sau, pur și simplu de-a/ Ei, și ce dacă?!…/

 Sau, de ce nu, simțindu-le gheruțele delicate, pe popria-ți piele, când în zbenguiala lor inconștientă, depășeau orice limită teritorială. Onu

PS

Citindu-i surorii mele,mare amatoare de sensibil, cele de mai sus, Ea, mi-a mulțumit, recitându-mi următoarele

În  Orașul în care plouă,

De trei ori pe săptămână,

 Un bătrân, și o bătrână,

Două jucării stricate,

Merg, ținându-se de mână!

Onu

FANTEZIE

N-am mai deschis t v-ul, așa că, nu mai știu nimic, de soarta Sorinei.

Aș fi tare curios, însă,să știu, dacă, în timp ce a stat la Coțofana ce vrea s-o răpească părinților, i s-or fi făcut toate analizele de sânge, în vederea unei eventuale compatibilități,și, dacă nu cumva, graba cucoanei americanizate, de a o răpi părinților, nu are la bază, vreo urgență medicală, survenită în timpul lipsei ei, a Sorinei, de acasă.

Am auzit cândva, proverbul, că Aghiuță, are o coadă destul de intuitivă, și, deci,  că n-ar fi chiar așa de indiferent, față de ochiul dracului, în joc.

Trebuie, neapărat, să iau legătura, cu Domnul Gâdea, care, ca un adevărat CAVALER, AL CUCERNICIEI, pare a nu lăsa pe mâna lui Aghiuță, un suflet  de copil, lipsit de apărare.

Deși, parcă,  am auzit, despre o evoluție a lucrurilor, favorabilă Sorinei.

 Mare este Puterea Dumnezeiască, și sper, ca Sorina, s-o învingă, pe PIAZA ei REA!

Onu

SORINA-INTUIȚIA PERICOLULUI

–Pamflet-

Tată de patru fete, nu puteam rămâne impasibil, la povestea țigăncușei Sorina. Dotată cu spiritul de conservare al speciei, copilul acesta, m-a impresionat cutremurător.

 Este meritul Antenei 3, de a mă fi  hotărât să aștern aceste rânduri.

Al cuvântului bine ticluit, al Ierarhului Mihai Gâdea, asupra cazului. Mă urmărește, de aseară, tot de la A3, chipul cu aer satanic, al doritoarei să o ducă în America, pe BRAVA COPILĂ.

BRAVĂ, pentru intuiția ei, asupra pericolului care o paște. Chiar dacă nu cred în elucubrațiile cu trafic de copii, pentru transplant de organe, nu pot rămâne indiferent în față lacrimilor acesteia, care, de ce să nu fie oconsecința unei stări premonitorii?!

Poate că, manifestarea acestui copil, este expresia unei stări intuitive, asupra pericolului?

 Am multe întrebări, în legătură cu acest caz, implicând aparențe de pofte canibale.

O și văd , pe doritoarea de a o răpi pe Sorina, curgându-i bale sângerii, din colțurile gurii însetate de sânge , în timpul festinului, cu ce a mai rămas netransplantat din Sorina.

În imaginația mea, desigur, deloc morbidă, într-un caz evident, de exacerbare a  dorinței primitive de rezolvare.

Scriu aceste rânduri, și cu gândul , că poate oferta Domnului Tăbăcaru,invitatul foarte pragmatic, al Antenei 3 de a filma împrejurimile , și de ce nu, intestinele Edificiului, în care poate,  soțul agresivei pofticioase de Sorina, își desfășoară inocent, profesia.  Gestul Domnului Cornel Tăbăcaru, Domn, despre care, nu știu altceva, decât că ar fi un român înstărit, parcă din Canada.

 PS. Nu prea le am, cu mondenitățile!

Onu

FĂRĂ CORONIȚĂ!

Am cam făcut burtă, și cum nu sunt amator, nici în ruptul capului, de mobilier special, vă imaginați, ce indispoziție pe mine.

DAR, SĂ-MI MAI CEARĂ CINEVA, ȘI CORONIȚĂ?! EXCLUS!

DE aceea, prefer, persoană amatoare, de prietenie, fără conotații de coroniță.

Veți spune, ce legătură, au una cu alta?

Au! Dacă este o coroniță cu spini? Cu o condiție, deci!

Fără coroniță!

Deunăzi, am cunoscut o ființă, de mai mare dragul. Discutând, ca și cum toată lumea era a noastră, iar instituția căsătoriei nu s-ar fi născocit, de către cei nesiguri pe ei, se anunță niște prieteni, în vizită.

Căsătoriți!

Să-mi-spună, ce credeți?, Că au decis, să se despartă, spre liniștea lor sufletească.

Se îndrăgostiseră, cică, fiecare, separat, de către altcineva, și au decis,

să-mi ceară să le fiu martor, la Tribunal.

Că nu mai au cale de continuare, că și-a găsit niște defecte iremediabile, și alte câteva năzdrăvănii, de care eu, habar nu aveam , că ar putea exista, în cazul lor.

Printre altele, că se alintă, în timp ce se iubesc,cu niște apelative, de care habar nu aveau, să existe. Revoltat, aproape le-am strigat

-Măi Tâmpiților, ia treceți voi, pe la mine, să-mi povestiți relaxat, totul.

Sosiți în vizită, am povestit, ca și cum uitasem de orice prudență și ne-am adresat fiecăruia, într-o confuzie generală, cu câte un nume, din care rezulta că toți, fuseserăm implicați, unul câte unul, într-o iubire colectivă. Complice la joc, prietena mea, nu-i mai scotea, din alte nume născocite special.

Așa că, la final, nu mai știau, care cu cine, a avut intimitate, într-o noapte de petrecere , la o casă de odihnă , cu ocazia unei petreceri private.

Ne-am despărțit , supărați total, și plini de bănuieli.

I-am lăsat, să fiarbă în sosul geloziei, dar cred că lecția, cam parșivă, le-a priit!

Onu

Gând diabetic

De fapt, nu sunt diabetic, dar aseară, mi-a venit ,așa ca o toană, gândul, că de mult, nu mi-am mai măsurat glicemia.. Și, ca o dovadă a necugetării care-mi calcă pragul uneori, am mâncat o ciocolată Alpine Milk, așa, să-mi fie somnul mai dulce. Nu știu, cum mi-a fost. Cert este că astăzi, glicemia, mi-a ieșit pe nas, 138.

Acum, când ciocolata de azi noapte, mi-a ieșit pe nas, n-am decât să reflectez, asupra a ceea ce se numește nerozia poftei gândului.  

Voi încheia deci, ca toți nevolnicii lacomi.

-La prostie, plus de glicemie! Nu știu, o metodă, de metabolizare rapidă, a acestui zăhărel în plus. Dar, poate, că ar trebui să mă opresc, de la a mă mai îndulci, înainte de culcare!

Onu

Andreea Sava

Ce chestie nasoală!

 Nici n-am început să mă bucur bine, de emoția existenței  Andreei Sava,  că Facebook, nu mai funcționează.

Nu mai dau, deloc,  de ea.

Îmi place ființa aceasta, fără să fi făcut o pasiune pentru EA.

Este modestă, fără farafastâcuri, că doar la gândul de a-i privi clipitul atât de des, mă derutează. Cred,  că face parte din categoria celor născuți, să placă, și astfel, prin prezența lor  inedită, să te facă  

 să-ți placă viața, și să simți nevoia, să ți-o petreci alături de ea, în vecinătatea EI, sau, pur și simplu, să fii împlinit, știind că Ea există.

Ciudat însă, nu-i duc dorul, când nu o văd! Este precum viața!

 Nu o conștientizezi, dar tremuri, la gândul că o poți pierde.

 Ciudată apariție pământeană, Andreea Sava!

Te trezești  clipind des, ca ea, doar gândind, că ea există.

Și, toate astea, te leagă strâns de ea, simți nevoie de Spiritul ei.

Al Ei,  Andreea  Sava, Antenista!

 Onu

Dă-mi și mie!             

 Publicitatea, a atins astăzi , niveluri de eterosugestie.

Spre pildă, de câteva zile, îl aud la tv, pe un tânăr care le cere alor săi niște bani, să-și cumpere, câte ceva.

Ascultând de câteva ori, acest dă și mie, foarte penetrant, sugestiv, m-am trezit zilele trecute, în timp ce-mi preparam un mic dejun frugal, repe tând ca prostul din reclamă,  și aproape salivând

– Dă-mi și mie! Dă-mi și mie!   Am sărit la oglindă, să văd, dacă nu mi  s-au bulbucat ochii, ca la nebuni.

Păreau normali, dar gândul, repeta frenetic

– Dă-mi  și mie! Dă-mi și mie!                          

Fericit că n-am luat-o razna de-a-binelea, două lacrimi mari, și calde, mi s-au prelins pe obraji.

Onu

AFRICA,

Ieri, am citit că, Andreea Marin, s-a întors, după o vizită în Africa. Cu acestă ocazie, mi-am amintit, nostalgic, și de o vizita de-a mea, în Maputo, Capitala Mozambicului.

Făceam parte din delegația de specialiști în irigații, care-l  însoțea pe Tovarășul, în vizita sa, de rigoare, în această Țară. A fost o luare la cunoștință, a Universului .

De fapt, spre deosebire de fetele mele, care au colindat o mare parte din lume, eu nu prea m-am bucurat de mirajul călătoriilor în lume.

În afară de Rusia,unde, la Moscova, mi-am luat Doctoratul în Specialitate, am vizitat câteva Republici ale URSS, ca și Ținuturi Speciale, precum Stepa Flămândă, un pustiu, redat vieții, cu ajutorul Irigațiilor, în mare vogă în fosta U. R. S. S.

 Apoi, prin Prietenul meu,  Georgică Ursăcescu, de la Departamentul nostru, ca For de Conducere, am revizitat , acest teritoriu ocazie cu care, am rostit cel mai fulminant, discurs al meu, într-o vizită profesională.

 Ajunși la destinație, un sovhoz din Asia, cam pe la ora Prânzului, gazdele, ne-au invitat la masă. O masă, în stil specific asiatic. Joasă, lungă,  plină cu toate bunătățile, pentru fiecare, la alegere.

 Protocolar,  cuvântul de bun sosit, ca oaspeți, l-am rostit eu. Necunoscând firea asiatică, entuziastă, și ne având altă idee, am spus ceva de genul/ A cam trecut ceva timp, de când am plecat de acasă, așa că am  cam am cam obosit, iar dorul, și tristețea, au început să ne copleșească.

Totuși, întâmpinarea Dvs caldă, ne-a reconfortat, și acum, ne simțim, iar ca acasă.

Vă rugăm,să primiți recunoștința noastră, a tuturor, și a fiecăruia în parte!/

Este de nedescris, în cuvinte , entuziasmul gazdelor noastre asiatice. .Mâinile, s-au întins vioi, spre păhărelele cu vodcă, tare, de-ți ardea gura. De aceea, la despărțire, eu, cel puțin, eram, cred, cam ca trestia, bătută de vânt.

Onu