NECLAR!

„Guvernul ia în calcul, pentru 2014, lărgirea bazei de impozitare, pentru a umple golul care există „în scenariul de bază”

pentru bugetul pe anul viitor între venituri şi cheltuieli”.

Citesc în  www.gândul info, de azi31 oct. Aproape nu mă dumiresc şi de idée, şi de exprimarea destul de greoaie, a autoarei,

pe care o ştiu de o iscusită ţesătoare a cuvântului!

Golul de care se vorbeşte, nu poate fi completat cu recuperări din economia subterană?

Aud mereu vorbindu-se despre ea.

Despre ce poate fi vorba, în realitate?

Că-i văd fugăriţi mereu, ca IEPURII, pe micii negustori de legume, fructe şi lactate.

Să meargă totul, aşa de prost, încât să sufere şi sărmana economie neagră?

S-ar putea să fie o diversiune a imaginaţiei cuiva, îmi spun eu, ca să am o explicaţie.

Deşi, nu cred să se încerce aşa ceva, faţă de un Guvern tânăr şi ferice,

mereu cu zâmbetul şi GLUMA pe buze?

Încep să nu mai cred în basmul pe care mi l-am născocit, cu  

USL-ul FĂT FRUMOS.

Onu

MAJESTATEA SA REGELE MIHAI

Recent, regele Mihai, a împlinit frumoasa vârstă de 92 de ani. Pentru vitregiile sorţii sale, provocate de comunişti, când stresul face atâtea ravagii în sănătatea oamenilor, 92 de ani, îmi pare o vârstă matusalemică.

Priveam cu soţia, un film, despre opresiunile la care a fost supus, de către comunişti. Nu le mai înşir.

Eu nu sunt regalist, dar nu pot rămâne indiferent la suferinţele unui om, indiferent de rangul său social.

Apropo de nonmonarhismul meu. Nu mi-l explic, deşi, din partea mamei, pentru monarhie, doi unchi, au pătimit cu ani grei de puşcărie. Ba unul, chiar cu domiciliu forţat.

Ambii aerau avocaţi.

Unul, era şeful baroului din Bârlad, locul de baştină  al mamei. Avea şi o revistă privată, de la care i s-au tras toate necazurile.

Al doilea unchi, tot avocat, în Bucureşti, simpatizant cu ţărăniştii, nu şi-a ţinut gura, fapt ce l-a costat  vreo zece ani de puşcărie.

Impresionat, îi spun soţiei:

-dacă atâta suferinţă, nu l-a afectat psihosomatic, înseamnă că nu pune necazurile la suflet.

–Păi să ştii, că ai dreptate. El a fost un om tare cumsecade, şi probabil, stresul, nu s-a lipit de organismul său.

 –Stai, că nu pricep!

– Simplu, cred că pasiunea lui, pentru mecanica auto, l-a ferit de urmările inerente stresului..

-De unde ştii tu?

-Păi ne povestea unchiul Jean, care era ofiţer în Garda de la Palat.

-Şi?

-Păi spune că era un om blând,  absorbit intens, de motoarele sale. Şi, poate că asta, l-a ţinut departe de urmările nocive ale stresului.

 Ipoteza soţiei, îmi impune, şi remarc din nou, în film, gestica echilibrată a Regelui.

Mă gândesc, şi-i răspund:

-Probabil educaţia monarhică, să-l fi ajutat în menţinerea acestui echilibru, şi poate n-ar fi rău, să ne însuşim cu toţii echilibrul monarhic!

Onu

O RECUNOAŞTEŢI?

  Motto:”Dacă glasul lunilor s-ar auzi, Octombrie ar avea o voce joasă, gravă şi caldă!”- Parafrază.

 Pariez , că nu!

Nici eu, n-aş fi observat-o, dacă într-un gest fragil de admiraţie, nu m-aş fi înclinat, fericit,( în faţa calculatorului), spre a-i mulţumi pentru povestire.

Sau poate, să disting sunetul lunii „OCTOMBRIE”!?

În prezenţa ei, cred că viaţa este fascinantă. Acum, când scriu, privind-o cu mintea entuziastă, mă întreb: „să existe oare, asemenea Fata morgana, pentru oaza bucuriei sufleteşti?”

Mă aplec, să văd, dacă nu mi se pare. Buzele mele, simt arsura energiei vulcanului, neizbucnit încă. Deşi, fierbinţeala lor mă sperie, nu reuşesc să mă desprind. Aş vrea să-i sorb toată încărcătura, într-o carte. O carte, pe care să o dărui tuturor, pentru aceleaşi inefabile emoţii, din care, fiecare să extragă bucuria necesară vieţii sale.

TU, MĂIASTRO! dacă te-ai recunoscut, te previn: „postul nu este o subtilitate sentimentală. Este răspunsul meu, la întrebarea ta:

”Nu! Pe bune?”

Îţi mai aminteşti?

Onu

 

ŞOBOLANUL

Farmecul lumii copilăriei, a basmului, este de neimaginat.

Sclipirile jucăuşe ale gândului,  fac totul posibil . Lumea basmului, reînvie, zburdăm fermecaţi de şotiile imaginaţiei.

Acum câteva zile, am trăit cele de mai sus, într-o euforie, de-a dreptul incredibilă.

Puşa, pisica mea, îndrăgostită pur şi simplu patetic de mine, în imaginaţia ei felină,mi-a făcut o demonstraţie de DISCOVERY.

Stau absorbit la calculator, când aud un chiţăit răguşit de şobolan speriat.

Tresar, la rându-mi, când o văd pe Puşa, la picioarele mele, cu coşcogeamitea şobolanul în gură. O întreb ce-i cu el, încearcă să-mi răspundă, dar şmecherul profită de slăbirea strânsorii şi o şterge.

A vrut să intre tiptil, pe geamul deschis de la  bucătărie, îmi spune Puşa, în timp ce sare ca un arc, în urmărirea lui. După câteva ture, ca-n poveste, reuşeşte să-l înhaţe.

Mi-au trecut, primii fiori de spaimă îngreţoşată.

Îmi pun nişte mănuşi de piele vechi, şi prudent, îl prind de ceafă. Disperat, se zbate, de mai, mai  să-mi scape. Îi spun:

-dacă nu te potoleşti, te înec, în cadă. Şi iar îl mai strâng puţin.

-Nu, dacă mă laşi, îţi voi spune de ce am vrut să intru, şi tot ce-mi vei mai cere.

-Fii atent, îi spun, în timp ce deschid robinetul la cada din baie, la jet maxim. Te ţin sub apă, până-ţi încarc plămânii cu ea.

Îi simt fiorul ce-i străbate trupul, când îl apropii de cada în care, deja, aburii fierbinţi, pluteau ca  o ceaţă groasă.

Începe să –mi fie milă, dar ştiu, că odată copleşit de duioşie, risc şansa de a afla, ce voia de la mine.

Iar îl apropii de apa învolburată, când brusc, corpul i se destinde.

A leşinat.

Îl aşez într-o cursă veche, de şoareci, şi aştept să-şi revină.  Când de-odată, începe :

 -vin din apartamentul de vizavi, ca să te spionez.

Cum ? mimez eu surpriza, dându-mă un pas înapoi.

-Da, la bătrâna Covaci, s-a organizat un centru duşmănos, împotriva doamnei preşedinte, şi a doamnei administrator,ca să le schimbe cu Dănescu şi Creţu.

Dar eu cred că sunt nişte borfaşi fricoşi,  amândoi. De aceea,  sunt neliniştiţi de tăcerea ta, şi m-au trimis să trag cu urechea.

Tot ei m-au  învăţat să sar pe geamul din bucătărie. Mi-au spus că e deschis, spre seară.

Aflasem despre niscaiva bârfe, din partea celor doi, aşa că am astfel, o oarecare confirmare.

Bine dispus, îi zgâlţâi cursa

.-„mă, dacă mă minţi, aci ţi-e sfârşitul!” şi zâmbind, continui:

-Uite cum facem: la noapte dormi aci, te ciufulim puţin, şi mâine, când , cu chiu cu vai, scapi, te întorci la ei, şi îi sfătuieşti, să mai aştepte, că eu am aflat deja, şi am de gând să chem Primăria.

m-ai şi auzit, vorbind la telefon, după care, eram  foarte mulţumit. Mai spune-le şi că Primarul  m-a invitat la el,  sâmbăta viitoare, să-l ajut la un material pentru un drept la replică, pentru A3.

– Da ce-i aia reppp…?

-Lasă, că nici ei nu ştiu, şi asta-i sperie, îi potoleşte!

-Da şefu, îmi mulţumi chiorţanul.

-Ce Şefu, că schimb foaia! Mă faci pe mine şobolan?

Puşa, relaxată, stă în braţele mele şi toarce fericită.

Simte, din mângâierea mea, că a făcut o lucrare deosebită.

Clipeşte languros, după care, sare  şi îşi mulează corpul, în jurul piciorului meu.

Onu

MORCOVEII

Acum două zile, la TV Ştiri, vorbeau despre agresoriii ministrului Barbu.

Nişte mieluşei, de-ţi inspirau compasiune.

Vorbeau civilizat, coerent. Ce mai, demni apărători ai CLUB A.

 Am avut senzaţia, că reporterul făcuse o confuzie. Dar nu era posibil. Reporterii nu greşesc.

Şi eu, mi-aş fi dorit să fiu reporter.

Priveam prostit, fără să-mi cred ochilor.

M-am dumirit, când unul dintre ei, a spus că nu intenţionat, a spart luneta maşinii ministrului.

S-a sprijinit cu cotul de ea, într-un gest  firesc de apărare, când şoferul neatent,era să-l calce, cu maşina în marşarier.

Dar nu-i nimic, o să-l dea în judecată, pentru conducere….., nu mai ştiu, că vorbeau tare elevat flăcăii.

Cum şi mintea are marşarier, mi-am amintit scenele fierbinţi transmise obsesiv, de A3.

Şi iar nu-mi vine să cred că aceleaşi figuri schimonosite de ură, aparţineau unor demni apărători ai Club A.

În sfârşit, nu contează, este lipsit de importanţă ce cred eu, din ce văd.

Gândul păcătos, iar îmi zboară.

Îmi amintesc de ministrul Poliţiei, Stroie, parcă, de faptul, că violenţele verbale asupra ministrului Barbu, ca ori ce violenţă, au necesitat mici interpelări ale celor care le-au proferat.

 Cu alte cuvinte, mici plimbări explicative, pe la Poliţie, care într-o ţară civilizată, sunt inerente pentru menţinerea civilităţii.

Dar iar nu contează!

Interesant este că băieţilor teribili, le-au intrat morcoveii, şi şi-au amintit că la bază, sunt totuşi cu ceva şcoală. Probabil.

 Mintea nu are linişte, şi-şi zice:”Dar Barbu.., Barbu, cu ce-a greşit?”

Nu cumva l-au bănuit a fi liberal?!

Iar atunci.., băieţii…, băieţii, cine sunt?

Nu cumva, nu sunt ecologişti?!

Nu mă dumiresc, îmi trag una zdravănă, după ceafă, şi pun punct.

Ca să mă opresc!

Onu

FLEACURI

Adică, diverse, încropite la o cafea matinală.

Am auzit, fără să cred,  că Internetul  crează  o dependenţă specifică, cronică. Este şi cazul meu. În timp ce-mi beau delicioasa cafea “cu aromă de suflet” preparată de soţia mea, călduţă, numai bună să alunece pe gât, fără să-l ardă, sau să-mi lezeze mucoasa gastrică, alerg “năuc”, vorba lui Mugur Ciuvică, pe internet, în satisfacerea viciului curiozităţii.

 Se pare, că după diagnosticul Sorinei, iar voi începe „să dau din casă.”

Dar nici nu-mi pasă, e plin de viu, ce mi-am amintit.

Şi cui, nu-i place viul?

Interesant însă, cum se leagă ideile.

Ieri, am citit o poezie, (VIS, parcă). La care am vibrat atât de puternic, încât, mi-a trezit amintiri erotice.

 Deşi, ce voi spune, nu are nici o legătură cu erosul, noţiune pe care nu o pot defini, aşa cum mi-ar fi imposibil, să explic emoţiile orgasmului.

 Este , mai degrabă, ceva ce poate fi asimilat fulgerului.

 Şi acum, mă cutremur, când îmi amintesc….

Eram în centrul vechi al capitalei sub o copertină a unui  gen de butic.

Ploua şi fulgera puternic.

 Mie, mi-e o teamă cumplită de fulgere.

Urmare a trăirilor copilăriei. Voi povesti despre asta, într-un post următor. Este instructiv, pentru baza educării curajului în viaţă.

Eram deci, pe scară , încercând să  mă feresc de fulgerele care brăzdau nestingherit cerul.

Fără voie însă, împingeam o doamnă, pe care, de frică nici nu o observasem.

Ca să scape,  involuntar, sau poate intuitiv, (cred mult, în intuiţie, şi rolul ei în şansa omului), m-a atins  cu gura, în dreptul gâtului.

 Doamneee, atunci, s-a produs declicul.

 M-am simţit cutremurat de un fulger, ce mi s-a scurs parcă pe şira spinării.

Groaza instinctului de apărare,  m-a împins nepoliticos, în doamna din faţă, care fiind cred o cunoscătoare într-ale limbajului corpului, mi-a citit spaima, şi nu s-a supărat pe mine.

De fapt, din acel moment, poate din compasiune, am plecat prieteni, după rafala de furtună, în urma căreia, ne-am descoperit.

Spun ne-am…, pentru că până atunci nu aflasem, despre ce ce “tezaur  erogen” este gâtul meu.

Am fost prieteni mulţi ani.

 Nu puteam renunţa la fulgerele care- mi străbăteau măduva spinării, la fiecare atingere a buzelor sale.

Dacă n-ar fi plecat în America, poate ne şi căsătoream, deşi, mereu am fost adeptul libertăţii păcatului intim.

Ahhh…, Sorino, ce bine m-ai intuit…, când mi-ai vorbit despre “datul din mine!”

Onu

HIDROELECTRICA

Acum 80 de ani, în jurul miezului nopţii, a poposit pe pământul  românesc, Steaua Polară a Spiriatualităţii româneşti, Excelenţa Sa DRAGA OLTEANU- MATEI.

Să îi urăm, cu toată recunoştina Proniei Universale, de a ne-o fi dăruit, toate cele bune, şi strălucire îndelungă, pe Firmamentul Unic, al CULTURII ROMÂNEŞTI.

Scriu, plin de emoţie aceste gânduri-dorinţă, adresate unui model de Artă  şi Omenie, dăruit cu generozitate,Patriei şi poporului său.

După emisiunea-regal, de aseară, de la Sinteza Zilei, când am privit-o fascinat, pe artista-miracol, Doamna Draga Olteanu- Matei, cu o bucurie imensă în suflet, am fost nevoit să gust, din cupa amărăciunii de a a fi aflat, că la Hidroelectrica, există noi suspiciuni de fraudă, cu toate măsurile, pe care presupun că le-a luat Premierul.

Ca om sunt mâhnit, să aflu cum asupra unor concetăţeni, planează, chiar sub prezumţia de nevinovăţie, coşmarul suspiciunii de incorectitudine financiară.

În emisiune s-a tot bătut apa-n piuă, despre contracte beton  şi despre imposibilitatea, de a nu le eradica influenţa incorectă , în instituţia respectivă.

Nu trebuie să fii prea- prea, să ştii, că loviturilor picamerului, nici un beton nu le rezistă.

Sugerez, în consecinţă, Premierului, să utilizeze, fără ezitare, picamerul Legii.

Simplul fapt de a se fi constatat preocuparea tenace respectivă, va fi fost un memento mori pentru borfaşiii respectivi.

În caz că ei există.

Dar eu cred că sunt basme!

Onu

În lumea largă…. cu nod în gât

Pe ancagiurgiu, am văzut articolul”În lumea largă…. cu nod în gât.”

Scris cu umorul subtil, ce-i este caracteristic, mi-a inspirat comentariul care urmează:

 “Eu nu mă mir.

Conform proverbului firii, “Prostul la prosteală trage, iar calicul, la mizerie!”

Ce sa ne mai ascundem gena, dupa deget?

Cred ca daca am fi sinceri, cu noi insine, s-o spunem pe aia dreapta, ne-ar evolua si gena demnitatii inteligente.

 Test: “Eu am curaj sa spun despre sine, ca sunt un idiot mizerabil.

Tu ai?

Cati au?”

Aici e buba!”

Încă nu mi-a răspuns, şi regret mult; îmi plăcea isteţia mea!

Că român îs şi eu.

Onu

SE CUNOAŞTE ADEVĂRUL DESPRE ROŞIA MONTANĂ?

Îmi pun această întrebare, vizavi de Roşia Montană, asupra căreia, planează ceaţa incompetenţei manageriale politice, sau, de ce nu, morale. Pentru că pare incompetenţă  neaflarea mecanismelor de culise ale unui poiect, în care, de fapt este implicată soarta Ţării.

 Iar în cazul în care, ştii ceva, să nu spui tuturor, şi să te ascunzi după degete, poate apare ca o atitudine de nesinceritate.

Pe această logică simplă, mă întreb:Domnul Crin Antonescu, când a afirmat că nu va vota proiectul, în Parlament, pe ce baze a făcut-o?

Iar dacă deţine o informaţie, printre zecile de declaraţii de presă, de ce nu o comunică Poporului, căruia vrea să-i fie Preşedinte?

Ce deosebire este între acestea şi cele de la ora 18. 30, ale Preşedintelui Băsescu, atât de  vehement incriminat?

De ce tace Premirul?Este la fel de neinformat, precum Crin Antonescu?

Oare aceştia, ne sunt conducătoriii?Am să încep să apreciez „românii au talent”. Măcar, băieţii aceştia, se străduiesc să se comporte onorabil, faţă de spectatorii lor..

 De ce să n-o facă şi aleşiii, faţă de alegătorii lor?

Cu ce, sunt mai presus  Antonescu şi Ponta, decât fiecare din noi?

Când cu tot aparatul informaţional de care dispun, nu ne pot spune adevărul  gol goluţ, despre Roşia Montana? De ce să –şi iroseacă lumea spiritul democratic, în demonstraţii  inutile , care pot  escalada din necunoaştere?

Cui, îi convine, o asemenea stare de lucruri?

În ce scop naţional îndoielnic?

Onu

Discursul deputatului PNL, Theodor Nicolescu, în cadrul dezbaterii moțiunii simple pe Codul insolvenței

Mi se pare infinit mai important, s[ cunosc un punct de vedere autentic liberal.Eterogenitatea papagalismelor strazii, nu poate avea valoarea de adevar a realitatii. Pe baza acestui post, sper sa ma edific, asupra iluziei mele ca PNL . ca promotor al spiritului antreprenorial, ar fi capabil sa ne scoata din impasul precaritatii moral-economice.
Onu

Radu Zlati

Vă transmitem atașat discursul susținut de deputatul PNL, Theodor Nicolescu, în cadrul dezbaterilor de luni, 21 octombrie, asupra moțiunii simple pe tema Codului insolvenței.

”Domnule Preşedinte,

Stimaţi membri ai Guvernului,

Doamnelor şi Domnilor deputaţi,

Încep prin a afirma că grupul parlamentar al PNL va vota împotriva moțiunii simple supusă astăzi dezbaterii.

Mărturisesc faptul că lecturând documentul, mi-a revenit în minte motto-ul romanului lui Mateiu Caragiale, ”Craii de Curtea Veche”, de altfel un citat dintr-un politician francez: ”Ce vreți, noi suntem aici la porțile Orientului, unde totul este luat ușor”.

Faptul că nu votăm moțiunea nu este, bănuiesc o surpriză. Ceea ce este important însă, este că aceasta este o moțiune care nici măcar nu poate fi votată.

Să mă explic!

Primul lucru ce trebuie studiat la o moțiune este ce solicită inițiatorii.

În cazul nostru, solicită citez: ”revocarea ordonanței de urgență guvernamentale”.

Revocarea poate privi numai actele administrative care nu au…

Vezi articolul original 1.324 de cuvinte mai mult