Arhive pe categorii: Jurnal de Dor

Jurnal de Dor

Până de curând, nu ştiam ce este tristeţea.

Spuneam ”mi-e trist”, dar nu realizam apăsarea copleşitoare care o însoţeşte. De când s-a prăpădit sora mea Geta, în urma unei toxiinfecţii alimentare, degenerată în septicemie, viaţa parcă şi-a pierdut sensul. Mă trezesc, o sun la telefon, nu-mi răspunde, şi faptul mă face să mă simt părăsit şi pustiit.

Mă întreb derutat şi descurajat, de ce atâta nedreptate pe făptura ei.

Şi în cea mai bună credinţă, îmi spun:”Acesta este Dumnezeul veşnic proclamat pentru bunătatea lui?”

Sau, noi oamenii, în ignoranţa noastră ancestrală, ne-am clădit un idol, pe care să ne sprijinim slăbiciunea suferinţei?

Şi-ii spunem „bunul Dumnezeu?” Care se vede treaba, este tot la cheremul nostru? Pentru că, dacă Salvarea 112 din Galaţi, anunţată la ora 11 ziua, nu venea tocmai la ora 3 noaptea, exact peste 15 ore, timp în care starea septică s-a instalat iremediabil, nu s-ar fi produs sfârşitul tragic. Ori programatoarea de la Salvare, ca si ignorantul ajuns la ora trei, nu sunt sub jurisdicţia atotputernicului Dumnezeu, nu le-a spus să se grăbească, pentrucă viaţa unui om este în pericol? Singură, bolnavă, trezită în faţa unui şofer, care poate a fost şi lipsit de tact, că unii dintre „salvatori” se simt „dumnezei”, (de parcă ei ar fi creat lumea), Geta a refuzat să plece la spital.

Ajunsă peste aproape alte 12 ore, eforturile medicilor de la Spitalul Judeţean Galaţi, cu toată străduinţa depusă, a fost înfrânt de desfăşurarea galopantă a infecţiei. Iar Geta, sora mea minunată, nu mai este. Deci, ce lucruri bune a realizat bunul Dumnezeu? Cum i-a îndrumat pe cei care au avut nevoie de sfatul Lui?

Îmi rumeg, neputincios şi trist, suferinţa, în timp ce necredinţa îmi dă diabolic, târcoale. Şi poate pe bună dreptate?!

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Jurnal de Dor