VIOLETA,

M-am trezit cu gând de EA ,de VIOLETA!
O FI REALĂ, SAU fabulația iluziei?
Cum îi sună vocea?
Cum i-aș percepe prezența?
Oare, să fie, într-adevăr, un miracol?
Generos, Universul, care îmi transmite asemenea mesaje sufletești. Dar, oare, mi le și rezervă în Realitate? Sau, dimpotrivă, se laudă cu ceea ce ne poate oferi?VIO, dacă, într-adevăr exiști, transmite-ți chipul, și pe blogul meu, să-l înobilezi ,cu grația farmecului, ce te însoțește!
Te rog , ilustrează-mi blogul, cu chipul Tău , aparte!
Fă, ca Mirajul, să se înfăptuiască!
Onu

Contemporaneitate

Nu-s amator de auzit vorbe politice, pentru că, îmi revin în minte, vremurile revolute, comuniste.
Atunci, trebuia să ascult respectuos, și să râd complezent, când tovarășul Șef de organizație, înfiera cu mânie proletară, lipsurile din organizație.
Mai sclipesc și acum, în mine, ezitările față de valorile ideatice ale tupeului comunist.
Mi-am amintit de aceste arome , deunăzi, auzind la tv, despre nu știu ce suferințe tovărășești ale nu știu cărui PSD-ist, de prin județul Dâmbovița.
Evident, nu poți rămâne indiferent, când un tovarăș local, mai reprezentativ, dacă nu chiar șeful local, încearcă să organizeze cu mânie proletară, ceea ce nu pare a se înfăptui, cum trebuie.
Și aci, lucrurile se complică puțin, pentru că, Șeful sau șefuțul local, au întotdeauna dreptate.
Exact ca-n secvențele de sorginte mentalitară comunistă.
Onu

Litere de tipar

Un chip, de-a dreptul plăcut, dacă nu de o frumusețe care m-a subjugat, prin seninătatea chipului său, a simțit nevoia să mă apostrofeze pentru gusturile mele de tv, și anume, posturile A3 și TVR.
Mai mult, a alunecat pe o pantă relativ insultătoare. Îmi pare rău că această Frumoasă, este lipsită de tactul cuvenit unei opere artistice a naturii, dar eu sunt un tip înțelegător, cu acei pe care, bunul Dumnezeu, i-a scăpat, de la înzestrarea cu simțul social necesar, chiar dacă, poate le-a dat cu nemiluita, frumusețe sau atractivitate.
Încerc aci, să-i explic frumoasei impertinente, că și a avea un prieten chiar și trei ani, nu este o virtute strict personală. Ci, mai degrabă , o exemplificare a proverbului, cu norocul pe care-l poți avea.
Și, apropo de /De gustibus……/,s-ar putea trezi cineva , să mă contrazică, în ceea ce privește frumusețea bloggeriței Litere de tipar, și să remarce, că am gusturi banale, rustice.
Ceea ce, nu ar fi exclus, pentru că după trecerea a doar câteva zile, Mona mea Lisa/Litere de tipar/,să-mi apară treptat, ca o femeie stresant de banală .
Onu

Președinți români, Premieri și Alții..Strângeri de mână

Titlul, face parte din acel Carpe diem, la care ne obligă Clipa.

Acela,  cum s-ar spune:

-/Prost  să fii,…., noroc să ai!/.

Pentru că, nu e de colea, să fi dat mâna de trei ori, cu dificilul Ceaușescu, sau cu mult hulitul  unora, Ion Iliescu, și  să-ți fi zâmbit, vorbindu-ți empatic, controversatul Băsescu.

De fapt,  Băsescu, în momentul cunoașterii, venise la Victor Surdu, altă personalitate marcantă,  în vogă, în acea perioadă.

Pe Președintele Ceașescu, l-am întâlnit în județul Călărași, în două din vizitele sale în agricultură. Voia să vadă și să înțeleagă personal, cum stau lucrurile în Irigații, din care, aproape făcuse o obsesie.

Prima întâlnire, prima strângere de mână, a avut loc în Sistemul Călărași, la stația de pompare Borcea.

O scurtă prezentare, câteva întrebări  banale, de rutină, și continuarea vizitei de lucru.

A doua întâlnire, tot în județul Călărași, la un proiect de –al meu, în zona Gălățui- Călărași.

Toate bune, până când, un localnic, zelos, și-a dat părerea asupra soluției. Ca orice activist local, căuta să se scoată în evidență.

Tovarășul i-a prins ideea , și insista că poate nu era rău, ca în procesul de elaborare a proiectului, să  fi studiat și varianta respectivă.

Încercând să explic, m-am simțit tras energic, de haină, din spate.

Privind  înapoi, un tovarăș ,dintre oficiali, mi-a făcut un semn discret, să nu mai  insist. M-am conformat, și  în trei săptămâni, am susținut lucrarea , la Comitetul Central, în fața Tovarășului, relativ degajat la final, deși toate calculele inginerești, infirmau categoric, aberația susținută de politrucul local. Afost momentul celei  de a treia, strângeri de mână,  cu Președintele Ceaușescu.

Atunci, am realizat, că poate Ceaușescu, dacă nu se lăsa amăgit de infailibilitatea acceptată tacit, a închipuirii sale, ar fi fost un bun Domnitor .

Ce păcat, că există  prea mulți trăgători de surtuc, când se încearcă devenirea  realității.

Mi-am amintit aceste momente, de falsă mândrie, ascultându-l dezgustat,  pe liberalul Nicolaie Tinel, leit tupeistului propagandist comunist sătesc,  de  tristă gaură neagră.

Bine a grăit navetista lui Mihai Gâdea:

-unii… sunt lași și parșivi.

Va urma.

Onu

Ana Teixeira

Un portret simplu, de brasiliancă. Cu bărbia sprijinită gânditor, în palma stângă, cu frunte înaltă și bombată, cu buze groase negroide, senzuale prin natura lor. Ochelarii îi conferă un aer meditativ, care te atrage irezisibil.  Am văzut genul acesta de demnitate, în Mozambic, unde negresele  prezintă o atracție aparte. Înalte, zvelte, purtându-și cu semeție bocceluța pe cap, pe jumătate dezgolite, cu sânii parcă veritabile nuci de cocos, sculptural înjumătățite natural, erau subiectul nedisimulat al amirației delegației noastre. Aparatele topografice, ne permiteau să le apropiem într-atît, încât bustul lor îmi stârnea o admirație meditativă.

Până ieșeau din câmpul vizual al aparatelor. Apoi, alte și alte vize, până ne linișteam de savurarea spectacolului sublim al desăvârșitei naturi umane africane. Nu-mi îngădui alunecarea gândului pe statura sculpturală a  Anei Teixeira.

Mă limitez la a  savura imaginativ, alte splendori ale naturii. De această dată, brasiliene.

Onu

Rhea

Este o bloggeriță. Poate o puștoaică, poate o domnișoară răsfățată, poate o închipuire.Mi-e greu să o definesc, așa cum nu reușesc nici cu mine însumi. Poate nu o înțeleg, sau  mi se pare, însă, de câte ori îmi vizitează blogul, îmi crează o emoție aparte. Când nu trece, destul de rar, îi resimt lipsa, și-i doresc revenirea. Are un blog interesant, precum cerul înstelat, mereu altul. Și.., îmi place , diversitatea, cu surprizele ei nebănuite,  cu imensitatea ei imagistică, în ambianța ei vibratorie. Este ca atunci, când tremuri emoționat lângă cineva, și te simți jenat, că nu te poți ascunde. Momentul este sublim, deși destul de penibil, pentru că nu mai ești tu însuți, nu îți poți reveni.

Începe frigul, tremur, în apartamentul neîncălzit, dar mă liniștesc, privind galbenul avatarului său. Retrăiesc  aleile galbene ale copliăriei mele gălățene, pline cu lalele, crini și trandafiri galbeni,  din jurul casei părintești centenare.

Ce mi-a venit să scriu despre Rhea?

Poate nostalgia de galben de toamnă, poate lipsa galbenului copilăriei mele gălățene, poate adâncimi sufletești.., neprospectate încă…

Onu

Plictis autumnal…

Este rece, deși senin. Toamna, în drepturile ei, nu ezită să ne îmbrățișeze într-o vestă răcoroasă și parcă ușor umedă.

De felul meu, sunt friguros. Simt mereu nevoia unei îmbrățișări calde, și aromitoare de tandrețe. Cred că este congenitală, și nu mă jenez de ea.

Poate și acesta este motivul pentru care percep destul de acut, ivirea toamnei. Voi încerca însă, să rezist, până Regulamentul Primăriei, îi va permite Primăriței, să dea căldura. Vă imaginați în ce fel proletaro-liberal despre irosirea banului public ar  perora, cu mutrișoara lui de șoricel simpatic, domnul Doctor liberal Cristian Bușoi?

-Gabi, dragă, nu risca să ne dai căldură pesteRegulamentul Primăriei.  Poți fi în mare pericol. Privește numai , în treacăt, mutrișoara de șoricel atent a lui Cristian, cum amușinează din mustăcioarele permanent curioase,subțirimea gleznei tale de Primăriță concurentă.

Oicum, poate ar fi mai mai bine, pentru tine, antenistă  în toată FIREA, să ne ajuți să înapoiem demn,rușilor, cei 100 de euro, donați în derâdere de Ambasada Rusă pentru recuperarea operei brâncușiene, Cumințenia Pământului.

Cam dură ironia Moscovei, dar dacă Guvernul român i-a facilitat-o, trebuie să acceptăm palma , fie și pentru demnitatea patriotisului tehnocrat al Guvernului  Domnului  Iohannis.

– Dar, uite ce înseamnă fiorii toamnei!

Oare cum o fi în sinceritate Domnul Președinte, faț ă  de omologul său, (cam subțire nu),  Domnul Putin?

Se sfătuiește oare, cu Doamna Merkel?

În timp ce eu , tremur tomnatic, unul de la Kiiss fm, îi ironizează, plin de importanța umorului său banal,  pe Angelina și Brad. Poate și el tremură a toamnă?  Nu-l închid, pentru a-mi acoperi pusietatea.

Iată, că…. : mai rău fără rău!

Onu

Valoarea simplității

Decis să scap de ceața meteosensibilității, am răspuns sugestiei soției, de a o asculta, la TVR2,  pe Corina Dănilă, al cărei invitat a fost Mircea Baniciu.

Nu regret, iar mărturie stă postul care urmează.

În esență, ideea este că prestația acestuia, mi-a demonstrat farmecul și importanța simplității.

Și, cred că dacă toți  ne-am comporta modest și simplu, dar ferm, alta ar fi percepția asupra noastră altul ar fi locul României, în ierarhia valorii naționale de sine.

Este dificil să descrii simplitatea, și mai ales, să-i realizezi valoarea, dacă nu ai conștiința de sine a acesteia.

Este, probabil, o stare naturală,  precum mersul sau respirația.

Dar pentru a o trăi, trebuie să ai exercițiul sincerității, fără viciul vanității parvenirii.

Discursul lui Mircea Baniciu, despre sine, curge ca o apă lină, precum versul eminescian.

Modest, lipsit de prețiozitate, artistul vorbește despre viața, despre opera sa , cu o detașare, care stârnește nu doar admirația, ci, și de ce să nu o spun, întrebarea:

-atât de plăcută  să fie valoarea umană a românului?

De ce atunci, străinii nu ne apreciază în consecință?

De ce încearcă să-și bage nasul în treburile noastre?

Oare cum ne exprimăm personalitatea, nu le impune?

Onu

Atracție…

Adeseori, m-am întrebat, de unde și până unde, atracția irezistibilă pe care o exercită  farmecul feminin asupră-mi.

Să nu trageți de aci, concluzia că aș fi o brută, care cu ochi cețoși se năpustește asupra  fragilului Univers feminin, sau că umblu bezmetic, sub atracția unei himere. Îmi cunosc statutul și măsura, astfel, ca să previn situații conflictuale.

Dar nu am încetat să caut explicații , uneori de natură biochimică, precum Principalele linii spectrale de absorbție-emisie atomică ale propriei mineralogii, care să ducă la momentele de rezonanță cu făptura care pare a te atrage irezistibil, către plăcerea așa zisului păcat, în termeni moralizatori religioși.

Aseară însă, cred că am găsit răspunsul. Atracția sexuală este în structura individuală.Cum am ajuns la acesastă banalitate? Simplu. Am auzit că Majestatea Sa Regele Mihai are un fiu, de care nu-și amintește nici   în ruptul capului. Nu vreau să insinuiez că și eu,aș avea pe undeva vre-un fiu, de care nu-mi amintesc. Accept prezumția de uitare, ca pe un fapt strict uman. Dar nu-mi scapă atenției, faptul că o ilustră față regală ar fi putut fi supusă acelui fenomen derezonanță.

Și atunci, concluzia:Să am eu față de regalitate? Să fiu cumva reîncarnarea  parțială a unei foste personalități monarhice? Sau în alchimia sufletului suntem cu toții o apă și-un pământ, indiferent de coroana pe care o purtăm?

Sincer să fiu, mi-ar fi plăcut să fi fost și eu cândva, vre-un REGIȘOR în lumea  aceasta!

Dar cine știe?

O exista reîncarnarea?.

Onu

GÂNDIREA LATERALĂ…

Enigme clasice pentru gândirea laterală:
1.Antoniu și Cleopatra au murit . Amândoi zac pe pardoseala unei vile din Egipt.
În apropiere se află un vas spart. Cei doi nu au semne de violență pe corp și nici nu au fost otrăviți.
Soluția: Amândoi sunt pești și au murit atunci când s-a spart vasul.
2. Un om participă la o petrecere și bea din același punci din care vor bea toți ceilalți invitați toată noaptea.
Pleacă mai devreme de la petrecere și nu pățește nimic, dar ceilalți invitați mor otrăviți.
Cum este posibil?
Soluția: Otrava era în cuburile de gheață și până nu s-au topit acestea , băutura nu a fost contaminată.
(După Allan Percy).
Onu