Câteva zile bune,
Antena, n-am deschis
Şi diferit la lume,
Atent, am privit fix
De pildă, la Ancuţa.., postul,
Aţâţat, l-am recitit,
Şi mirabil, al memoriei depozit
În rimă, a răbufnit,
Prin comentariul alipit:
* * *
“Vulcanic este sexul
Făcut pe unde-ţi vine
Fără recuzită şi fabulări meschine.
Aşa l-am cunoscut,
Aşa l-am practicat,
Asa, fiorul tainic
Al Evei l-am gustat.
Fără lumânări, vinuri şi gustări
În răbufniri atroce,
De contopite stări.”
Onu
Din categoria Onu, Pagini de Jurnal
Azi noapte-n vis
Siddarta, Prinţul Indian, mi-a zis:
– Poate să vorbim, n-ai chef
Dar…, să ştii, te înţeleg!
Ca tine, rătăceam şi eu, cândva,
Să îmi recapăt liniştea.
Puţin surprins, am încercat
Să îl întâmpin, delicat
-Dar de unde ştii, de noi şi ea?
Karma, ţi-a şoptit ceva?
-Nu, Karma voastră-i foarte bună.
Mare noroc ai tu, cu ea
Că te ţine-n frâu, din scurt
Să n-o iei pe drum abrupt!
–Buddha, dacă înţeleg,
Tu eşti Profetul Înţelept
Ce multe suflete-a salvat?
Spunându-le:
“Nu vă pripiţi!
Pe net, să vă îndrăgostiţi!”
-Ei, nici chiar, aşa,
Că din câte am aflat,
Tu nu prea m-ai ascultat.
Că se şopteşte printre stele,
Cum zbori ferice printre ele..
-Aşa e, dar să ştii, Bărbate,
Că e bine peste poate!
-Da? tresare dânsul bland,
Atunci , plec să-mi văd de drum.
Onu Ionescu
Din categoria Onu, Pagini de Jurnal, Poezie
De dimineaţă, mă aştepta o bucurie molcomă, dar imensă: un link, al cărui merit este expresia cântării tandre a feminităţii.
Îl postez, spre bucuria fiecărui vizitator, care la rândul său, mă înseninează. Audiţie, după emotivitatea fiecăruia:
Madi şi Onu
Din categoria Onu, Pagini de Jurnal
Dimineaţă, l-am ascultat pe deputatul PDL de Galaţi , M.Toader, aberând, încercând să mă prostească.
Nimănui nu-i place să fie luat de prea prost. Şi mie, la fel!
Am închis, supărat pe credulitatea mea, că mi s-ar adresa cu astfel de scorneli, cum că din cauza guvernării USL, uite la ce s-a ajuns.
Tipul are ghinion, că dacă USL însemna numai PSD, dar nu şi PNL, aş fi avut dubii.
Întrucât, această alianţă are pentru mine, virtuţi homeopatice, care transformă întregul în ceva cu totul nou şi diferit, cu valori de elixir pentru România.
Mai mult, adept naturalist, ştiu că prin altoire, se obţin specii roditoare absolut noi.
Adică, PSD este portaltoiul , iar PNL altoiul.
Am închis, pur şi simplu, cu o înjurătură oribilă, de soţia m-a luat scurt:
”nu ţi-e jenă măcar de mine?”
I-am prezentat inutil scuze, răul fiind deja făcut, şi m-am întins în pat, cu gândul la inocenţa copilăriei. Mi-am amintit de porcii crescuţi de părinţi, spre a fi siguri, că nu vor avea trichineloză, să le îmbolnăvească odraslele.
Îmi plăceau porcii, cât timp, nu mă loveau cu râtul.
Atunci, îi plezneam peste bot, să-i liniştesc. Dar unii, fideli genei lor porcine, uitau repede, şi mă obligau să-i troznesc, din răsputerile mele de copil.
Atunci, guiţau puternic, mama mă certa, eu plângeam, iar ca să mă liniştească,îmi spunea:
”lasă-l în pace mamă, porcu-i porc, până-l tai!”.
Dă-i cu jordia peste bot, şi fă-te că nu-l observi!”.
Odată, însă, unul m-a muşcat rău de tot.
La care, mama n-a mai fost îngăduitoare.
A doua zi, a chemat un om din sat, şi gata, cu porcul, care nepedepsit, m-ar fi muşcat mereu.
În timp ce-l pârleau, mă uitam la fălcile lui, ce-mi păreau imense. Aceeaşi impresie de enormitate, mi-o dau buldogii şi rechinii.
Cu lacrimi de milă pentru porc, şiroindu-mi pe obraj, mi-am întrebat mama, dacă buba îmi va trece, după tăierea porcului.
Da, puiul mamei, îţi va trece! Păcat, că nu l-am tăiat mai demult.
Probabil aşa trebuie procedat cu toţi porcii, când încearcă să te muşte:
dat peste rât şi terminaţi!
Madi şi Onu
Aseară, pe Statistici site, am observat apariţia a doi noi Followers :mirceavladut
http://mirceavladut.wordpress.com şi
liviuchrisavram
http://liviuchrisavram.wordpress.com
Că m-am bucurat, şi cât…, n-are rost să mai spun. Ar fi ceva pleonastic, în genul „trăiesc!”. Ca de obicei, a urmat un vis.
Se făcea că mă vizitează vecinul, cu o faţă îngrozită, şi-mi spune:
– Vecine, am avut un coşmar, şi mi-e cam frică; o fi de rău?
-Dar de ce vecine? îl aţâţ eu la destăinuire .
-Ceva groaznic!Parcă m-am transformat într-un nor de ceaţă.
-Şi, care-i baiul?
-Că după aceea, m-am împrăştiat. Oi muri?
-Nu, vecine, stai liniştit! Cu toţii suntem un nor de ceaţă.
O ceaţă agitată, ca şi gândurile care ne frământă.
În timp ce tăifăsuim, aduce o sticlă de coniac Napoleon, şi adulmecându-i fericit buchetul, spune:
-Şi licoarea asta e tot nor?
–Şi sufletul, vecine.
-Aaa, înţeleg. De-aia se spune în popor, că după ce moare omul, din cadavru, timp de trei zile, iese un abur, ca un nor!
– Nu ştiam asta, îi răspund eu, cu ochii închişi, ca să trăiesc mai bine aroma dulceag-provocatoare a coniacului.
-Dar ştii ceva? Poate nu mă crezi. Şi eu, m-am îndoit, însă după ce am citit cartea asta, parcă s-a produs ceva în mine.Vrei?
-Spune, ştii că te cred cam aiurit, răspunde el, repetând gestul de a savura parfumul licorii.
-Gata, stai să iau cartea!
Mai trag o duşcă de licoare, o savurez, în stilul meu, deschid cartea, şi-i recit:
”Universul este mult mai complex şi mai minunat decât credem noi”. Şi noi, ca nisip foarte fin al acestuia, adaug eu, de la mine.
”Să ne privim palma, pe care pretindem că ne-o cunoaştem pe de rost, la microscop. Nu mai vezi pielea şi ridurile ei, ci te trezeşti în faţa unei planete ciudate, acoperită de dealuri şi văi. Dacă măreşti şi mai mult suprafaţa microscopului, astfel încât acesta să mărească suprafaţa pielii de 20.000 de ori, vei vedea o mare de celule. (vezi, glumesc eu, munţii s-au transformat în mare!) (Când l-am privit se uita la mine, ca la Antihrist.) „Dacă privită liber, palma apare solidă, în realitate, există foarte multe spaţii libere. De pildă, spaţiul dintre doi electroni alăturaţi, care se rotesc, este în proporţie de 99,999999999%.
Cu alte cuvinte, mâna ta este în proporţie de 99,9999999999% goală. Dacă ai putea elimina întregul spaţiu gol din mâna ta, aceasta ar deveni atât de mică, încât ai avea nevoie de un microscop pentru a o vedea. Deşi ar continua să conţină acelaşi număr de atomi, şi ar cântări la fel de mult ca acum, ea ar dispărea din faţa ochilor tăi”.- Aşa or fi găurile negre?meditează el.
-După cum vezi, vecine, eu cred că azi noapte, te-ai visat sub un ultramicroscop, fără nici o conotaţie prevestitoare de rău.
Deci, stai domol, şi mai toarnă-mi un coniac, pentru cele citite.
-Da vecine, cu bucurie, şi pentru că m-ai liniştit, îţi las şi sticla, s-o goleşti.
Am scris toate acestea, ca urare de bun venit, noilor mei ”soli Followers”:mircea vlăduţ şi silviuchrisavram, după lucrarea „Codul Emoţiilor”
Madi şi Onu
Din categoria Diverse ..., Onu, Proză
În loc de motto: “Simplitate, “Nu mă complic…ce-a fost , a fost.
Sunt doar un om.
Şi viaţa are rost !”-Eda
Mă hotărîsem s- o mai răresc puţin, cu blogul.
Prea multe ieşiri la rampă ale Preşedintelui Băsescu, prea multe răutăţi, prea multe şicane. Nu sunt o fire conflictuală, deşi rareori îmi întâlnesc o persoană pe spiritul meu. Dar nici crâncen, ca Traian Băsescu.
Dacă are loc impactul interior, mă retrag, pur şi simplu, sine ira et studio. Înainte de pauză, voiam să spun câteva cuvinte despre Ponta.
Azi, l-am văzut uşor defetist. Şi mi-a fost trist. M-am redresat, ascultându-i discursul, despre care, am impresia, poate subiectivă, că este demn de analele Retoricii universale.
Cu asemenea gânduri, mă uitam la Panoul de Statistici, când am observat o nouă prezenţă la „Followers”.
Şi aşa cum ,când sună soneria de la intrare, mergi să vezi cine este, am deschis rubrica respectivă, să mă bucur de surpriza plăcută.
Era Eda.
După avatar, o copilă, cu ochii mari şi negri, ca ai Ilenei Cosânzeana, larg deschişi, parcă ar vrea să cuprindă în ei toată Cunoaşterea.
Bustul delicat- feciorelnic, mă emoţionează.
Îmi aminteşte de clipele din „Suave amintiri”.
Într-un cuvânt, o frumuseţe smulsă din lumea basmului.
Blogul ei, vizitat de ieri, o altă lume: a rimei sincere, a năzuinţei cunoaşterii de sine.
Motto-ul şi „Nu-mi place să călătoresc prea des,
Dar cât trăiesc , n-am de ales;
Căci trenul neoprit e viaţa ce-o trăim”,
sper să vă dea o impresie clară despre înţelepciunea orientală a acestei apariţii fragile, ca o floare de lotus.
Citind-o, mi-am amintit de Mircea Eliade.
Dar n-aş vrea, s-o nedreptăţesc pe Sorina, fata cu ochii căprui, şi privirea interiorizată,
parcă încercând să desluşească tainele Universului Invizibil.
Privindu-i colţurile gurii uşor- pesimist lăsate, simt îndemnul, s-o cuprind de umeri, şi aplecându-mă tandru, asupra lor, să le sărut, spre încurajare.
Şi totuşi, căldura sufletească pe care o degajă, te face să cauţi siguranţă la aura ei proteguitoare.
Opusă Sorinei, flux news, are o privire neutră, uşor scrutătoare, uşor avertizoare, că ai de-a face cu o persoană care te ţine sub o obsevaţie riguroasă.
Mă simt bine, în prezenţa privirii ei.
E drept, nu ca la paravanul protector al Justiţiei independente, protejate la rândul său, de doamna comisar comunitar,(nu stalinist), Reding.
În final, sper…., s-a văzut, cum trei perechi de ochi-oglinda sufletului”, te pot înturna, de la ce-ai hotărât “toată viaţa de-o noapte”.
A…, bine-ai venit, Eda!/http://rosedeny.wordpress.com .
Madi şi Onu
Ideea articolului, mi-a dat-o Dana Grecu, vorbind revoltată de faptul că la casa Naţională de Sănătate, nu s-ar fi luat încă măsuri de reglare a conturilor, privind lipsurile exorbitante din fondurile acesteia.
O cred pe Dana, că este vorba de o ezitare sufletească, din partea USL.
N-au mână, cum se spune în practica artelor marţiale, de sorginte extrem-orientală. Ninja, mai precis.
N-au mână, pentru că mâna este instrumentul de aplicare a metodei Musashi.
Samurai celebru, neînvins, zice-se niciodată, în cartea sa autobiografică, Musashi, povesteşte că într-un complot, i s-a ascuns sabia . Dezarmat, ca un resort brusc eliberat, când a apărut agresorul, Musashi, l-a apucat de scrot, şi a strâns.
Ce a urmat, este lesne de închipuit: cu ochii ieşiţi din orbite, într-un vaier neomenesc, victima s-a prăbuşit, zbătându-se ca o găină cu capul tăiat.
Şocaţi, restul agresorilor, a luat-o care încotro, protejindu-şi disperaţi zona şliţului pantalonilor.
În caz că nu m-am exprimat clar, scrotul, în definiţia dicţionarului, limbii române actuale, este”sacul în care sunt cuprinse testiculele”
Se ştie, testiculele, dor ucigător, când sunt strânse.
M-am convins, văzând, şi trăind, ce înseamnă durerea de testicule. Este insuportabilă, precum durerea la ficat, în urma unui upercut , aplicat de Lucian Bute.
Probabil la cele 24 de KO-ri ficatul adversarilor, şi-a spus iremediabil cuvântul.
Am văzut, pe viu, la un prieten armean, la Moscova. Mergeam într-un autobuz , spre bibliotecă naţională. Aglomerat, ca o conservă de sardele, autobuzul, la o frână forţată, ne-a proiectat, pur şi simplu, spre cabina şoferului. Peste mine, armeanul, cu faţa crispată, nu scotea o vorbă. Leşinase. Panicat, am urlat, de s-a făcut gol în jurul nostru. Scos pe braţe şi dus cu Salvarea la Spital, am aflat ce se întâmplase. Prins între spătarul unui scaun şi mulţimea din spate, aproape îi fusese strivit un testicul.Doar unul, nu amândouă!
Despre mine. Cochetam cu judo. La un antrenament, un coleg de sală a încercat procedeul de a mă proiecta, cu ajutorul unui picior, strecurat între ale mele.Neîndemânatic, m-a lovit cu călcâiul, în scrot. N-a mai trebuit să mă proiecteze pe saltea. Fulgerat de durere, am căzut trăznit.
Vaaai, scriind, mă întreb cutremurat, de ce o fi simţit domnul Ilie Sârbu, socrul Premierului Ponta, când arma de vânătoare i-a pulverizat un testicul.
Dar mai bine, nu mă gândesc. Mă întreb, de ce nu foloseşte domnul Ponta, „metoda Musashi”, dacă este ignorat ca un nimeni?
Nici nu îndrăznesc, să-mi imaginez, ce i-ar face „pitbull-ii” din PDL, dacă ar fi în postura sa!
Dar cred că şi basmul despre” fata moşului şi fata babei”, în care „recuperarea” punguţei cu doi bani, joacă un rol hotărâtor, împotriva boierului hain, i-ar putea servi de lecţie.
În concluzie îi recomand domnului Ponta:
”Ca să nu fie sugrumat, să aplice, fără scrupule, (de care, văd că se cam împiedică), metoda ninja!”
Madi şi Onu
Din categoria Onu
Titlul postului este comentariul- răspuns, primit la următoarele:
“Dacă zâmbetul, m-a uluit
Discursul, e nemaigândit
Să mi se pară? E iluzoriu?”
Uşor derutat, deci, nu prea sigur, am replicat:
“Poate în invizibil?
În enigmatica formă de cuantă? În lumina albă?”
Iar pentru explicitare,voi reda, de fapt, voi relua,parţial, postul “TAVERNA SÂRBULUI, 2”
”Noi suntem la fel ca o staţie radio care emite în permanenţă energia gândurilor noastre. Această energie umple imensitatea spaţiului, influenţând toate fiinţele în bine sau în rău.
Desigur, puţini sunt cei care chiar reuşesc să citească efectiv gândurile altor oameni, dar cu toţii detectăm într-o măsură mai mare sau mai mică energia acestor gânduri la nivel subconştient. Dacă doreşti să te convingi, este suficient să priveşti cu atenţie, pe cineva de la spate şi vei vedea că în în câteva clipe acesta îşi va întoarce capul şi se va uita la tine. Dacă nu eşti convins, încearcă! Vei vedea că nu dă niciodată greş!”, recomandă dr Nelson.
”Adevărul este că marea familie a umanităţii este conectată la nivel energetic.
Atunci când un om suferă şi moare în partea opusă a planetei, noi îi simţim agonia la nivel subconştient, şi suntem afectaţi de ea.” , afirmă acelaşi.
Personal, care nu suport, răutatea, am constatat, că starea de antipatie, asupra celor răi, îmi este imediat recepţionată.
Atunci, m-am gândit la un artificiu: deliberat, îmi imaginez ceva frumos despre subiectul respectiv, cum ar fi o trăsătură fizică plăcută, sau o însuşire sufletească.
Iar dacă gândul este însoţit de câteva cuvinte, şi un zâmbet dezinvolt, în ton cu gândirea, transformarea este uluitoare. Încercaţi sincer, metoda, şi-mi veţi fi recunoscători!
Sau, aplicaţi-o , doar pentru a bucura pe cineva.
Doresc acum, să remarc, o altă faţetă a puterii gândului. Mergând la Galaţi, Geta, sora mea, îmi spune:
„aş vrea să mergem la mormântul domnului Bellu, să depunem nişte flori,dar nu –i ştiu locul, decât orientativ.
Domnul Bellu, fostul croitor al familiei noastre, era un om de o nobleţe sufletească, exemplar.
Bine, accept eu, cu drag. Dar mâine, să avem timp şi condiţii să-l găsim. A doua zi, apropiindu-ne cam la vreo 30 de metri,de sectorul presupus a se afla mormântul,Geta, iuţeşte pasul, spunându-mi: „uite acolo, vezi crucea? În dreptul tufişului din faţa noastră!?
Nu vedeam nimic, dar dacă am pornit la treabă, am urmat-o ascultător.Când colo, crucea, pipernicită, era în spatele unui tufe de liliac de câteva ori mai înaltă decât ea. Mi-am făcut cruce, necrezându-mi ochilor: „Doamne, Geta dragă, tu ai vedenii, cum ai văzut-o aşa ascunsă?” Minunându-se şi ea, Geta, a găsit o explicaţie spiritistă:- Eu cred că domnul Bellu, a dorit să-i fie îngrijit mormântul, şi m-a ajutat, închipuindu-mi că văd crucea! Nu-mi amintesc finalul discuţiei.
Cert este, că n-am s-o uit niciodată, oricând, va veni vorba de puterea gândului.
Madi şi Onu
PS: În cele relatate, cât este iluzoriu, cât realitate? Când sunt trăite atât de evident?
Nu ştiu, dacă am reuşit ce mi-am propus,Sper, însă…!
Abia acum, observ că elementele alcătuirii: “Să mi se pară? E iluzoriu?” sunt relativ pleonastice, dacă nu cumva, se anulează reciproc.
Nu mă dumiresc, ajutaţi-mă, vă rog!
Din categoria Onu
Spre a fi imparţial, mă voi referi strict la mine.Recte, dacă mi s-ar spune „prostule”!, aş sări în sus de şapte coţi, şi m-aş duce cu jalba, direct la bunkerul doamnei Merkel. Poate nu direct, ci prin intermediul slugilor, care s-ar simţi fericite, să mă fi slujit, conform „chemării străbunilor”, cum doar Jack London, putea s-o definească mai inspirat.
Oricum, zadarnic, mă căinez: nimeni nu mi-ar mai propune să devin contrainformator, sub acoperirea unei ambasade, sau ambasador, prin căsătorie, sau decanul facultăţii mele, la propunerea academicianului rector Cristofor Simionescu, sau.., dar să mă opresc.
De ce vorbesc? Pentru că, în toate aceste imbecile gafe, şi-a spus cuvântul puterea unui gând căpuşă”, să ajung la Bucureşti.Puterea unui gând obsesie.
Că poate nu va fi bine, dacă acceptam ofertele amintite.
Despre oferta cu ambasada, am vorbit în postul Oara.
Oferta cu”decanatul”,o voi descrie în cele ce urmează, şi ea se caracterizează tot prin cuvântul „prostie”.
Mă întorsesem de la aspirantură, din Moscova, la facultatea de unde plecasem, ca asistent. Conform uzanţelor, m-am prezentat domnului rector, academicianul Cristofor Simionescu.Aveam emoţii!
Nu titlul academic, ci privirea, cu ochi negri strălucitori, adânciţi parcă şi mai mult, sub sprincenele negre şi stufoase, precum vreascuri.
Cu tot zâmbetul adresat, încă nu m-am simţit în apele mele.
Fără multă introducere, mi-a spus:
– te cunosc, m-am interesat, şi am cu tine planuri mari. Domnul decan, în curând se pensionează, şi aş vrea să te numesc în locul său!
Aş putea să-l numesc pe…., dar ca o dovadă de încredere, îţi spun că nu-mi place.
Nu-l cred sincer, de bună credinţă! Accepţi?
Sufocat de perspectiva conturată, am îngăimat ceva, de genul:
-„nu ştiu cum să vă mulţumesc, dar eu aş vrea să mă ocup de cercetare, şi funcţia de decan, nu cred că-mi va îngădui.
Om al gândului puternic, mi-a replicat:
– Treaba cu decanatul, nu va fi azi mâine. Până atunci, te vei ocupa numai de cercetare . Îţi obţin funcţia de Şef de lucrări, cu preocuparea exclusivă, cercetarea. Iar ca decan, îţi vei organiza activitatea, pe făgaşul cercetării, cum vei dori.
– Da, aveţi dreptate, şi vă mulţumesc, am îngăimat eu, văzând că nu am încotro. Poate cu trecerea timpului….!
Într-o zi, şeful de la cadre, mă felicită pentru avansarea mea, de către minister, în funcţia de şef de lucrări.
Despre perplexitatea, la aflarea veştii, cred că doar „tovarăşul şef de cadre”, ar putea spune ceva. După convorbirea purtată cu mine, domnul academician rector, mi-a şi solicitat avansarea la şef de lucrări.
Am înţeles că pentru gândul meu nebunesc, de a ajunge în Bucureşti, trebuie să plec imediat.
Mulţumindu-i , plin de respect, am insistat, să fie de acord, să plec.
Demn, nu s-a opus, dar m-a prevenit:
-„în Capitală, concurenţa e acerbă, dar dacă insişti să-ţi faci rău singur, nu te pot ajuta!”
Cu umed sub pleoape, acum, regret că nu m-a luat în şuturi, să-mi deschidă ochii. Poate îmi disloca gândul neinspirat.
Postul fiind dedicat Sorinei, care a preluat ideea puterii gândului, aş mai adăuga două cazuri de astfel de situaţii, în care gândul acţionează ca o forţă, volens, nolens.
Efectul placebo, demonstrat medical, poate fi un argument ferm, de puterea gândului. În ce constă?
Unui pacient, i se administrează, ca medicament, un material neutru, fără vreo substanţă activă specială. Preluând ideea , gândul acţionează, aidoma unui factor terapeutic, şi afecţiunea dispare. Să spunem, că i s-a dat cuiva cretă, având chipurile virtuţi vindecătoare. Efectul se va produce în curând.
Şi un alt exemplu, personal. În urma unui abuz de ouă prăjite, mi-am cam dat ficatul peste cap, simptomul „înţepături”, manifestându-se relativ frecvent.
Revenindu-mi, pe baza unei îngrijiri atente, simptomul a dispărut.
Ei bine, era suficient, să-mi spun, că azi nu mi-am mai simţit ficatul, ca în clipa următoare, să-l resimt violent.
De altfel, în lumea medicală, există convingerea că aliatul numărul unu al cancerului, este teama de boală, prin intermediul gândului-convingere, că ar fi o afecţiune incurabilă
.Madi şi Onu
Din categoria Onu
Azi, mi-e al naibii de rău. O stare de slăbiciune, de-mi vine să mă întind pe jos. Mă plâng soţiei, care, în altruismul său infinit, îmi răspunde: nu te speria, cred că este de la vreme.
Şi fidelă pontoşeniei sale, mângâindu-mă pe umăr, mulându-se reptilian, pe lângă mine, îmi recomandă să scriu un post.
Când eşti atacat trup şi suflet, nu te mai poţi supăra. Te aşezi, fără vorbă, la calculator, şi aştepţi, să-ţi treacă păsul.
E un dar divin, gingăşia abilă, feminină.
Păcat, că nu ştim să o preţuim, în binele triadei” trup-minte- suflet”!
Ciudat, nici n-am început să scriu, iar răul, mi-a trecut, tot aşa de iute, cum câştigă unii sute sau mii de euro, riscând un fleac de 100 euro, la IFOREX, de pe Yahoo Messenger Games. Dar ce să scriu, de fapt?
Că m-am plictisit, până la lehamite, de ce se spune despre minciunile lui Băsescu, despre hoţiile PDL-ului, şi despre rating-ul realizat de Antena 3, prezentându-ni-le.
Că nici nu ştiu, ce să cred. Aşa să fie?
Dar cred că mai bine ne-am destupa la minte, să nu mai fim prostiţi , la tot pasul.
A, că veni vorba, îmi amintesc o discuţie, la piaţă, între doi tipi, din care unul îşi cumpărase o căsuţă în Austria.
De fapt un soi de pensiune, aproape părăsită, care după decesul proprietarilor, rămăsese fiicelor acestora, rostuite, deja, moştenirea, ne mai trebuindu-le. A cumpărat-o cu bani împrumutaţi direct, de la o bancă austriacă locală, într-un timp record, de se minunase şi el.
Abia apoi, s-a dumirit.
Banca, nu-şi făcea griji, ştiind că pensiunea respectivă fusese rentabilă. Şi- apoi, în caz că nu reuşea să ramburseze împrumutul, banca oricum, îşi recupera banii, prin vânzarea imobilului.
Da, foarte bancher, gândit! Reflectează audibil, interlocutorul său.
Oare la noi, era posibil aşa ceva? Îndrăznesc să gândesc şi eu.
Mă opresc,în speranţa, că o dată cu venirea liberalilor din USL, la putere, vom începe să gândim şi noi , în spiritul austriac, al economiei de piaţă.
Fără prudenţe birocrăţeşti, contraproductive.
Madi şi Onu
Din categoria Onu
Madi Cati Gândul – News Gândul – Politica Caţavencii Realitatea.net Antena 3
Madi şi Onu Blog 