Arhive pe categorii: Proza scurta

Fara titlu…

Pentru ca nu am nici o idée de scris. Doar tampenii.

Si nici nu mi-e rau, ca sa simt nevoia de scris.

Stau asa buimac si incerc sa ma gandesc la tampenia strazii.

Dar nu si la compozitia ei, ca m-as eneva rau. Nu sunt criptocomunist. Pentru ca dupa mine, si nu ma insel, manifestatia strazii este manifestarea comunismului din componentii ei.

Incerc sa nu ma gandesc, dar nu reusesc.

Nu sunt anticomunist de duzina, dar dezavuez manifestarile comunistoide.

Si noul guvern, imi pare o emanatie asemenea.

Nu am in vedere aptitudinile de specialisti ale componentilor sai.

Ma gandesc la atmosfera tenebroasa in care s-or fi facut propunerile pentru ministri.

Si-l inteleg pe Premier.

Trebuia sa se descurce.

Am totusi senzatia de déjà-vu ca este un personaj capabil.

Apreciez asta, dupa cateva detalii.

Gravitatea vocii si seriozitatea cu care se lasa abordat de presa.

Ii ia in serios, din respect de sine.

Si respectul de sine este fundamental pentru responsabilitatea personala, de care avem fiecare nevoie.

Apoi, promptitudinea cu care si-a reparat greseala privind ministrul Justitiei.

Inseamna ca nu se impiedica de prejudecati

In sfarsit, ceva ce poate putina lume a observat.

Grvitatea chipului sau , indiferent de secventa momentului.

Convingerea de loc falsa, in aparenta, cu care abordeaza problemele.

Inseamna ca este preocupat de abordarea „lucrului bine facut”

In final, sa-i vedem la gramada.

Si mai nutresc o speranta.

Sa ia pilda Premierului Ungariei, si sa legifereze interzicerea vanzarii terenurilor agricole romanesti. O pilda demna de urmat!

In rest…, „Doamne ajuta Guvernului Domnului Iohannis!”

 

Ca eu, ca roman, ce contributie am avut?

Dar nici nu cred sa fi fost ceva influente comunitare.

Onu

 

 

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Pagini de junal, Proza scurta

PRIN NOI INSINE!

Este deviza liberala cu care PNL isi propunea candva, sa asigure binele Romaniei.
Nu stiu daca au reusit tot ce poate si-au propus,, dar este buna ca sfat pe care intentionez sa-l dau noului cor : pnl-pdl. Si daca ambitii obtuze ii orbesc pana la pierderea ratiunii de a fi , cred ca disparitia tragica a politistului Gingina in groapa lasata nesemnalizata de niste proletari criminali ar trebuie sa fie semnalul de alarma pentru revenirea bunului simt al acelui prin noi insine.
Voi fi deschis, fara menajamente, tot asa cum nu ii mai poate fi redata viata lui Bogdan Gingina.
Asa dar, interpreti lipsiti de talent ai Ariei calomniei, impotriva lui Gabriel Oprea opriti-va, si nu-l mai trageti dupa voi chiar si pe Domnul Presedinte, desi v-ati contaminat cu naravuri desuete.
Si intoarceti-va fata catre popor, oferiti-i macar sansa a ceva de care sa se lege pentru a va vota. Jucati macar lozul fatarniciei ca va pasa de moartea unui politist, la datorie, in conditiile in care in tara exista prea multi Dorei care nu -si finalizeaza treaba.

Pentru ca, hai s-o spunem pe cea dreapta. Daca suntem buni in diaspora…, suntem pentru ca probabil, ne tataie fundul ca strainul ne da afara pentru lucrul prost facut. Credeti, ca imbecilii care au lasat groapa nesemnalizata, ar fi procedat la fel in Germania sau aiurea? Haideti sa nu ne mai mintim cu talent narcisist. Adevarul este ca, pana ne intra in fire bunele deprinderi, tot frica pazeste bostanaria. Asa ca frati liberali, invatati-ma sa ma port ca sluga printre straini, ca astfel, sa-mi prospere tara. Respectati-va si aplicati- deviza : PRIN NOI INSINE.
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de iurnal, Proza scurta

Tot de-ale mele, dar altfel…

Miruna vax-albina o şoltică matematiciană, acum două zile, m-a urechiat cu talentu-i specific, pentru faptul că prea mă uit la antena 3.

Cum sunt atent la orice urecheală, că nu ştii de ce este urmată, am reacţionat în consecinţă şi m-am uitat la „România tv „ sau cam asa ceva.

Mai mercantil decât Gâdea, pe burtieră/parcă aşa îi spune/ scria ceva ce pentru mine părea demn de interes.

Ceva ostil Palatului Cotroceni. Simţeam nevoia de o variaţie pe aceeaşi temă…   Palatele, desigur…Decepţie însă.

Nu numai că s-a dovedit o promisiune tipică de marketing, dar şi calitatea dezbaterii la care am asistat, m-a dezamăgit.

Oamenii parcă se credeau prea deştepţi, şi mai mult băteau apa-n piuă.

Cel puţin, cu ăştia de la Sinteza zilei, m-am obişnuit. După vorbă, după gest, ştii ce urmează.

Păcat de timpul irosit parţial… Pentru că plictisit, am aţipit.

Aşa că, în afară de TVR2, nu-mi rămâne decât să merg nicăieri.

Ei, dar nu cred că am fost clar cu sensibilitatea mea la urecheală. Este autentică, şi v-o spun pe scurt.

Eram asistent la Iaşi Sosit din Galaţi.

Într-o zi, nu ştiu ce mi-a venit, să resping  lucrarea  unei studente.

Aşa… ca herr Iohannis, Codul Fiscal.

De fapt, nu i-o respinsesem, ci i -am dat-o pentru mici retuşuri.

Ei bine, domnişoara studentă, foc pe mine.., m-a apucat de ambele urechi , mi-a reproşat că sunt rău, că nu se aşteptase la gestul meu faţă de ea, şi până să-mi dau seama, m-a muşcat într-un sărut destul de înciudat.

După care m-a împins, de am căzut ameţit în scaunul meu.

Şi a dat sa plece.

La uşă însă, s-a oprit şi cu un aer maiestuos, mi-a spus:

–„Ca să vă demonstrez, că sunt capabilă şi de o lucrare mai bine făcută, vă rog să-mi daţi altă temă de proiect!”

Nu i-am mai dat!

Mă muşcase prea tare…

Onu

4 comentarii

Din categoria Pagini de Jurnal, Proza scurta

Ecce homo!

“Iată omul!” sunt cuvintele pe care, potrivit Evangheliei lui Ioan (capitolul XIX, versetul 5) le-ar fi rostit Pilat, prezentându-l mulţimii pe Isus, cu o cunună de spini pe cap şi cu o trestie drept sceptru.

Ulterior, expresia s-a folosit în împrejurări variate, cum ar fi autoanunţarea, pe ton glumeţ, („Iată-mă-s!”), fie anunţarea cuiva, pe ton admirativ, fie maliţios.

Folosesc această expresie, la adresa unei Doamne, pe care mi-ar fi plăcut să o am printre protagonistele cărţii mele, Universul feminin. De care, de ce să fiu fals modest, sunt deosebit de mândru.

Este vorba despre o candidată la prietenia unui bărbat, în cadrul emisiunii”Te vreau lângă mine!” a Gabrielei Cristea, de la „Kanal D”.

S-a petrecut, cred chiar sâmbătă.

Şi este vorba despre frumuseţea morală a acelui admirabil „etern feminin” pe care îl constituie mama noastră, bunica noastra, matusa noastra, sora noastră, soţia noastră, prietena noastră, fiica noastră, nepoţica noastră, medicul nostru, vecina noastră, ambientul nostru feminin, pe scurt.

Mai public acest post şi pentru urmările pe care nu le conştientizăm destul de lucid, ale stresului cotidian.

Pe scurt, povestirea arată astfel:

Doi studenţi, el şi ea, s-au cunoscut, s-au plăcut şi s-au iubit.

Dar aşa cum este construit Universul, nu totul este veşnic.

Într-o zi, el vine acasă cu o nouă prietenă, şi-i cere prietenei, să-i spunem Maria, să-i accepte locuirea în acelasi spatiu, cu noua lui stăpână sufletească.

Maria, suflet nobil, acceptă, cu sacrificiile inerente, rugămintea, şi-şi poartă cu demnitate,

coroana de spini.

Ce o fi fost în bietul ei nobil suflet, vom afla mai târziu, prin consecinţele asupra sănătăţii sale.

Într-o bună zi, el se îmbolnăveşte de o boală venerică.

Venetica lui prietenă, îl părăseşte.

Nobila Maria, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, îl îngrijeşte cu devoţiunea inerentă „Universului feminin”.

Se vindecă, şi reiau relaţia de iubire, dacă el o fi fost capabil de această demnitate.

În scurt timp, la un control medical, Maria află că are cancer mamar, la un sân.

Îi spune şi lui.

Laşul îi o asigură că totul va fi bine, dar a doua zi dispare.

Dumnezeu este mare, totuşi, şi îi dă Mariei „gândul vindecării”.

După operaţii inerente, Maria se vindecă.

Dar nu se mai poate bucura de farmecul iubirii.

Îşi spune:

–„Cum aş putea obliga un bărbat la supliciul spectacolului bustului feminin, fără sâni normali?”

Şi deliberat, îşi impune ani în şir, abstinenţa, de la cea mai mare bucurie a omului, intimitatea iubirii.

Vede emisiunea Gabrielei Cristea, şi se decide să rupă lanţul nefericirii.

S-a prezentat la”paravan” pentru Gabriel.

Rămâne de văzut, dacă acesta, se va dovedi demn de nobleţea sufletească rarisimă a Mariei.

La finalul episodului cu Maria, am rostit cu gândul la această Rara avis:

”Ecce homo!”

Şi, pe furiş, mi-am şters o lacrimă, să nu mi se vadă tulburarea.

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proza scurta