Arhive lunare: Iulie 2017

Limbaj mistic ?

Tema mea de reflecție este Dumnezeirea.

Există ea sau ignoranța noastră, încearcă explicații la ce o depășește?

Există credință sau o formă de lașitate spre a nu ne fi rău? Povesteam, într-o zi, unchiului meu, preot, că eu nu cred , dar când intru într-o biserică, mă cuprinde o sfială, când nu-mi mai aparțin, și mă transform într-un executant a ceea ce văd în jurul meu: îmi fac cruce, sărut icoane, aprind lumânări, și  rostesc automat:

-Doamne ajută, Binecuvintează-mă , Doamne , și mă păzește de Necuratul din mine! Pentru că, există, evident, un rău în noi. Unul pe care-l confundăm cu voința, ca fapta pe care ne-o dorim, să se împlinească. Afirmarea lui este clar redată de expresia : simte că-l cuprind toți dracii, și nu mai vede nimic

Pe aci, printre aceste poteci, încă nedeslușite ale creierului, cred că  sălășluiește Dumnezeirea.

Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Blazare

 

Nu știu, dacă sunt trist, sau plictisit. Poate că din cauza căldurii, a solitudinii. Este apăsător să fii singur.M-aș certa și m-aș bate cu toată lumea. Nici intriga politică, în care văd că avem vocație, nu mă mai interesează.

Probabil,  și de la toridul val brazilian,căruia îi este supus Dragnea. În care se pare că au început și liberalii să se liniștească.

Îmi lipsește virulența Ralucăi Turcan.Privind-o cu cât patos antiDragnea vorbește, credeam că a făcut o pasiune pentru biata victimă. Dar, argument irefutabil că funcția obligă, că te face și te desface, s-a mai liniștit, de când nu mai este șef în politică.

Ba, mai mult, am vaga percepție, că acerba  opoziție liberală, din principiu, s-a mai temperat, s-a mai politizat, a căpătat accente de raționalitate ideologică. Și nu cred, că este deloc rău. Pentru că, dacă din dispută corectă, se naște adevărul, Politica nu poate fi utilă, decât dacă se  apelează la realități. De la tv, constat că Dragnea nu poate avea liniște în propria casă politică. Acum, unul pe nume Cătălin Ivan,  mic toboșar  în struna lui Ponta, care spre a se convinge că nu este atât de scund, militează pentru o sciziune, în PSD.

Cât privește Ponta, oricât aș încerca să-i înțeleg lipsa de curaj politic, n-aș reuși, analizând oscilațiile melodramatice ale acestui personaj.

Și-a dat demisia din funcția de Premier, din aceea de șef de partid, și-a căutat cu lumânarea , excluderea, fiind prea slab probabil, în a-și părăsi Partidul, bagă zâzanie împotriva lui Dragnea, poate îl va provoca să gafeze la rându-i.

L-a slujit servil, pe perdantul ex-Premier, probabil tot cu gânduri uzurpatoare  de Dragnea.

Probabil, că așa suntem noi, cei care nu suntem în stare de ce visăm.

Cârcotim, în iluzia că ar fi ceva de capul nostru, dacă împrejurările  , conform proverbului, ne ajută.

Iar ca răsplată sorții, care ne-a purtat pe val, îi trântim o demisie.

Acum, nici nu mai știu, dacă l-au mai suportat cei din partid, printre ei. Important pentru el,  este să viseze cai verzi pe pereți.

Cică și-ar face un partid, Pro România.

Ce ți-e și cu arșița asta!Te provoacă să te gândești la  fleacuri.

Onu

 

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Sahara

Eu credeam că Sahara este doar un cuvânt, dar în ultima vreme, încep să realizez noțiunea. De câte ori merg în oraș , pentru cumpărături ,simt razele solare, ca pe săgeți de foc , având în loc de vârf, talere încinse.

În camera caldă, am senzația unui ou, pe cale să eclozeze. Nici nu mai știu, limpede, ce simt, și ce va fi cu mine. Mă mai răcoresc malițiile de fetiță voit naivă,ale Danei Grecu,  privind  Premierul.

Este interesant apetitul bârfitor al presei, presupunându-l pe Dragnea, mare antreprenor în Brazilia, cu acțiuni la purtător.

În ciuda precizărilor acestuia, că nici vorbă, de așa ceva, că totul este o născocire mediatică.

Eu nu cred asemenea bârfe.

Le presupun a fi tentative ale nu știu  cui, dar deloc  onorante, de a ne abate de la înfăptuirea prevederilor Programului de Guvernare.

Aș înclina să cred că acolo sus, în Sfere meschin geopolitice, cineva  rânjește , în năzuința ca noi, românii, să rămânem pe locurile codașe ale Europei, în privința nivelului scăzut, de trai.

Ceva aberant, ca imaginație bipedă!

Dar absolut inacceptabil, și însăși ipoteza acestui cancer , în  țeasta cuiva, din țară, sau de aiurea, mă oripilează, și instinctiv, îmi declanșează gânduri de autoapărare.

Să mă fi îndobitocit Sulițele încinse ale Soarelui, pe scurtul drum pentru aprovizionarea zilnică?

Să fiu sechelar diabolic, urmare eșecului pierderii rușinoase a alegerilor?

Și ce mi-ași mai fi dorit. Că am o pică de mor, pe succesul retoricii anoste a lui Dragnea.

Acu, de ce să nu fiu sincer și să nu-i recunosc meritul:

-Are papagal politic, Omul! A punctat în locurile sensibil  vitale, interesului  electoratului!

Să fi trecut într-adevăr, prin Brazilia?

Dacă da, mă mir că nu i-a venit în minte, ideea de a importa, pentru eficientizarea  spiritului democratic,   ceva  ritmuri de SAMBA.

Aș merge și eu, să SĂMBĂSUIESC, în  Piața Guvernului.

Onu

14 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Visare

Privești, și nu îți vine -a crede

De e natură sau tablou

Prea  aduce cu o zână

Trăită  viu, în gândul tău

***

Începi să cugeți:

-Atotputernic  e Dumnezeu!

Și  greu, cauți a  te feri

De vraja ochilor profunzi.

***

Să nu te prindă, pe ascuns

Stăpâna  zărilor albastre.

De care ești vital convins

Că, fără s-o revezi  puțin,

***

Viața ta treptat va deveni,

În noapte sau pe zi,

Necontenit coșmar.

 

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ...

Visare

 

Privești, și nu îți vine-a crede

De e natură sau tablou

Prea  aduce cu o zână

Trăită  mult, în gândul tău

***

Începi să cugeți:

-Atotputernic  e Dumnezeu!

Și  greu, cauți a  te feri

De vraja ochilor profunzi.

***

Să nu te prindă, pe ascuns

Stăpâna  zărilor albastre.

De care ești vital convins

Că, fără s-o revezi  puțin,

***

Viața ta treptat va deveni,

În noapte sau pe zi,

Necontenit coșmar.

 

Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Poezie

Sine die

Am citit expresia, pe undeva, și mi s-a părut, că folosind-o, voi  părea mai deștept decât îmi închipui eu, în nesăbuința  orgoliului personal. Acum un an și ceva, după decesul soției, îi împrumut cuiva o carte.

–Până când? Mă întreabă el !

-Fără termen, până o citești. Adică, sine die, cum spuneau  latinii!

A trecut anul, a mai trecut ceva și din următorul, și îl întreb pe individ, dacă a citit cartea.

–Da, îmi răspunde el ,încântat.

-Atunci, te rog să mi-o restitui!

-Dar mi-ai dat-o sine die!

–Întocmai, fără termen precis, să o poți citi în liniște,și să-ți extragi și niște notițe, din ce-ți place.

Mi-a stat pe limbă, să nu-l întreb, dacă nu cumva, și-a făcut biblioteca de care se laudă, din cărți împrumutate de la alte cunoștințe, cum sunt și eu.

Dar, întrucât mi-am propus, să evit zona conflictuală, m-am abținut cu succes.

Nu sunt sigur, dacă-mi voi recupera cartea.

Și nici de la fratele său.

Cred că aceluia, o să-i propun să-i cumpăr una cadou, în locul alei mele.

Sunt însă destul de derutat, de întrebarea:

– Uitarea îi ajută pe unii, la acumulare/îmbogățire?

Onu

Un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.