TAURUL COMUNEI

N-am mai așternut de mult, un rând patetic. Nu că nu i-ași fi dus intens dorul, dar parcă, prin apariția Adrianei, mi  s-a deschis un colț de copilărie basarabeană.

Nu știu ce aer respiră basarabencele, dar , certamente, are în el, PARTICULE, de tandră sau vulcanică iubire.

 Nu zadarnic, unde apare ea, basrabeanca, atmosfera se încarcă de nevoia de atașament sufletesc, chiar nedeclarativ.

 O exista  vreun microorganism, care le vaccinează făptura, și le face irezistbile sufletului ?

.Am copilărit în Basarabia, unde am cunoscut-o prin sora mea,Milica, pe Vera, Verocika, după alint. Cu voce provocatoare, prin accentul rusesc, mă tachina cumplit, simțind că-mi place.

Și, nu era loc de scăpare, odată ce ți-a pătruns în suflet, prin  acccentul ei , firesc patetic.

Într-o zi, la fântâna satului, unde erau și niște jghiaburi de adăpat, taurul comunei, necăjea niște vaci, venite la adăpat, aduse de văcarul comunei.

Taurul, ca taurul, necăjea vacile, cum știa și el.

 M-am nimerit să fiu și eu, cu Verocika,la scos apă.

 Nu mai știu ce vârstă aveam, dar începusem să vibrez hormonal, la prezența Verocikăi.

 Ea, simțea asta, și cred că-i plăcea, după felul cum îmi urmărea privirile asupra ei.

La secvența cu taurul nesuferit, care nu lăsa vacile,în pace, mă urmărea șiret, zâmbind,în colțul gurii. În clipa, în care copilărește, gura mi s-a deschis,  mi-a închis-o, cu un gest discret, apăsându-mi bărbia, de jos în sus, spunându-mi

-Nu trebuie, tu ești încă prea mic!

 Și a chicotit năstrușnic.

Din acel moment, am receptat-o altfel, pe Verocika, și o așteptam ca pentru a-mi  închide gura, ridicându-mi tandru bărbia.Așteptam cu nerăbdare, venirea ei, la sora mea.

Mai ales, când a început să mă necăjească, sărutându-mă pe furiș, spunându-mi că nu știe cine a fost.

 Azi așa, mâine așa, până într-zi, când străinul, apucând-o cu mânuțe voinicești, i-a furat și el, un sărut.

A fost începutul unei vieți zbuciumate sufletește, basarabene.

La plecarea din Basarabia, când ne-am îmbrățișat de adio, m-a strâns la pieptul ei, vizibil patetic, și m-a întrebat

-Îți mai amintești de taurul de la fântână?

Întrebarea, mi-a rămas în minte, fără să-i fi înțeles mult timp, tâlcul. Pe Verocica, n-am mai întâlnit-o, dar în fiecare basarabeancă, o văd pe ea, și povestea din copilărie, cu taurul comunei.

Iar această imagine, face din ea, Basrabeanca, o redutabilă, în feminitate.

Onu