Arhive lunare: Decembrie 2015

O CARTE DE SĂRBĂTORI…

Ieri, buticărița mea de CĂRȚI, cu privirea radiind îmi face entuziastă, semn să trec pe la ea.
Mă apropii.
-Am găsit ceva pe gustul tău și-mi întinde o carte:
Șansa omului în Univers. Autorul,un colectiv de trei cercetători . Fizicieni probabil. Deasupra titlului, un alt titlu: Jocul Divin. Scris de mână, cu litere irizate.
Surprins plăcut de a- mi fi ascultat părerile asupra Divinității, o deschid la Cuprins.
Primul titlu, după Introducere, sună: PRIMA ZI-ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU A FOST SINGUR.
Deschid și citesc:
Atunci, a existat o stare de singularitate, căreia, mulți dintre noi îi spunem Divinitate.
Ea ne conține pe toți.
Unul eram toți și toți eram Unul: de aci a început totul.
Sunt efectiv șocat.
Ce bine mi-a înțeles frământările spirituale, fata acesta simplă.
Îmi privește fața derutată de uimire și-mi spune:
-Ia-o până după sărbători, și frunzărește-o.
–Nu, nici vorbă, o cumpăr imediat.
Ajuns acasă, mă trântesc în pat, locul meu preferat de lectură de durată și încep frenetic, răsfoirea. Pe a doua pagină , motto-ul cărții, un citat din Nikola Tesla, sună :
– (Dacă vrei să înțelegi secretele Universului, gândește în termeni de frecvență, energie și vibrație).
Sunt ușor derutat.
Speram să citesc ceva inedit despre Divinitate, și când colo…, frecvență, energie și vibrație.
Nu mă încăpățânez să o țin pe a mea, cu orice preț, și –mi spun:
– dar poate acesta este tâlcul primului capitol, la care intuitiv am tresărit, și m-am decis să nu las cartea din mână?
Într-un târziu, ațipesc, și visez:
-Poate așa ar trebui simțit Divinul, în termeni i lui Tesla, spre a realiza atotputernicia Divinității ?
Poate Preotul- scriitor, Ion Agârbiceanu, cel care a scris nemuritoarea, pentru mine, povestire, Paștele ca Paștele, Crăciunu-i Sărbătoare, în asemenea termeni, a răspuns, când a fost întrebat dacă există Dumnezeu:
-Există, numai dacă ai încredere în EL.
Ș i, de ce să nu-l invoc și pe Eminescu, prin incontestabilul vers, din La Steaua:
Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie:/Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem și nu e.
Și, pentru că puterea mea de exprimare este limitată, în căutările mele, voi încheia cu opinia autorilor:
În prima zi, Universul a fost…. Dumnezeu singur sau o singularitate.
Ea, Singularitatea, a trecut în plan material, prin ceea ce azi numim Big Bang, Marea Explozie, startul în lungul drum către Universul ce constituie realitatea zilelor noastre.
Cât va fi durat Solitudinea Singularității, rămâne apanajul tot al științei, și asta…, probabil după ce va fi fost descoperită Particula- Dumnezeu.
Oare câte miriade de ani, vor mai fi necesare pentru aceasta?
Onu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Proză

L-am iertat…

L-am iertat pe Băsescu. Cu o graseiere plăcut feminină, interlocutoarea lui Adrian Ursu se confesează. A vorbit cu nu mai știu care duhovnic-sfânt în viață, și la vocea calmă, persuasivă a a aceluia, a decis, ca o ușurare, ca o descărcare de povară, să-l ierte pe Băsescu. Cu o față de parcă era gata să dea în lacrimi, la fel ca Băsescu în sceneta Dragă Stolo, Ursu o ascultă aproape mut.

Orice vorbă ar fi spulberat mirajul clipei, cum că el nu cunoaște adevărul istoric, pe care însuși Băsescu l-a dezvăluit în stilul său dur, întregii lumi politice, prin licența soluția imorală.
Delicată, Doamna Liliana îi povestește… și îi povestește.. despre iertarea pentru Băsescu.
Nu știu dacă interlocutorul Domniei Sale are aceleași precepte morale, pentru a o înțelege.
Cert este că dacă l-a iertat pe Băsescu, am putut pleca ușurat de la televizor.
Nu știu însă, cum apreciază bunul Dumnezeu soluția imorală, dacă într-adevăr ea a existat!
Și din ce clientelare resorturi sufletești, să fi irupt?
La asta, m-aș gândi, înainte de a-l ierta pe Băsescu.
Oare cum gândește acest episod, trădatul Adrian Năstase?
Poate s-a convins că Dumnezeu nu iartă soluția imorală!
Mie a început să mi se facă greață, să ascult cum conștient, se încearcă prostirea mea, cu victimizarea trădării.
Barajul epocii Băsescu, așa a fost deschis!

Puțină decență  jurnalistică n-ar strica pentru educarea mea morală.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Patria

PAMFLEȚEL

Zâzanie bagam,
Mulțimea adunam
Pe rating lăudam,
De parai vorbă nu suflam
Și versus Băsescu de strigam
Nu că vezi Doamne,
De Țară ne prăpădeam
Ci că mai presus de voi,
Zboară stoluri de euroi
Care de ce să nu fie la noi,
Prin muncă cinstit prestată
Lumii de ea interesată.
Vrea strada Politicului țintirim?
Imediat , iluzoriu,
Că se poate, i-l servim.
Și tot așa, din cioată-n cioată,
Săpăm Țării mizeriei hâdă groapă.
De nici șuie paparude.
La liman nu o vor scoate
A făcut Cioloș un gest?
Drăgulescu s-a bosumflat ?
La telefon l-am ascultat,
Nu contează că prin asta,
La cârtit și altora pofta le-am stârnit.
Iar pe Cioloș l-am șifonat
Să știe!
Cu noi, care cumva, să nu se puie!
Că o fi el tehnocrat, da și noi
Avem un șef de eliberat.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, PAMFLET

Recenzie…

Am mai spus de câteva ori, că scrisul mă reconfortează.
Nu găsesc explicația acestui mecanism terapeutic.Poate prin zîmbetul interior pe care mi-l provoacă. Cel puțin , în cazul Recenziei de azi. De fapt, nu e cine știe ce recenzie, pentru că Romanul pamflet cum îl apreciază dramaturgul Raluca- Sas Marinescu se întinde , pe parcursul a numai 95 de pagini. Pamflet poate, în amuzament cu dimensiunea romanului lui Zola, Germinal.
De ce l-ai cumpărat? Mă veți întreba intrigați.
Pentru a mă amuza. Pentru că pe prima copertă , grafica mi-a amintit un episod hazliu, dintr-o delegație profesională în Mozambic.
Prin anul 1984, unul din grănicerii mozambicani purta niște ochelari cu o lentilă lipsă. Și era tare nostim în eforturile pe care le făcea de a citi prin ei.
Ei bine, romanul din care voi face spicuiri la fel de amuzante precum grănicerul de mai sus, are pe prima copertă, niște ochelari de soare, fără o lentilă, ca ai bietului controlor despre care am amintit. Apoi, fapt de loc de neglijat, pe coperta a 4-a am citit următorul paragraf, ce mi s-a părut insultător de relevant, cu o situație din media audio-vizuală pe care mă revoltam zilnic, fără a-i rezista să nu-i fac rating seară de seară.
Aveam desigur motivația mea izvorîtă dintr-un interes național. O prezentare extrasă de editor, din Introducerea făcută de Angela Tocilă, scriitor și blogger.
Să nu uit că romanul aparține lui Elisei Virgil- jurnalist,poet și prozator.
Moderatorul, spune Angela Tocilă, este o detronare a zeilor mioritici.
O alungare din Olimp a împopoțonaților zilei, o carte despre caractere mărunte, bicisnice și prefăcute, care întâmplător sau nu, moderează realități paralele, cu totul imaginare, născute din dorința și nemăsurata setea de putere a unui fost turnător la Securitate.
Pe lângă moderare, personajul principal al acestei cărți modelează conștiințe și n-o face neapărat din convingere, ci pentru un motiv cât se poate de comun: banii. Mulți bani. Slugarnic cu stăpânul, tiranic cu subordonații, personajul Mishu Gândac este redus prin nume la condiția de insectă de bucătărie, cea care se târăște prin toate mizeriile pentru a supraviețui. Nu-și pune probleme existențiale decât cel mult pentru audiență și dunga de la pantaloni.
( Ajuns cu lectura aci, cuvântul audiență mi-a produs un declic.).
Și nu doar zeitățile triste din presa romînească sunt detronate și acoperite de ridicol cu mult umor și prin cuvinte simple, să priceapă tot poporul, ci și politicienii.
Moderatorul arată toată găunoșenia politicienilor, slugărnicia și caracterele lor mărunte, dublate de incultură și nesimțire.
Cât de frumos ar fi ca acei care care se hrănesc cu ura propagată de Mishu Gândac să citească acest roman, și cât de surprinși ar fi să afle adevărul despre cel pe care ei îl consideră un fel de Mesia al presei românești, cel care luptă pentru adevăr și dreptate până la capăt.
Cât de surprinși ar rămâne să afle că zeul lor este un biet impostor, ale cărui calități sunt doar de fațadă, a cărui onestitate este dictată de sumele încasate pentru serviciile aduse poporului român!
Moderatorul este o descriere a corupției morale, o oglindă a decadenței.
Credeam că mă va amuza, dar m-a întristat, pentru că am văzut în fiecare rând o amară realitate în care trăiesc zi de zi.
Imaginea nimicului colorat și ambalat în staniol, ca să-ți ia ochii.
Imaginea societății românești avidă de senzațional intoxicată cu ura gata mestecată, servită de presă, caldă, numai bună de înghițit. Și dincolo de asta, romanul prezintă o alarmantă toleranță pentru impostură, pentru corupție și lașitate.
Zeii au fost alungați din Olimp, Moderatorul i-a dezbrăcat de hainele elgante, de pantalonii cu dunga fără cusur și i-a expus în piața publică, fără menajamente, fără milă .
Mishu Gândac a fost redus la ce este de fapt, o insectă purtătoare de boli, simbolul murdăriei și al supraviețuirii cu orice preț.

( Deși cam lungă, am redat integral, Introducerea Angelei Tocilă, scriitor și blogger, la romanul pamflet Moderatorul scris de Elisei Virgil ,jurnalist, poet și prozator.
Voi continua în episoade , promit mai scurte, satira pe care doar un Banciu, ar reda-o la fel de convingător, dar nu cu aceeași eleganță spirituală.
Onu

Comentarii
Onu Ionescu
Scrie un comentariu…

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, râsu-plânsu

Katharina Henkel

Pe facebook, am văzut o pozăKatharina Henkel

În ochii ei lucește albastrul crud al tinereții , simbol veridic al inocenței
La ce gândește oare, în lumea ei de necuprins, măcar cu gândul, de neatins?
Când astfel de minune vezi, neștiind dacă visezi
La cel de Sus, o clipă zăbovești , nevenindu-ți crede, că sunt creații omenești.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie.

Stare…

Am o stare execrabilă.Urmare unui vis. Aveam foarte mulți bani, și nu știam ce să fac cu ei. Pentru că nu pot exista simultan, în același loc. Nici la Mărginimea Sibiului, printre oierii din care se trăgea tatăl meu, nici la Cotroceni, unde imbecilitatea sorții mă va fi adus, nici la Guvernul meu, pe care cine știe, cu ce scopuri, mi l-o fi adus. Poate că ar fi mai bine să merg să cunosc America lucrului bine făcut. Un pat, o avea ea și pentru mine.
Pe stradă, o fată, îi arată limba nu știu cui, și zâmbește fericită.

O las în lumea ei, și-mi văd de a mea, neștiind ce voi face cu pensia parlamentară suplimentară.
Viorica, soția mea, mă privește surâzând, și mă întreabă dacă mă gândesc la un alt proiect de lege.
Nu cred să mă tachineze, doar împărțim împreună, rodul eforturilor mele legislative.
Îmi pare rău că nu avem o familie numeroasă cât fieful meu electoral, să se bucure și ei de realizările mele visate de ei.
Dar asta este ! Una spui și alta faci… Voturi și bani să atragi, prin guri de proști, cât mai căscate.
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de iurnal, Râsu- plânsu

Delectare imaginativă…

Desigur în închipuirea mea, pe care încerc să o scap de stereotipia șablonului.
Citez din Allen Percy:
( Când omul stă de vorbă cu o fată frumoasă timp de oră, i se pare că a trecut numai un minut. Dar dacă se așează pe o plită fierbinte timp de un minut, i se va părea că a trecut mai mult de o oră. Aceasta este relativitatea.)
Explicația aceluiași autor:
Există un timp măsurat și marcat de ceas și există un timp psihologic. Acesta din urmă este subiectiv și propriu fiecărui individ; el reprezintă modul în care percepem noi timpul fizic și acesta nu este cuantificabil.
Timpul nu este egal pentru toată lumea, căci cel care îl măsoară cu adevărat este creierul nostru și o face în funcție de ce trăim în momentul respectiv.
Deși atotștiutorii vor spune scurt: știam, am ținut să fac acest dar de Crăciun, tuturor celor care nu sunt respingător de atotștiutori și vor să-l primească.
CRĂCIUN FERICIT!
Onu

4 comentarii

Din categoria Educaţie, Pagini de Jurnal