Arhive lunare: februarie 2011

INDIFERENŢĂ CUTREMURĂTOARE

Motto: ”Fiecare vrea să se salveze singur. Fiecare vrea ca doar el să supravieţuiască, în pofida – sau chiar împotriva celorlalţi.”  – Gabriela Savitsky – Iarna. În noi

Madi, ca o adevărată mană cerească, nu pierde ocazia de a mă ţine la curent cu evoluţia socio-politică, mai ales din ţară, iar eu, nu ratez şansa de a mă înfrupta din abundenţă, cu toate informaţiile furnizate. Aşa, aflu de cele trei regine, din care două, sunt doar una. Nu-i mai pomenesc numele, “ducă-se pe pustii!”

Şi tot astfel, am aflat de rezultatul controlului Curţii de Conturi,  din 2009, care a descoperit cheltuieli bugetare, nejustificate, de circa zece miliarde de euro, echivalând cu împrumutul acordat de FMI, în prima tranşă, ţării noastre, spre a ieşi din impasul financiar, în care se pare ne-au adus tocmai acele nereguli financiare, sesizate de Curtea de Conturi.

În sfârşit, aflu de o serie de ipoteze ale domnului Ponta privind presupusele piese de vârf, ale corupţiei la vămi. Zvonuri, întrucât la ele, nu se face nici o referire Oficială competentă,  nici de jos în sus, nici de sus în jos. De aci,  concluzia  asupra indiferenţei cutremurătoare. Nimeni, nu sare în ajutorul Domnului Preşedinte, spre a descâlci, ghemul corupţiei din Ţara pe care o păstoreşte.

Mă surprinde mai ales, tăcerea foştilor miniştri de interne, sau a altor Înalţi Funcţionari, sau mai ales a Presei, al cărei rol este de a veghea la sprijinirea Instanţelor Statului, în lupta acerbă, pe care  acesta o duce cu Marea Corupţie. Însăşi actuala USL, a avut avut demnitarii săi, în acele zone. Chiar domnul Ponta, a fost Şeful Corpului de Control al Primului Ministru Adrian Năstase; este exclus să nu aibă câteva repere privind algoritmul de funcţionare şi vârfurile Marii Corupţii, pe care să nu le scoată la înaintare, după modelul acuzator naţional.

Toţi, tac … 

Faptul mă face să cred că agitaţia este un val de fum, o încercare a actualei Puteri, aşa cum maniacal o spune, să repare ceva din dezastrele moştenite de la Guvernările care au precedat-o. Sau, dacă VAMA este un punct prea nevralgic, de ce USL nu preia constatările Curţii de Conturi, privind cheltuielile bugetare nejustificate sau greşite, să prezinte o explicitare a lor, atât pentru instruirea noastră, ca naţie europeană,cât şi ca o “pildă”, să se ferească de repetarea, acestora, sub iminentul premierat al  lui Victor Ponta şi a instalării la Cotroceni a lui Crin Antonescu. Faţă de această inerţie, încep să cred, că ROMÂNIA nu trăieşte  o stare de corupţie catastrofală, că totul este logoree propagandistic – electorală, tipic românească, sau dezmăţ pentru rating video-mediatic. Ori, aşa zisul spirit de seriozitate politică  românească este o “mioriţă laie …”.

MADI şi ONU

33 comentarii

Din categoria Politică

M’s Movies – Medalia de onoare

Duminică, 27 februarie, de la ora 20:00, HBO România prezintă în premieră de televiziune filmul “Medalia de onoare”, o comedie neagră cu Victor Rebengiuc în rolul principal.

 

8 comentarii

Din categoria Film

Bobu, Ceauşescu, Primarul PDL şi Udrea

Motto: În România, politica de încurajare a talentelor este ”miştoul ” – Gândul – 21 februarie 2011

Scriu acest post, stimulat de articolul lui Teo Negură, intitulat: ”Printre in-culţi şi des-culţi”,  în care face o radiografie inspirată a felului de a fi al “românaşului îi place …”

 Temei lui Teo, s-a suprapus erotismul Can-Can-ist al unui primar, indecent PDL-ist, care declară, vizibil excitat, că ”doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă”. Precizez care pernă, că Mircea Badea, scuzându-l pe primar, s-a confesat, că şi el ţine o poză sub pernă, dar de pe scaun.

Episodul mi-a amintit de un ilustru personaj, Emil Bobu, un activist, considerat etalon al prostiei (ceva în genul unui contemporan, pe care nu-l mai spun), dar adept al vicleşugului (înşelatoriei), dacă tine/merge.

 S-a întâmplat într-o „vizită de lucru”, a lui Ceauşescu. Noaptea, în apartament, când să meargă  la toaletă, Ceauşescu a călcat în hol, peste …cineva. Era Emil Bobu, care special se aşezase, spre a-l păcăli (convinge) de devotamentul lui. Trezit brusc din somn, sub călcătura grea a Şefului, speriat şi frecându-se la ochi, Bobu prezentându-şi scuze, ar fi spus: ”m-am gândit, că doar peste trupul meu, cineva cu gânduri rele, ar putea ajunge la Dumneavoastră”. Consecinţa şireteniei proletare, a fost consacrarea lui Emil Bobu, ca om de nădejde, chiar dându-şi viaţa pentru Tovarăşul, cel mai proletar dintre cizmari.

Ce urmări va avea iniţiativa proletarului primar PDL-ist, îndemnat la confesiune de PDL-ista preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase ? …personaj confundat de mine, cu o ziaristă ceauşist de linguşitoare.

PS: Nu-mi reproşaţi, vă rog, frecvenţa obsesivă, inestetică stilistic, a cuvântului PDL-ist. Povestea s-a petrecut între ei, iar eu NU sunt posturile Realitatea sau Antena 3,  să distorsionez FAPTELE şi să nu le prezint, aşa cum le trăieşte PDL.

MADI şi ONU

38 comentarii

Din categoria Politică

BOGDAN HOSSU, PRIM MINISTRU !

MOTTO:  ”Pe mincinos, il cunoşti după …vă spun, cu toată sinceritatea !” – Constatare Madi şi Onu

Onu, mi se adresează persuasiv, Madi: Ce zici de ghinionul domnului Preşedinte Băsescu ?
– Adică ?
– Păi, vrea să-l înlocuiască  pe domnul Boc, cu un independent, pe care nu-l găseşte.
Madi, am observat, şi-mi pare tare rău,  mai ales pentru deviza noastră “Salus populi suprema lex esto”.
– Dar, ce-ţi veni ?


– Ei bine, în timp ce-mi îngrijeam pacienţii, în dreptul unuia dintre ei, un gigant, în genul Coloşilor lui D. Paciurea, m-am gândit  prin similitudine fizică, la un potenţial înlocuitor al domnului Boc, ca o soluţie a intenţiei domnului Preşedinte.
– Interesant, ca o intuitivă cum te ştiu. Dar ce propui ?
– Mmm, da nu te superi, se alintă Madi. Eu m-am gândit la liderul sindical, BOGDAN HOSSU !

Un personaj care emană multă personalitate, destul de pertinent în păreri şi pe care nu l-am auzit niciodată, ”asigurându-ne, de toată sinceritatea”.

Asta-mi dă senzaţia unui  parolist onest, sub mintea ageră a căruia, fenomenul vamal, despre care am aflat în ultimul timp, nu se va mai repeta, iar economia subterană, despre care se spune că păgubeşte enorm, bugetul statului,va deveni un soi de cornul abundenţei, pentru economia naţională. Şi poate, noi, românii, care muncim în folosul străinătăţii, o vom face pentru noi înşine.

 – Interesant ! Mă surprinde comparaţia sugestivă, cu GIGANŢII lui Paciurea. Şi mă face să visez cu plăcere, la alţi, veritabili coloşi ai Istoriei Europei:

Petru cel Mare, sub conducerea căruia, Rusia cunoaşte o remarcabilă dezvoltare economică şi înfăptuirea unor reforme sociale ample. Cardinalul Richelieu,  creatorul statului francez modern, fost premier pe timpul Regelui Ludovic al XIII-lea. Bismark Otto, Cancelarul de Fier, făuritorul unificării Germaniei, în jurul Prusiei.

Toţi, cu excepţia Cardinalului Richelieu, aveau o statură fizică impresionantă. Şi, dacă-mi îngădui, acestor nume, l-aş adăuga pe Bogdan Hossu, Stentorul,  din cauza sonorităţii vocii căruia, Ex- Premierul Radu Vasile, spunea că se alegea  cu migrene cumplite, în urma negocierilor Guvern- Sindicate, la care participa şi Bogdan  Hossu. Ca şi năzuinţa că sub premieratul lui, România comunitară,  nu doar va depăşi criza, ci va intra chiar, în “Grupul celor 8”, ca un afront pentru Franţa şi Germania, care azi, ne sfidează cu viza Schenghen. Adept al determinismului istoric, sper să ai o intuiţie bună, în folosul tuturor românilor.  Cu condiţia să nu se fi lăsat şi el, furat de mirajul înavuţirii rapide, desigur.

Onu, mă încântă receptivitatea ta, dar ce-ar fi să ne grăbim încet ?
– ???
– Am citit pe net, că “ANI, va începe verificarea liderilor sindicali”, printre ale căror nume, l-am văzut şi pe al lui Bogdan Hossu.
– Dar ăsta nu e un criteriu  să fie şi vinovat ! Doar suntem adepţii ”prezumţiei de nevinovăţie !”. Şi-apoi, nu sunt mai bune lucrurile clare ?
– Să înceteze nebunia asta securisto-comunistă, de a ne teme şi de ecoul glasurilor noastre !
– Cum zici tu, Onu !

PS: Dacă în urma controlului ANI, se va fi dovedit, că am greşit, ne facem anticipat, mea culpa, şi ne exprimăm regretul de a nu fi găsit independentul necesar Domnului Preşedinte !

MADI şi ONU

23 comentarii

Din categoria Politică

HAI CĂ SE POATE !

SA O AJUTAM PE TEODORA !

Deoarece din luna martie expira perioada in care am avut dreptul la ajutorul de somaj si situatia mea materiala tinde sa ajunga imposibil de suportat fac aceste apeluri catre prietenii si colegii mei din blogosfera: Urgent caut loc de munca si vand teren intravilan in orasul Voluntari

Caut URGENT loc de munca in Bucuresti, in domeniile contabilitate pana la nivel de balanta (deconturi interne/externe, casa lei/valuta, clienti, furnizori, stocuri, mijloace fixe, obiecte de inventar), aprovizionare (determinarea necesarului de aprovizionat, emitere comenzi, intocmire NIR, urmarire derulare contracte/comenzi, mentinerea relatiei cu furnizorii, evidenta produs/furnizor, coordonare gestiuni, inventariere, evidenta stocuri, punctajul cu serviciul contabilitate), vanzari (emitere facturi, evidenta contracte clienti, evidenta client/produs), administrator magazin online, reporter online pe domeniile social, politica interna, politica externa. Am permis de conducere categoria B din 1991, fara incidente si bune abilitati in utilizare calculatorului (ajutor programator). Am absolvit Liceul Economic de Contabilitate si Comert nr 2 Bucuresti in 1982 si faculatatea de Finante Contabilitate Informatica in 2003 (particulara, curs zi). Sunt o persoana serioasa, organizata, cu o buna comunicare.

Vand (inchiriez) URGENT teren intravilan (gradina) 1000 mp in orasul Voluntari – Zona Vile, anexa gospodareasca, pomi fructiferi, vita de vie, capsuni, zmeura, smochini, flori, solar legume, put forat, racord la sistemul de energie electrica, 200 m pana la padure, 100 m pana la soseaua principala, vecini seriosi si linistiti. Canalizare, apa curenta si gaze la poarta. Sau caut partener pentru utilizarea acestui teren.

2 comentarii

Din categoria De pe bloguri ...

PUTEM FI AMERICANI ?

Motto: ”Prin noi înşine” – PNL – Congres, 21 nov. 1921

La 21 noiembrie 1921, în Bucureşti, PNL a avut Congresul la care s-au adoptat noul statut şi program al partidului (modificarea Constituţiei, unificarea administrativă şi legislativă etc), bazat în ceea ce priveşte prevederile economice, pe principiul ”prin noi înşine” (valorificarea bogăţiilor ţării, “în primul rând, prin muncă, iniţiativă şi capitalurile româneşti”) care urmărea consolidarea poziţiilor capitalului industrial şi financiar autohton.

Această prezentare necesită JavaScript.

Scriind aceste rânduri, îmi creşte inima, gândind, că poate vom deveni şi noi, românii o mică Americă, neavând resursele naturale ale acesteia. Deşi, poate în anul 1921, sufletul românului, nu era otrăvit de ura inoculată faţă de aproapele său , de “metoda perfidă a criticii şi autocriticii, devenită în timp aliatul diavolului în duşmănia faţă de semeni. Românul, ca un bun învăţăcel, şi le-a însuşit şi adaptat postrevoluţionar, sub forma urii împotriva lui însuşi, ca şi a invenţiei ipocrit politicianiste, “demisia de onoare”, care, ca şi vechea autocritică nu face doi bani, ea însăşi fiind expresia obsesivă a doleanţei “uite hoţul!”

Ideea acestui post, mi-a venit, privind un link, oferit de Madi spre delectarea de sâmbătă seara. În link este vorba de evoluţia construcţiei propriului domiciliu, a doi/familie  emigranţi români în America, ţara unde “prin noi înşine”, funcţionează implicit, fără limbuţia politicianistă de la noi, în centrul căreia, în loc să stea educarea omului în spiritul devenirii pragmatice de sine, folosindu-şi mintea, acesta este intoxicat, încă din perioada intrauterină, cu mizerii ostile propriei fericiri.

Aşadar, doi tineri români căsătoriţi, s-au aciuat în ţara  tuturor posibilităţilor, “prin ei înşişi”. N-au urît, n-au contestat, n-au vămuit, ci s-au apucat pur şi simplu de treabă. Rezultatul acestei filozofii sănătoase, se vede în locuinţa pe care şi-au construit-o, după numai o şedere de circa 7 ani. Totul chibzuit, fără graba căpătuielii obsesive.

Vizionare plăcută !

PS: Iată, că în condiţiile unui liberalism  spiritual, românul se poate dovedi la fel de  întreprinzător, ca un american, liber de angoasele arivist inculcate de oportunism.

MADI şi ONU

31 comentarii

Din categoria Politică

MIRACOLUL SCHENGHEN

Motto: “Secretul lui Polichinelle”, sau cum să-i crezi pe alţii, mai proşti ca tine.

Românul, nu e-n stare de nimic, prin sine însuşi, decât să se distrugă. A fost nevoie de un prinţ german, împotriva unui erou naţional român. A fost nevoie de o ideologie de ocupaţie, împotriva multor români, sacrificaţi de înşişi semenii lor. Ne trebuia miracolul (eufemistic) Schenghen pentru circul gratuit, defăimător, cu arestările de la vămi, precedate de atenţionarea prevenitoare, de către Şeful Statului.

 

Că e un circ “a la Polichinelle” o demonstrează opulenţa sfidătoare, a edificiilor imobiliare ale unor lucrători onorabili de la graniţele Patriei, încredinţate cinstei lor. Imobile  de  valori, care depăşesc jignitor, veniturile anuale ale acestora. De ce altă armă a crimei, are, sau a avut pana acum, JUSTIŢIA ?

Oare cei de peste graniţe, nu seizeaza fenomenul ? De ce este necesar circul acesta mediatic ? Să demonstrăm, că la noi, necinstea este deşteptăciune ? Să-i arătăm Franţei, că ştim cine-i Polichinelle ?

Pentru cine nu ştie cine-i Polichinelle menţionăm că este ”un personaj comic al teatrului de marionete, din Franţa secolului XVI. Într-o snoavă dramatizată, acesta, săvârşind un delict, află de la avocatul său, care-i arată articolul din codul penal că e pasibil de o pedeapsă gravă. Când avocatul, iese din cameră, Polichinelle, rupe pe furiş, fila cu articolul respectiv, bucuros că în acest fel, textul de incriminare, nemaiexistând, el nu mai poate fi pedepsit.”

De aci, expresia, când, un lucru evident, ştiut de toată lumea, este considerat de naivi, ca o mare taină, şi că la adăpostul ei, îşi  pot face de cap, în continuare. Cam aşa-mi pare anunţul personajului  care senin, ca şi Polichinelle, crede că-i convinge pe cei  DOI (Franţa şi Germania, cărora li s-a alăturat deja Finlanda) de câtă corectitudine vamală există la graniţele României. Nu mai spun de prevenirea implicită, a împricinaţilor, tot un gest, demn de Polichinelle, întrucât casele ca dovezi ale unor bani nejustificaţi, rămân dovezi incontestabile, indiferent că preanunţul oficial făcut, ar  permite distrugerea multor dovezi acuzatoare.

PS: Sau poate se urmăreşte compromiterea noii USL, conform principiului sinucigaş, “după noi potopul?

MADI şi ONU

35 comentarii

Din categoria Politică

Situaţia de ţară #10

Domnu’ ministru Funeriu, sunteţi atent ?!

Poftiţi material de studiu 😀 

19 comentarii

Din categoria Râsu/Plânsu

La mulţi ani, Onuţ !

Dragul meu, La mulţi ani !!!

Să fii sănătos, să ai parte de muuuuultă fericire, pentru că eu nu ştiu pe altul care să o merite mai mult. Să te bucuri în continuare de familia şi de prietenii tăi. În rest …rămâi la fel !!!

Mădişor

16 comentarii

Din categoria Onu, Personale

Situaţia de ţară #9

Who is ”THE KING” ?! 

Sursa: Realitatea.net

6 comentarii

Din categoria Politică