Pentru Şeful?

Ieri, o emisiune marca „Dana Grecu,, realizată după spusele sale, cu toată echipa Antenei 3. Tema: rejudecarea procesului lui Ceauşescu. Un alt gen de ipocrizie mascată, din care trebuia să rezulte nu doar rating, ci şi că merita pedeapsa primită, dar că procesul trebuia esfăşurat în spirit democratic. De fapt, n-am înţeles la ce acest scenariu pentru că în final, Ceauşescu mi-a apărut mai patriot decât anticomuniştii.

Câteva exemple, rezultate din depoziţiile martorilor.

Unul dintre ei, o figură antenistă, care-şi amintea cum ricoşau, sub ochii lui, în asfalt gloanţele trase de armată.

Şi cu citate răstălmăcite ca la procesul”Telepatia”, de mă aşteptam ca principalul acuzat, şeful lor domnul Voiculescu să fie eliberat cu scuzele de rigoare că a fost implicat într-un proces politic, comandat de Traian Băsescu.

N-a fost să fie, şi am tras concluzia că textul legii trebuie să fie un lucru al naibii de greu, prin subtilităţile sale ezoterice.

Mai ales cu nişte personaje care în virtutea greutăţii lor cerebrale, nu pot să accepte că i s-a înfundat şefului.

Avocatul apărării, ex-ministrul de interne, juristul Doru Viorel Ursu a spulberat mărturia împănată cu o logică fantezistă anticomunistă, printr-o autorecunoaştere a cărei subtilitate nu puteai să nu o apreciezi ca pe un argument împotriva atitudinii  infantile a martorului.

Apărare a spus ceva în genul:

-”Nu mă pot îndoi de veridicitatea mărturiei, eu ne având acuitatea vizuală a martorului, care a sesizat muniţia militară, după cum ricoşa în asfalt şi pe   alte suprafeţe întâlnite”.

O palmă sau o”labă de urs” grea trasă onorabilului martor.

Un alt cap de de acuzare, amestecat aiurea, în care, martorii s-au făcut pur şi simplu de râs, au fost: Canalul Dunăre –Marea Neagră, Canalul Bucureşti-Dunăre şi Metroul Bucureşti. Strălucitorul avocat al apărării i-a spulberat printr-o întrebare de bun simţ istoric:

-”Oare faraonii Keops, Kefren şi Mikerinos ar trebui să fie supuşi oprobriului public pentru nenumăraţii dispăruţi la construcţia piramidelor?”

O altă crimă a lui Ceauşescu a fost „legea interzicerii avortului şi victimele care i-au urmat.

Replica onorabilului apărător a fost:

-”Ce deosebire este între intenţia acestei legi, în scopul de a creşte populaţia României la 29 milioane şi interdicţia bisericii privind avortul, începând cu Papa şi până la Preasfinţitul Daniel”?

Evident, cum anteniştii, creştin-ortodocşi, susţinători ai creştin-ortodoxului Ponta, au găsit o chichiţă salvatoare pentru Preasfinţiile lor.

Biserica nu recurge la justiţie pentru ispăşirea păcatului creştinesc al comiterii avortului.

Eii, şi tot aşa, s-ar lungi prea mult articolul. Voi încheia cu un episod de-a dreptul penibil pentru un alt martor.

Desigur dacă acesta ar avea simţul penibilului.

Intervenţia aparţine unuia din cei doi judecători, parcă Domnul Lucian Bolcaş:

-„Dacă Ceauşescu vitregise atât de mult condiţiile sportivilor, cui se datorau succesele sportive înregistrate:

-„Citirii Statutului PCR?” Sau Constituţiei Republicii? Sau:

– „Citirii căror documente de partid comuniste?”.

Trebuia să fii prea răuvoitor, şi să nu recunoşti, că izvoarele succesului erau urmarea „preocupării Statului de a asigura o bază sportivă de masă”.

În privinţa victimelor revoluţiei :

-64000 de morţi şi a tiraniei lui Ceauşescu, entuziaştii au fost liniştiţi, că în nici un caz nu au fost atâţia morţi,:

– iar asupra milionului şi jumătate sau 2 milioane conform memorialului de la Sighet, avansată de o doamnă istoric(cică a scris şi o carte) mai trebuie lucrat.

O altă somitate ridicată în slăvi de Antena 3, a veni cu o altă elucubraţie.

-„ Anume, Casa regală britanică ar fi şters din analele sale vizita lui Ceauşescu”.

M-ar mira, ca demnitatea reginei Marii Britanii să fi stat doar în actul diplomatic de a fi apreciat încercarea de relaxare a relaţiilor unei ţări socialiste.

A, uite, că mai sunt aspecte relevante ale strălucirii completului de judecată din emisiunea Danei Grecu.

Aceasta a menţionat capul de acuzare al vânzării către Germania Federală şi Israel a locuitorilor de cetăţenia respectivă.

Aci, tot ilustrisimul avocat al apărării, a întrebat:

-”Cum trebuie privită moralitatea celor două ţări, de a fi acceptat trocul propus de Ceauşescu!”

PAUZĂ, desigur!

Trebuie spurcat Ceauşescu,fiind de-al nostru. Asta, mi-a amintit involuntar de Vodă Cuza, căruia i-a fost preferat un înlocuitor străin.

S-a mai spus ceva, despre turnătoriile unora de-ai noştri, fără să fi fost agenţi ai securităţii.

În legătură cu această trăsătură naţională mi-am amintit câteva     episoade trăite personal.

De fapt două, dar despre al doilea, am aflat de la alţii.

În sfârşit, un alt punct forte al rejudecării, care pe mine m-a destins.

Cineva, nu ştiu dacă nu Dana Grecu, a întrebat foarte serios, dacă povestea conturilor personale externe ale lui Ceauşescu este reală.

Nu! A fost răspunsul categoric.

M-am liniştit, pentru că mă muncea cumplit zvonul calomnios, care plana asupra unui domn onorabil, cum că ar fi devalizat conturile din străinătate ale lui Ceauşescu.

Vă imaginaţi ce uşurare simt?

Onu

Iluzie

Am cunoscut-o ca antidot.

Cât mi-a plăcut nu o pot spune.

Cert este, că auzind-o

Am pornit s-o aflu-n lume.

Dar spre a mea amărăciune,

Ca în proverbul “cu pomul lăudat”

Din primele rânduri, m-a dezarmat

Cu o zicere precisă:

(”Nimic nu-i fără interes”)

Şi –o faptă-n ochii mei proscrisă.

(Mama la spital, şi-a ignorat)

Moment simt eu, de neiertat.

Dar în Ajun de Sărbători,

Nu-i bine pentru al cuiva păcat,

Să ai cugetu-ncărcat.

Şi i-am găsit un merit

Ce nu-i adesea întâlnit.

Pentru fetiţa ce şi-a dorit

La un contract generos,

Poate de mulţi invidiat,

Senină a renunţat.

Mustrări de cuget,

Mama să-şi fi supărat?

Nu ştiu cum, dar pentru visul

De a avea şi ea fetiţă

Greşeala cred că-i poate fi iertată.

Onu

Cicero spunea…..

Am o satisfacţie istorică prin reblogarea acestui post rarisim.Este de-adreptul măgulitor, să vezi cât de mult semeni cu strămoşii tăi romani. Oare dacii să nu fi avut nici o contribuţie?
Onu

ALIVE

Cel mai scurt si cel mai bun discurs electoral :

„Bugetul trebuie echilibrat,
Tezaurul trebuie reaprovizionat,
Datoria publica trebuie micsorata,
Aroganta functionarilor publici trebuie moderata si controlata,
Ajutorul dat altor tari trebuie eliminat pentru ca Roma sa nu dea faliment.
Oamenii trebuie sa invete din nou să munceasca in loc sa traiasca pe spinarea statului.”

( Cicero, anul 55 inainte de Christos )

In concluzie… nu s-a modificat nimic de 2069 de ani !!!

Vezi articolul original

Şocant

Motto:”Mai bine pierd, decât să fiu mârlan!”-Klaus Iohannis.

Spuneam într-un articol, despre impresia plăcută pe care mi-a lăsat-o show-ul „Te vreau lângă mine” al Gabrielei Cristea pe Kanal D.

Mi-a plăcut la acest show, intenţia de civilitate exprimată de protagonistă prin avertizmentul de la începutul fiecărei emisiuni privind limbajul decent, din partea participanţilor.

Şi, în ciuda micilor abateri de la această exigenţă a amfitrioanei, totul se desfăşoară în limitele unei decenţe acceptabile.

Pentru că, fără a exemplifica, ele fiind ştiute de toată lumea, căutările de audienţă, cu ori ce preţ, prin insinuări şi care să creeze îndoială asupra corectitudinii unor personalităţi politice sau „personaje” din aşa zisa mondenitate, mi se par nu doar indecente, ci chiar calomniatoare.

Pe scurt, de când am descoperit-o, emisiunea „Te vreau lângă mine” îmi serveşte ca antidot eficient împotriva apetitului de a asculta elucubraţiile moralizatoare politic ale Antenei 3 .

Azi însă, am asistat la un început de emisiune, de-a dreptul bulversant, vizavi de consideraţiile mele de civilitate.

Mă voi referi în general, la participanţii care au distrus eşafodajul care mă entuziasmase pentru această emisiune.

O pereche din participanţii de ieri, au solicitat să se prezinte în emisiunea de astăzi.

Începusem să vibrez la captivantul inedit, pe care-l promitea solicitarea celor doi.

Gazda, emitea chiar ipoteza iluziorie, că ar fi vorba de o invitaţie la nunta celor doi. Realitatea. Fata, în entuziasmul ei , când au ajuns acasă, a făcut o glumă pe care masculul, cu toate ifosele lui nu a priceput-o şi a dedus că i s-ar pune un „belciug în nări”.

Iar prezenţa lor se datora , vezi Doamne, să arate ce taur sufletesc este el.

Fata, care prin entuziasmul ei din timpul paravanului, mă captivase, am înţeles-o în toate, să le spun eufemistic , inabilităţile.

Chiar şi în atitudinea ei de a-i cere „taurului” să-i înapoieze ceasul pe care i-l dăruise, în momentul cunoaşterii.

Oricum, urât,  meschin gestul ei.

Reacţia lui? Şi-a scos ceasul de la mână, ca şi cum ar fi vrut să i-l înapoieze, şi l-a trântit cu ciudă de s-a făcut ţăndări.

Atunci, a realizat Gabriela dificultăţile prin care trece decenţa emisiunii, şi i-a invitat să părăsească imediat, sala.

Nu înainte ca fiorosul să fi adunat resturile ceasului.

Interesante, dacă ar fi să asimilez gradena unui şanţ, opiniile clienţilor prezenţi.

Cu titlu de „haz de necaz”, trebuie spus că toate fulgerele au căzut asupra fetei.

Nu merită să încerc o relatare a lor, fie şi succintă.

Motivul pentru care scriu acest post este unul pilduitor.

Gestul individului mi s-a părut comparabil cu o formă de violenţă casnică,

pe care gazda ar trebui s-o incrimineze chirurgical,

prin interzicerea accesului individului respectiv, în emisiunea sa.

Onu

Ruxandra

Crăciun Fericit, tuturor!

Se spune că femeile sunt mai puternice decât bărbaţii.

Obişnuiţi cu superficialitatea abordărilor fizice, scăpăm din vedere, că multe din greutăţile vieţii, ele le suportă nu doar cu demnitate ci şi cu o superioritate de neechivalat .

Astăzi, mi-am amintit de Ruxandra, colega mea de serviciu.

Condiţiile au făcut ca ea şi famila ei să ajungă în Canada, unde au primit cetăţenia canadiană.

Până să plece, mai conversam telefonic.

Într-o zi, soţul ei, un bărbat destul de categoric, mi-a dat de înţeles că îi cam deranjez.

Mi-a sărit, cum se zice ţandăra, şi i-am spus ei, care era la al doilea receptor:

-”Măi…, nu te supăra, dar aminteşte-i individului obaznic, situaţia că tu trebuia să fii la program, şi astfel, nu-l mai deranjam!”

Ce reacţie credeţi că a avut?

-„Domnule…, „individul obraznic” este soţul meu, şi în consecinţă, vă rog să vorbiţi cuviincios despre el! Mâine vin la program, să lămurim ce neclarităţi mai sunt!”

A venit, am lămurit totul, i-am prezentat scuzele cuvenite, şi ne-am despărţit aceeaşi prieteni, dintotdeauna.

Au plecat, în Canada, dar, foarte interesant, Ruxandra, îmi trimitea periodic veşti despre ei, de pe unde călătoreau, cum le mergea afacerea. Eu, mai leneş, nu îi răspundeam, decât prin mătuşa soţului cu care eram vecini de scară. A durat totul, cam peste doi ani.

Într-o zi, mătuşa a decedat.

A venit soţul ei, nepotul, s-a ocupat de cele cuvenite, inclusiv vânzarea apartamentului defunctei. Din acele momente, Ruxandra mea a dispărut.

Nici ilustrate, nici scrisori, nici telefoane, de parcă nu ar mai fi existat.

Nedumerit, am povestit cazul unei colege, prietenă de familie cu ea.

-Ei şi tu, măi Onu, valoarea ta, consta în existenţa mătuşii, pe care trebuiau să n-o ştie prea singură.

–Măi…, de aceea, probabil, că mereu mă întreba la telefon, ce mai ştiu despre bătrână.

Adică în asta consta preţuirea ei pentru mine?

-Dragul meu, nu cunoşti vorba:”Cherchez la femme!?” Ia fii tu mai atent!

-Formidabil…, câtă tenacitate, numai voi femeile puteţi fi în stare de aşa ceva!

Am scris acest post, ca expresie a respectului şi admiraţiei pentru tăria de caracter a feminităţii!

Onu

Adevăruri paralele

Nu voi ascunde faptul cumplit mie, că după ce-mi recitesc posturile, trăiesc greaua suferinţă a îndoielii de sine, de a nu fi redat palpabil, cele dorite.

Este ceva cumplit, ca atunci când te macină gelozia.

Nu mai departe postul de ieri, “păduchiosule…, păduchiosule!”

Simt că nu are suculenţa unei înjurături, de să-ţi lase gura apă, când o trânteşti cu tot năduful.

Aşa că încerc azi, o nouă versiune, inspirată de darul celei mai bune prietene virtuale.

Darul este o carte, prin al cărei conţinut, expeditoarea poate nu a realizat că mă va face tare mândru de prietenia sa.

Sper că simpla amintire a acestui fapt, să constituie expresia inefabilă a respectului ce-i port.

Este vorba de cartea MINIMA LATINA de Ecaterina Andreica.

Structurată pe două părţi:

Verba utilia,„vorbe expresii şi sintagme folositoare”, şi

Dicta praeclara,”vorbe vestite”,

cartea devine un tezaur de informaţie spirituală pentru aceia care ca mine, n-au avut privilegiul cultural al învăţării limbii latine în liceu.

De ce Latina, când orice limbă străină, după spusa lui Benjamin Franklin, înseamnă o minte în plus pentru cel care o cunoaşte?

Nu-mi pot justifica în mod doct, preferinţa pentru limba latină.

Numai prin faptul de viaţă, că de câte ori citesc această “cărticică-dar”, simt că mă transform , redevenind alt om, prin nevoia de a renunţa la mult nărăvitul limbaj, gen:” ba pe-a mătii!”,” în gândurile polemice ”anti bunului simţ şi adevărului”.

Dar, uite, ca în expresia neaoşă:“vorba multă, sărăcie”, nu mai am starea să continui ideea venită dimineaţă din lectura susamintită.

Continuarea va fi o paralelă între Iohannis şi Antena 3, prin

Dicta praeclara, “vorbe vestite” .

Onu

Păduchiosule…, păduchiosule!

Motto:”Cine se aseamănă se adună.”-proverb

Se spune, că o dată, exista o femeie încăpăţânată şi răutăcioasă.

Ghinionul ei, să dea peste un soţ hotărât, care nu i-a suportat capriciile. Şi de aci, i s-a tras sfârşitul.

Într-o zi, şi-a făcut soţul păduchios.

El a rugat-o să tacă.

Ea, parcă având un cip implantat pe undeva, repeta frenetic:

–”păduchiosule…, păduchiosule!”

Omul, n-a mai suportat, a dus-o în baie, şi a băgat-o cu capul în cada plină cu apă, poate s-o opri.

Nici vorbă. Aproape sufocată, făcea în aer, cu mâinile semnul de omorârea păduchilor. Adică, „păduchiosule…, păduchiosule!”

A murit înecată, din propria prostie.Mi-am amintit povestirea, privind la Antena 3, emisiunea Subiectiv, a inginerului aciuat în presă, Răzvan Dumitrescu.

Fără comentarii. Noul Preşedinte a fost instalat oficial, cu acte în regulă, cum s-ar spune, dar ăsta, îi caută obsesiv, scame, pretextând că la petrecerea privată cu susţinătorii, Ponta n-a fost invitat.

Atacul e prin ricoşeu, conform proverbului:”bate şaua, să priceapă iapa”.

Adică, vezi doamne, Băsescu nu dădea mâna cu indezirabilii lui, iar Iohannis, nu –l invită pe cel care l-a spurcat, cu ajutorul Antenei 3.

Dacă, aşa cum spunea Napoleon, „de la sublim la ridicol nu e decât un pas”, cât o fi de la astfel de emisiuni, până la lezmajestatea prezidenţială?

Cât vor mai fi suportate ” improvizaţiile” în jurnalism?

Onu

BULAI

Nu, nu este o greşeală.

Nu am în vedere nici „bulanul” poliţienesc, instrument de mângâiere a delicvenţilor recalcitranţi, nici vreo sonoritate argotică.

Este pur şi simplu, numele unui sociolog.

BULAI!

Un personaj fălcos, cu un chip împănat cu grăsime. Privindu-l, mintea te duce la Adrian Ursu, o „ilustră” personalitate antenistă.

Iar când deschide gura, vorbindu-l cu destulă rezervă cerebrală, pe noul Preşedinte, te întrebi dacă nu este trimisul de serviciu al unei agenturi televizioniste, rămasă setată pe negativisme.

Aşa spre pildă, acest bulai durduliu, cu aparenţă de specific al sărbătorilor Crăciunului, a avut mereu de mârâit ceva împotriva noului Preşedinte.

Parcă ar fi rămas cantonat în nişte ochiuri de baltă mâloasă, duhnind tot soiul de miasme.

Astfel, durduliul, nu a văzut în discursul noului preşedinte, un program dens ideatic, de acţiune naţională, a cărui finalitate să fie redresarea socio-economică a ţării, astfel ca noi românii nu numai să o ducem mai bine, spre admiraţia întregii UE, să nu mai fim nomazi din motive de mizerie, ci înşişi cei din diaspora care au cunoscut vicisitudinile căutării unui trai decent, să revină acasă, şi pe baza condiţiilor propice de muncă, să-şi aducă nemijlocit, aportul competent.

Cu alte cuvinte, pe „bulaiul” invitat al Pro tv, ori nu l-a dus mintea, ori nu i-a permis negativismul partizan, să vadă esenţa dezideratului noului preşedinte. Anume, că: „Salvarea naţiunii române, trebuie să devină legea supremă”, în timpul mandatului său.

Exceptând această prezenţă greţoasă, şi fizic, şi mentalitar, ceremonia investirii noului Preşedinte, mi-a părut un prim pas către realizarea dezideratului acestuia:

”România lucrului bine făcut”, prin imperiosul” facta, non verba”.

Onu

KLAUS IOHANNIS

Mâine, candidatul nou ales în funcţia de Preşedinte al României,validat de Curtea Constituţională, depune jurământul în faţa Camerei Deputaţilor, şi a Senatului,în şedinţă comună.Va fi, sper, ora astrală a României, începutul unei atitudini personale demne, care nu va face rabat spiritului ranchiunier, exprimat prin meschinăria verbală care a devenit o trăsătură naţională, dându-ne falsa iluzie că suntem o naţie deşteaptă şi descurcăreaţă. Mă bizui în această concluzie, pe stilul lapidar al personajului, pe principiile morale şi atitudinale(vezi aforismele care i-au însoţit campania:”România lucrului bine făcut”, ”fapte, nu vorbe, „lege, nu hoţie”).  Dar decisivă, mi s-a părut demnitatea de a trata cu indiferenţă, glumele mai degrabă boschetare, ca să mă exprim blând, că şi boschetarii pe care îi văd trăgând din pungi şi vorbind sau gesticulând trivial, sunt tot ai noştri.

Şi mai ales la fel de convins închipuiţi ca posturile de tv, care debitau toate nelegiuirile despre EL.

Prin educaţie, nu mă caracterizează entuziasmul mulţimilor, dar am acea stare de deja-vu, că după depunerea jurământului, pentru România, dacă va fi lăsat să-şi facă treaba, începe o nouă eră.

Şi îndrăznesc s-o definesc:”era prin noi înşine!”

Iar noi, dacă ne vom purta ca în campania electorală prezidenţială, sper să fim puşi la locul cuvenit, în vederea”lucrului cinstit, şi bine făcut”.

Şi mai am o convingere.

La fel ca liberalii veritabili, de altă dată, să ne valorificăm bogăţiile Ţării, „şi prin propriile capitaluri!”, fără a o  jecmăni şi ruina.

Onu

Glumeţi

Gluma e ceva uşor.

Nu cere cuget sau faptă.

De-aceia-i obicei naţional.

Cu sau fără vre-un motiv

Din spate-n faţă,

I-o mitocăneşti oricui.

Iar cum hazu-i calitate

Şi tot omul îşi doreşte ce nu poate

Îl cumpără, zi şi noapte,

În varii forme deşucheate.

Aşa s-au născut fără veste show-uri

De prin lumi bogate, copiate,

Şi ca orice plagiat

Îs vietate fără cap.

Că se râde, nu e rău.

Devine regretabil timpul ratat,

Ca şi faptul, că de glume când  te ţii

Nivelul de trai sănătos

Se cam duce pe pustii,

Oricâte moaşte-ai fi pupat.

Vaaai…, să nu fiu exagerat,

O soluţie-ar mai fi

Diaspora s-o fi-ngroşat!

Onu