TRISTEŢE

Azi, sunt foarte trist. Nici ceapa infuzată, nu mă mai ajută. Citisem într-o carte de Naturopatie, că, împotriva meteosensibilităţii, ceapa consumată crudă, ajută.

M-am gândit să încerc, dar efectiv, iuţeala ei, mi-a fript stomacul Atunci, i-am stins iuţeala cu apă fierbinte(am infuzat-o)  Numai bine, că apa de infuzare,  îmi foloseşte ca suport lichid pentru a o mărunţi în blender. Iar mărunţită, mâncată cu pâine, constituie un excelent mic dejun.

 Pentru câteva ore, te simţi un bidiviu nărăvaş, mai să sară padocul.

Dar azi, nu m-a mai ajutat. Probabil…, dar  cine poate cuprinde necuprinsul sufletului.

A cărui imaginaţie, ne joacă pe degete, ca mărgelele, pe un fir invizibil, de basm.

Cu bruma de voie bună,mi-am infuzat nişte ceapă roşie, şi parcă m-a revigorat. Este drept, între timp, am primit pe Messenger, un mesaj.

Iar sunt în ceaţă: ceapa sau mesajul?

Acum, pot să fac gargară politică liberală. E drept, este tema mea preferată, şi nu o tratez pentru prima dată.

Dar, înainte de a începe, aş vrea să spun, că, după postul respectiv, o bloggeriţă prietenă, m-a întrebat pe mess, „dacă-s întreg la minte”.

La uimirea mea, zice:”tu nu realizezi, câtă apă se va bate-n piuă, că asta poate e o sursă de câştiguri necinstie, la vedere?”

I-am râs în nas, iar reacţia a fost promptă:

”treaba ta, dar prin asta, iniţiezi, o nouă formă de hoţie politică!”

Şi asta, pentrucă sugeram, la sediile organizaţiilor locale ale PNL,  organizarea unui departament pentru obţinerea de fonduri nerambursabile europene.

Abia atunci, am văzut, cât rău ne pot aduce prejudecăţile, la rang naţional, că am fi un popor corupt.

 Că unii, au încercat să inoculeze ideea şi la nivel comunitar european, asta mă duce cu gândul asupra vectorilor de boli, cum ar fi ţânţarul anofel, musca ţeţe, bolnavii de sida sau de alte boli virale.

 Să revin însă la idee, că aceste mizerii vectoriale, tot se curăţă, în timp.

Aşadar,reiterez ideea ca măcar ludic, să vorbească  despre  atributul  fundamental,  al doctrinei liberale. Anume:

„stimularea iniţiativei antreprenoriale, la români, valorificând facilităţile începutului de UE.

Iar acţiunea, să purceadă de la USL, prin nucleul său liberal, recte organizaţiile de bază localePNL-iste.

Acţiunea, cu un efect subliminal complet, poate fi începutul unor deprinderi politice şi naţionale, sănătoase.

Cercetările ştiinţifice ale Psihologiei aplicate, au stabilit, că năravurile(obiceiurile proaste), ca şi deprinderile sănătoase, se pot înlătura sau cultiva, în medie, în decurs de cel puţin o lună.

Cu marjele de siguranţă, în funcţie de pacient.

Mie unul, nu mi-ar conveni, să mi se spună, că sunt un tâmpit iremediabil.

Şi, măcar pentru asta, m-aş strădui să –mi revin în matcă.

Onu

NOROCOS DIN NAŞTERE?

Acelaşi Richard Wiseman a cercetat problema norocului şi a ghinionului, din punctul de vedere atitudinal, faţă de evenimente.

Concluziile lui, ar fi cam următoarele: ”Diferenţele dintre vieţile oamenilor norocoşi şi cele ale ghinioniştilor sunt atât logice, cât şi remarcabile.

Norocoşii par să se găsească întotdeauna în locul potrivit, la momentul potrivit, par să cadă întotdeauna în picioare şi să aibă capacitatea stranie de a duce o viaţă magică.

 Ghinioniştii sunt exact opusul, Vieţile lor au tendinţa de a fi o listă de eşecuri şi dezamăgiri, iar ei sunt convinşi că nu joacă niciun rol  în crearea ghinionului lor”

 Pentru a răspunde , dacă psihologia personală, joacă vreun rol, în ghinion şi noroc, autorul a iniţiat un experiment,  relativ hazardat: le-a dat unor voluntari un ziar, şi i-a rugat să spună câte fotografii conţine.

Dar nu le-a spus,  că pe la mijlocul ziarului, introdusese o şansă de câştig.

Această „şansă” acoperea jumătate de pagină şi anunţa, cu litere mari:”Câştigi 100 de lire, dacă îi spui experimentatorului că ai văzut anunţul.”

 Oamenii ghinionişti erau atât de concentraţi să numere fotografiile, încât nu au remarcat anunţul.

În schimb, persoanele mai norocoase au fost mai  relaxate, au văzut imaginea de ansamblu şi au remarcat şansa de a  câştiga 100 de lire.

Experimentul a demonstrat evident, „că în mare parte, voluntarii la cercetare, şi-au creat norocul şi ghinionul, prin modul în are au gândit, şi s-au comportat”.

 Oamenii norocoşi au fost optimişti,, energici şi receptivi la noile şanse şi experienţe.

În schimb, oamenii  ghinionişti au fost mai retraşi, neîndemânatici, îşi făceau griji, în privinţa vieţii, şi nu erau dispuşi să tragă maximum de folos din oportunităţile care le ieşeau în cale.

Ajuns aci, mă gândesc la faptul că meditaţia ne poate predispune către noroc, prin relaxarea minţii, şi deschiderea ei, către observarea unor şanse, de noroc.

Sau la poanta, care pare neinspirată, dar probabil, conţine acelaşi adevăr al efectelor relaxării minţii, şi predispunerii ei, să întrevadă şansele norocoase.

Anume: „fereşte-te de puturos, că are mintea odihnită!”.

Poate că un dram  de adevăr, nostim nuanţat, există, în mod evident!

Personal, mă consider un mare norocos, dacă nu făceam prostii/imprudenţe echivalente proverbului:”norocul calcă în urma minţii”.

Trei exemple, consumate la Iaşi, vor  sugera , sper, cum nu trebuie să dăm cu piciorul norocului.

Unul: întors de la aspirantură, rectorul Institutului Politehnic din Iaşi, academicianul Cristofor Simionescu, mi-a propus funcţia de decan al Facultăţii de Hidrotehnică agricolă, din institut. Molima Bucureştiului, m-a determinat să-l refuz.Tâmpenie mai mare, nici că se putea.

Altul, o fată care mă plăcea, mi-a propus să colaborez, plătit, la o gazetă locală. Ba chiar s-a oferit, să mă ajute decisiv.

Am refuzat-o prosteşte, nici nu ştiu, de ce.

Ultimul, prin nu ştiu care relaţii, mi s-a propus să activez în contrainformaţii militare, sub acoperire diplomatică. Pe motiv de frică, am declinat oferta.

  Şi unul din Bucureşti, pe care l-am relatat în postul”OARA”

 Când am dat cu piciorul şansei unei cariere diplomatice,  oferite pe tavă. Acelaşi deznodământ.Continuarea, în funcţie de  dispoziţie!

Onu

Liberalii şi micii producători agricoli,

Trăim vremuri anacronice politic!

M-am bucurat de USL, considerând, că va promova un reviriment al agriculturii româneşti. DRACI!Ieri, gospodarul care mă aprovizionează cu produse lactate, legume şi zarzavaturi, vine la mine şi mă roagă:

-”bre,ajută-mă să las roşiile astea, la matale,că nu mă lasă poliţia locală, să vând.

A venit un poliţist tânăr, şi mi-a spus că dacă mă vede vânzând, mă amendează.

– Cum, dar mata, nu ai certificat de producător? , îl întreb eu, efectiv nedumerit.

-Bre, glumeşti? Păi matale nu ştii că i-a desfiinţat şi pe ăia cu pieţişoara volantă?

-Eu cred că mata, mă iei peste picior, pentru că sunt cumsecade şi-mi transform holul, în depozitul dumitale de marfă!îi replic eu, făcându-i cu ochiul, şoltic,

–Ai, bre, că nu-mi arde de nici o glumă, că-s speriat rău de tot. Noroc de poliţistul ăsta tânăr, că nu m-a şi amendat. Dar ce mă fac eu cu truda asta nevalorificată?

Îl înţeleg, mai ales că eu, agrarian, ca aspiraţie politică, am militat pentru iniţiativa privată în agricultură. Şi pe cât posibil, pentru o agricultură industrializată, ca în tările civilizate agricol:

America, Germania, Franţa, Benelux, şi cine mai ştie, care, prin lumea asta largă.

Ba, pentru asta, am intrat şi în PNŢcd.

Dar, n-a fost să fie!

M-am izbit pe viu, de incapacitatea politică lamentabilă, a celor care au şi pierit în hăul impotenţei spirituale în această direcţie.

 Şi, cu toată îngrijorarea, tare mă tem, că şi liberalii, cu măsuri în genul celei de mai sus, nu vor fi priviţi tot ca nişte „ţărănişti retrograzi”, a căror raţiune de a fi este teama morbidă, de colectivizare. A se citi „agricultură industrializată”,irealizabilă, fără asocierea micilor proprietari, în vederea comasării terenurilor, care să permită valorificarea utilajelor agricole, de mare capacitate şi randament.

 Mi-au declanşat aceste trăiri, necazurile lăptarului susamintit.

Iar surpriza mea este că poliţia uslistă,în frunte cu un liberal, parcă, în loc să se ocupe de probleme specifice,îl prigoneşte pe bietul producător agricol, care încearcă, să nu lase să moară, măcar bogăţia naturală, generos dăruită  de graţia divină!

Mai bine, le-ar elibera certificate de producător, fără potlogării, care ne trag înapoi!

Onu

AZI,

M-am trezit, într-o stare execrabilă. Totul mă deranjează.

Inclusiv delicateţea soţiei, pe care, involuntar, o compar cu mojiciile întâmpinate, tocmai ca o consecinţă a eleganţei comportării mele.

Mi s-a întâmplat deseori, ca micile mele atenţii spirituale, să fie considerate o manifestare de flirt, şi prin urmare, o sursă de neînţelegere.

Îmi amintesc.., la serviciu, în lift, în timp ce admiram, pur şi simplu, estetic,  bustul superb, al unei  subalterne, m-am trezit că mi-o trânteşte şăgalnic, potrivit impresiei false stârnite de licărul privirii mele, următoarele:” ţi-ar place, nu?”.

 Surprins, că nu aveam nici o intenţie, i-am răspuns înţepat:” în nici un caz, de acum, încolo!”.

N-am să fiu ipocrit, să contest faptul,  că mi-ar fi plăcut.

Pentru că,  nimic nu poate fi mai special- emoţional, decât percepţia inefabilă, a mângâierii unui sân, şi a vibraţiei, pe care acesta, o emite.

Acum, las voluptatea oferită de gândul atingerii unui sân frumos, şi trec la vecina, care măcar nu are meritul unui bust matern.

Se plânge, că are şoareci în casă, şi că a obosit omorând câte unul, zilnic.

 Dincolo de faptul, că  sunt uluit de performanţa ei, faptul, că în viaţa mea, n-am reuşit să mă apropii măcar de un şoarece, fără ca acesta s-o şteargă,  doar auzindu-mi paşii, ce mă nedumereşte la vecina mea, este că vrea să deratizăm subsolul, pe care nici măcar nu-l avem.

Aaaa…!

Acum, parcă încep să înţeleg, cum prinde ea zilnic, un şoricel.

Onu

GEMENI ASTRALI

După ziua sumbră, de ieri, a accidentului tragic din Muntenegru, m-am gândit, ca în nici un caz, să nu-mi treacă prin minte să vorbesc despre  vedetele noastre de roluri epizodice la tv. Şi, mai ales, asupra atracţiei predilecte pentru marii consumatori de asemenea vedete , respectiv, despre ce lenjerie intimă, nu poartă ele.

Am citit odată, o carte Podul, în care autorul, încerca să-şi imagineze, ipotetic, în funcţie de profesiile acestora, la ce s-or fi gândit  în dimineaţa dinaintea tragediei de rupere a podului peste o prăpastie, sub suprasarcina autocarului aglomerat, cu turişti.

Şocat de impactul tragediei „Muntenegru”, răsfoiam, ca să-mi revin, o carte.

Tot despre surprizele vieţii.

În capitolul Gemeni astrali, autorul prezintă cercetările astrologice, ale unui astrolog consacrat.

În ce măsură, spusele astrelor, sunt verificate în viaţa oamenilor.

Spre dezamăgirea confraţilor de profesie, cercetătorul respectiv, a constatat că, în realitate, nu se susţin afirmaţiile făcute de astrologie.

Fapt pentru care confraţii, îl consideră un fel de trădător.

În timpul cercetărilor, i-a venit ideea:”dacă  afirmaţia  susţinută de astrologi, că poziţia planetelor din momentul naşterii unei persoane, îi prezice personalitatea şi momentele cheie din viaţă, este adevărată,

 „ nu cumva oamenii născuţi în acelaşi timp şi în acelaşi loc, ar trebui să fie identici, ca personalitate, şi momente cheie în viaţă? adică ar trebui să fie „gemeni astrali”. 

Ipoteza, nu a fost confirmată statistic, dar există o dovadă anecdotică, susţinătoare a acesteia: cazul a doi campioni francezi la ciclism. Născuţi pe 14 iulie 1910, şi, respectiv,12 iulie 1910. Ambii au avut un mare succes, în anul 1936, câştigând secţiuni diferite, desfăşurate în munţi, în Turul Franţei.

Amândoi, au avut un sfârşit asemănător: fractură de craniu într-un accident pe aceeaşi pistă, acelaşi an,1949.Poate coincidenţe, neconfirmate statistic.Poate unicităţi, precum fenomenul Tungus.

Spre a scăpa de povara traumei psihice, induse de „tragedia Muntenegru”, mă întreb, stupid: vor fi fost printre victime, „gemeni astrali”?

Sau, câţi dintre locatarii spaţiului virtual, vor fi „gemeni astrali?”

Onu

LIMBAJUL MINCIUNII

In postul Minciuna, în formă anecdotică, era relatat un caz de minciună neruşinată, chiar în lăcaşul Domnului, în faţa exponentului acestuia, preotul.

Consecutiv, primirii emailului respectiv, am găsit , la Richard Wiseman, un capitol purtând titlul postului.

În care, autorul, spune:

”Minciunile au schimbat cursul istoriei mondiale. Minciunile spuse de Adolf Hitler, prim ministrului  britanic, Neville Chamberlain, în timpul  întâlnirii lor din septembrie 1938 chiar înaintea izbucnirii războiului, sunt celebre.

Hitler se pregătea în secret să invadeze Cehoslovacia -prin urmare, dorea  să-i împiedice pe cehoslovaci să-şi adune forţele militare.

Furerul l-a asigurat pe premierul  britanic că nu avea absolut nicio intenţie de a ataca Cehoslovacia, iar liderul englez l-a crezut.

Istoria celui de al doilea război mondial, început cu atacul  “onorabilului pervers” Hitler, asupra Cehoslovaciei., ar fi arătat complet diferit, dacă Chamberlain ar fi putut citi minciunile lui Hitler, în timpul întâlnirii lor fatidice”

Este o altă pildă despre ravagiile aduse de “nevinovata minciună”.

 Cu ea, se poate declanşa un război mondial, se poate ajunge preşedinte  de ţară, sau premier, se poate păcăli conducerea unei Uniuni Europene, se poate încheia o coabitare, şi asta, pentru că, ne este jenă, să dăm peste nas minciunii, spunându-I un NU hotărât. Şi, pentru că, nu ne pricepem să recunoaştem minciuna.

Poate că, toate “porcăriile media de divertisment de gust îndoielnic”, ne vor ajuta, să recunoaştem minciuna  din noi înşine şi mincinoşii, “măcar pentru viaţa socio-politică”.Ca un mijloc, de auto educaţie permanentă. Pentru că Necuratul Păcatului, ne atrage fără jenă.

Cred că  minciuna este o afecţiune psiho-mentală, precum cleptomania, şi trebuie să aibă simptomele ei diagnostice ,vizibile, prin formele de limbaj, verbal sau  corporal.

Iar pacienţii ştiindu-se vizibili, precum râioşii sau sifiliticii, ori s-ar lecui, ori şi-ar evita apariţia în lume.

Onu

 

BABE CREDINCIOASE ŞI PISICI

Ieri, duminică, două bătrâne simandicoase, întorcându-se de la biserică, treceau prin dreptul ferestrei mele.

Pe una, o cunosc, stă la etajul I, în blocul nostru. Se sprijină în baston.

O pisică sfrijită, le iese în cale şi miaună, disperată de foame.

-Fugi d-aci, încearcă una să o sperie cu bastonul, dar fără el, aproape să cadă.

O sprijină cealaltă, şi-i şuieră:

-Las-o naibii, ce ai cu ea!

-Vaaii, de-ai şti ce le  urăsc. Sper să dispară şi asta, ca şi celelalte.Tu ştii, că nu pot deschide fereastra, din cauza mirosului lor?

Prin fereastra deschisă, aud toată discuţia.

-Proastă eşti, îi răspund în gând. Pisicile sunt mai curate ca tine. Îş îngroapă nevoile, în timp  ce tu, hodorogit-o, îţi arunci gunoaiele direct pe fereastră, în spaţiul verde al blocului.

-Păi, de ce nu le faci de petrecanie, nu le dai nişte otravă? o sfătuie, cealaltă

-Păi le-am făcut, da ăştia,  şi arată cu capul spre apartamentul nostru, le hrănesc pe cele pripăşite, şi iar se adună, îi răspunde hârca cu bastonul.

-Aaaa, deci tu le-ai omorât, nenorocito! îmi spun eu revoltat.

Îi povestesc scena, soţiei, care în fiecare dimineaţă, le prepară hrana, pe lângă grăunţele pe care le cumpărăm.

-Păi eram sigură..,  s-a mai plâns de noi, că din cauza pisicilor, ea nu poate dormi cu fereastra deschisă.

-Şi-o lăsăm aşa?

– Ce-i poţi face!

-Să-i spun preotului? continui eu , furios la culme.

-Inutil! Sufletul rău, aşa moare, m-a temperat soţia.

Am tăcut, şi m-am apucat de scris.

Nu înainte de a mormăi înciudat:„babe credincioase!”.

Onu

Despre lucruri mai serioase!

O cunoştinţă, ştiindu-mi gusturile, îmi trimite următorul email:

”Un preot isi incheie predica de duminica spunand:
– Duminica viitoare voi vorbi despre minciuna. Asa ca in legatura cu aceasta, ca pregatire pentru predica mea, as vrea sa cititi capitolul 17 din evanghelia dupa Marcu.
Duminica urmatoare, preotul incepe predica spunand:
– Toti care ati facut ceea ce am cerut, si anume, toti care ati citit capitolul 17 din Marcu, va rog sa ridicati mana.
Aproape toti cei prezenti au ridicat mana. Apoi preotul a spus:
– Voi sunteti oamenii carora vreau sa le vorbesc. Nu exista capitolul 17 in evanghelia dupa Marcu!”

Nu-mi vine să cred!

 Spre a nu fi un colportor, am verificat în Noul Testament, şi într-adevăr, nu există capitolul respectiv. Rămâne versiunea de banc. Voi ce credeţi? Eu mă abţin, să nu greşesc! Dacă nu-i banc?!

Oricum, citindu-l,mai, mai, să mă prăpădesc de râs! 

Onu

RELUARE

 În loc de motto:” Când eşti trist, scrie!”-Onu

Azi, am presupun, un început de depresie.

Şi dacă-mi privesc puţin starea, cred că în blogosferă există multe asemenea începuturi.

Voi încerca să lupt cu ea, prin metodele  recomandate de psihologie.

Am observat însă, în blogosfera feminină  multe texte, în care fetele-şi descriu nostalgiile.

Ba unele, mai dotate cu nişte proeminenţe, la a căror discreţie, nu prea ţin ,  le expun într-un text, provocător de dorinţă.

Ornametat cu prezenţa cât mai fantezistă a acestora.

În postul , „Suave amintiri”, am descris începuturile înfiorate ale acestei tainice plăceri a vieţii.

N-am să ascund, că mă tulbură ideea vecinătăţii unor asemenea proeminenţe.

Potrivite ca mărime,  cât să încapă în căuşul mâinii mele, înfiorată de gândul atingerii lor .

 Cu forme delicate, şi străluciri brâncusiene, tinzând parcă, spre perfecţiunea sculpturală.

Aşa, spre exemplu, mergând pe blogul…., dar mai bine, nu..!

Căutaţi şi sigur, veţi fi găsit.

Pe un blog feminin, am văzut o asemenea operă de artă, înfiorată parcă de suprafaţa de susţinere, pe care fusese expusă.

Dar, încep să mă îngrijorez. Un simptom cert al incipienţei stării depresive, este această pornire razna, prin blogosferă.

Mai ales că intenţia mea era de reluare a postului despre sănătate, promis, câtva timp în urmă.

O voi face imediat, chiar cu   un argument de impact.

Aflat tot dintr-o carte.

De fapt, un experiment simplu, despre hrana vie şi hrana moartă/gătită.

Luaţi două boabe de porumb. Pe unul, fierbeţi-l, , pe celălalt, nu.

Apoi, însămânţaţi-le, într-un ghiveci de flori. Din cel nefiert/viu, va răsări o plăntuţă de porumb.

Din cel fiert/mort, nu!

Aveţi dovada, că prin prepararea hranei, viul(factorul invizibil) din alimente, este distrus. Iar viul din hrană, îl constituie enzimele, care la o temperatură de peste 47 grade Celsius, sunt complet distruse, şi nu mai reuşesc, să-şi îndeplinească funcţia de digestie.

Iar nedigerate, resturile alimentare sunt depoziate sub formă de deşeu/gunoi alimentar, în locurile stabilite de corpul fiecăruia:şolduri, coapse, abdomen, torace, unele organe interne.

Mai plastic: „o baterie  descărcată, nu mai luminează, pentru că activitatea invizibilă sau factorul de energie s-a pierdut.”

Onu

CONSTATĂRI

  I) Ieri, m-a pus intuiţia, să văd care sunt preferinţele blogosferei mele, pentru monarhie.

Copleşitor! Pe scurt, din33 de cititori ai postului, doar 4 au dat like, iar dintre aceştia, unul, indonezian.Nu ştiu, dacă s-a gândit să-i păstreze locul de preşedinte lui Crin, după ce expiră actualul mandat al domnului Băsescu, sau  i-a plăcut stilul meu. Dar nu este exclus, pentru că, şi eu mă plac!

Oricum, îl consider o abţinere. Rezultă deci: 3 contra, din33, adică 90,909 procente respectiv, aproape 91 la sută, ar fi pentru monarhie.

Veritabil entuziasm blogosferic românesc, nimic de zis.

 „Aplauze”, vorba lui Gâdea, la Sinteza zilei.    

 

II) Tot ieri, Daniel Constantin, copreşedinte al USL, ar fi vorbit despre  o necoordonare cu PNL, motiv pentru care, ar fi trimis şi o scrisoare. 

Preşedintele PNL spune că nu a primit nimic, despre nemulţumirea sesizată, şi încearcă inabil, pe temă, o uşoară zeflemea  în sensul de: „mare pagubă” supărarea preşedintelui PC.

Îi recomand, să renunţe la sictirul acesta de prost gust, din două motive.

Primul, că a trecut timpul zeflemelei, într-o discuţie politică responsabilă,

iar al doilea, pentru că PNL, a căpătat oarecare recunoaştere electorală, tocmai prin întemeierea USL.

 

Onu