Oare voi reuși?

Fac ce fac, și trec pe la blogul Labilitate.Fata aceasta, vreau să spun blogărița, are ceva tainic, ce nu poate fi refuzat.Cred că exprimă o stabilitate a personalității, o dârzenie, care nu acceptă înfrângerea. O mare iubire, împlinită sau nu, dar mistuitoare, fără doar și poate. În timp ce scriu, ochii mi se umezesc, revăzând imaginativ, frământările sale sufletești.
Mă întrezăresc pe sine, visând la câte un portret din copilărie.
Creștem odată cu ceea ce simțim.
Iar simțămintele din vremea adolescenței sufletești, sunt greu de exprimat. S-au întipărit cu cerneală simpatică, specială, de necitit.
Resimți unduirea unor fiori, precum vălurelele de apa mării, ajunse istovite la mal, te înfiori, și speri, că poate, timpul, va revigora visul.
Din păcate, timpul, nu ne poate restitui, ce ne-a luat. Nici pe cei dragi, nici pe noi înșine, de altădată.
Recitesc Labilitate blog ,și sper, în revenirea mea însămi. Un dar, poate nemeritat, de la autoarea acestui blog?
Oare,voi reuși, să-i mulțumesc, pe măsură?
Onu

Ciudată fire, omul

De-i român sau altceva, fiecare se dorește cu părerea sa.
Până mai ieri, cu literă mare, Codruța era marea Salvatoare anticorupție.
Dar, probabil așa și era., că presupusa corupție, începând a fi încătușată, și-a simțit demnitatea, nedemocratic, afectată.
Dictatură, stat nedrept, a vuit atmosfera de proteste, ca noaptea, prin văzduhul spitalelor, de bufnițe, și cucuvele. Dar nu, mai bine la proteste, decât noaptea la spital, în insomnii întreținute de vuiet de vuvuzele.
Și , mai ales, este impresionant, cum se strâng în cor, de osanale și cârteli, de parcă s-ar fi revoltat însuși creierul abdominal, stimulat reflex, de putrefacția conținutului ne pe gustul său.
Eu, consum informația audio-vizuală, cumpătat, și nu sufăr de reacții stradale. Dar mai servesc un dulce , de pe la tv, care-și câștigă existența, împrăștiind unora, hrană spirituală.
De când cu păcatele Codruței, de atâta dulce televizat,mă tem să nu fac diabet, așa că le rup gura, întorcând butonul. În fond, trebuie să existe o măsură, în toate.
Dar, privind la tv, mă reumplu de înțelepciunea haitei, pe care o savurez cu nesaț înviorat, tot la tv, privind voracitatea lumii animale, în sălbăticie.
Ce bine de noi, oamenii!
Onu

Ce-o fi, o fi!

Plictisit să dau mereu semne despre respectul celor care colindă virtualul, și să nu fiu luat în seamă, am decis să nu scriu decât pentru a-mi antrena mintea.Ce înseamnă această decizie?Nimic, pentru că, tot nu interesează pe nimeni ce scriu, și cum scriu. Este cred, mai bine, să fii înjurat, decât ignorat. De aceea, aș prefera să fiu Liviu Dragnea, să mă spurce toată prostimea, iar eu să-mi văd, în liniște, de Programul propriu.
Ei, lui Dragnea, îi convine, că nu este Programul lui, ci al Partidului, cu care a câștigat în alegeri.
Dar să vedem,la ce i-o ajuta, că se orăcăie prea mult,împotrivă-i.
Și totuși, cu toate contrele verbale întâmpinate, Liviu, parcă nici n-ar da vreun ban pe ele.
Iar eu, cred că procedează inspirat, continuând să fie el însuși.
Pentru că, nu trebuie să se sperie de orice chelălăit spre piciorele lui.
Păcat însă, de chelălăitori, să-și irosească timpul, și poate unele idei benefice, stând în coadă pe la talk-show-uri,ca invitați la pălăvrăgeala specifică Nației. Este drept, și eu, abia aștept, să asist la Pălăvrăgeala Națională, abia cum au așteptat unii, cu sufletul la gură, Marea deslipeală, că poate, poate s-o lipi ceva baftă de ei. Mai bine mă las păgubaș, că nu-i de mine așa ceva. Măcar să-mi dau o presupusă, în gând, să fiu și eu în rândul românilor.
Că doar, nu scaunul de talk-show -it i-o inspira.
Afară, ninge prognozat, și somnul mă cuprinde.
Onu

Reocochran

Cu fruntea-naltă, cât pentru trei,
Și ochi ce scapără scântei,
Fata din titlu, m-a onorat,
Citindu-mă , de like, urmat.
E mult…, puțin…?, nedumeriți veți spune,
De a mă fi lăsat purtat,
Pe vise de apreciere,
Poate din simple maniere?
Posibil, nu vă contrazic,
Dar eu, fidel rămân,
Oricărui gest, conștient și delicat,
De a mă fi apreciat.
Onu

DietaBulletproof

O carte care mi-a căzut în mână, dar din care, nu înțeleg nimic. Ba, intuiesc eu ceva. Că este vorba despre moftul cărților cu pretenții de alimentație rațională, pentru a preveni obezitatea specific americană, atât la unii adulți, cât și la unii copii și tineri.
Nu mă paște un astfel de pericol,chiar sunt mândru de suplețea mea,fără a fi vedeta care poartă mesaje alergând și făcând înconjurul Americii, dacă nu chiar străbătând-o în lung, și-n lat.
Mergând, și alergând în neștire, pentru că așa este de bon ton. Dar eu nu vreau celebritatea americană.
Nu-mi doresc decât să dorm bine, fără somnifere, fără întreruperi anapoda, fără vise tulburătoare erotic, să mă trezesc odihnit și plin de energia necesară zilei care urmează. De fapt, personal, cred că noțiunea de dietă, este un moft, născut, sau creat din motive publicitare.
De altfel, cred că noțiunea, s-a născut în lumea celor care nu cuvântă decât prin celebritate, putere, sau bani.
Nu neg, nu mi-ar displace, într-o astfel de lume, a eleganței, a frumuseții conversației, și a emoțiilor prezenței eternului feminin.
Deși, o spun cucernic, ce naiba or fi aceste emoții de esență feminină?
Ce-or avea ele, de-ți tulbură liniștea, când ți-e lumea mai dragă? Așa-mi spune un prieten, calm ca un sfinx, până cineva, nu face o glumă proastă, dându-i telefon să meargă în locul x, unde-și va găsi soția, în brațele unui y.
Impresionat, la rându-mi, de agitația bietului nenorocit, dar și de nemernicia așa zisului prieten, care i-a dat vestea, i-am spus
-Nu pot crede așa ceva, mai ales, când știu că Doamna este o persoană onorabilă, de toată admirația. Dar, știi ceva, mergem împreună. Luăm un taxi, și cotrobăim prin toate locurile despre care ai fost mințit.
Cu o licărire de recunoștință, a spus da.
– Dar, cu o condiție, am continuat eu. După ce te vei fi convins de ticăloșia prietenului, îi prezinți smerit, scuze, soției tale, și-mi restitui banii cheltuiți cu această verificare.
Cu un licăr de fericire, a acceptat. Totul s-a dovedit un bluf de prost gust, pus la cale , de cineva care-l știa de foarte gelos, pe colegul nostru.
O înscenare murdară.
În timp ce ne pregăteam să plecăm în urmărire, îl sună soția, să-l anunțe, să nu uite, că au program de cumpărături, în oraș. Jenat, mi-a prezentat, spăsit, mie scuze, că s-a lăsat păcălit astfel!
Onu

Justiție și DNA

M-am plictisit de Tudorel, și Laurica.
Parcă la asta, s-ar reduce nivelul nostru spiritual.
Să fim bombardați zilnic, împotriva Lauricăi. Probabil dă bine la audiență, că eu nu cred , că în afară de Mircică Badea, care a avut un conflict cu Laurica,/ iar sufletul său este poate, atât de meschin, încât nu știe ierta,/ toți, simt la fel.
Ce precepte ipocrite, cu iertarea și iubirea? Vorbe de media audiovizuală, care presupun , aduc și ceva la teșcherea, că altfel, nu s-ar mediatiza cu atâta fervoare.
Că de bani, are nevoie fiecare, ca să trăiască-un adăpost, adică o casă, nu o vizuină, o hrană substanțială, fie și o proteină animală, însoțită de un desert, precum un dulce turcesc, un așternut,cald, fie el și cu un suflet alături, o carte, când s-a plictisit de cele lumești.
Asta, pe scurt, că bunul Dumnezeu, în grația SA nemărginită, i-a dat omului dorinți și pofte nemărginite.
Și nu putem a-i reproșa ceva, că am pizmui, iar pizma, din câte am auzit, este de sorginte diabolică, și asta, ne-ar apropia de Satana.
Ce vină ar avea Bunul, dacă mie, îmi place să trag cu coada ochiului, la frumusețea vecinei, chiar dacă eu sunt scutit de păcat, fiind pedepsit de bunul Dumnezeu, să rămân singur. Dar tot păcat este, și încă unul enorm, pentru că, vecina este căsătorită, și creștină, presupun, ca și mine.
Totuși, cum să rezolv tristețea, să nu greșesc, față de Dumnezeu și Poruncile sale? Dificilă și apăsătoare încercare divină!
Să mă fac Sihastru?
Posibil, dar până atunci,o mai ascult pe Sandra, care mi se pare că tot despre Laurica vorbește.
O avea și ea, nevoie urgentă de niște parai!
Onu

Har duhovnicesc

Îmi place mult Mihai Gâdea.
Chiar dacă toate predicile sale nu-mi par exclusiv pentru moralitatea de care avem fiecare nevoie. Iar despre sine, privind moralitatea, nu voi invoca necunoașterea unor cazuri, ci voi spune franc.
Mă deranjează că nu știu cu câți bani pleacă din această audiență. , desigur, după ce-și vor fi plătit obligațiile fiscale necesare.
Și-mi mai place grozav, la acest constructor de audiență, sentimentul de prietenie ca din cărți,față de colegul său, Mircea Badea, Omul Tenerife, Omul care face audiență, din vorbe de nimic, așa cum îmi place mie, să aud inteligența autohtonă.
Că doar n-or îndrăzni PNL-iștii să mă acuze de cine ce chestii, îi mai duce mintea, în materie de opoziție.
Pentru că, vor sau nu prietenii mei de opinie politică, Mircică, vorba lui Teo Trandafir, parcă, este prin structura lui psihomentală un social -democrat autentic. Ceea ce nu poate fi un liberal, al cărui lait motiv retoric, este că tot ce face PSD, nu poate fi înghițit, precum o broască râioasă, care-i produce reptilei care a înhățat-o, reacții alergice la mucoasa gastrică, de-i vine să orăcăie, ca însăși victima încleștată de colții săi veninoși.
Ce om providențial,și acest pastor protestant, Mihai Gâdea!
Este drept, mie îmi mai dă impresia că ar simpatiza și cu puterea politică, aleasă electoral, volens nolens.
Sau, poate a vrut chiar Bunul Dumnezeu, ca omul să aibă și opinii politice.
Să nu facă nici un Pact temeinic, unii, împotriva altora!

Onu

Criteriu de cântar socio-politic

Gras sau normal ponderal, după alegerea într-o funcție?
Privind diverse chipuri, deformate sau nu, după accederea într- o funcție de conducere, poți indubitabil, trage o concluzie asupra echilibrului personalității respectivului.
Prima, este asupra stării de lăcomie.
Se îndoapă cu disperarea nehalitului. Nu-i pasă de impresia celor din jur, nici de azi, nici de mâine.
A doua, este asupra puterii de voință a individului.
Vrea, dar nu reușește!
Și atunci, din start, normalitatea ponderală, ar trebui să constituie un criteriu apreciativ, asupra capacității sale moral-volitive, în finalizarea dezideratelor promise. Te îngrași după accederea în funcție, nu mai ești un performer.Te menții normo-ponderal, mai ai șanse.Tot nu ai rezultate, verifici, sau schimbi cântarul.
Onu
PS
-Idee venită privind un gușat, dintr-o funcție de stat.

Din nou, Arinuc

Ciudată orătanie, sufletul omului. I se pare ceva, și nu mai are liniște.
Ar vrea să trăiască mereu, cu acel ceva sau Cineva. Se culcă, sperând să-i apară în gând, peste noapte. Iar dacă imaginea năzuită, nu a făcut-o, o ușoară îngrijorare, îl cuprinde. Dar dacă a fost un capriciu egotic ? Dacă nu mai apare? Te frămânți nevolnic, năzuind mai intens, în neliniște.
Încerci să rupi acea parte plină de suferință, și s-o păstrezi ca pe un dar al Cerului.
Te mândrești, că ai remarcat-o, simțind o frământare, dacă nu e prea târziu, ca să te bucuri, cu toată efervescența ce ți-e specifică. Retrăiești clipe de nesiguranță de sine, dorindu-ți să redevii Oceanul, care înghite tot, în tumultul său. Clipești ușor, în timp, ce vălurele înspumate ușor, îți răcoresc buzele încinse, de flacăra dorinței.
Apoi, auzi neașteptat, din Univers, un alint.
-Onu, sunt eu, Arinuc, și mă gândesc la tine.
Nu fii, trist. Ne aparținem!
Onu

Arinuc

Mă aflu intens, sub hipnoza acestui nume, cu vibrații de alint grijuliu.
Uneori, simțim nevoia discretă, de a ne lăsa purtați pe plutirea lină a aripilor visului.
Aceeași percepție molcomă, mi-o transmite Arinuc.
Nu încerc să mi-o imaginez, numele este prea inspirat, în a descrie o bucurie calmă, dar special, intensă.
Aș invita-o, spre a ne cunoaște , întru bucuria comună. Mă întreb, dacă nu-mi fac iluzii, dacă firea visătoare de Arhangheli înaripați, pe bolta vieții, nu face un salt prea amplu, prea peste puterile sale. Închid ușor ochii, să văd, dacă nu cumva mi se pare, și, nu mi se pare.
Îmi plimb mâna molatec, peste frunte, să verific, dar imaginea, vioaie asemenea unei jucării în mișcare, nu-mi dă pace.
Cred, că trebuie să o cunosc, neapărat, pe această fantomatică, Arinuc.
S-o aflu, spre a –mi recăpăta liniștea spirituală!
Dacă nu voi reuși, vorba clericală
-Domnul a dat, Domnul a luat!
Onu