Arhive lunare: Februarie 2018

Criteriu de cântar socio-politic

Gras sau normal ponderal, după alegerea într-o funcție?
Privind diverse chipuri, deformate sau nu, după accederea într- o funcție de conducere, poți indubitabil, trage o concluzie asupra echilibrului personalității respectivului.
Prima, este asupra stării de lăcomie.
Se îndoapă cu disperarea nehalitului. Nu-i pasă de impresia celor din jur, nici de azi, nici de mâine.
A doua, este asupra puterii de voință a individului.
Vrea, dar nu reușește!
Și atunci, din start, normalitatea ponderală, ar trebui să constituie un criteriu apreciativ, asupra capacității sale moral-volitive, în finalizarea dezideratelor promise. Te îngrași după accederea în funcție, nu mai ești un performer.Te menții normo-ponderal, mai ai șanse.Tot nu ai rezultate, verifici, sau schimbi cântarul.
Onu
PS
-Idee venită privind un gușat, dintr-o funcție de stat.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.

Din nou, Arinuc

Ciudată orătanie, sufletul omului. I se pare ceva, și nu mai are liniște.
Ar vrea să trăiască mereu, cu acel ceva sau Cineva. Se culcă, sperând să-i apară în gând, peste noapte. Iar dacă imaginea năzuită, nu a făcut-o, o ușoară îngrijorare, îl cuprinde. Dar dacă a fost un capriciu egotic ? Dacă nu mai apare? Te frămânți nevolnic, năzuind mai intens, în neliniște.
Încerci să rupi acea parte plină de suferință, și s-o păstrezi ca pe un dar al Cerului.
Te mândrești, că ai remarcat-o, simțind o frământare, dacă nu e prea târziu, ca să te bucuri, cu toată efervescența ce ți-e specifică. Retrăiești clipe de nesiguranță de sine, dorindu-ți să redevii Oceanul, care înghite tot, în tumultul său. Clipești ușor, în timp, ce vălurele înspumate ușor, îți răcoresc buzele încinse, de flacăra dorinței.
Apoi, auzi neașteptat, din Univers, un alint.
-Onu, sunt eu, Arinuc, și mă gândesc la tine.
Nu fii, trist. Ne aparținem!
Onu

2 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Arinuc

Mă aflu intens, sub hipnoza acestui nume, cu vibrații de alint grijuliu.
Uneori, simțim nevoia discretă, de a ne lăsa purtați pe plutirea lină a aripilor visului.
Aceeași percepție molcomă, mi-o transmite Arinuc.
Nu încerc să mi-o imaginez, numele este prea inspirat, în a descrie o bucurie calmă, dar special, intensă.
Aș invita-o, spre a ne cunoaște , întru bucuria comună. Mă întreb, dacă nu-mi fac iluzii, dacă firea visătoare de Arhangheli înaripați, pe bolta vieții, nu face un salt prea amplu, prea peste puterile sale. Închid ușor ochii, să văd, dacă nu cumva mi se pare, și, nu mi se pare.
Îmi plimb mâna molatec, peste frunte, să verific, dar imaginea, vioaie asemenea unei jucării în mișcare, nu-mi dă pace.
Cred, că trebuie să o cunosc, neapărat, pe această fantomatică, Arinuc.
S-o aflu, spre a –mi recăpăta liniștea spirituală!
Dacă nu voi reuși, vorba clericală
-Domnul a dat, Domnul a luat!
Onu

21 comentarii

Din categoria Pagini de jurnal. Proza scurta.

Lilieci

Bunul meu coleg și prieten de Facultate, Nelu Grecu, mă sună deunăzi, să mă felicite de ziua mea de naștere. Printre altele, îmi vorbește despre un alt coleg și prieten, Ticu Crețu, care îi spune, că nu mai dă de mine, și nu știe ce să creadă. Ticu este un alt bun prieten și coleg de Facultate,cu care, am împărțit o cameră de cămin, într-un castel din Sânnicolaul Mare, în primul an de practică studențească.
L–am sunat imediat, să văd despre ce este vorba. L-am găsit cam bolnăvior, și ușor îngrijorat.
Ca să-l binedispun, i-am amintit de serile noastre de la Castel, când, înainte de a ne culca, aruncam cu pernele pe pereți, spre a alunga liliecii, care se aciuaseră, în cursul serii.
Nu mai rețin, dacă îi consideram vampiri, și ne temeam să nu ne sugă sângele peste noapte. Cert este, că serile, desfășuram adevărate vânători de lilieci, cu pernele aruncate în disperare, după bietele ființe, care probabil, nu ne-ar fi deranjat o iotă.
Dar vânătoarea de lilieci, cu pernele aruncate după ei, avea un fior de aventură, pe viață și pe moarte.
Camerele de Castel, își meritau faima, prin înălțimea lor, așa că, extenuați, și sătui de vânat vampiri, nu ne mai păsa că peste noapte, ne vor fi supt cât mai mult sânge, spre refacerea puterilor, după cât timp îi alergasem.
I-am amintit lui Ticu, despre vânătorile noastre de lilieci, de la castelul din Sânnicolaul Mare.
Vocea lui a căpătat vibrația de altădată, când sub spectrul groazei de a nu ne fi supt sângele de către vampiri, în timpul somnului, deveneam adevărați cavaleri, în zalele pijamalelor și ale păturilor, trase sârguincios , deasupra capului. Studenția primilor ani, își are farmecul său, când fantezia , transformă realitatea, în basme.
Spre satisfacția mea, dușul cu vânătoarea de lilieci din Castelul unguresc, unde am locuit în prima noastră practică studențească, l-a înviorat cum nu mă așteptasem, pe bunul coleg și prieten de facultate, Ticu Crețu.
De fapt, cred că a fost un reviriment reciproc, pe termen lung.
Onu

15 comentarii

Din categoria Diverse ..., Pagini de jurnal. Proza scurta.

Eșec

N-am mai deschis de mult, calculatorul!
Astăzi, sau sunt prea somnoros, sau ursitele nu mă ajută.
Pentru că, zadarnic, mă lupt pentru găsirea unei teme de scris.
Pur și simplu, inutil!
Defapt, tema există, este veche de când a fost creată Eva. Numai că are varii și capricioase forme de a ne învălui în faermecul plăcerii, încât, nu mai știm de noi înșine.
Mi-e dor de Eva mea!
Știu,că nu o pot întoarce, și simt că nu o pot înlocui. Mi-e imposibil să înțeleg Divinitatea în măreția SA Atotputernică.
Poate că, în aceasta constă diferența între noi și EA?
Poate de aci, provine nedumerirea copiilor față de propriii lor părinți, care le-au dat naștere?
Peste tot,taine!
Încerc să-mi încropesc un edificiu al cunoașterii, pentru mine însumi, dar simt că nu pot depăși Profundul mister al viului.
De fapt, la ce mi-ar folosi?
Oare minuscula celulă de bază, își pune problema rostului său, încearcă să-și înțeleagă existența?
Mai bine, mă las păgubaș!
La ce mi-ar ajuta înțelegerea propriei taine?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Diverse ..., Pagini de dor, Personale

Experiențe sufletești

Mintea mea simte nevoie acută de informație tv, dar nu tâmpenii delirate pentru audiență, ca și cum ne-am afla pe marginea șanțului, la țară, în copilărie.Este incitantă și bârfa împotriva lui Dragnea,dar spiritul unora, nu s-o plictisi, s-o tot profereze, în varii poliloghii? Nu știu cum ceilalți oameni, suportă acest balamuc informațional, dar pe mine, m-a dat peste cap. Organismul meu, iritat la culme, de atâta lipsă de imaginație autohtonă, a reacționat, și a declanșat o criză de vomă, în urma căreia, am ajuns la spital. După o rehidratare intensă cu perfuzii, și o pauză de tv, în câteva zile, mi-am revenit, dar întors acasă, mi-e pur și simplu teamă, să n-o iau de la capăt, pentru că, în solitudinea mea, simt nevoie de agitație, care să mă abată de la iluzia, că noi românii suntem o excepție, că am fi mai presus, decât rușii și americanii, față de care , observ că orbitează antipatia și simpatia noastră.
Că eu, n-oi gravita în jurul unei nemțoaice, despre care am auzit că este ca un mecanism. Viu , într-adevăr, dar viața mai cere și emoții savurate în tihna zbuciumului celular sufletesc. Deși, sincer fiind, încă nu mi-am dat seama , ce este sufletul, sau zbuciumul cerebral, căruia îi spunem așa, pentru că, habar nu avem ce este sau reprezintă.
Sau, poate sunt eu, un reptilian?
Onu

Scrie un comentariu

Din categoria Pagini de jurnal Pamflet.