BLOG de BLOG

–   Onu, noi mereu ne minunăm de splendorile (frumuseţea şi calitatea) blogurilor din blogroll-ul nostru. Concursul BLOG de BLOG, ne oferă şansa exprimării organizate, a admiraţiei noastre legitime.

–  Madi şi aici ai dreptate, m-am gândit şi eu, dar există  un mic impediment: pentru obiectivitate absolută, blogurile noastre, al tău, M’s Blog, şi al nostru, Madi şi Onu Blog, nu sunt de neglijat, dar avem noi dreptul să ne lăudăm ? (sâc)

– Da, Onu, aplicăm amendamentul CATI:  “e la moda autopromovarea !”

– Ei, cam American, dar îmi convine. Începem ! Cum îi spunem ?

– Păi eu cred că se potriveşte:

VIRTUOZII BLOGROLLULUI  “WORLD OF MADI ŞI ONU”

– Perfect, să începem:

1. Marele Premiu: Cristian Lisandru, un GIGANT, al cuvântului elegant scris.

2. Blog literar: Vania, prolificitate copleşitoare. Cristian Dima; lirism extatic. Gabriela Elena; introspectie metafizică.

3. Blogul cu cel mai mult umor: Simion Cristian, a cărui subtilitate aureolează expresia.

4. Cel mai bun cititor/commentator: Flavius; prin a lui “Servus Blogolume”, tur de orizont al blogosferei.

5. Cel mai bun blog, de păstrarea memoriei: Andi Bob; un adevarat cult, în memoria artei literare, musicale, plastice, cinematografice.

6. Cel mai bun blog politic/economic: Madi şi Onu; predominant pro Patriae. (Amendamentul CATI)

7. Cel mai informat blogger: M’s Blog; diversitatea şi amplitudinea informaţiei (amendamentul CATI).

8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă: Geanina Lisandru; surâs complex, delicios.

9. Cel mai bun blog al unui ziarist: CATI Lupaşcu; majoritatea comentatorilor, îi preiau ideile, aproape unanim, ca un subliminal unic.

10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri: Theodora; toleranţa elegantă a răspunsurilor ei, promovează interesul exprimării opiniei.

11. Cel mai bun blog visual (foto, grafică): Alex Mazilu; ştiinţa, acurateţea  surprinderii secvenţei foto.

12. Cel mai bun blog de sport: încă nu am avut plăcerea să-l descoperim.

13. Cel mai bun blog de muzică: Teo Negură; amploarea emoţiilor declanşată de audiţia clipurilor sale.

14. Cel mai combativ blogger: Alioşa; foloseşte tot armamentul din dotare, centrat pe obiectivul atacat.

15. Cel mai activ blogger: Theodora; postare prodigioasă.

16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri: Vania; un Cicero contemporan.

17. Blogul pasiunii: Cammely – afinitate pentru credinţă.

18. Premiul de popularitate: Oana Clara – pentru năzbâtiile năbădăiosului ei ştrengar, cu mare trecere la copilul din sufletele noastre.

19. New entry: Bogdan; revelaţie prin ineditul şi complexitatea informaţiei.

PS: Cu părerea de rău, că poate nu am cântărit suficient de riguros valoric, supunem  revizuirii blog-opiniei, spre a opera reparaţiile necesare.

Mulţumim !

 Madi şi Onu

PÂNĂ CÂND… ?!

O femeie a fost ucisă de câini vagabonzi, din Sectorul 5.  Din câte ştiu, răspunzător, este stăpânul câinilor.  Stăpânul în sectorul 5 este primarul Marean Vanghelie. O lua ceva măsuri preventive, domnul Primar ? Se va sesiza cineva din oficiu ?

Dacă va fi atacat PREŞEDINTELE ? Ce ne-am face fără Preşedinte ? Cu FMI-ul pe capul nostru ?

Dar cu javrele, ce se va face ? Vor fi adoptate de PDL-iştii buni la suflet ? Că n-or fi atâţia câini vagabonzi, cât populaţia sectorului !

MADI şi ONU

DOUĂ CUGETĂRI …

Pe marginea celor petrecute azi, la IAŞI, de ZIUA UNIRII …

Prima, MOLIMA PORTOCALIE nu alege: de la SĂNĂTATE şi ÎNVĂŢĂMÂNT–EDUCAŢIE, la REZERVIŞTI, încearcă să distrugă tot, inclusiv ROMÂNIA.

A doua, Clerul a acoperit şi întrerupt huiduielile. Mă întreb: dacă, i s-ar fi violat veniturile, aşa cum banditul Terente a siluit-o pe coana Preoteasă, cum reacţiona ? Ar fi psalmodiat, în loc de ALELUIA …HUOOOOOOLELUIA ?!

Madi şi Onu

Situaţia de ţară #8

21.01 2011 Ora 13.00: ”Pensiile militare nu vor mai fi recalculate au decis magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii au considerat că pensia reprezintă un drept patrimonial.”

21.01.2011 Ora 19.00:  ”Guvernul României continuă procesul de recalculare a pensiilor rezerviştilor din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, se arată într-un comunicat al Executivului. Potrivit Executivului, decizia ICCJ nu are efecte generale, ci doar pentru pensionarii care au formulat reclamaţia în instanţă.”

22.012011 Ora 18.00: ”Preşedintele a declarat sâmbătă, în exclusivitate pentru Realitatea TV, că hotârârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţia care a declarat ilegală recalcularea pensiilor militarilor trebuie respectată. „Nimic în afara hotărârii Înaltei Curţi nu poate funcţiona”, a transmis preşedintele Guvernului.”

Uite cam aşa este cu pensiile militare în România 😀

Sursa: Realitatea.net

SARKOZEYI

Motto: Politica ia viaţa românilor ! – Madi şi Onu

Mă plimb îngândurat, urmărit de drama ofiţerilor români pensionari, omorâţi de vestea reducerii pensiilor.Mă frământă gânduri tulburi. Cine l-o fi linşat mediatic pe OPREA, ministrul armatei romane ? Certamente morţii, care n-au mai avut răbdarea să le creasca pensia, promisă de Preşedintele Ţării.

Dar de ce s-o fi grăbit acesta, să apară ? S-a temut că vor muri toţi pensionarii militari, şi i-ar fi păsat ?
Sau şi-a dat seama că fruntea armatei este sabotată din interior; sau că poate vreun exaltat din cei 136.000 de romani, care deţin legal arme de foc, ar comite demenţa, să lase Armata sau Ţara, fără cap ?
Doamne, ce vremuri, trăim !

Mă chircesc în haină, amintindu-mi cum  fala Patriei, savantul de glorie mondială, NICOLAE IORGA, a pierit, ucis tot de-ai noştri.

– Domnu’…, domnu’.., tu român ? mi se adresează mieros, un tip neras, cu aer de marocan. Lângă el, un personaj aşijderea.

– Ştiţi, cumva o benzinărie, pe aproape ?

După accent şi limbajul pestriţ, ba român, ba scâlciat-francez, nu-mi dau seama, ce hram poartă.

– Nu, nu ştiu, şoferul meu face aprovizionarea, îi răspund eu , în dorul de a avea maşină.

Îşi freacă mâinile, încântat că a prins un barosan.Îl citesc şi devin atent.

– Domnu, dar ştiţi cumva cât costă motorina ?

– Nici asta nu ştiu, tot şoferul! Şi aştept, după această introducere româno- franceză, să-mi mulţumească şi să plece.

Ezită, şi continuă:

– Domnu,eşti român, da ?

– Da !

– Vreau schimb nişte euro, dar nu cunosc banii vostri. Ăştia sunt buni ?

Şi atunci, însoţitorul lui îmi arată trei bancnote, a câte 100, 50 şi 10 lei.

– Da, sunt buni, ia-i.

– Sigur, domnu’ ? Ai nişte bani la tine, să-i văd şi eu ?

Îmi cade fisa, şi-i zic:

– Nu am ! 😀

Insistă însă, cu un aer ofensat:

– Nu, dacă nu-mi arăţi niste bani, nu te cred ! Şi simulează plecarea.
– Bine, cum vrei, îi arunc eu peste umăr şi plec, la rându-mi, dar atent să nu fiu atacat pe la spate.

PS: Vă miraţi poate, cum de i-am priceput intenţia ? Simplu: acum câţiva ani, cu acelaşi scenariu, tot doi ”româno– francezi”, mi-au furat circa două milioane. Când le-am arătat banii, mi i-au smuls din mână şi m-au lăsat mască !

Madi şi Onu

FEMEI CELEBRE LIBERALE

Vorba vine, că nu le văd chiar aşa celebre …

Pornesc de la două cazuri concrete. Unul, de tristă faimă, care plin de ură antiromânească, de veninul invrăjbirii românilor, împotriva lor înşişi, s-a dovedit, nici mai mult nici mai puţin a fi fost cea ce incrimina; un gen de hoţul strigă hoţii.

Şi altul recent, despre care am citit pe net, că-şi dă cu părerea ca să se bage-ntr-o seamă, de care este mult prea departe, crezând că  dacă simpatizanţii liberali, au votat-o sunt atât de înapoiaţi spiritual, să nu priceapă utilitatea socio-politică a noii alianţe, care se prefigurează cu scopul de a scoate Ţara, din marasmul imposturii. Mai mult, remarc lipsa de jenă, de a încerca, să-şi declare disponibilitatea, de a  face opoziţie în cadrul PNL. Sunt uimit de răbdarea politică a lui Crin Antonescu. Ex-premierul Tăriceanu, a fost mai Preşedinte.

PS: Am toată admiraţia pentru Ponta, care i-a arătat locul în democraţie, lui Geoană ! Bine-i spunea Napoleon lui Ney: “generale, eşti mai înalt cu un cap, decât mine, dar dacă nu-mi execuţi ordinele, voi face să dispară această diferenţă !”

DE DULCE TURCESC II

Motto: “RÂMĂ  este el, râmă sunt cei care întreţin un astfel de comportament … Pe unii ca ăştia-i plezneşti, dacă Poliţia nu-si face datoria …”  – Crin Antonescu

Când am scris primul episod nu bănuiam continuarea, de unde, concluzia, pro domo, că am fler 😀

Să mă explic …

Titlul acestui post, ar fi fost foarte aplicat, şi anume:

“Liberalii  – specialişti în stăvilirea dictaturii”

Concret, ei au început antrenamentul cu dictatura carlistă, fără rezultate; până în 1940, la demisia cu coada-ntre picioare, a lui Carol al 2-lea. Au continuat cu ministrul Băsescu. Acestuia, liberalul Simionescu, i-a pretins să-i prezinte scuze, pentru o insultă grobiană, tipică. La care, pe lângă scuzele prezentate, regretatul Simionescu a mai primit  o explicaţie de genul: “cultura mea deficitară, nu-mi permite să găsesc expresii mai alese”. A urmat afrontul Tăriceanu, a cărui seninătate aristocratică, a îngenuncheat cerbicia antiliberalistului respectiv. În sfâşit, un alt liberal, cu nume de floare, Crin, îi replică demn, conform motto, aşa zisului preşedinte.

PS: Râmă, râmăşoară, cine-şi bate joc de NEAM şi ŢARĂ ?

DE DULCE TURCESC …

Motto: “Calomniaţi, calomniaţi, ceva tot va rămâne !”  – Beaumarchais, Bărbierul din Sevilla

Perspectiva Alianţei PSD–PNL–PC, a produs un cutremur printre viitorii perdanţi, iar actualii susţinători, trădători de Patrie, mascaţi în anticomunişti, au intrat în alertă. Fără cap, ca nişte slugoi plătiţi, aceste jalnice vieţuitoare, au început să schiaune panicate, că alţii vor fi alţii plătiţi în locul lor. Ţinta lor predilectă, NAIVUL CRIN, care înghiţise momeala marotei antinaţionale, “anticomunismul”  şi sperau, că-l vor prinde în momeală.

Aveam dubii, asupra Alianţei, dar atacurile calomnioase furibunde asupra lui Crin Antonescu, mi-au revelat că molima anticomunistă, asemenea celei a căpătuielii comuniste, este la fel de puternică, şi ea zace latent în caracterul lacom şi perfid de parvenire al unora, deghizaţi chiar şi sub chipul moralist al apărătorilor de democraţie, dar mirosind halenic prin răbufnelile fetide ale haznalei lor sufleteşti.

Mascaţi până şi în straiele decente ale profesiei de ziarist, aceste putregaiuri ale României, nu încetează să împroaşte confuzie, erijând-se în chipul plin de inocenţă  nedefinită al măscărilor pamfletarului.

Unui asemenea aspect hâd caracterial, îi este destinată, rima care urmează. Iar ca el, România, abundă.

Crine, Crine,
Credeam că ieri,
Pe bune, te-ai convins,
Cum zelosul ziarist,
Din obedient săltat,
Mascat, vai, în democrat,
La îndemn…, te-a calomniat.
Să fie iar promovat !?
Iar, Aţâţătorul…,
Rău de ură infectat,
Sau prin genă, trist marcat,
Din Adevărul, în pripă plecat,
De Gândul propriu mazilit,
În cercul vieţii pedepsit,
Şi neveste părăsit,
Încă nu a priceput,
Că instigarea la ură,
Nu-i decât o făcătură
Şi, ce-i iese lui din pană,
E mai mult o panaramă,
Pentru boschetar succes
Ca auditor ales.
Aşadar, Crinule,dragă,
Ia aminte, nu-i de şagă,
Ura-ne, inoculată,
E PARŞIVIE, mascată,
Spre o nouă adăstare,
La a Ţării molestare,

PS: Nu mă face zău, să cred
Că…, anticomunismul isteric
În frenezie urlat
Ca  MARŞARIER de ŢARĂ
Este demers îngălat,
Aşa cum, ar zice Dracu,
Să-l ascunzi, pe PORUMBACU !

MADI şi ONU

FETIŢA

Motto: ”Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare.”- Maximă latină

Un ţipăt sfâşietor, tulbură liniştea holului, urmat de vaiete şi strigăte disperate: fetiţaaa meaaa; fetiţaaa meaaa, nu mai este;  mi-au omorât fetiţaaa !

Toate uşile s-au deschis brusc. În hol, o femeie îngenunchiată, frământându-şi mâinile, strângându-şi faţa şi repetând mereu, printre şiroaie de lacrimi, cuvintele de mai sus. Era una din locatarii de la parter şi primise o veste înfricoşetoare: fiul  său, în vârstă de 25 de ani, murise noaptea la spital, de congestie pulmonară. Reproşurile, erau aşadar, adresate medicilor, care nu reuşiseră  să-i salveze din ghiarele morţii, feciorul răsfăţat. Din păcate,  şi pentru medici, şi pentru ea, mama, fetiţa, nu mai putea fi salvată;  făcuse congestie pulmonară, în urma unei bătăi crâncene,  primite, de la fârtaţii săi de aventuri nocturne. S-au certat de la împărţirea prăzii, din care el pretindea, pare-se mai mult, ca  parte ce-i revenea. Anunţată târziu, Miliţia, nu a mai dat de urmele făptaşilor. Doar victima, fetiţa, însângerată, cu torsul zdrobit de numeroasele lovituri cu pumnii şi picioarele primite, în timpul împărţelii frăţeşti a prăzii, între complici.

A ajuns viu la spital, dar medicii n-au avut ce-i face; cheagurile de sânge din plămâni, i-au provocat moartea. Zadarnic, i-au explicat cei de  la miliţie, n-a mai putut fi salvat. Ea, Miliţia, era vinovată de moartea fetiţei. La morgă, cu tot frigul, ţesuturile deja distruse, din proaspătul cadavru, au început să miroasă urât. Conservarea cu mijloace medicale,nu a ajutat prea mult. Adus acasă, pentru înmormântare, deşi îmbălsămat şi bandajat, duhoarea de cadavru în descompunere, era aproape insuportabilă. Holul blocului şi apartamenele cu ieşire în el, au început să miroasă a mortăciune. Nu mai ajutau nici tămâierile intense şi numeroase. Prin preajmă, se trecea doar cu batista la nas. Abia a treia zi, după înmormântare, atmosfera din scara blocului, a devenit respirabilă. Pomana de după înmormântare s-a făcut în hol. N-am înţeles nicicând cum au rezistat oamenii la pomană.

Anii au trecut … Durerea i-a  împietrit sufletul femeii;  în convingerea că fetiţa ei, era nevinovată, şi că doar miliţienii i-au răpit-o. Nu  tot ei, o mai atenţionaseră de complicităţile dubioase şi periculoase ale Fetiţei ? Din acest motiv, drama femeii, s-a transformat într-o ciudăţenie: cum vedea un miliţian, îşi făcea cruce, şi spunea încet, dar audibil: “ducă-se pe pustii”, după care intra repede în casă şi se baricada cum putea, să nu vină şi peste ea s-o omoare ! Despre făptaşi, în lumea cărora circulă aceeaşi lege a tăcerii, nu s-a mai aflat nimic. Sau poate, nu s-a dorit ? În sufletul împietrit de durere al femeii, s-a cuibărit o spaimă permanentă, care a pus stăpânire şi pe mintea ei: şi-a zăbrelit ferestrele, cu grilaje metalice, având gratii cât mai groase şi dese.

A încercat de câteva ori, să se sinucidă, aruncându-se de pe trotuar, în faţa maşinilor. Au salvat-o câţiva trecători, cărora li s-a părut ciudată înfăţişarea ei. O schimbare fundamentală, s-a produs însă, în preocuparea obsesivă asupra  nepotului, fiul Fetiţei, rămas după deces. Bietul copil, a fost terorizat, lipsindu-l din grija excesivă, de bucuriile copilăriei.

Povestea mi-am amintit-o, în urma unei discuţii despre educaţia părintească iresponsabilă a propriilor copii, când devin pradă uşoară delincvenţei juvenile, continuată uneori în tinereţe.

Ioan Ionescu

DIN PRESĂ …

Motto:  “Ce naşte din pisică şoareci mănâncă” – Proverb românesc

Adică, vreau să spun :  “ce naşte din român, români mănâncă”. E un gen de homo homini lupus. Concret, nu intenţionez să vorbesc despre canibalism la români, sau despre năravul lor papagalicesc, de a repeta tot ce aud, cu sau fără vreo noimă. Şi nici despre domnul Băsescu sau PDL, despre care îmi schimb, prin comparaţii, impresia zilnic. Bineînţeles, nu uit că şi ei sunt tot români, neaoşi, indiferent de culoarea părului.

 

Dar, ce mai, pe mine, că sunt tot român, era să mă ia gura pe dinainte, ca pe un papagal veritabil şi să spun”culoarea Penajului”, ca în Fabula imposturii: (defapt, tot despre o cioară vopsită strecurată printre păsări cântătoare). Vai, dar mă întind la vorbă, ca un veritabil comunitar din Estul European. Concret, zilele trecute, la ştiri, aflu că mai mulţi români, din Constanţa, salariaţi în vârstă, au fost amânaţi cu predarea actelor de pensionare, din lipsă de personal, să le primească actele. Rumoarea inerentă, de compătimire a acestora …

Făcătorul de rumoare, media vizuala. Am înţeles că este vorba despre salariaţi apropiaţi de limita de vârstă, care spre a nu fi scoşi la somaj, preferau să se pensioneze anticipat, ca un sacrificiu de sine, din cauza ingratitudinii crizei. Pentru că vezi Doamne, ei ar mai fi putut poate să lucreze, până intra în vigoare, ingrata lege a pensionarii. Oare nu cumva cea cu limita de vârstă până la 65 de ani ? Adiacent, fără să fiu sigur, parcă tot media vizuală românească, a sărit  in ajutorul sărmanilor români, condamnaţi la moarte, chiar în camera de supliciu-muncă. Şi nostim, mi-am amintit o altă fabulă, scrisă de un român, deci nu unul care doar o face pe cunoscătorul ambientului românesc.

Şi zice  fabulistul …

Văitându-se  că soarta lui e crudă,
Noi auzim , de multe ori, măgarul.
Prin răcnete, îşi tânguie calvarul,
Chiar când, de muncă, el un pic n-asudă.
Odată, unul nu purta samarul,
Ci doar ţinea ca lumea să-l audă,
Că sufletul şi-l dă, de multă trudă,
Şi-n prag de moarte, îşi răgea amarul …
FABULE – Ionel Gologan

Şi mi-am amintit cum Preşedintele nostru atotjucător, a fost siluit să nu promulge legea aceea genocidară, de teama ameninţării Opoziţiei Unite, că va fi suspendat, sau aşa ceva ! Cred, că român îs şi eu, şi-oi avea voie, să greşesc, din memorie ! Cam atât, cu memoria mea !

PS. Acu, dacă  toate aceste aspecte gregare, le-am aflat cu ajutorul presei, să nu credeţi că nu aş pretui-o la valoare a ei, de a patra Putere in stat. Parcă aşa a denumit-o Napoleon, când a  amputat-o masiv, că prea-şi băga nasul, în planurile lui de glorificare a  FRANŢEI, la începutul CONSULATULUI.

Madi şi Onu, la început de AN NOU 2011.