Ieri, buticărița mea de CĂRȚI, cu privirea radiind îmi face entuziastă, semn să trec pe la ea.
Mă apropii.
-Am găsit ceva pe gustul tău și-mi întinde o carte:
Șansa omului în Univers. Autorul,un colectiv de trei cercetători . Fizicieni probabil. Deasupra titlului, un alt titlu: Jocul Divin. Scris de mână, cu litere irizate.
Surprins plăcut de a- mi fi ascultat părerile asupra Divinității, o deschid la Cuprins.
Primul titlu, după Introducere, sună: PRIMA ZI-ZIUA ÎN CARE DUMNEZEU A FOST SINGUR.
Deschid și citesc:
Atunci, a existat o stare de singularitate, căreia, mulți dintre noi îi spunem Divinitate.
Ea ne conține pe toți.
Unul eram toți și toți eram Unul: de aci a început totul.
Sunt efectiv șocat.
Ce bine mi-a înțeles frământările spirituale, fata acesta simplă.
Îmi privește fața derutată de uimire și-mi spune:
-Ia-o până după sărbători, și frunzărește-o.
–Nu, nici vorbă, o cumpăr imediat.
Ajuns acasă, mă trântesc în pat, locul meu preferat de lectură de durată și încep frenetic, răsfoirea. Pe a doua pagină , motto-ul cărții, un citat din Nikola Tesla, sună :
– (Dacă vrei să înțelegi secretele Universului, gândește în termeni de frecvență, energie și vibrație).
Sunt ușor derutat.
Speram să citesc ceva inedit despre Divinitate, și când colo…, frecvență, energie și vibrație.
Nu mă încăpățânez să o țin pe a mea, cu orice preț, și –mi spun:
– dar poate acesta este tâlcul primului capitol, la care intuitiv am tresărit, și m-am decis să nu las cartea din mână?
Într-un târziu, ațipesc, și visez:
-Poate așa ar trebui simțit Divinul, în termeni i lui Tesla, spre a realiza atotputernicia Divinității ?
Poate Preotul- scriitor, Ion Agârbiceanu, cel care a scris nemuritoarea, pentru mine, povestire, Paștele ca Paștele, Crăciunu-i Sărbătoare, în asemenea termeni, a răspuns, când a fost întrebat dacă există Dumnezeu:
-Există, numai dacă ai încredere în EL.
Ș i, de ce să nu-l invoc și pe Eminescu, prin incontestabilul vers, din La Steaua:
Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie:/Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem și nu e.
Și, pentru că puterea mea de exprimare este limitată, în căutările mele, voi încheia cu opinia autorilor:
În prima zi, Universul a fost…. Dumnezeu singur sau o singularitate.
Ea, Singularitatea, a trecut în plan material, prin ceea ce azi numim Big Bang, Marea Explozie, startul în lungul drum către Universul ce constituie realitatea zilelor noastre.
Cât va fi durat Solitudinea Singularității, rămâne apanajul tot al științei, și asta…, probabil după ce va fi fost descoperită Particula- Dumnezeu.
Oare câte miriade de ani, vor mai fi necesare pentru aceasta?
Onu
Arhive pe categorii: Proză
O CARTE DE SĂRBĂTORI…
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
VDB 3
Ştiţi că 8o la sută din imunitatea noastră se află în colon?
Un exemplu ar fi umplerea cavităţilor sinuzale cu mucus., consecinţa toxinelor rezultate din procesele de fermentaţie colonică.
Mucusul reprezintă tot material toxic neeliminat din corp.
De neglijarea acestui aspect al curăţeniei interioare a organismului, corpul ne previne prin producţia de mucus, care nu ar trebui ignorat, întrucât mucusul este urmat de numeroase afecţiuni mai mult sau mai puţin grave.
Pentru o imagine convingătoare, gândiţi-vă că viaţa fiecărei celule a corpului vostru este cel puţin îngreunată tot aşa cum vă este şi respiraţia în cazul sinusurilor înfundate de mucus.
Având în vedere temperaturile excesive din această vară, m-am orientat către o alimentaţie cât mai uşoară.
Aşa că am ales seminţe de floarea soarelui şi de susan, din care îmi voi prepara lapte vegetal.
pH pentru susan este alcalin (+2), deci nu mai trebuie neutralizat cu alt aliment.
Iar pentru tamponarea efectului acid, produs de floarea soarelui am decis că voi suplimenta hrana cu spanac.
Desigur, congelat, sezonul lui fiind trecut.
De altfel , de nevoie, pentru verdeţurile care nu sunt de sezon, voi folosi produse congelate.
Spanacul îl voi decongela în apă plată uşor încălzită, apoi îl voi pasa în blender.
O teorie recentă spune că pentru a trece prin intestinul subţire, alimentele, în urma digerării lor de către enzime, alimentele trebuie să fie bine fărămiţate la dimensiunea de 1-2milimetri.
Fapt realizabil în urma mixării hranei prin blender.
Pentru contactul obligatoriu al hranei, cu enzimele salivare, bolul respectiv va trebui amestecat de câteva ori prin gură.
Pentru a evita supraîncărcarea stomacului, şi o digestie uşoară, porţia va fi de cel mult 2 căni, capacitatea orientativă a stomacului. Iar intervalul între mese de2-3 ore.
Există câteva avantaje ale hranei vegetale verzi.
Digerarea lor este mai uşoară, dacă nu sunt prelucrate termic.
Din ea primim proteinele direct sub formă de aminoacizi.
Se ştie, că la hrana obişnuită, proteinele trebuie mai întâi descompuse în aminoacizii componenţi, după care, pe baza lor, corpul îşi construieşte propriile proteine, de care are nevoie.
Este evident, totul cu un consum mai redus de energie şi rezidii metabolice minime.
Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
VDB , 2
Robert Young, ca un trimis din ceruri, a conceput pentru noi, oamenii o modalitate de viaţă, a cărei idee este foarte simplă.
Restabilirea pH-ului sângelui,uşor alcalin, pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos tuturor celulelor, astfel ca noi, sacul de celule bine organizate în ţesuturi, sisteme şi aparate, prin care viul să-şi exprime personalitatea în plenitudinea exigenţelor sale biologice, să avem condiţii de viaţă optime.
Ideea este absolut mirabilă. Alimentele digerate, crează în baza compoziţiei lor chimice, un mediu acid sau alcalin.
Mediul acid favorizează fermentarea resturilor alimentare din tubul digestiv.
Deşeurile metabolice ale florei bacteriene, la rândul lor toxice, măresc potenţialul toxic al conţinutului colonic (intestinul gros), de unde pătrund în sânge.
La toate acestea se adaugă corpurile celulelor moarte firesc în ciclul vieţii lor, ca şi alte noxe din aerul atmosferic: gaze de eşapament, fumul de ţigară, alte particule de metale toxice.
Ţinând seama de acest complex de factori, generând o acidifiere accentată a sângelui, R.Young a apreciat, prin experienţe de laborator şi clinice, cât şi pe sine şi soţia sa, că proporţia dintre hrana alcalină şi cea acidă, să fie de cel puţin 4 la 1. Adică, la o cantitate determinată de hrană cu potenţial acid (x), să se consume o cantitate care să producă de 4ori mai mult potenţial alcalin(4y).
Concret, dacă la o masă se consumă 100 de grame de seminţe de floarea soarelui al căror potenţial acid este de-21.6, pentru echilibrarea raportului optim bază- acid, va trebui consumată o cantitate de +86.4 potenţial alcalin(respectiv:21.6, amplificat de4 ori).
Spanacul are un potenţial alcalin relativ(pH) de +32 unităţi .
Prin raportarea necesarului de potenţial alcalin necesar de 86.4 la cel al spanacului, de +32 la suta de grame , rezultă 2.7, respectiv, pentru tamponarea acidităţii produsă din consumarea a 100 de grame de seminţe de floarea soarelui . vor mai trebui consumate încă 270 de grame de spanac. Procedeul se va repeta pentru fiecare aliment acidifiant.
În concluzie, autorul spune că „pentru menţinerea unui pH echilibrat în sânge şi ţesuturi, dieta trebuie să cuprindă cel puţin 70-8o% alimente bazice, nu mai mult de20-30% alimente acidifiante, şi cel puţin din cele 70-80% trebuie să fie în stare crudă.
Alimentele în stare crudă sunt alcalinizante, în timp ce mâncarea gătită este mai acidifiantă.
În treacăt fie spus, vegetalele au un potenţial de alcalinizare mult mai mare decât al celorlalte cunoscute: fructe dulci, zaharuri, lactate, făinuri albe, ciuperci şi altele.
Pentru eventualitatea că vreun blogger-vizitator doreşte să-mi urmeze pilda, îi promit, că la solicitare, îi voi transmite, valorile pH-ului alimentelor dorite.
În unul din episoadele următoare, voi reda valorile cantitative calculate pentru alimentele mele preferate.
Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
S-ar putea, dacă am vrea serios!
În loc de motto:
”Avem un Preşedinte nou, şi am fi în stare să-l chemăm să ne măture chiar şi ograda”-Elena Duţescu, Patron de fabrică de prelucrare a cărnii.
Articolul îl scriu, ca urmare a vizionării emisiunii Ferma, la TVR2 .
Afirmaţia din motto aparţine unei doamne, liberală în toată structura umană.
Mi-a plăcut din două motive. Unul este implicit, năzuinţa mea către „Salus populi suprema lex esto”iar altul…, potenţial, dacă totuşi am dori sincer, să ne realizăm dezideratele spre mai bine. Cu alte cuvinte, dacă am avea motivaţia unei conştiinţe dezinteresate, altruiste . Nu spun să facem nimic gratuit, dar nici cu obsesia unei înavuţiri peste noapte, şi mai ales, pe spinarea semenilor noştri serviţi.
Şi nu cred că, exceptând acele fiinţe la limita existenţei, cu care-şi face audienţă Simona Gherghe, poporul român este chiar de plâns.
Sigur, nu ne-ar fi rău un sceptru de aur şi o aureolă de călugăr, dar pentru asta ar trebui să ne revizuim total, conştiinţa.
M-am referit la noţiunea de călugăr, ca la o sugestie asupra modestiei gândului.
Înainte de a emite pretenţii exagerate, fără a ne întreba, dacă n-ar fi bine, ca altcineva să ne facă ordine şi în ograda sufletească, după cum magistral, a sugerat, patroana Elena Duţescu.
Poate nu ar fi exagerat, dacă Preşedintele Iohannis, ar reuşi să realizeze şi în plaiul românesc, mentalitatea săsească, aşa cum am auzit că a făcut-o şi în urbea Sibiană.
Ieri, am citit Rezumatul Proiectului de Guvernare liberală- „Guvernarea liberală a României”. Deşi rezumat, mărturisesc, m-a obosit. Prea lung, prea mult pentru o singură minte.
Un fapt însă, mi-a atras atenţia.
Îi lipseşte stilul lapidar al Preşedintelui Iohannis, cu care m-a obişnuit, şi m-a câştigat în campania electorală. Un aspect lacunar, al acestui material.
Am şi comentat aspectul poliloghic al materialului.
Cred că un rezumat, al unui program viabil, ar trebui să conţină prevederi concrete, care să se poată constitui într-un „schedule” japonez , clar şi aplicabil, oricărui „bade” sau „tanti”
ca şi mine, fără să lase loc la interpretări aberante, sau necinstite.
Revin la emisiunea FERMA în care un reporter Popescu, a subliniat un deziderat programatic, indispensabil revigorării noastre socio-economice .
Este vorba de TVA.
Nu fac apologia acestei categorii fiscale, şi nici nu o judec, însă patroana prezentată, a expus-o pragmatic:
– „Gândiţi-vă, că din preţul unei pâini, ca produs alimentar de bază al românului, a cincea parte merge la acest impozit”.
Imagistic, afirmaţia mi s-a părut de toată admiraţia, şi de luat în seamă chiar de către Premier, fiind o problemă de competenţa Executivului.
Dar nici agricultura autohtonă (cuptorul nostru de pâine şi cămara plină cu bunătăţi) nu trebuie neglijată.
Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
Universul
Azi, m-am trezit filozofând.
Cine vor fi fost primii cercetători ai universului?
Dar nu mi-a venit aşa.., nitam -nisam. Ci după ce am frunzărit o carte.
Ei bine, cred că primele întrebări introspective, şi le-au pus Apostolii. S-au întrebat, s-au gândit, şi primele răspunsuri le-au venit pe cale intuitivă probabil. O intuiţie dirijată de Forţa divină, presupun, că prea sunt covârşitoare adevărurile constatate. Astfel, în NOUL TESTAMENT al domnului nostru Isus Hristos, în Evanghelia după Ioan se spune, referitor la crearea universului:
1.”La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu.
2.El era la început cu Dumnezeu.
3.Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor
5.Lumina luminează în întunerec, şi întunerecul n-a biruit-o.”
Şi aşa mai departe, pe parcursul celor douăzeci şi unu de capitole ale Evangheliei sale.
Sper că nu mai avem nevoie de alte dovezi !
Eu cel puţin, nu!
Pentru că, de ce n-ar fi o intuiţie asemenea lui:
Newton, privind atracţia gravitaţională;
Einştein, privind relativitatea;
Pasteur, privind microbii;
Fleming, privind antibioticele;
Edison, privind filamentul becului electric;
Paulescu,rivind insulina;
Aurel Vlaicu, privind primul zbor cu avionul;
Ana Aslan, privind longevitatea;
Capră, privind motorul auto cu aer;…, şi atâţia oameni deosebiţi.
Eu sunt convins, deşi nu mi-ar strica nişte explicaţii pe ignoranţa mea!
Dacă un cititor/cititoare, îmi poate adăuga un grăunte de lumină, îi rog să o facă la comentarii. Pentru că „la început a fost Cuvântul”…, nu-i aşa?
Onu
Din categoria Pagini de dor, Proză
COCA
De Sfântul Ioan, m-a sunat să mă felicite, Coca, o colegă şi de Facultate şi de serviciu. După urările cuvenite, puţină retrospectivă:
-Ţi-o mai aminteşti pe Ţuţa Berdan?
-Da şi am păreri bune despre ea, deşi odată, mi-a pus o întrebare care m-a uimit.
Ţuţa era expert la noi la Departament, şi ne verifica proiectele, înainte de avizare.O doamnă fină, de provenienţă specială, în felul său. Tatăl, medicul Ursu, la rându-i de sorginte aristocratică, impunea prin simpla prezenţă. Locuinţa lor, un bloc în stil cubist, avea cred 2-3 etaje, şi mi se părea cea mai elegantă clădire din Galaţi.
Dar abia de sfântul Ioan am aflat că Ţuţa era fiica doctorului Ursu.
Casa lor, despre care am spus înainte, era lângă Colegiul Vasile Alecsandri, unde mi-am făcut liceul teoretic.
Acel Ursu, ucis de Securitate era fratele ei.
-Dar ce ţi-a făcut Ţuţa? insistă Coca .
Coca a absolvit un Liceu de medicină veterinară, şi de când o ştiu are un limbaj bine condimentat, fapt care i-a făcut pe mulţi să o considere prea emancipată. Dar spre ghinionul lor, în ciuda răutăţilor proferate la adresa ei, când s-a căsătorit, după propria-i exprimare, avea „pielicica” intactă”, chiar spre uimirea soţului ei, care se lăsase păcălit de aceleaşi aparenţe.
-Îmi spui? insistă ea, cu o poftă de comunicare copleşitoare.
–Îţi spun: într-o discuţie la unul din proiecte ea , Ţuţa, m-a întrebat prevenitor:
-Este adevărat că tu eşti misogin?
Fără argumente, fără alte însăilări.
-Îţi imaginezi ce şoc pe mine?
-Acu, nu te supăra, dar tu ţi-ai cam creat faima asta, prin severitatea pretinsă la elaborarea proiectelor tale. Erai cam prea…şi se opreşte.
– Hai, fă-mi cadoul complet, şi nu te mai codi.
-Bine, dacă-mi promiţi, o să îndulcesc expresia.
-Bine, fă-i ce crezi, dar spune-o, te rog.
–Cum vrei, dar ştii şi tu, că erai considerat cam…., dar e ziua ta, şi vreau să te cruţ.
–Gata, renunţ!
-Eeee.., ce tu nu ştii că erai cam „ciufuţel?”
-Pentru că eram mai exigent?
-Dar lumea te judecă după ce-i convine sau nu!
După care, mi-a povestit despre „pielicica” ei nealterată”, şi uimirea soţului, în noaptea nunţii.
Nu ştiu, dacă Ţuţa, se referea efectiv la „misogin” sau la „alintul” Cocăi.
Acum, când scriu, înţeleg de ce l-am dorit pe Iohannis Preşedinte, chiar dacă nu-i „creştin ortodox”.
Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
Periplu
Pe azi, pe blog, am 8 vizite şi 10 vizualizări. 7 din ţară şi 3 din America.
Iar la referenţi apare: vebidoo.de/razvan dumitrescu. Cu vorbire numai în germană.
Ne fiind pe înţelesul meu din prima, îl părăsesc, şi-mi văd de gândurile proprii.
Unul este o amintire, altul o năzuinţă.
Amintirea:
Prin nu mai ştiu care an, am vizitat Ungaria, lacul Balaton. Nu mai eram puşti, dar ochii tot îmi scăpărau, ca la adolescenţa trezită.
Într-o zi, pe plaja lacului a venit o echipă de handbal feminin germană, care participa la o competiţie internaţională. Noi, suflete de puşti, eram cu ochii cât cepele, şi mai mai să facem torticolis.
Fetele.., curioase şi jucăuşe, chicoteau dându-şi coate către noi.
Spre norocul meu, una din ele m-a fixat cu doi ochi albaştri şi o atenţie care nu a scăpat observaţiei.
I-am zâmbit, cu o înclinare a capului care nu ştiu ce s-a dorit a fi.
Cert este că, în ziua lor liberă , a venit pe plajă, şi m-a luat de mână, înconjurându-mi tandră mijlocul.
Fericit, dar timid, m-am pierdut, spre hazul celor de faţă .
Ca şi acum, nu ştiam o boabă din germană, aşa că plimbările noastre se limitau la îmbrăţişări şi sărutări surdo-mute.
Ca să fiu explicit…, aţi văzut surdo-muţi conversând?
Este un adevărat spectacol de expresivitate a trăirilor.
La terminarea competiţiei, fata a venit să-şi ia la revedere. Era însoţită de colegele ei.
Prin semne, mi-a spus că vor pleca.
Şi, cu aceeaşi tandreţe din timpul plimbărilor noastre pe plajă, m-a sărutat.
Colegele ei au aplaudat, spre uimirea celor de pe plajă.
Cred că îmi dăduseră lacrimi, pentru că o colegă s-a apropiat de mine, cu o batistă, şi gravă, ca o veritabilă nemţoaică, mi-a şters ochii.
După plecarea lor, colegii m-au tachinat pe săturate. Dar eram prea trist, ca să-i pot lua în seamă.
În răstimpul de circa trei săptămâni, am vizitat şi Budapesta.
Pe lângă frumuseţea arhitectonică a edificiilor, m-au impresiont două aspecte: curăţenia publică şi amabilitatea locuitorilor.
Mi s-a întâmplat…, tot hoinărind cu câte un coleg, să ne rătăcim, sau să nu găsim destinaţia propusă.
Impresionantă amabilitatea unor locuitori, de a ne explica, sau chiar de a ne însoţi până la locul căutat.
Despre curăţenie, ce să spun…?
Ne plimbam prin parcul din apropierea Parlamentului, dacă nu cumva, am uitat.
Izbiţi, chiar de la intrare, de aspectul şi îngrijirea parcului, ne-am propus să găsim măcar un muc de ţigară aruncat.
Că încercarea noastră a fost zadarnică este inutil să vă mai spun.
În ultima săptămână, am făcut cunoştinţă cu o puştoaică. Un coleg din Cluj, îmi era translator.
Într-o dimineaţă, îmi spune zâmbind: vezi că a venit soacră-ta!
Mama puştoaicei, făcută curioasă de fiică-sa, a venit la hotelul unde eram cazaţi, înainte de a pleca pe plajă, să mă cunoască.
Speriat sau derutat, nu mi-a mai trebuit nici o puştoaică.
Năzuinţa:
Poate, cine ştie, Preşedintele Obama îmi descoperă Blogul, şi voi avea şi eu o legătură privată cu Casa Albă.
Sau poate Joe Biden?
Mai ştii !?
Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Proză
TÂMPIŢEI
Motto:”Paştele, ca Paştele, Crăciunu-i sărbătoare!”-Ion Agârbiceanu
Azi, nu m-am simţit prea bine. M-a pus păcatul necumpătării, să înfulec până la suferinţă, bunătăţile de Revelion ale soţiei.
M-a salvat un coleg de facultate, Ticu din Galaţi care m-a sunat pentru urările de Anul Nou.
Şi din una-n alta, am ajuns la voia bună din amintiri .Cu el am făcut practica pentru regularizări de albii, pe râul Mureş. Eram cazaţi în localitatea Sânnicolau mare, într-un fost castel.
Dimineaţa, ne lua cu maşina şeful de şantier, un coleg de-al nostru mai mare, Puiu Matei. Acum, povestind, îmi dau seama că eram tare tâmpiţei. Nu ne preocupa istoria locului cazării noastre selecte.
Aşa că nu mă voi hazarda la nişte inepţii lipsite de suportul informaţiei reale. Cert este, că după o cină frugală, cădeam frânţi de oboseală.Nu înainte de a scoate liliecii care ne invadau camera.
Şi i-a venit nu ştiu ce lui Ticu, să-şi amintească . Zice:
–„Măi Onu, îţi aminteşti cum te-ai gândit tu să te sinucizi cu lilieci?
–”Nu!”
–„Cum măi, chiar ai uitat? Din cauza uguroaicei de care te-ai despărţit!? Nu se poate că ne-am distrat şi după terminarea practicii!
Printre hohotele lui de râs, aud vocea Nelei, soţia lui:
–„Măi, ia potoleşte-te, că vorbeşti de-o oră cel puţin.!”
Soţ model, nu îndrăzneşte să iasă din vorba soţiei.
Se scuză, că trebuie să întrerupă, îmi spune să mă gândesc la liliecii din Castel, îşi ia la revedere, şi închide.
Rămân îngândurat. Soţia mă întreabă ce am, şi-i spun.
–„Auzi măi ce spune zăpăcitu ăsta, că aş fi vrut să mă sinucid din cauza unei unguroaice, în practica de producţie”
–„Ei, mai gândeşte-te poate o fi fost ceva!”
Pişcat cu blândeţe mi-am amintit. Într-o seară, eu şi Ticu, am cunoscut două localnice. Unguroaice. Tinereţea şi-a spus repede cuvântul şi ne-am îndrăgostit. Castelul, aproape pustiu, ne oferea condiţiile să ne bucurăm de fiorii stârniţi de puştoaice. Într-o seară, prietena mea a făcut o descoperire. La un sărut prelung pe gâtul meu, m-am cutremurat.
A înţeles, şi cu entuziasmul tinereţii a reluat sărutul., să se convingă. Îmi găsise punctul slab. Gâtul meu era o zonă nevralgică acută. Au început adevărate seri de euforie.
Dar, cum necugetarea tinereţii face victime, ne-am certat .
De aci, ideea sinuciderii.
Uitându-mă la faţa parcă de porcuşor a uni liliac, îi spun colegului:
–„Ticule, uite ce mutriţă are ăsta! Oare chiar să fie vampir?”
–„Nu ştiu, îmi răspunde el, dar nu m-aş lăsa pe sărutul lui!”
Atunci, mi-a venit poanta, şi i-am spus grav:
–„Măi, dacă nu revine unguroaica, eu mă las „pe sărutul lui!” Îţi dai seama… să mori în fiorii orgasmului?”
Surprins de nerozia glumei mele, mi-a întors spatele , rostind:
–„Nu te credeam aşa tâmpit!”
În loc să mă supăr, mi-a devenit brusc simpatic, l-am îmbrăţişat, şi i-am spus:
–„Ce naiba, tu chiar mă crezi?”
–„Îţi sticleau ochii când vorbeai, şi pe moment, am crezut că te-ai sonat, din cauza fetei!
Momentul, în amintirile noastre, chiar aşa va şi rămâne: „gluma ta suicidară!”
La ea s-a referit el astăzi.
Onu
Din categoria Pagni dejurnal, Proză
GELOZIA
septembrie 28, 2010Aurora Poezie 40 Comments
Zilele trecute, am citit pe blogul prietenului meu online World of Solitaire o postare în care abordarea temei este excelent făcută. Nu numai stilul şi povestirea in sine m-au impresionat ci şi mesajul pe care reuşeşte să îl transmită, fapt care m-a determinat să las un comentariu în versuri încercând astfel să subscriu acestei admirabile povestiri , comentariu pe care mentorului meu spiritual (dacă aţi presupus că bunicile nu au mentori, vă înşelaţi) mi-a sugerat să-l postez pe blogul meu, dându-i statut de poezie.
Deci , GELOZIA, acesta fiind şi titlul postării ce m-a inspirat
Gelozia, bat-o vina!
Mă-ntreb care-i pricina
De-l cuprinde şi pe om
Şi-l transformă în neom?
O fi demon, o fi viciu
Sau cumva numai capriciu,
Egoism sau o belea,
Oricum este piază rea.
N-o-nţeleg şi n-o aprob:
O consider un microb,
Care trebuie tratat
Şi urgent înlăturat.
Fiecare blog , inclusiv bloggerul care-l administrează, are spiritul său, pe care nu cred să fiu exagerat, în a-l apropia Divinităţii.
În fond, fapt incontestabil, suntem creaţia acesteia, însuşi sufletul nostru fiind suflare divină.
Dorind să intru în Noul An, eliberat de demonul cârtelii, am preferat să rebloghez de la apreciata Aurora Georgescu, postul de mai sus.
Iar, pentru că vârtejul entuziasmului, volens nolens, te saltă către vârful Piramidei lui Maslow, am reblogat şi comentariile noastre, ale Aurorei şi ale mele, în continuare(în rime)
Sper să mă situez astfel, departe de lumea penibilă a unor jurnalişti partizani.Urmează aceste comentarii!
Recunoştinţă
Când omul nu se-asteaptă,
Răsare bucuria
Din” Stropi de suflet” intrupată
La fel de vie, ca odată
As vrea in versuri sa raspund
Generosului tau gand
De diagnoz-a geloziei
Spre- a pacii sufletesti,
Si Omeniei
Onu
Onu,
Un zâmbet larg imi fu pe faţă
Cănd versul tău plin de dulceaţă
A poposit neşteptat
In acest loc demult uitat.
Este plăcută reîntâlnirea
Cu-atât mai mult cât amintirea
Păstrează neschimbate
Sentimente ce păreau uitate !
Tu, pacatos chip, cu vers feciorelnic.
Cum poti crede ca amintirea–mi
Poate-se schimba
Ca multora vorbirea
Atenta,fii te rog, la stare
Ca pe caldura asta mare
Poti provoca mari turbulente,
Pe teme vasculare
Iacă îţi ies în întâmpinare!
Mulţam de grijă . Da, e căldură mare
Si nu-i de glumă povestea vasculară.
Si rimele ţi le-am citit pe seară
C-aşa fac eu pe timp de vară
Ca nu cumva de soarele apris
Biet creierul să-mi fie prea încins!
Stropi de suflet,
Daca taci, e cu banat
Si ma-ntreb, pe ce pacat,
Al meu, te-i fi suparat!?
Inca nu ai inteles
Ca am sufletul complex.
Dar lipsit de rautate
Ce la unii-i peste poate?
Daca nu faci osebirea
Si asta fiind-mi firea
Pragul nu-ti voi mai pasi
Spre a nu te necaji.
Iar in loc de noapte buna,
Sa adormi, te tin de mana!
Onu
Onu, dacă tac, e că nu pot
timpul să-l opresc de tot.
Si blogul mi-l neglijez!
Nu am timp nici să visez.
Treburi multe mă reţin
Rimele să le îmbin.
Versul tău îmi place mult,
Să îl văd sau să-l ascult,
Te aştept aici oricând
Şi-ţi trimit cu drag un gând.
noiembrie 10, 2012 at 12:06 am
În Paradisul tău,când poposesc,
Vis, mi se pare, Intens trăiesc
Iar de e noaptea, prea târziu Mi-e tare, tare trist,
Să nu-ţi citesc versul zglobiu.
Madi şi Onu
Madi şi Onu,
De-a voastră vizită, firesc,
Mă bucur mult şi-mi amintesc
In rime cum ne conversam
Şi cât de bine ne simţeam!
Cu drag reiau corespondenţa
Şi chiar o să măresc frecvenţa!!
Aurora, clipă rară
De când pierdut-am legătura
Viaţa şi-a pierdut aliura..
Fără formă, totu-i van
Sufletul, un loc viran
În care pe loc te învârteşti,
Şi poetesa n-o găseşti
Măcar pentru rima ei sublima
Mângâindu-te pe creştet
Ca-n serile cu lună plină
Ce copilăros visezii
Sărutându-i ochii tandri,
Ce mereu îţi păreau verzi.
Madi şi Onu
Din categoria Pagini de Jurnal, Poezie, Proză
Şocant
Motto:”Mai bine pierd, decât să fiu mârlan!”-Klaus Iohannis.
Spuneam într-un articol, despre impresia plăcută pe care mi-a lăsat-o show-ul „Te vreau lângă mine” al Gabrielei Cristea pe Kanal D.
Mi-a plăcut la acest show, intenţia de civilitate exprimată de protagonistă prin avertizmentul de la începutul fiecărei emisiuni privind limbajul decent, din partea participanţilor.
Şi, în ciuda micilor abateri de la această exigenţă a amfitrioanei, totul se desfăşoară în limitele unei decenţe acceptabile.
Pentru că, fără a exemplifica, ele fiind ştiute de toată lumea, căutările de audienţă, cu ori ce preţ, prin insinuări şi care să creeze îndoială asupra corectitudinii unor personalităţi politice sau „personaje” din aşa zisa mondenitate, mi se par nu doar indecente, ci chiar calomniatoare.
Pe scurt, de când am descoperit-o, emisiunea „Te vreau lângă mine” îmi serveşte ca antidot eficient împotriva apetitului de a asculta elucubraţiile moralizatoare politic ale Antenei 3 .
Azi însă, am asistat la un început de emisiune, de-a dreptul bulversant, vizavi de consideraţiile mele de civilitate.
Mă voi referi în general, la participanţii care au distrus eşafodajul care mă entuziasmase pentru această emisiune.
O pereche din participanţii de ieri, au solicitat să se prezinte în emisiunea de astăzi.
Începusem să vibrez la captivantul inedit, pe care-l promitea solicitarea celor doi.
Gazda, emitea chiar ipoteza iluziorie, că ar fi vorba de o invitaţie la nunta celor doi. Realitatea. Fata, în entuziasmul ei , când au ajuns acasă, a făcut o glumă pe care masculul, cu toate ifosele lui nu a priceput-o şi a dedus că i s-ar pune un „belciug în nări”.
Iar prezenţa lor se datora , vezi Doamne, să arate ce taur sufletesc este el.
Fata, care prin entuziasmul ei din timpul paravanului, mă captivase, am înţeles-o în toate, să le spun eufemistic , inabilităţile.
Chiar şi în atitudinea ei de a-i cere „taurului” să-i înapoieze ceasul pe care i-l dăruise, în momentul cunoaşterii.
Oricum, urât, meschin gestul ei.
Reacţia lui? Şi-a scos ceasul de la mână, ca şi cum ar fi vrut să i-l înapoieze, şi l-a trântit cu ciudă de s-a făcut ţăndări.
Atunci, a realizat Gabriela dificultăţile prin care trece decenţa emisiunii, şi i-a invitat să părăsească imediat, sala.
Nu înainte ca fiorosul să fi adunat resturile ceasului.
Interesante, dacă ar fi să asimilez gradena unui şanţ, opiniile clienţilor prezenţi.
Cu titlu de „haz de necaz”, trebuie spus că toate fulgerele au căzut asupra fetei.
Nu merită să încerc o relatare a lor, fie şi succintă.
Motivul pentru care scriu acest post este unul pilduitor.
Gestul individului mi s-a părut comparabil cu o formă de violenţă casnică,
pe care gazda ar trebui s-o incrimineze chirurgical,
prin interzicerea accesului individului respectiv, în emisiunea sa.
Onu
Din categoria Paginide jurnal, Proză
Madi şi Onu Blog 