Mirosul de tutun

Motto: ”Sunt om, şi nimic din ce-i omenesc, nu mi-e străin” – Cesare Pavese

Pe unul din blogurile frecvent vizitate, se făcea referire la mirosul gurii fumătorilor. Pentru mine, care toată viaţa, n-am pus ţigară în gură, informaţia a avut efectul ciudat de retrăire a unui păţanii petrecută cu ani în urmă, în legătură cu acelaşi aspect. 

S-a petrecut în oraşul Sibiu, în care mă aflam în delegaţie de serviciu …

 La hotel, în cameră, după schimbul de rigoare comunicaţională, cu colegul de cameră, tot gălăţean, cunoscut adhoc, el îmi propune o cină uşoară, la restaurantul hotelului. Sibiul, cu aerul său cosmopolit, îi promitea colegului meu, o seară romantică; şi n-a fost departe: în sala semiplină, la o masă,  zărim două perechi de ochi cercetători, care te cutremurau prin strălucirea focului lăuntric; ca la comandă, ne-am adresat, dacă se poate lua loc la masa lor.

Emanciparea occidentală, conferă oamenilor, o dezinvoltură şarmantă. Cu sclipiri de ochi cumpătat dozate…, că doar eram nişte străini de localitate; şi nu ne cunoşteam încă, ne-au invitat să luăm loc, cu o graţie, pe care doar feminitatea o poate avea. Recomandări, ţigări, coniac şi risipă de zâmbete. Brunetele, una frumoasă foc,  alta acceptabilă. Spre uimirea mea, “acceptabila”, m-a remarcat şi m-a invitat graţios la o ţigară. Eu nu fumam; în familia mea, n-am cunoscut fumul de ţigară şi, fire îndărătnică, nu m-am lăsat sedus de spiritul strămoşilor noştri, îndepărtaţi.

O refuz politicos… Ea insită provocător, sfătuindu-mă să plimb doar fumul prin gură. Amabil, mă conformez, spre bucuria ei evidentă. Totul are un capăt, chiar şi plimbatul fumului de ţigară, prin gura abundent stropită cu tărie. Hotărâm să plecăm, dar la uşa restaurantului, ezitarea pluteşte în aer. Nimeni nu doreşte despărţirea. Urâţica, înviorată de un gând salvator, propune o plimbare, îndemnându-şi colega, printr-un gest concret, să-mi ia colegul de braţ…. Nu ne place, şi hotărâm să mergem perechi, în cameră.

Continuarea este evidentă, dar pilda, semnificativă. În momentul când buzele-mi ardeau, de înfierbântarea sărutului, sunt întrebat, pe un ton şăgalnic: acum ai înţeles de ce ţi-am cerut să plimbi fumul prin gură ? Şi s-a grăbit să-mi precizeze: nefiind fumător, gura mea ţi-ar fi mirosit urât, şi te-ar fi respins. Atunci am înţeles rostuirea vieţii: când femeia-şi propune ceva, nimic, nu-i stă-n cale…, nici fumul. Tot cu această ocazie, venind vorba despre felul cum beau ruşii vodca, mi-am amintit că ingredientele perfecte, la votca rusească, sunt peştele uscat sărat, castraveciorii muraţi iar uneori, ouăle crude, băute direct din cupa lor naturală.

Poate părea straniu, dar eu, când văd ouă, simt poftă şi gust de Stolicinaia (vodca originală rusească). E ca-n reflexul condiţionat al lui Pavlov ! Sau, cum pilduitor pentru viaţă, spunea Graham Greene: retrăieşti momentul, când apare stimulentul care l-a creat. 

Onu

Universul cărţilor 2010

De fapt, indiscreţie cochetă, de Mirela Pete.

Moto: ” Cultura, Educaţia, Frumuseţea, Plăcutul, Eleganţa, Tandreţea,Gingăşia, Feminitatea, le poţi descoperi numai la ele acasă, pe adresa, Mirela Pete Blog ! ” – Madi şi Onu

 Azi, despre universul prometeic al cărţilor, sub forma unui test retoric, tipic Mirela şi, probabil în curând, Enya !

1. Câte cărţi ai citit până acum de la începutul lui 2010 ? Adică ? a. Inclusiv redundanţele sau b. Selectând aspectele preferate ? Dacă a, nici una; dacă b …cam una pe săptămână.

2. Câte cărţi de ficţiune şi câte de non-ficţiune ? Dacă prin ficţiune, înţelegi structura materiei, energie, cuante, efect simultan, la distanţă, atunci, cam un sfert, cel puţin, sunt ficţiune. Oricum, poveştilor, prefer realismul vieţii !

3. Care e proporţia de scriitori bărbaţi vs. femei ? În general, sunt feminist, dar nu caut un echilibru autori/autoare. Una din cărţile mele preferate,”Vizualizarea creativă”, este scrisă de o femeie, Shakti Gawain. Alta, „Experimentul Intenţie”, de Lynne Taggart, autoarea altei cărţi, tot despre energia universului, „Câmpul” !

 4. Care e cartea preferată citită până acum în 2010 ?  ”Anatomia şi fiziologia omului” de Prof. I.C. Voiculescu şi Prof. I. C. Petricu.

5. Care e cartea care ţi-a plăcut cel mai puţin până acum în 2010 ? ”Bazele programării neurolingvistice” de Robert B. Dilts. Multe noţuni noi, prea multă documentare suplimentară.

6. Ai început vreo carte şi n-ai putut să o termini ?  Autobiografie –  Asimov.

7. Care e cea mai veche carte citită ? Cronologic ? Biblia. Din biblioteca personala ? ”Criterii si Evocări”, de GR. Tăuşan (Petronius), Editura Casei Şcoalelor,1935  sau ”Pestalozzi şi culturalizarea poporului”, de G. G. Antonescu.

 8. Dar cea mai nouă ? ”Matricea energetica” de Richard  Bartlett.

9. Cea mai lungă şi cea mai scurtă carte ?  Biblia – 1240 pagini; ”Cărticica pentru tata” (8/8/1cm, 46 file)

10. Câte cărţi împrumutate şi/sau de la bibliotecă ?  Toate sunt personale/cumpărate.

11. Câte cărţi citite sunt traduceri ?  Majoritatea sunt traduceri.

12. Care e cel mai citit autor anul acesta ?  Peter J. d’Adamo, creatorul Dietei individualizate.

 13. Ai recitit vreo carte ?  Întreagă, nu; dar prin paragrafele care mi-au plăcut, majoritatea.

 14. Care e personajul preferat din cărţile citite până acum în 2010 ?  Cuanta.

15. Ce carte nu ai fi citit dacă nu ţi-ar fi fost recomandată ?  În sensul că n-ar fi prezentat interes, sau că nu ştiam de existenţa ei ? ”Codul divin al vieţii”, de Kazuo Murakami, recomandat de o cititoare a blogului  lui Cristian Alvalia.

16. Ce scriitori descoperiţi în 2010 ai vrea să citeşti mai mult ? Japonezul Kazuo Murakami autorul cartii ”Codul Divin al vieţii”.

17. E vreo carte a cărei lectură îţi pare rău ca ai amânat-o ?  De fapt, lectura- studiu: „Cursul de limba engleză”. Benjamin Franklin, spunea… ”Cine vorbeşte o limbă străină, are un cap în plus”. De multe ori, m-am simţit chiar fără cap, în lipsa unui translator.

PS: Mulţumesc mult, Mirela, pentru  acest remember, ordonator !

Părinţilor mei …

Motto: ” Mama ne-a dat viaţă, mama ne-a vegheat creşterea şi sănătatea, învăţătura şi educaţia, drumul spre realizarea de sine. Suntem aidoma chipului mamei. Dupa plecarea ei, rămânem singuri, debusolaţi; şi abia atunci, îi preţuim existenţa şi dăruirea. Fără prezenţa ei, viaţa noastră este suspendată într-un hău al durerii şi al nesiguranţei. Mama …este totul ! …este universul copilăriei, iluziilor tinereţii, reazemul încercărilor vieţii. Pentru mama, suntem mereu copii. Fără ea, suntem ai nimănui,  straini …” – Madi şi Onucu

Azi este ziua mamei …

Ar fi împlinit un număr de ani. Încerc să-i suplinesc lipsa, cu amintirile bucuriilor copilăriei, petrecute în casa părintească. Revăd intrarea parcă de basm, în curtea acestora, aud în minte strigătele îngrijorate …să fiu atentă, să nu cad, să nu mă lovesc, să nu-i necăjesc pe bunici, cu năzdrăvăniile mele copilăreşti. Am fost o fetiţă foarte vioaie şi năzbâtioasă. Printre lacrimile amintirilor, mama mă ajută iar …găsesc o poezie, scrisă nu cu mult timp înainte de ziua ei. Mai corect, dictată nepoţelului ei Andrei. Reproduce atât de viu, de sensibil, atmosfera ambianţei casei bunicilor, casei copilăriei sale, încât, nu mă pot stăpâni să nu o public, printre şiroaie de lacrimi.

 Poezia se întitulează  ” Părinţilor mei ” şi o reproduc, după înregistrarea scrisă a Andreiaşului meu, de 18 proaspeţi anişori, la dictarea acesteia.

Păşesc cu sfială, pe pragul de piatră din poartă;
Atent şlefuit cu dalta de tata;
Întru grădina copilăriei;
Unde-amintiri şi arome dulci mă-mbie.

În dreapta, reginele nopţii, petunii, crăiţe;
Deasupra o boltă din codiţe de viţe;
În stânga o tufă de roşi tradafiri;
De unde mai ieri, îşi făceau buchete cei cinci miri.

Merg pe alee şi ajung la scările casei;
Prin uşa deschisă se vede măsuţa pătrată;
Pe ea e o vază cu flori şi o pâine coaptă pe vatră.

La capăt de-alee, ajung la fântână,
În jurul ei zorele frumoase, legate de o mână,
Cupele lor sunt pline cu lacrimi albastre,
Ce-au înflorit în amintirile noastre.

Mă întorc pe alee şi mă întreb,
Unde or fi mama şi tata ?!
Căci lângă zidul de piatră,
Deschisă e poarta.

Pe ea ieşind revăd fluturi în roi,
Iar ei, aşezaţi în care de flori,
I-au dus spre apus …
În urma lor, nori albi, o ceaţă au pus …

Iar eu mă apropii de poarta cu pragul de piatră,
Şlefuit cu dalta de tata …

Maria Măroiu – 26 August 2010

Din concediu – Palma

Motto: ”Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie” – Kant

Într-o plimbare prelungă,
Pe mal de mare, la Neptun,
Mâncam cireşe dulci, cărnoase,
A căror zeamă vişinie,
Încet, încet, ne cam luase,
Când din senin, un vuiet plin,
Un dos de palmă, am auzit;
Speriaţi…, unul de altul, strâns lipiţi,
Ca la cutremur, ne-am sprijinit.

Atenţi, la propriile telepercepţii, nu am rămas indiferenţi când a doua zi, presa a relatat abominabilul caz, în care, un personaj ocult, certat cel puţin cu educaţia civică, a făcut ce toată lumea a aflat, că ar fi generat. Bineînţeles, nu agreem asemenea acte reprobabile, de oriunde ar veni ! De aci, şi postuleţul, ce încearcă în continuare, să redea esenţa penibilului, pe care unul din protagonişti, caută, senin, să-l evite.

 Prin urmare …

Ieşit bine dispus, ca din local, 
Cu gândul la arome indiene,
Alene, îmi rotesc volanul.
Când brusc, de nicăieri,
Unul apare, şi-mi zice, cred, o vorbă rea.
DE CE ?
Îl întreb atunci mieros …
La care dânsul,
Agresiv şi înciudat,
Nu-şi recunoaşte imprudenţa,
De a mă fi insultat.
Cred că el, este mai beat,
Şi peste gură, îl lovesc,
Amical…, marinăresc….
De altceva, nu-mi  amintesc !
De atunci,
El, în loc chitic să tacă,
Scuipă vorbe otrăvite,
Şi din ele-şi face faimă,
Incorect, pe ocolite.
Dar minte, căci pentru mine,
Dacă nu-mi convin,
Toate sunt neavenite !

 Madi şi Onu

În Concediu !!!

Motto: ”Numai faptele fac să ne cunoaştem ceea ce suntem” – Moliere

 

– Madi,ce faci ?
– Onu, te cunosc prea bine; de ce mă întrebi ?
– Ei.., nu…, aşa…, de dragul tău !
– Şi totuşi, Onu, eu să ştii, mă simt bine, dar dacă tot ai început, voi continua: ce-ai zice de o mică pauză …un miniconcediu !?

 

– Păi, mă întrebi, de parcă mi-ai scana scoarţa cerebrală; sigur, că aş dori un miniconcediu, să ne plimbăm pe nisipuri fine, în adieri mângâietore, asemenea atingerilor catifelate ale atmosferei noastre dobrogene. Dar cum facem cu blogul ?
– Îl lăsăm şi pe el, să se odihnească, să mai reflecteze asupra a ce zone de interes pentru amabilii noştri vizitatori, vom dezvolta.
– Poate pleacă şi domnul Băsescu…, şi vom avea teme noi 😀
– Unde să plece ? Doamne, fereşte !
– Cum unde ? La Moscova, să încerce să-l salveze pe Gabriel Grecu, şi să-l mai pună la punct, pe Putin. Nu crezi că a cam exagerat ?
– Ba da, chiar urât ! Crede că doar el, are ţiţei şi gaze !

– Şi-apoi, uită că Şeful e prieten cu americanii; e drept, eu nu ştiu, cu care dintre ei, dar nu contează, sunt parolişti; ai văzut, oricum au venit şi după zeci de ani, ştiind că unii chiar au murit aşteptându-i să-i scape de comunism. Aşa prieten, mai zic şi eu. Ba, mai avem şi nişte americani, la Constanţa ? Ce-i de colea ? Nu mai spun, că de curând, l-a vizitat Preşedintele Israelului, care ştim că este ţara cu cei mai mulţi bancheri pe kilometrul pătrat american.

– Bine, Onu, când plecăm ?
– Dacă eşti de acord, publicăm postul şi zburăm, pe covorul fermecat, spre meleagurile noastre dragi, casimcene, ţie şi niculiţene mie.
– Da, Onucu, aşa facem; şi mie, mi-e tare dor de Basmul Copilăriei.
– Şi isăccene…; ţi-aminteşti cum ne-am cunoscut, la Noviodunum ? Că mie, încă nu-mi vine să cred !

Parcă e un viiiis !

Autoeducaţie

Motto: ”Cât timp ţine educaţia ? Atât cât ţine viaţa.” –  J. Michelet

Într-adevăr, învăţ zilnic… Precum astăzi, spre exemplu. În autobuz, vecinul de scaun, se apleacă, şi cu un miros îmbietor de ceapă, îmi suflă persistent în nas …ce-or avea dom’le cu Băsescu ? Până şi de ziua soţiei lui, l-au huiduit.

Duhoarea, numele şi tonul, m-au făcut să-mi ciulesc prudent, urechile. Mă prefac a nu-l auzi, dar el insistă: şi Vadim ăla, cu securiştii lui, l-au scos chiar canceros. Nu ştiu prostii, că Dumnezeu îl ţine spre fericirea  noastră, anticomunistă. Cazul devine grav; privesc în jur, nici o reacţie orală; sclipirile mânioase din ochi, nu ştiu cum să le înţeleg: acceptarea vorbelor tipului, a tăcerii mele, sau reflexii de gânduri personale, asupra salariilor reduse.

Domnu’, vă este rău ? Nu scap de râie, imi zic ! Îi răspund. Nu, am o stare de greaţă, şi nu ştiu, ce fac, dacă-mi vine sa vomit !? Şi întorc semnificativ faţa, dinspre gura lui. N-a priceput nimic, şi continuă. Luaţi punga asta a mea de plastic; o folosiţi, în caz de nevoie; ca-n avion. Şi tace. Liniştit, încep să mă gândesc.

Dar dacă are dreptate, de ce l-or fi huiduit pe bietul om ?  Încet, încet, greaţa, îmi trece. Şi înţeleg; vecinul meu, este mult mai sensibil, mai omenos decat mine. Are timp, să se gândească creştineşte, şi la hăcuitorul de români, în lupta lui haiducească împotriva crizei. Şi care, ca pe timpul birului turcesc, vrea să nu scape nimic, neimpozitat. De fapt, ce-am învăţat astăzi ? Cred că un simulacru de proverb: ”prostul, nu e prost destul, până nu e şi milos, cu ucigaşu-i odios.”

Onu

Unde eşti tu, Ţepeş Doamne ?!

 Motto: ”O nedreptate făcută unuia este o ameninţare pentru toţi” – Democrit

Anual, se spune că în România, se consumă aproape 11 milioane de porci, care provin din: gospodăriile populaţiei, 4 milioane; din ferme de porci, 2 milioane şi din import, 5 milioane. Anul acesta, în ultimile cinci luni, s-au închis cam 20 de ferme, cu un efectiv de 400.000 de porci, dar din lipsa banilor continuă sacrificarea în masă a acestora, fapt ce va duce la creşterea importurilor. Reprezentanţii crescătoriilor de porci, zice-se, ar fi anunţat, la începutul anului, că nu vor rezista pe piaţă, fără subvenţii mai mult de şase luni.

Sursa: Financiarul, din 13 august 2010

Iar banii europeni, disponibili  gratuit, pentru agricultură, nu sunt valorificaţi. Ce face Partidul la putere ? De ce nu-i lasă pe alţii, capabili ? Să nu-ţi vină să strigi ?

Unde eşti tu Ţepeş Doamne,
Să pui hingherii pe ei,
Şi împuşti, ca pe mişei ?
Vino, Ooo, Tu, Domnu’ Ţeapă
Treci pe la Guvern, oleacă,
Şi o raită-n Cotroceni,
În spirt de batracieni,
Să-nchizi pe paraziteni !

– Onu,  zău, de cald,
Tu gândeşti haihui !
Pentru nişte porci…, mă pui,
Iar să fiu.., al “Dracului ?”    

        Onu

Aşa să fie, oare ?!

 Motto:  ”Nu se stie, niciodată !” – Anonim

Ca undele, într-o mişcare seismică  şi în politica dâmboviţeană, noutăţile se succed vertiginos: Senatorul Vadim Tudor afirmă că , preşedintele Băsescu ar avea …”tumori pe creier şi la ficat”. Nu vreau să-l cred; ar putea fi o glumă macabră. Totuşi, ceva mă derutează …

Acelaşi, cu ”tumori pe creier şi la ficat”, îşi afirmă profunda concluzie de gândire politică economică, cum că impozitarea tuturor veniturilor românilor, indiferent de cuantumul acestora, ar însemna un reviriment pentru economia romanească.

 Chiar aşa ? Să jecmăneşti nişte nenorociţi, care şi aşa sunt la limita subzistenţei ? Şi să nu scoţi un sunet despre impozitarea economiei subterane, care, din auzite, ar aduce venituri de zeci de miliarde de euro ? Ca să nu-ţi pui camarila, la treaba ? Sau să nu se ocupe pe brânci, să acceseze fondurile europene acordate gratuit ? Mi se pare cel puţin ciudat, dacă nu anormal ! Tot acelaşi, afirma despre doi portocalii, care au început să conştientizeze dezastrul  de neîncredere în care se află PDL-ul, că de-ar fi preşedintele partidului, i-ar da afară. Iar un aspect de hiatus neural, în comportarea bolnavului lui Vadim.

Colac peste pupăză, liderul PSD, asupra unor afirmaţii tendenţioase privind capabilitatea la guvernare a PSD sau PNL, se exprimă: ”Declaraţiile preşedintelui sunt neserioase şi mincinoase”. Aspecte evidente, care mă pun pe gânduri: Nu cumva senatorul Vadim, are dreptate ? Şi brusc, mi se face frică… Dar dacă bietul om, are aceste incoerenţe, ca urmare a tumorilor respective ? Să fie neoplazice, să fie expresia indiferenţei în faţa unui sfârşit inevitabil ? Şi într-o supremă pierdere a discernământului, precum sinucigaşii, să nu-i mai pese de soarta celorlalţi, rămaşi după el: cetăţenii, care l-au ales, sau se compromit, în continuare, susţinându-l neghiobeşte ?

O fi aşa, n-o fi aşa ! Nu-mi dau seama; dar o milă nesfârşită mă cuprinde pentru orfanii  săi alegători şi susţinători ! Dar poate nu-i adevărat şi n-o să moară de tumori !? …că, nu se ştie, niciodată !

Onu

Conversaţie politică …

 Motto: Trei rele trebuie sa fie evitate : ura, invidia, dispreţul – Seneca

– Madi, îţi propun un joc !
– Pe căldura asta, Onu ?
– Da, ceva drăguţ,  proactiv, ce cred că ţi-ar place. Te rooog,  nu mă refuza !
– Biiiine, spuuune !
– Ce i-ai răspunde Preşedintelui, la întrebarea: “Madi, ştiu că nu mă crezi,  dar, patriotic, te pot ruga ceva ? Sa facem o alianta PDL-PNL, la guvernare ?”  Nu…, nu te supăra, e doar un joc de opinie, în spiritul celor din motto !
– I-aş răspunde afirmativ, dar i-aş cere nişte garanţii.
– Da, şi care ar fi acestea ?
– Îmi ierţi lipsa de originalitate, i-aş spune să-l accepte pe Klauss Johannis, ca premier.
– Eu, n-aş accepta ! De ce să-i ajut pe PDL-işti ?

– Onu, mă sperii şi dezamăgeşti totodată ! Pentru dorinţa mea meschină, de moarte electorală, a  nu ştiu cui, să sufere toată ţara ? Să rămân indiferentă la perspectiva sumbră pe care Preşedintele, a subliniat-o: să plece din ţară, profesori, personal medical, să rămână oamenii …şi aşa suferinzi din cauza sărăciei, şi a ce-i aşteaptă, fără asistenţa medicală necesară ? Să rămână copiii neşcoliţi, şi locuinţele de serviciu, nefolosite ? Zău, Onu, nu te recunosc; unde-i modelul meu de lider politic ? Dar, dacă mâine – poimâine, vei primi şi tu salariul de parlamentar, ciopârţit cu 25 % ? Adică, în loc de 5000 de lei, să primeşti 3750 lei ? Şi, Slavă Domnului, faţă de salariul minim sau mediu pe economie , n-ar fi de colea; cum ţi-ar conveni ?

– Madi, nu, şi nu, şi nu ! De ce să-i salvez eu ?

– Doamne, Onu, mă doare inima să-ţi spun; nu crezi, că asemenea vederi sunt de competenţa unui psihiatru ? Unde-i deviza ta “Salus populi suprema lex esto ?”. În locul tău, aş privi partea plină a paharului: am salva ţara de mizerie, ne-am atrage modelul german de disciplină, ne-am face cunoscute bogăţiile şi hărnicia oamenilor; lumea ar afla astfel că liberalismul ”face economie”, si nu demagogie. Pentru “Soluţiile noastre de reformă fiscală” oamenii ne-ar privi cu încredere şi speranţă. “Încurajarea activităţii economice din mediul privat”, ”Valorificarea creditelor UE nerambursabile”;  tu ştii..,  împreună am discutat că există un potenţial de câteva  zeci de miliarde de EURO. Nu ai vrea ca aceşti bani să fie atraşi, exclusiv pentru investiţii, fără clientelism ?

 Tu crezi că oamenii, n-ar lua aminte,  cui să-şi încredinţeze speranţele şi siguranţa viitorului  ţării ? Şi-apoi, nu tu îmi vorbeai, despre o nouă paradigmă mentalitară asupra statului, de închiderea robinetului cheltuielilor clientelare, de întărirea disciplinei fiscale, de controlul economiei subterane ? Cum vei realiza aceste deziderate polico-sociale, dacă nu te implici, dovedind că esti capabil s-o faci; să se vada practic în traiul acestora ? Pe ce să te aleagă oamenii; pe publicitate, nu pe fapte ?

 – Madi, nu bănuiam, să ai atâta altruism, şi viziune politică ! Mă întreb jenat, dacă n-ar trebui să mă las de glume politice. Mulţumesc, jocul, imi ajunge !

– Sper că te-ai distrat, Onu ?

– Da, Madi, mai degrabă, mi s-au deschis ochii, că ura şi promovarea ei,  nu pot fi  decât un gest  sinucigaş pentru un politician ! Poate ar fi mai bun nişte Furadan, decât o gândire bolnavă de ură, ca a mea !

 PS: Postul se doreşte un pamflet. Ideea postului, ne-a dat-o un titlu de ziar: ”Liberalii resping o alianţă cu PDL, la guvernare”. Imaginaţia şi evenimente ulterioare, şi-au spus cuvântul.

   Madi şi Onu

POŞIRCA

Motto: Nu spune,  că se-ntâmplă ! – Wanda, nepoţica mea, indigo.

In drumul spre casă, un beţiv, dă peste mine. Fii atent ce faci, ii spun eu, cu voce  nemulţumită. Dacă nu-ţi convine, mergi pe altă stradă, îmi răspunde golanul. Wanda, simte spamul mâinii, pregătite să-l pună la punct, pe nenorocit …

Foto: Alex Rahoveanu

Lasă-l, Bunu, e beat, nu stie ce spune ! Da măi Wănduca, dar dacă aş fi eu, în locul lui, ţi-ar place ? …atunci, mi-a replicat prin cele din motto ! În faţa seninătăţii sufleteşti, de copil, rămâi fara replică. Ca să mă descarc, acasă citesc despre alcoolism, şi aflu …” dacă organismul unei persoane, se obişnuieşte cu o substanţă străină, cum ar fi: alcoolul, cofeina şi nicotina, când aceasta îi lipseşte, el nu mai poate funcţiona normal; avem atunci de-a face cu fenomenul de dependenţă.”

Cercetarea ştiinţifică a stabilit, că starea respectivă, are caracter biochimic. In fapt, este vorba, despre dependenţa plăcerii, produsă astfel: la nivelul creierului, un grup de substanţe,  numite neurotransmiţători, transmit semnale între neuroni şi creier. Când aceste semnale, sunt de satisfacţie, excitare şi recompensă, dorim ca ele să se repete mereu, motiv pentru care adaugăm substanţa, căreia îi asociem percepţia acestor sentimente. Alcoolul, nicotina, cofeina, marijuana, amfetaminele, sunt câteva dintre substanţele care cresc nivelul neurotransmiţătorului, aşa zis al fericirii şi mulţumirii: dopamina, responsabil cu stările de satisfacţie sufletească şi alte procese chimice, nelipsite viului. Asocierea celor două momente: ingestia substanţei care creşte nivelul dopaminei în creier, şi efectele consecutive, crează aşa zisa dependenţă de substanţa respectivă, viciul aferent, în final.

Se pare că intensitatea sentimentului transmis este atât de puternică, încât plăcerea pentru lucruri care bucură în mod obişnuit-muzică, lectură, artă plastică, teatru, film, petreceri cu prietenii, excursii, jocuri de societate, sport, scade în mod îngrijorător. Treptat, situaţia se extinde negativ, asupra funcţionării creierului, cu urmări de genul: obsesia dominării irationale, gen “BRUTĂ” scăderea dorinţei de a munci şi de a socializa, somnolenţă, lipsă de atenţie, irascibilitate, agresivitate, alienare. Simptomele lipsei drogului, se exprimă, intens la nivel fiziologic, prin dureri de cap, senzaţii de corp străin (beţişor) 😀 în ureche, sensibilitate la lumină şi zgomote, valuri de căldură şi de frig, gânduri iraţionale şi dezorientare, dureri insuportabile, violenţă verbală şi fizică, intoleranţă la comunicare. Spaima suportării consecinţelor lipsei drogului, induce, de multe ori, gânduri aberante, disperate, în vederea procurării lui. De aci, căutarea atroce a obţinerii drogurilor;  posibil a evolua, până la furt, crimă sau trădare !

Drogurile care dau dependenţă, se împart în două categorii: legale – tutunul, cafeaua, alcoolul; şi ilegale-cocaina, marijuana,  amfetaminele. Dependenţa de alcool este provocată de substanţa etanol. Consumul îndelungat de alcool, duce la o boală cronică progresivă (alcoolismul), cu posibile urmări fatale, întrucât produce dereglări metabolice în fiecare celulă din corp, mai ales în cele cerebrale. În acest caz, dezalcoolizarea (renunţarea la alcool) este  destul de dificilă. În lipsa drogului, pacienţii devin nişte epave jalnice, cărora, impresionat, însuşi personalul medical încearcă episodic, să le vină în ajutor. Şi atunci, reacţia pacientului, poate fi interesantă …

S-a întâmplat la o secţie de dezalcoolizare … Pacientul, implora, impresionant, fie şi un  strop de alcool să se liniştească. I se dă să bea puţin alcool, diluat, pentru atenuarea momentană a sevrajului. După prima înghiţitură, scuipă şi aruncând totul, începe cu reproşuri la adresa personalului medical, pe care il acuză, că din cauza prestaţiei profesionale proaste, nici pacienţii nu-l mai respectă. Dovadă, poşirca din care i-au dat lui să bea … El, necăjitul, cu mintea slăbită de băutură, şi-a închipuit, că i s-a dat să bea, din ce probabil primise atunci medicul, de la vreun pacient nemulţumit.

PS: Doooaaamnee, ce bine că nu-s alcoolic ! Ce m-aş face,  într-o ţară fără medici ?  Că, din cauza salarizării proaste, vor să plece masiv din ţară … La un sevraj puternic, aşa cum se spune că ar exista, n-aş apuca să ajung nici măcar la Viena, unde au nişte clinici de dezalcoolizare, excelente !

Why, Why, Why, my Wanda, ce-mi faci tu, cu motto-ul tău ?!?!

Onu