Arhive pe categorii: De mâncat …

Nutriționist

Sunt în conflict intern, cu Pușa. Din două motive, pentru care, ea nu are nici o vină. Unul, este că îi cade enorm părul, și pentru aceasta, n-o mai las să doarmă în pat, lângă mine. Iar ea, deși i-am cumpărat o pernă specială,o refuză cu îndărătnicie, în semn de protest.
Altul, este că s-a cam îngrășat, și nu o vreau obeză. Nu că nu mi-ar place, așa plinuță cum este, ci mă gândesc la sănătatea ei. Am văzut în filme, că femeile obeze suferă mult din cauze de necomunicare, iar eu, neștiind mieuna ca ea, cum să compătimim împreună?
Așa că, mai bine flămândă și sănătoasă.
O să-i îngădui un regim alternativ de pofte și restricții. Mai bine galbănă și slabă, decât cu micșorarea chirurgicală a stomacului. Că am auzit despre efecte secundare, care i-ar putea fi fatale.
Mă sfătuiesc cu Dorina, din Milano, a cărei odraslă,care arată ca o leoaică pitică, calcă pe urmele Pușei. Și ea, o pune la regim. Nu-i dă decât carne friptă în sânge, tăiată bucățele mici, garnisită cu sos de tomate. M-am mirat la început, dar mi-am spus că și pisicile, or avea capricii. Negăsind însă sos,am cumpărat un File de hering în ulei. Cică, ar conține și acizi grași Omega -3, buni pentru creier. Iar pisicile, cred că au și ele un pic de creier.Necazul, este că lui Pușa, nu-i place heringul. Mie, nu-mi place uleiul. Îmi pare grețos. Îl arunc, și consum peștele. Creier am și eu ,îmi spun, așa că, îl mai ajut puțin. O să mai caut sardine, în sos tomat. Cică și ele, sardinele, sunt bune pentru creier. Sosul pentru Pușa, deci, împac și capra, și varza.
Sper, ca experimentul, să-mi reușească. Plec după cumpărături.
Pușa și eu, merităm!

Onu

2 comentarii

Din categoria De mâncat ..., Pagini de jurnal. Proza scurta.

TERAPIA CU ULEI 2

În loc de motto:  ”Cunoaşterea propriei fiinţe,”trup minte şi suflet” este o chestiune de autoeducaţie responsabilă”- Madi şi Onu

 Toţi copii mici îşi sug uneori, degetul. Aparent un lucru rău, urât, reflexul este asigurat de natură, ca parte a instinctului de conservare a sănătăţii copilului. Sarcina acestui reflex este  de a produce cantităţi mari de salivă, care are efect antibacterian.

Probabil de aici a luat medicina populară ideea unei terapii, care foloseşte un mecanism similar: sugerea uleiului. Uleiul vegetal are calităţi absorbante asupra cantităţii de sânge (3,5-4 litri) care circulă prin  cavitatea bucală în 30 de minute. Efectul depurativ/dezintoxicant se constată în  abundenţa toxinelor aflate în uleiul utilizat în cazul terapiei respective, ca şi în starea sănătăţii practicanţilor metodei.

Persoanele sănătoase şi copiii, pot folosi  metoda, timp de două săptămâni, ca măsură de prevenire.

 Un alt aspect al efectului antibacterian al salivei este valorificat în cultura extrem-orientală, când saliva extrasă din glandele salivare prin exerciţii speciale este  înghiţită în cantităţi  apreciabile, tocmai în scop profilactic.

Într-o închisoare, pe această bază, un deţinut mai evoluat, a experimentat metoda, „mestecând apa” , un procedeu similar terapiei cu ulei, prin care obţinea o cantitate sporită de salivă, pe care o înghiţea.Unii deţinuţi, la sfatul său, au preluat metoda, ca pe un joc, alţii însă, au dispreţuit-o.

Efectul. La terminarea detenţiei, cei care se ” jucaseră”  în felul de mai sus, aveau o sănătate de admirat. Resul, dacă au reuşit să ajungă momentul (urmare moştenirii ereditare), arătau ca nişte epave.

Încheiem, sperând că postul, va fi util, cât mai multor cititori !

     Madi şi Onu

2 comentarii

Din categoria De mâncat ..., De sănătate ...

Tortura Vrăjitoarei de Halloween !

Ingrediente:

300 g de făină
100 g unt
100 g de miere de salcâm
50 g zahăr
– 2 linguri pudră de cacao
250 g iaurt
3 ouă
o linguriţă de bicarbonat
un praf de scorţişoară
zahăr pudră
coajă de portocală confiată pentru decor
un praf sare

Amestecăm mierea, untul şi pudra de cacao  într-o crăticioară, la foc mic, până se topeşte bine untul, apoi lăsăm compoziţia să se răcească un pic. Separat, într-un bol, punem făina, praful de sare, zahărul, bicarbonatul, iaurtul şi ouăle, apoi cu un mixer  se omogenizează şi se adăugă peste compoziţia de unt, miere şi cacao. Ungem forma de tort cu unt şi o tapetăm cu hârtie pergament cu diametrul de 20 cm. Turnăm amestecul în formă şi îl coacem la 180° /40 minute. Lăsăm tortura să se răcească apoi o pudrăm cu zahăr şi o ornăm cu fructe confiate.

 

 Poftă bună !

26 comentarii

Din categoria De mâncat ...