Apostol Cristina

De ceva timp, observ o nouă cititoare pe blogul meu.Cristina Apostol.
Un chip aristocratic, ochi negri ,buze subțiri, și un zâmbet rafinat, discret, parcă mi-ar spune ceva, dar statutul, nu îi permite.
Sunt plăcute, doamnele pudice. Ascund tentația unei descătușări sufletești speciale.
Și ce poate fi mai deosebit, decât manifestarea sufletească, în vâlvătaia de neoprit, a trăirii bucuriei.
Am căutat-o pe Cristina Apostol,în virtual, de dragul iluziei, că ne vom cunoaște, împrieteni, comunica, bucura.
Nu reușesc să dau de ea, și pace.
Asta , mă face, să cred, că în spatele virtualului , zace o forță demonică, amuzându-se copios, de farsele închipuirilor pe care ni le poate stârni.
Un gând discret, îmi șoptește:
– dă-o încolo, nu vezi că este o mică vanitoasă, fericindu-se din provocările pe care le declanșează? Tu încă nu ai aflat, că Virtualul este un loc viciat de porniri egotice, de a crea iluzii himerice?
Înclin să-i dau dreptate, dar este greu să renunț , la fărâma de iluzie, de a fi savurat clipa eternului feminin. Momentul de sfioasă bucurie.
Până la urmă, volens nolens, accept, că totul este iluzie, și trebuie s-o suport, ca atare.
Vorba rimei, cu adormitul și visatul în gând.
Onu

Pământ răbdător

Dacă mi-ar fi spus cineva, că Pământul nu este răbdător, aș fi luat-o ca pe o încercare de opoziție,față de Creația Divină.
Așa, cam cum este opoziția liberală, de a cârcoti la orice încercare a PSD, de a-și îndeplini Programul de Guvernare. Am ajuns în situația de a mă îndoi de capacitatea mea intelectuală. Oare să mă fi tâmpit de tot, numai de dragul PSD? Oricum, pentru a mă înțelege, voi începe să citesc viața lui Hitler.
Onu

Păsări

Nu știu ce păsări, fac naveta Iași – București, dar dacă le-aș afla, le-aș ruga să-mi accepte un abonament permanent, pe ruta respectivă.
Și asta, numai ca să-i dau cu tifla , sorții care ne ține departe, unul de altul, pe doi timizi care nu-și iau curajul avântului necesar, al zborului către sine.
Onu

Noroc

Nu știu, dacă Dragnea, aapreciat-o pe Doamna Stela Popescu. Am rezerve, știind , că politica mare, te insensibilizează, prin faptul că organismul este setat pe vibrația predominantă.
Iar Izvorul de voie bună, cred că era prea preocupată de pasiunea sa fundamentală.
Acum, la ceas de mare tristețe, parcă mi-aș dori, să știu, că doi Titani, nu și-au fost indiferenți apreciativ, unul, altuia. M-am gândit la Liviu Dragnea, pentru că am adulmecat, împotriva lui, o efervescență intens sulfuroasă, ca la gazele de mină. Iar situația, mă indispune, și mă uimește, gândindu-mă că noi românii suntem niște supraviețutori, propriilor noastre emanații, nocive, îndreptate împotriva noastră înșine.
Din ipoteze științifice, de lucru, se crede că sinucigașii, care-și dau demisia din viață, recurgând la gestul suprem , necreștinesc, au momente de disperare , precum cele ale ucigașului feroce, față în față cu victima.
Sper, o Zodii, ca Belinagiul Dragnea, să nu cedeze nervos, Loch- Ness-ului Belina!
Onu

Stare

Astăzi, am o stare tâmpită. Un fel de prostrație, provocată de osanalele aduse fără pic de talent, excelentei mostre de talent scenic, Stela Popescu. Nu mă pot lăuda că am fost fanul său, dar nici indiferent nu am fost, față de prestația sa scenică.Printr-o analogie politică, m-am gândit la Mirabeau, tribunul revoluției franceze, a cărui voce puternică, fie melodioasă, fie de stentor, ridica sălile Parisului revoluționar, împotriva oprimării monarhiste contemporane. În acele vremuri sângeroase, tânărul sublocotenent Bonaparte Napoleon, i-a spus colegului său, cu un ton disprețuitor:
– Hai să-i urmăm pe golanii aceștia, să vedem ce vor face!
Vorbe rămase de pomină, în biografia Napoleoniană, și poate, și în Istoria Franței!
Așternând aceste impresii, încep a pricepe, entuziasmul nedisimulat al unora, în privința trezirii spiritului democratic la Români.
Și, îmi adresez sie-și întrebarea:
-dar autoreproșuri, își face vreunul dintre ei?
Mă întreb, așa cum o fac asupră-mi, că și io mi-s român sadea.
Dar, de fapt, ce contează?
Că Opoziția, tot veghează!
Onu

meddartis

De câtea zile, am perspectiva unor dialoguri de o calitate încântătoare pentru mine.
meddartis este numele de blog al interlocutorului bine pitit, în spatele aparent, al unei sintagme.
Ceea ce mă încântă, este erudiția , cu o lejeritate și rigoare în exprimare, demne de invidiat.
O conversație cu el/ea ar valora momente intens trăite, adevărate clipe revelatorii.
Uneori, viața pare anostă și chiar tristă, dar când descoperi asemenea vedenii, o reconsideri, plin de speranță. Asemenea rătăcitului în Oceanul încins al deșertului, privesc apariția lui meddartis, înviorătoare, precum o briză sahariană.
Onu

Criptată

Sunt într-o stare euforică, în așteptarea unui nume.
Un nume, mai presus de felul meu de a percepe. Un nume, ce nu-l pot spune, dar îl trăiesc frenetic. Un nume, care a lăsat urme adânci, în baza unui virtual karmic. Îl trăiesc intens, ca un dor de sine.
Uneori, când nici nu aștepți, apare Pasiunea. Și, la fel de neprevăzut, dispare. Subit, sau pretextând ceva convingător, de nu mai găsești replică.
Dacă Tu,Nume, te regăsești, poți fi mândră de sine. Trecerea ta, scurtă, meteorică,a avut un traseu memorabil..
Onu

Potaia

Mărturisesc, sunt tulburat.! Tocmai mi-am văzut vecina, plecând cu câinele la veterinar. Frumoasă și răsfățată Potaia. Dar azi, este bolnăvioară, mititica. Nu m-a lătrat, și n-a dat din codiță, ca de obicei. Îi citeam în ochi, tristețea. Stăpâna, cu aceeași voce clară de muziciană, m-a salutat, dar avea totuși, un aer trist. N-am îndrăznit să-i adresez vreo întrebare. M-am uitat, încărcat de compasiune, la bietul cățel.
Și tare, aș fi vrut să mai comunic , de dimineață.
Asta este.
Ne comportăm conform cu aparențele, că nu poți ști ce este în sufletul omului, pentru suferința cățelului.
Nu-mi rămâne decât să-i doresc vecinei, însănătoșirea grabnică, a odraslei, să ne simțim și noi, bine, împreună.
Dar,poate odrasla, NU ARE NIMIC GRAV! Încerc eu, să-mi încropesc speranțe, pentru restul zilei. Poate este nevoie de un simplu purgativ, și asta, ar aduce voia bună, pe scara mea?
Doamnee , ce mult îmi doresc.
În ciuda sobrietății, vecina, rămâne o prezență luminoasă, pe scara blocului nostru.
Când zâmbește,este ca și cum s-ar strecura o rază de lumină, printre perdele.
Totul, revine la voie bună și speranță.
Onu

Virtual…

Gata,m-am plictisit de virtual! Vorbești, dar nimeni nu-ți răspunde, de parcă ar fi surdomuți.
La ce naiba se mai plimbă pe virtual?
Asta, îmi amintește de scena din copilăria la țară, când se întorcea șeptelul, de la păscut. Mă mai lua câte o cornută pe frunte, și mă arunca drept pe spate, de unde cădeam în colbul plin de trecerea lor. Dar copil fiind, gestul ei mă amuza, pentru că era urmat și de mustrarea îngăduitoare, maternă.
E frumoasă copilăria la țară, când ești prostuț, și crezi că tot ce zboară, se poate urma. Sigur, cu condiția să nu locuiești pe malul Dunării, care când se revarsă, nu mai ține cont de pragul casei, și apa, dă buzna peste tine, șoarecii din curte, speriați, ți se urcă în pat, iar pisicilor, într-o înțelegere divină pentru ei, nici nu le mai pasă că au datoria să-i prindă.
Și, dacă-i prind, unde să-i ducă, dacă afară este apă peste tot?
Este mirabilă îngăduința pisicimii pentru șoricime, în timpul revărsării apelor Dunării.
Percepi grația divină, ca pe un fior al uimirii .
Pușa mă vede zâmbind, și ne pricepând nimic, mă împunge ușor cu capul. O privesc tăcut, neștiind cum să-i miaun, te iubesc.
Onu

Iluzie

Prin blog, adesea, îmi caut bucuria.
Și nu prin scris, așa cum poate cineva, gândi
Am aflat o formă mai subtilă
De a vedea ce nume, au catadixit a mă citi.
Iar când spun nume, nu e ori și ce.
E o ființă, un Univers, un modus specific, de a mă trăi
Un memento, că poate,
Ce a fost, iarăși va fi.
Onu