PDL = LIBERALISM REAL ?

Motto: ”Prin noi înşine” – Principiu liberal, enunţat la Congresul PNL din 21 noiembrie 1921

De fapt, prin acest post, voi striga  protestatar, PDL-iştilor: “respectati-vă închipuirile !” din componenta liberală, pe care o clamaţi până la penibil.

Concret, la Congresul amintit, Partidul Naţional Liberal, a decis  valorificarea bogăţiilor ţării, prin munca, iniţiativa şi capitalurile româneşti, urmărindu-se consolidarea poziţiilor capitalului industrial şi financiar autohton.

Şi cum liberalism, inseamnă preluarea a tot ce este bun în ţară, poate că pilda PNL, din 1921, ar trebui  urmată, în sensul îndemnării capitalului privat românesc, să fie investit pentru valorificarea   bogăţiilor  solului şi subsolului autohton. Probabil, vor exista rezerve, în aplicarea acestei iniţiative, pur politice.

În acest caz, pe lângă facilităţile stimulative, nu ar strica alt gen de  măsuri, cum ar fi:

– obligativitatea investirii de fonduri private, în economie.

Determinarea s-ar putea realiza prin ceva de  genul:

– facilităţi fiscale:

– scutirea progresivă de impozit pe capitalul investit şi pe venitul realiza;

– o impozitare majorată, pe depozitele existente, nevalorificate investiţional.

– sau comerciale, cum ar fi:

– asigurarea desfacerii producţiei, pe Piaţa internă, inclusiv limitarea importurilor, (nu în genul: ”nu cumpăraţi cartofi olandezi”) în detrimental valorificării acesteia, (produsele agricole);

– dezvoltarea de activităţi productive conexe, în vederea bunei aprovizionări a  proceselor din producţia internă;

– politici de stimulare a calităţii şi randamentului producţiei.

Toată această iniţiativă, va fi însoţită rezonabil de acţiuni de descurajare a lăcomiei evidente. Desigur, nu derapând în mentalităţi socialistoide, ca până acum. Perspectiva creării locurilor de muncă este implicită !

Este capabil PDL, de aşa ceva ?

 Să redevenim noi înşine ?

Poate demonstra, Preşedintele nedemisionar prin facta non verba, aceste valenţe ale liberalismului, de care face atâta caz ?

     Madi şi Onu

DATUL CU PĂREREA, LA ROMÂNI !

Motto: ”Vocea celui care strigă în deşert.”- Evanghelia lui Matei

 Mă simt asemenea lui Ioan Botezătorul, predicând în  pustiul Iudeei.  Căci astfel poate fi gândită România, pustiită de invazia lăcustei anticomuniste roş-portocalii.

Curat, „uite răul, strigă hoţul !”

Iar răul, bineînţeles, este Uniunea Socialistă Liberală, (USL-ul lui Boc) decriptată de Premier, după facţiunea PNL, alipită dezonorant, de altă facţiune, FSN-istă,mascată fariseic, sub firma PD.

 Astfel că, zadarnic echipa „Madi şi Onu”, propune soluţii indecente  buzunarelor aleşilor Poporului (Putere şi Opoziţie) în sensul că: să renunţe demonstrativ, măcar, la irosirea banilor acestuia.

Vor putea înţelege esenţa protestelor mulţimii, strigătoare de „răutăţi” precum cele auzite şi văzute deja, de peste două sptămâni, în zeci de localităţi urbane.

Şi au mai sugerat cei doi „predicatori”, liberalilor, să-şi revizuiască ideologia deşănţată a urii împotriva economiei ţării, pe motiv că ar fi de sorginte comunistă. Asta, ar fi însemnat să solicite credite europene nerambursabile, spre a forma românilor destoinici spiritul întreprinzător, specific ideologiei liberale.

Nu cred că  imposibilitatea de a nu se fura din aceşti bani, a fost cauza neglijerii solicitării lor, de către guvernul Tăriceanu. Rămân la suspiciunea urii faţă de realizările, tot ale noastre, doar că sub nenorocitul din noi,  socialism.(Ceva de mentalitatea, „eu te-am făcut, eu te omor!”)  Sau, dacă nu am dreptate, cauza este implicită, probabil, incapacităţii manageriale a Premierului, amintit. Am mai sugerat şi că poliţiştii, trebuie lăsaţi să-şi facă treaba,şi nu să jeluim pe umărul infractorilor, care n-au altă lege decât neregula.

 Iar datul cu părerea, compasiunea ipocrită.

Ce să ne tot ascundem după deget !?

 După ce Preşedintele ne-a desumflat speranţele, constat revirimentul „datului cu părerea”, o altă formă a ineficienţei gândirii existenţiale a românilor.Că unele, sunt de genul protestului ofiţerului apărut şoc, în Piaţa Universităţii, sau al  tinerei, apărută la emisiunea Danei Grecu, sugerând valorificarea potenţialului managerial al tineretului, cu argumentul superfluu, ca Barak Obama ar avea de sfetnic, un tânăr de nu ştiu câţi ani (NB: iar maimuţăreala  democratismului postrevoluţionar, sau a cutumei tradiţionale a „găinii vecinului”. Gândul maimuţărelii mă face să mi-o închipui pe tânăra respectivă, într-o secvenţă de  destindere tip „house”, săltându-i  toate cele, pe motiv că e „trendy”).

Tot mai nostim, ca atunci când lipsesc ideile, dar „datul cu părerea”, insistă, am auzit vorbindu-se şi despre potenţialul ideatic managerial, al copiilor. Un gen de „ copii spun lucruri trăznite”, şi deci, Preşedintele ar avea de învăţat „ce şi cum să conducă”, valorificând trăznăile ideilor tezaurului nostru preşcolar.

M-a derutat însă, o opinie efectiv stângist empiriocriticistă, şi care m-a determinat să scriu postul prezent.

Când un domn Dogaru, s-a exprimat în sensul că pe unii partizani ai Puterii (recte,Patapievici,  Andreea Pora), să nu-i mai vadă la RTV, s-a născut ad-hoc, şi apărătorul spiritului democratic, pe pretexte antibăsescu(începem iar, ca Băsescu?) .  Atunci, în viziunea acestui individ, să ne lăsăm impersonal, călcaţi în picioare, doar ca să arătăm mai democraţi decât Lenin şi Stalin. Îmi pare rău, că nu am realizat cine-i stupidul „democratist”. Probabil, un desăvârşit oportunist, în perspectivă, pentru arivismul căruia, răul, dacă ne foloseşte, să nu-l înlăturăm prin măsuri radicale: deratizări, dezinsectizări, antibiotice, chirurgie, privare de libertate, punere sub interdicţie.

Trebuie, să ne hotărâm; vrem scoaterea răului din viaţa noastră, sauu doar să pălăvrăgim, dându-ne cu presupusa împăciuitorist- socialistă !?

Madi şi Onu

A TRECUT DIN NOU…, SPERANŢA !

Motto:”Să nu uiţi, Darie – Zaharia Stancu

Dumnezeu să-l odihnească în pace, pe maestrul Emil Hosu, plecat în lumea  miracolelor. Secerat poate de zeul Soare, frământat  la rându-i de furtuni mistuitoare, actorul  a plecat fără să vadă rodul năzuinţelor sale patriotice.

E trist, şi mi-e trist, să văd molima neputinţei, infestând şi pustiind ogorul fertil al Ţării.

Sursa foto: Cotidianul.ro

Copleşit de evenimente, încerc să le înţeleg rostul, în tâlcul Constituţiei.

Citesc şi văd că dacă nu-mi place Preşedintele sau vreau să-i iau locul, trebuie să-l suspend din funcţie, cu ajutorul Parlamentului, pe motiv că a săvârşit fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei.

Şi dacă suspendarea a fost aprobată, trebuie să organizez un referendum pentru demiterea sa . (Dar, la referendum, dacă l-ar vota 4 din 5, ar reveni, că 80 la sută l-au votat).

Ori, tot cu ajutorul Parlamentului, pot încerca demiterea sa,  punându-l sub acuzare  pentru înaltă trădare .

 După ce l-am pus sub acuzare, până la data demiterii, Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată pentru înaltă trădare, aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data  rămânerii definitive a hotărârii de condamnare dată de ÎCCJ  Preşedintele este demis de drept.

Aaa, mai văd ceva: în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces, intervine aşa zisa „vacanţă a funcţiei de Preşedinte”, de la data intervenţiei  căreia, în termen de trei luni, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

 Până atunci, interimatul se asigură în ordine de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei  Deputaţilor.

 Nu pare greu, dar…, „DOVADA”, cum în temeiul Constituţiei ştiute de ea, cerea cândva defuncta regimului roşu.

Poate că dacă aş fi fost inteligent, sesizam faptele imputabile Preşedintelui, îl atenţionam pertinent, din timp, ca Opoziţie, „să nu uite de democraţie”, după care, îi ceream în Parlament explicaţii, cu privire la cele ce i s-au reprosat, dar le-a desconsiderat.

Altă treabă, altă abordare.

Până atunci, dacă n-am făcut ce trebuie, mai pot încerca tăvălugul   nemulţumirii populare, dar conform legilor firii „fugit irreparabile tempus” ori, şansa ratată este definitiv moartă.

Sau…, ce mai, recunosc: „nu m-a dus capul !”

Madi şi Onu

GREUTATEA ZĂPEZII

Uşor, ca fulgul de nea ?

 Priviţi…, nu e chiar aşa !

Sau.., unde-s mulţi,  ponderea creşte;

Ca în  “Făt  Frumos poveste ?”

Madi şi Onu

ĂĂĂĂ…, BRANCARDIERUL…, FELCERUL ĂLA… !

În loc de motto:  ”Aşa…, Măscărel, grăia, când de Arafat, vorbea.”-Madi şi Onu.

Cine a comis imprudenţa, să deschidă  pe Robert Turcescu, azi noapte, ar fi aflat de un nou ignorant „telectual”, pentru care doctorul Raed Arafat, este un …felcer brancardier.

Personajul autobănuit hazos, pentru că prostimea plătită, din studio, râdea la absurdităţile lui, îşi închipuie sărmanul,  că îşi poate extrapola infatuarea civică, în domeniul subtil al analizei politice, învinuindu-l pe Preşedintele Băsescu, de aplecare inoportună, asupra doctorului Raed Arafat, fondatorul SMURD, în România.

Mai mult, a uitat că bunul simţ civic, i-a ignorat tentativa de a deveni Preşedinte.

Parafrazând o expresie la fel de stupidă, ca şi interlocutorul lui Turcescu, aş spune, întristat: „Păcat de poporul român, că mişună prin el, asemenea specimene aberante !”

Mult mai pertinent, mi s-a părut europarlamentarul Traian Ungureanu care a încercat o analiză politică realistă a situaţiei. Realizând însă, că nu găseşte argumente pro Putere, a preferat să înghită inepţiile  lui Măscărel,  despre felcerul brancardier. Mi-a plăcut personajul, care s-a oprit, când a constatat, că nu are argumente pertinente, fără a-şi macula demnitatea de intelectual român.

Din păcate pentru mine, care căutam să scap de mercantilismul habotnic, din media  audiovizuală, dar şi din fericire, un alt personaj…, la fel de ocult, ca şi actorelul nostru, (unul întitulat ” preşedintele societăţii Academica, din România”), mai anost decât actorel, m-a determinat să închid televizorul, deşi aş fi fost încântat, să mă mai delectez cu arta logicii, europarlamentarului. Păcat…, şi nu mai repet parafraza de mai sus.

Aş încheia, cu mâhnirea că omul suferind de  maladia ”divertisment”, seamănă afemeiatului…, inconştient, de pericolul ”bolilor venerice”.

   Madi şi Onu

BATE!

Bate gura lumii,

În valuri largi populare,

Poate  Băsescu apare.

Să  le spună Salutare

E de el nevoie mare

Nu era el, cel mai tare

Pe la Cotroceni Parcare?

Poate face un gest culant

Şi dispare în neant.

Sper …, nici înainte, nu-l credeam

În stare de ceva uman.

E motivul pentru care,

N-am riscat pe el  votarea

Cum pe unii îi ascult

Cu destulă silă-n milă

Că n-au votat altceva,

Decât sie-şi, prăpastia

Cu astfel de exemplare,

Cum să nu  şuiere-n Spitale,

Coasa MorţiiPopulare.

Asigurare dacă n-ai!

Iar Apelul la Salvare.

Tot ca muribund, îl dai.

***

De statură mult prea mică,

Sperau cei din USL,

Boc se va scăpa .

Dar deloc…, n-a fost  aşa

Demisia nu şi-a dat.

Îl aşteaptă “pe-mpărat”

Şi rămâne-a fi Paiaţă,

În a politicii noastre, Piaţă

Madi şi Onu

CE SĂ MAI CREZI?

Când Ponta l-a scos pe Geoană din  Şefia Senatului,

 l-am perceput (ocult), ca pe susţinătorul actualei Puteri, căreia-i ceda  şi ultima treaptă de viaţă democratică.

Mi-am spus că dacă o face la solicitarea lui Antonescu,

 (pe care nu-l bănuiam răzbunător ca Preşedintele), este vorba de „ înţeleaptă liberală strategie”.

Şi nicidecum,  „o culme de  prostie”.

Dar azi, viaţa mi-a arătat,

Că ei, capabili nu-s de rang înalt.

Că zisa lor ambiţie,

Un simulacru de potlogărie…,

(A ratat ocazia,  să schimbe Ţării situaţia).

Foarte clară pentru mine….

Că dacă Şeful  belicos, pe sticlă nu mai vine

(De frică mort, ori poate chiar  răpit)

Ar trebui urgent, să fie suplinit.

 Cu Primul din Senat

De Legea Legilor îndrituit

Dar cu cine?

Cu Blaga, pus în loc de Geoană?

Ar merge, dacă el ar fi bărbat,

Şi afrontul din Congresul PDL,

N-ar  fi uitat.

Aşa…, umil-de mine, Gâgă,

Azi, s-ar fi bucurat,văzând că Ponta- Crin,

Nu sunt de ignorat .

Madi şi Onu

AUZITĂ

Ce  să spun,

Cum pe mulţi i-am  auzit.

Că tipul de i-a scos din minţi

A ieşit afară…, temporar, în munţi?

Nu pot crede aşa ceva.

Peste-orice copac, ar da,

În sperietura sa.

Dar griji,  pentru el, nu-mi fac.

E antrenat cu-mpleticirea…

De picioare-adeseori…

Vai, însă ,bietul   copac

Ar putea fi defrişat

Că pe Şefu-şefu.., l-a pocnit în cap!

Madi şi Onu

SE FĂCU DE RÂS.., BĂDIA !

Se făcu de râs…, bădia

N-a mai ţinut, mojicia,

Iar micuţul Arafat,

De merite apărat,

Matelotu-a-ngenuncheat.

În zadar.., Jandarmeria

Lumea i-a luat exemplul

Şi la fel la-ncondeiat,

Strigându-i-l cu vârf şi îndesat

Închipuitului  de „stat-bărbat.”

Se dovedeşte iar…, că-n România

Verva populară apără democraţia.

Iar „Cotro-mpăunat”

 Nu mai are loc de-ntors

De nu respectă Naţia

Dispreţuindu-i  Constituţia!

 Madi şi Onu

CONFIRMARE în MARE.

După versurile încropite, ieri, m-am îndoit de discernamântul urechilor mele. Nu mai ştiam: ascult pe invitatul Barbu, de la Antena 3, sau pe Preşedintele Ţării, la TVR1

Cu subiecte parcă pe fiţuici la Bac, în limbaj paramedical, Preşedintele, că Domnia Sa era, m-a lămurit, despre floricelele  Invitatului A3; aceleaşi panseluţe şi lalele, care au subminat dotarea cu Salvări, din  comunele Ţării, ca şi despre soarta SMURD.

Preşedintele, mi-a plăcut mai mult. Ştie lecţia, şi o explică simplu , clar, ca la proşti. Aşa am aflat, că să nu-mi fac griji, pentru SMURD. Că ar fi două. Una Naţională ,  care nu a fost creată de un om, şi care funcţionează cu pompieri şcolarizaţi câteva luni, după care au devenit paramedici, şi  alta, mai mult o Fundaţie, dedusei eu, înfiinţată de  chiar doctorul Arafat,medic  pe bune, şi care nu provine din pompieri.

 Evenimentul  m-a convins definitiv,  să abordez cu toată seriozitatea personală,chiar dacă nu de nivel prezidenţial, categoria de posturi, „Elixirul”(Sănătăţii, Tinereţii,Puterii, Gândirii),   să nu fiu nevoit să apelez la pompieri reciclaţi în paramedici. Şi ca un  veritabil aspirant la „Salus Populi suprema lex esto”,  voi posta pe blog, toate aceste informaţii naturaliste, paramedicale, spre uzul vizitatorilor noştri.

Mai greu îmi va fi cu pregătirea pompieristică, eu fiind doar „doctor inginer”, nu profesor,  şi neavând permanent la dispoziţie,o echipă de specialişti, care să-mi scrie fiţuicile, şi să mă oblige să învăţ lecţia.

Madi şi Onu