Telefonul salvator

Acasă.

O după amiază plăcută, cu un interlocutor pe măsură.

Țârâitul soneriei. Răspund. O vizitatoare, o pocăită, care aspiră probabil același lucru și pentru mine.

Nu mă prea sufoc, în bigotism.

Respect principiul divin, în lipsa oricărui argument rezonabil al existenței vreunui  Dumnezeu.

Mi s- spus că există, fără o demonstrație palpabilă, și cred, în consecință, fără a-mi afecta integritatea  psiho-mentală.

Astfel, pentru binevoitoarea misionară, nici o șansă.

Discuția se prelungește dar, deși dau vădite semne , că sunt așteptat, nimic!

Evident, jenat de situație, mă mișc stângaci, de pe un picior pe altul.

Nimic.

Misionara neinvitată, îmi citește impasibil, din calculator, ce ar fi spus, nu știu care personaj biblic.

În sfârșit, sună telefonul .

Ezit, o clipă de bun simț, să răspund, dar.., cu scuzele de rigoare, o fac totuși.

În sfârșit, misionara, a plecat.

Răspund la telefon, dar acesta, se închide.

Răsuflu ușurat, și revin la musafirul meu, care nu pare afectat, de lipsa mea.

Ba, chiar, zâmbește amuzat.

Privind îngăduitor telefonul, spun:

– Ce bine că m-ai salvat! M-ar fi purtat până la facerea lumii!

Musafira mea, nu mai rezistă, și izbucnește într-un hohot zglobiu de râs.

–Nu el te-a salvat, eu te-am sunat, văzând că persoana insistă în a te duce sacrificat, pe altarul Dumnezeului ei.

– Deci tu m-ai salvat? Și eu, care credeam că tocmai Dumnezeului ei  i s-a făcut milă de mine.

-Păi sigur că eu eram.  Nu se spune că bunul Dumnezeu este pretudindeni?

M-am înclinat bunului Dumnezeu , de lângă mine, și am cuprins-o recunoscător, de mijloc.

Onu

Pe cine promovezi, sigur îți va face nervi

Pentru că sta este trăsătura caracterială a multora.

Nuuuu, nu dintre români.

Deși, uneori, mă întreb cu toată preocuparea.

Oare ce sunt eu:Dac,Daco-Roman, simplu Roman?

Sau vreo genă indiană, scăpătată, precum migranții, și adaptată?

Sau, mai aplicat: cui o fi aparținând gena parșiveniei umane.

Prostia, mi-o explic, prin disfuncția intra și intercelulară, la nivelul sistemului biologic.

Sau , poate falsa impresie că a fi parșiv, este dovadă de deșteptăciune, sau de independență?

Nu-mi puneam asemenea stupidă întrebare, dacă o știre la tv, nu-mi spunea aseară, că așa-zisul premier Grindeanu, l-ar fi invitat la o discuție privată,  pe pre predecesorul său în funcție.

Invitație însoțită, prudențial,  de rugămintea expresă,  ca șeful  lor ,Liviu Dragnea,  momentan aș spune,/ neștiind scopul invitației/ , să nu afle .

Culmea, germenul  întrebării mele/, este de ce invitatul, s-a lăudat în gura mare , cu invitația și condițiile desfășurării ei.

Cu această ocazie, îmi reamintesc, un episod similar,fără precedent, la care am asistat  în Iași.

M-a pus eternul păcat masculin, să am o relație, cu o persoană îndoielnică, moral.

În aceleași condiții de discreție,  față de Șeful Catedrei unde funcționam.

Atât mi-a trebuit.

A doua zi, mă știa tot Iașiul.

Zadarnic  am dat asigurări că nu-s o pușlama.

La final, un final sănătos, prietenii mi-au spus-o pe șleau:

– Ce dracu mă,  cu asta, pe care o știe toată lumea,de gură spartă, ți-ai găsit să te împerechezi?

– Măi,nu credeam că este chiar așa pușlama!

Așa că,înțelegător cu propria-mi  naivitate,  infantilismul  lăudăroșeniei lui Ponta, dacă o fi reală, nu mi se pare prea grav. Chiar, condescendent,  încerc să-l înțeleg.

Ajuns în stradă, de pe unde coabitarea, i-a purtat pașii, se poartă în consecință.

Sau, poate i-a dovedit lui Dragnea, prietenie, și loialitate?

Cât despre tentativa lui Grindeanu, ce să mai cred?!

Măi, să fie!

Ce ți-e și cu loialii ăștia!

Onu

Învățăm repede,

Tabloul zilnic, prin fereastra mea stradală, este mai mult decât convingător. Cu priviri  profund îngândurate, trecătorii  își sorb  imperturbabil, nesul și țigara.Ce-or gândi oare, că aerul, tot bovinoid a rămas.

Alțiii, mai agitați, butonează, parcă prizați, mobilul.  Două mondenități , de nerefuzat, pentru românul emancipat. În fața lor, totul cade neputincios. Învățătură modernă, de neevitat. Privesc invidios, și nedumerit.

Deprinderi mai bune, cum ar fi năzuința depășirii  naționale de sine,  pentru a ne întrece cu noi civilizații, către care ni s-au deschis altei orizonturi, nu ne-ar putea însufleți?

Sau moftul anticomunist ne era insuflat de alții, ca acum moda?

Sau suntem niște târâtoare fără aspirații către verticalitate?

Mă înciudează, și mă nedumerește fapul că tânjeam cu nesaț la lumi cvilizate,iar acum, când ni s-au deschis toate orizonturile, noi  perseverăm în a ne pune piedici politice, unii altora.

 Pentru că, vrem- nu vrem, politica perdantului este maniacal-obsesivă.

Onu

Taine…

Pentru astăzi, nu am nici o idee.Totuși, în timp ce  mă frământ după una,  un bebeluș, pe stradă, orăcăie  cât o baltă întreagă.

Oare ce-o vrea să spună?

Poate că transmite vre-un mesaj politic opoziționist, și nu are discursul Puterii opozantului, poate îl doare altceva?

După fermitatea  glăsciorului, pare a fi o nouă Raluca Turcan, o nouă speranță a devenirii  noastre liberaliste.

În sfârșit, mămica respectivă a trecut, și, o dată cu ea, glasul opoziției politice românești.  Mă întreb totuși, ușor impacientat!

Ce-o fi vrut să spună, prin acele strigăte convulsive?

Poate o durea burtica, poate voia să iasă din stâmtoarea proteguitoare a landoului?

Poate i se păruse că are un Program politic de Țară, mai bun ca al mămicăi ei?

Plină de taine, și gândirea de libertate, neînțeleasă!

Onu

Cu pâra, la UE

Cu aere de mari victime ale propriului popor, niște jalnici turnători de Țară, s-au plâns , cu lacrimi îmbibate de venin, de ceața din Țară.

Ceață, întunecată de mintea-le plină de ură a perdantului în alegeri.

Astfel, în fața unor asemenea lichele, ajungi  la cuvântul genă moștenită : de târâtură, de trotuaristă,  și de mai cine știe ce specii dizgrațioase, pe care le întâlnești în filmulețele despre  Animal World, de pe Digi 24.

Că  Dragnea, ar fi spus, ce de fapt nici n-a gândit,  că dacă vom încerca să ieșim din tranșeea salariului mediu minim, nu vom avea, nici pe acesta, a-l plăti.

Că dacă baba ar avea o cocoașă, ar putea fi ministreasă, că e o mare lacună, dacă dinții, ți-au căzut de voie bună,

că dacă Putin, nu ar fi, rușii tot ne-ar cotropi.

Și, încă atâția dacă, de-ți crește măciuca sub șapcă.

Ajuns aci, la baza șapcă, mă-ntreb înfiorat, de agonie și extaz, dacă bine nu ar fi,   să-mi fac la cap, consultul cuvenit, să știu cât mai este de trăit., într-o țară liicenoasă,  de perdanterese, îmbrăcate de elevate croitorese.

Dar, găsi-voi , medicul atestat, să-mi spună crudul rezultat, fără politic, parazitat?

Onu

Iar vrăbiuța,

Azi noapte, o vrăbiuță, mi-a ciocănit, în geam.

Mâine, pentru tine, o surpriză, am!

Cum este și firesc, în pat, m-am perpelit,

Cu gând, la ce emoție, vrăbiuța,  iar, mi-a  pregătit.

De dimineață, în fiori învăluit,

Am căutat , promisiunea vietății, ce-n așternut, mi-a apărut.

Aci, surpriză, de alt soi.., ca mereu, în  timpul,

Când volens, nolens, nu realizăm,  de suntem noi.

Aievea, ca în trăiri de poveste,

Mesaj discret, că-n preajmă-mi,

Ea, ce altă dată,  viața mi-a învolburat,

Veghează  tot  discret,

Precum emoția, ce m-a înfiorat.

Onu

Dovada

Oare gândul, ce să fie,

Când din dorul trist, devine bucurie?

*

Privești pe geam, nevolnic,

Sperând că EA apare.

Rămâne însă visul.

Căci ea, cu obstinare,

De tine se ascunde.

**

Poate nu știe oare?

**

Marea Speranță, în dorință

Este că ea , ca mâine, va apare.

**

Când se părea că totul, este definitiv pierdut.

Sub forma unui Like, de-o clipă

Mirabil, ca în vis, a renăscut.

**

Cărei  Pronii,  Ofrande să aduci,

Este, oare, like, dovada

Că  EA, în urma Rugii,

Să  fi  reapărut?

Onu

Doamne, feri!

Să te ferească Dumnezeu, de prostul parvenit. Cum îl cunoști? Simplu. Imită ca o maimuță. Are un ban, îl aruncă pe tot ce vede la alții. Dacă nu vede, își renovează.  Parchet, gresie,  și  tot ce poate trage cu coada ochiului său invidios.

Ai  zice că are inițiativă,  dar de fapt el copiază grosolan, tot ce vede la cei din jurul său,  cu gând să epateze, să arate că este mai ceva de capul lui. Un  mai ceva, despre care  nu știe ce poate fi .

Aci, probabil și starea de înapoiere spirituală, a unora. Lipsă de lectură, sau cultură de  faptul divers, care nu-i solicită nici o exigență.

Mentalitatea de maimuțăreală a tot ce văd, dar nu i-a dus mintea,  la acel ceva.

El nu citește decât reclame la tv, poate, poate..,  îi mai pică o căpătuială, sau o senzație de parvenitism. Oare ce ar trebui făcut, pentru salvarea acestor troglodiți? Sau, măcar împuținați?

Gândul,  mă poartă la o fermă ultramodern  utilată, în care pensionarele rumegă o hrană, care nu le permite  decât să dea un produs mai facil vandabil.

Economie de piață, veți spune. Dar merită oare,  pentru adoptarea unor mentalități patrupede? Societate  consumistă ?

Onu

Pre andropaoticul Victor Ponta

Deși departe de vârsta calendaristică de  55 de ani, deci, către începutul andropauzei,

Victor  Ponta, nu și-a uitat fricile. Nici de Barosso, nici de Băsescu, nici de Colectiv.

Actualmente, este angoasat de Succesul  lui Dragnea.

Ar vrea și el o bucățică.

Ar vrea, dar nu o poate trăi.

Teama congenitală, nu-i dă pace, și-l  îndeamnă la zâzanie versus Dragnea.

Îmi pare rău, pentru băiatul mamei, dar ăsta  i-e felul.

Anemic,  inițialmente, tot mai penibil timpuriu,  finalmente.

Și nu m-ar deranja, rebutul Bunului Dumnezeu, dacă nu m-ar îngrijora teama că asemenea nenorociți  au existat probabil în aproape toată  istoria noastră,  ca obstacole în calea devenirii  ei socio-econmice, într-un plan mondial,  mai acătării.

Oare să planeze un blestem, pe soarta acestei biete Țări?

Oare sunt și eu de vină?

Onu

Dragniada

Nu s-au stins bine, ecourile străzii, că a și început alt zumzet.

Posibilii înlocuitori ai lui Dragnea. Am senzația că obiceiul maladiv al scărpinatului fără rost, ne este specific.

Ceva în genul  lasă-mă și nu-mi da pace, fugi de-aci , și vino-ncoace.

Ceva de zgâriat la ceafă, pentru a ne băga în vorbă.

Am observat simptomul acesta , la verbantele A3,  Sandra și Dana.

Este adevărat,  mă tentează și zâmbetul  lor drăguț,  și șulfan,  cum sună o vorbă din înalta societate periferică românească.

Este ca și cum ți-ar ciocăni în ușă, o cerșetoare frumoasă, conștientă de farmecul ei,  măcar pentru avantajul de a-ți intra în casă, pentru câteva ochiade  în vederea stabilirii dacă merită să  mai revină.  Dar cum la atâta se rezumă  totul,  pentru că, ceva ți-a și șoptit  că nu e-n ordine zâmbetul  ei prea insistent,  la fel,  privindu-le pe cele două,  din clipa în care au căscat gura,  mușchii gâtului cedează, capul, asemenea zăvorului de la ușă, îți cade inert în piept, și intri într-o  transă audiovizuală, când imaginile se succed, asemenea  picurilor de ploaie pe sticla unui geam nespălat.

Așadar, supervedetele A3, Sandra și Dana, halucinează spiritul Iuliei Hașdeu, în castelul în care, prea iluminatul său tată, o auzea, și chiar o credea alături.

Nu este exclus, să o fi și văzut,  în iureșul imaginației sale paterne, halucinante.

Sunt atât de convins de desăvârșirea Operei  Divinității, încât nu pot decît suspecta de anomalii, delirulire socio-politice ale Danei și Sandrei, sau mai cum li s-o fi spunând altor sosii  jurnalistice.

Sau, poate nevoia mea de echilibru psihomental, nu  însăilează astfel de elucubrații?

Mai degrabă!

Onu