HORMONUL „GEOANĂ”

Ieri, 30 mai crt., la emisiunea Danei Grecu, urechile mi-au auzit ecouri, ce păreau de mult pierdute.

Un oarecare domn Lificiu, ne recomanda să folosim un bec mai puţin, la iluminat, în perspectiva scumpirii energiei electrice. Straniu este că personajul aparţine noii guvernări USL-iste.

Nu bociste, nu ungurene, nu păianjen-băsesciene!

La fel, un alt funcţionar, care probabil se dorea apologetic,debita cuvinte, cu o evidentă aură portocalie.

Pe blogul său, Radu Soviani, ofuscat probabil, că n-a primit şi el o porţioară în noua echipă, îl atenţiona destul de iritat, pe premier, că face nişte confuzii între termeni, ca şi cum n-ar avea cine să-l conseieze, sau, vezi Doamne,  ar ignora cele explicate de specialişti.

Sunt confruntat deseori cu astfel de benevolenţe meschin-revanşarde.

Poate că bloggerul- economist, o avea dreptate. Am altă profesie, iar  bunul simţ, nu-mi permite să  mă erijez în eruditul capabil, „să-şi dea cu presupusa”, cum cere Dana Grecu, invitaţilor săi.

Am însă un gen de „filing”, cum că Victor Ponta, se adaptează noii funcţii, într-o manieră, ce tinde să –i dăuneze.

Asta m-a şi trimis la titlul postului,”hormonul Geoană”.

Vă amintiţi,ce plin de adrenalină era domnul Ponta, în conflictul său cu domnul Geoană

? Parcă uşor vindicativ, în fermitatea sa neabătută!? Atunci, mi-am spus  admirativ, că

„Instrucţiunea „fiţi  gata” trimisă de creier prin sistemul hormonal” funcţionează promiţător pentru noua guvernare.

(Se ştie, citez:”că o metodă prin care creierul comandă organelor să îşi modifice activitatea este prin intermediul hormonilor eliberaţi de glandele endocrine. Hormonii circulă în corp prin fluxul sangvin şi astfel au acces la toate organele interne. Fiecare hormon transportă un mesaj anume, care comandă organelor  să îşi modifice activitatea.”)

Ei bine, cred că aci, trebuie să acţioneza Premierul: să stimuleze vizual, secreţia de hormoni, benefici acţiunilor asupra capitalului intelectual guvernamental.

 Şi, pentru că, o metodă este vizualizarea creativă, aş sugera, ca pe biroul Domniei sale, să troneze o poză mai mare, a domnului Geoană, una miică, mică, a bloggerului Radu Soviani, iar în faţa lor, cu litere de-o şchioapă, apelativul consacrat în PSD

”măi dragă…!”

Ţin mult, ca premierul Ponta, să reuşească, spre binele nostru, al tuturor.

Madi şi Onu

SANCTUARUL ROMÂNIA!

Motto:”Nu oricine, face ce vrea în România!”-Premierul Ponta

Recent, un personaj necontrolat, din Parlamentul Ungariei, a făcut referiri ireverenţioase, la adresa Ţării noatre.

Motivul: nu s-a acceptat înhumarea unui aşa zis scriitor, despre care memoria istoriei  noastre, nu are  nici un cuvânt de laudă.

Replica Premierului Ponta,(cea din motto), a fost fără echivoc.

L-am apreciat, pentru promptitudinea faţă de demnitatea României.

Să ştie, orice neavenit, să-şi recicleze halena, faţă de românitate!

Îmi amintesc.., parcă a fost ieri.

În timpul premieratului său, Teodor Stolojan, la un incident similar, a tăiat-o sec:

”Există noţiuni sfinte, precum cea de Patrie, cu care nu ne putem juca!”

Acum, când revolta colcăie în mine, simt un sentiment de preţuire, pentru acel care, cândva, nu a acceptat povara  unui Premierat, trădător de Neam şi Patrie, la comandă.

Madi şi Onu

BUTE A PIERDUT!

În loc de motto:”Orice stea devine căzătoare”-Madi şi Onu

Eu n-am pariat câţiva roni, pe victoria lui Bute, aşa că, nu voi scoate sunete de constipat, ca Mircea Badea.

Este surprinzător, cum specimenul acesta, nu are nici o măsură în  indecenţă! Poate,   asta îi este   moştenirea genetică, dar sunt convins, că dacă în locul domnului Voiculescu era faimosul dresor rus, Durov, Lucian Bute nu ar fi avut parte de torentul inept, de aprecieri, al  protejatului lui Mihai Gâdea, care nu ştiu ce hram poartă, de i se tolerează focarul de insulte şi invective, perfid întitulat „În gura presei”.

Ciudat, că un prelat, e drept nu creştin -ortodox, suportă, seară de seară, revărsarea contra-productivă asupra  unor gură- cască, incapabili să-şi găsească o preocupare spirituală.

Regretabil! Probabil mulţi semeni de-ai mei, populează spaţiul respectiv, cu aport mercantil de audienţă, dacă Mihai Gâdea, fără jenă, la  finalul Sintezei zilei, recomandă călduros,  spiritualitatea  îndoielnică a pripăşitului burduf de  mitocănie, în postul respectiv. Poate este ceva simbiotic, inconştient nociv, în atracţia pe care o exercită  oroarea respectivă.

Aşa se face, că Bute, după afrontul din ring, a suferit în lipsă, o sumă de mojicii, apreciate de cel care le-a proferat, ca o analiză (eufemistic, spus), a cauzelor înfrângerii.

Suficienţa  indelicateţei a mers până la insinuarea că poate, valorosul mojicit, şi-ar fi vândut meciul. Sub rezerva, că nu direct, ci, poate…, cine ştie?

Să fi fost consecinţa unei „frunze vrăjite?”, mă gândesc eu, oripilat, mai ales că îl respect aproape pătimaş, pe concetăţeanul nostru, Lucian Bute.

Voiam să aflu cauza dereglării  spontane a „echilibrului său corp-minte”  Este şi motivul, pentru care am rezistat aberaţiilor patologice ale „protejatului” pastorului adventist.

După simulacrul de circ, la care am asistat, cât am rezistat, explicaţia este una profund anatomo-fiziologică.

Creierul conduce , după aprecieri medicale, aproximativ 90 la sută din activitatea corpului. Probabil, că în urma loviturii dure, primite, creierul său, a suferit un şoc , materializat prin retragerea neinspirată, a acestuia, spre colţul  ringului, care i-a fost astfel fatal Simplu, fără behăituri de javră, încadrată în haită.

Îmi amintesc, de Puşa, pisica mea, cum după castrare, urmare afectării prin anestezic, a lucidităţii motrice, mergea îndărăt, prin cameră, aşa cum Lucian, nefiresc pentru noi, ajungea la corzile din colţ, care l-au aruncat în „gura presei”.

Să fi avut,  lovitura întâmplătoare, primită de Lucian, efect de anestezic cerebral?

Apoi, nonanimalitatea personală, nu-mi îngăduie să văd în duritatea lui Karl Froch,  nimic din aberaţiile  asupra bestialităţii sale, pe care le-am auzit la A3.

Cred, mai degrabă, că asupra celor slabi şi incapabili, nevoia de senzaţional,  exacerbează o imaginaţie morbidă.

Probabil cum deficienţii sexual, devorează maculatura pornografică, sau ocaziile propice, fanteziei lor maladive.

Acum, când scriu, îmi amintesc o scenă amuzant-oribilă.

O redau, ca argument, în ipoteza asupra unor aberaţii.

În Kiev,  seara, în timp ce mă plimbam cu o colegă, o  blondă ucraineană, am observat mişcările ritmice ciudate, ale unui individ.

Intrigaţi, ne-am oprit, să vedem dacă nu e vreun epileptic,  pe care să-l ajutăm.

Am plecat amuzaţi. Tipul se masturba. O făcea lângă peretele unei toalete publice.

Probabil…, un impotent, excitat de chicotelile feminine, din cabinele toaletei.

Madi şi Onu

TOTUL DEVINE O LUPTĂ !

Ar fi fost anost, ca perdantul PDL să cedeze fără luptă. Aşa, îl verificăm şi pe premierul Ponta. Cu fălci de malaxor, pe  şenile de tanc, acesta,  îşi zdrobeşte imperturbabil  preopinenţii.

Care…, ca în solomonicul: ”la fiecare behăit, oaia pierde o gură de iarbă”(a se citi, câte o urnă, la generale), se comportă de-adreptul, aparent  sinucigaş.

Îmi pare rău pentru ei;  întotdeauna, mi-a  fost milă de nenorociţi, dar detest incorectitudinea laşităţii, a loviturii pe la spate.

. Ieri, eram la chioşcul de presă, unde răsfoiam o revistă, să văd dacă o cumpăr. Neatent la cumpărători, aud o voce revoltată:

”ce mai vrea şi…ăsta….? Se oftică pe Ponta, că nu ne lasă pierzaniei, la care ne-au condamnat?”

Nu pot reda „apelativul” folosit. E prea deplasat, chiar şi pentru urechile mele, care înţeleg frustrarea celui care-l foloseşte.

Oricum, se referea la domnul Blaga, indignat la rându-i, în cerearea  mânioasă, ca domnul Ponta, să demisioneze.

Nedumerit, neştiind despre ce este vorba, abia seara, la A3, am aflat pentru ce trebuia premierul  să –i dea satisfacţia solicitată .

Oploşise pe lângă el,  de fapt,  îl menţinuse în funcţie, pe unul moştenit, şi care, mentalitar, vechilor  deprinderi, şi-ar fi retras acuzaţia, din procesul lui Adrian Năstase.

Sau cam aşa ceva, că nu prea mai înţeleg, noul registru al dezbaterilor media : acuză, sau dinamitează?

Colac peste pupăză, doamna ministru Câmpeanu, în loc să -i dea  replica aşteptată, doamnei Anastase, a tratat-o cu metoda „dispreţului goethean”, ignorând-o.

Mai mult, a anunţat prioritatea Guvernului, de a crea un număr apreciabil, de locuri de muncă.

Şi nu de la buget, ci prin stimularealegislativă a iniţiativei private.Onorabil!

Sper să nu fie un gen de :„Să trăiţi bine!”

Madi şi Onu

 

ARIA CALOMNIEI ŞI PROVERBELE

Motto:”Nu te băga în tărâţe, că te mănâncă porcii”-proverb românesc

Scriu postul din cauza dârelor de salivă, scurse la Antena 3, provocate de reacţia la ieşirea mânioasă a Robertei Anastase, faţă de „aprecierea  cu bicicletele”, adresată acesteia de  o altă doamnă, Mariana Câmpeanu.

Conform unui viitor moto, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Cu alte cuvinte, doamna ministru a căutat ce-i place: replica-insultă, la calomnia cu bicicletele. Şi a primit-o cu vârf şi îndesat.

Ca feminist, îmi pare rău, să asist la ciondăneala promiscuă, a eternului feminin.

Ca procurorul din premier, nu pot decât să regret lipsa de civilitate,

-fie a reacţiei ministeriale, nejustificate, închipuit-motivată de lupta politică,

-fie chiar în cazul unui puseu suprarenalian, declanşat de sentimentul afrontului cinstei închipuite.

Era poate oportun, ca doamna ministru, cunoscând versatilitatea polemică a bârfitei, să caute dovezi indubitabile,  de care să uzeze unde trebuie. Altfel…, „prinde orbul, scoate-i ochii”.

Sau poate, crezând româneşte, în bârfe, s-a lovit de proverbul, „ la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul”, ori că „socoteala de acasă, diferă de cea din târg”.

A…, mai scriu postul,  ca „patriotul român din mine”, să rămână acelaşi: obiectiv, demn, nedeturnabil, de propaganda de prost gust sau de sentimente meschin-revanşarde.

Ca un  exerciţiu de „educaţie prin sine însuşi”.

Şi…, ca străinii: americani, englezi, ruşi, austrieci, germani, şi destui alţii, înaintea românilor, care-mi deschid zilnic blogul, să vadă , că nu suntem o masă informă, care ingeră tot ce-i serveşte o „media”, uneori,  îndoielnic-obiectivă.

Madi şi Onu

DE GUSTIBUS….

Motto:”Omul caută ca faptele lui, să fie în înţelegere cu judecata lui”-AugusteForel

Abia acum, înţeleg justificarea ciudăţeniilor politicii bucurestene: mulţi politicieni, se comportă după cum judecă.

.De aci cred şi importanţa educaţiei, de a ne învăţa să judecăm şi nu să tocim buchea cărţii.

Aşa  probabil, din experienţa sa de BAC,  s-a gândit consilierul Funeriu, la o reformare, parcă, a învăţământului românesc.

Şi probabil, acesta să fie tâlcul deciziei vorbirii în română, în toate instituţiile publice din ţară. Să înveţe toţi, să judece româneşte, şi nu în cine ştie ce prostii revizioniste. Doar făcându-mi crucea pe dreapta, voi dovedi că sunt creştin ortodox.

După cum, spectrul unei şcolarizări forţate, ne va învăţa judecata civilizaţiei nonalcoolului la volan.

Şi poate, n-ar fi rău, dacă ne-am însuşi responsabilitatea propriilor fapte, să nu mai punem pe nimeni pe jar  cu moftul ameninţării cu autodistrugerea:

-dându-ne foc,

-aruncând-ne de la înălţime

-sau cine mai stie ce modă importată.

Am scris postul, sub imperiul evenimentelor începutului de normalitate, din ţară: oficial…, doar limba română, şi la volan…, fără alcool.

Cu moftangii, e o altă problemă: i-aş respecta, lăsându-i să-şi satisfacă toate capriciile spectaculare.

Madi şi Onu

PLAGIATUL – OBSESIE MANIACAL – VISCERALĂ

În Spania războiului civil, degradarea încrederii  reciproce, decăzuse până la stadiul de spionită.

Acuza de a fi spion, cu sau fără temei, devenise o stare obsesivă, nimeni nu mai avea încredere în nimeni, şi se acuzau reciproc, fără nici un temei moral.Nu ştiu dacă era opera unor Servicii,sau a aportului extern, dar viaţa spaniolilor, devenise uin infern. S-a stins, ca orice traumă morală, provocată de tehnici persuasive. Mi-am amintit faptul, aseară, când am auzit acuzaţia de plagiat, asupra procurorului general al Ţării.

Şi nu e o vorbă aruncată de domnul Boc şi asociaţii  asupra domnului Ioan Mang. Ci mult mai fundamentat, şi anume, anumeee.., dar nu mai ştiu, că Puşa, pisica mea, a început să miorlăie,  protestând, parcă :

”cum, dacă eu miaun ca toate pisicile, sunt o plagiatoare?” N-am mai putut asculta. Am închis tv-ul de gura ei, şi m-am retras în camera mea, să nu-i mai vină cine ştie ce idei.

Simţind că m-a necăjit, a venit după mine, să mă împace, torcându-mi şi împungându-mă ademenitor, cu capul.

Pe animale, nu te poţi supăra. Instinctul, nu le înşeală.. aşa că mângâind-o, şi legănat pe covorul ţesut de torsul ei (mulţumită de mângâieri), am revenit la Codruţa, procurorul general.

Dar  dacă  e tot un soi de spionită, şi s-a forţat nota?

Orice dizertaţie, nu începe cu capitolul de „referinţe bibliografice”, care trimit la evoluţia temei, spre o mai bună analiză?

Orice material documentar, indică sursele de informare sau de legătură cu subiectul abordat.

Însuşi OSIM solicită această parte, în dosarul depus spre brevetare.

Puşa simte că sunt pe drumul bun, şi mă încurajează  cu un mieunat alintat.

Da, despre asta pare a fi vorba, îmi spun.

Chiar îmi amintesc cum  „copy-paste-ul „incriminat, se referea la începuturile perioadei invocate în temă.

Tresar, şocat de micimea acuzatorilor de plagiat.

Furnicat de idee, dau să mă scarpin prin buzunar, dar subit, îmi retrag mâna. S-ar putea ca Puşa să–şi închipuie, că mă masturbez!?

N-ar fi exclus, în climatul maniacal- depresiv, declanşat de spionita „plagiatului”.

Madi şi Onu

PONTA ŢEPEŞ

Motto:

”Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete:în smintiţi  şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”   -M. Eminescu.

Mişei,smintiţi !Să fi provenit parte din politicienii noştri, din timpul lui Mihai Eminescu? Şi eu, care credeam cu îndârjire, că suntem opera comunismului! Oare acelaşi mare păcat, l-ar comite Premierul Ponta, dacă ar construi, cum clama Eminescu, „două temniţi large”, cărora să le dea foc,

spre a scăpa Ţara de „distrugătorii de români”!?

Distrugători:

-prin desfiinţarea spitalelor,

-prin lipsirea bolnavilor  terminali, de posibilitatea cruţării de ravagiile durerii.(Durerea, -simptomul sinistru, de care pentru a scăpa, unii dintre ei, au cerut eutanasierea). Spectacolul unui om în suferinţa durerii, este copleşitor. Numai gardienii lagărelor de exterminare hitleriste,aveau indecenţa asistării la propriile atrocităţi.

Doar în zilele noastre am avut oroarea reiterării acestor cazuri genocidare, a propriei specii:

– prin împingerea oamenilor la sinucidere,

– prin părăsirea de către părinţi a copiilor, paradoxal, spre a le asigura existenţa,

-prin exacerbarea molimei violenţei în familie şi în societate,

-prin deteriorarea sentimentului ruşinii de propriile fapte,

-prin  îndepărtarea de Biserică,

-prin pierderea oricărui gest de înţelegere, faţă de suferinţa, semenilor, transformându-se totul  într-o  lăcomie rapace?

 Eu nu cred că domnul Ponta ar trebui să dea curs verdictului ideatic, eminescian. Parcă ne-ar dezumaniza. Dar sunt convins, şi îi recomand, ca etic şi atitudinal,să fie ŢEPEŞ!

Iar ţepele permanente, să le constituie: exemplul personal implacabil,auditul, şi intoleranţa!

 Exemplul etic, personal trebuie să fie tributul plătit funcţiei, de premier.

 Auditul, în general, ca autocontrol , şi asupra moştenirii, ca să înceteze insolenţa propagandei      viscerale, tocmai din partea „distrugătorilor Naţiei.

Intoleranţa faţă de tarele metastazice, lăsate nonşalant,  de coşmarul prin care am fost siluiţi, să trecem:

-faţă de corupţie, şi orice alt act de necinste,

-faţă de nepunctualitate şi iresponsabilitate;

-faţă de tentaţia greşelii politice personale, de orice natură. Cât timp, ne vom complace în mentalitatea:”lasă că merge şi aşa!”, nu vom avea dreptul uman, de a aspira la a fi o naţie civilizată.

Şi toate, să constituie o permanenţă  a sistemului nostru educaţional,începutul unei noi Românii.

Doar folosind aceste ţepe, Ponta, şi fiecare dintre noi,vom avea dreptul creştinesc, de a implora Bunăvoinţa Divină!

Madi şi Onu

REMARCĂ MINORITARĂ!

Autodeclarat minoritar evreu, Nils Şneker, ţine să ne demonstreze că are spiritul de observaţie, al lui Moise.

Azi, spre exemplu, după remarca Premierului, vizavi de indecenţa domnului Boc, cum că de când cu noua  echipă guvernamentală s-ar fi declanşat  deja starea de recesiune, şi căruia i-a recomandat „puţin bun simţ”,  logoreicul nostru minoritar, din spatele paravanuluiA3,  (care-i conferă ceva protecţie, de s-a oploşit acolo),  şi-a amintit de zisa unei aşa zise PSD-iste”(aceea cu „ciocu mic”), pe care a menţionat-o,  ca vezi Doamne, fiind o trăsătură specific-nedemocratică a acestui partid.

. O fi zis şi el, sărmanul, ceva, la ce l-a îndemnat „dragostea” de USL;  ceva în detrimentul premierului, că…, de ce să nu fim şi noi demni de sorgintea noastră.

Numai că asemenea remarcă, seamănă cu gestul unei femei care pentru a atrage atenţia asupră-şi, îşi pune poalele-n cap, ca o distincţie a ce se vrea să fie.

Cu alte cuvinte, putem fi descreditaţi, dar să nu luăm atitudinea demnă, de autoapărare, cuvenită!

Să-şi închipuie unii,   că sunt de ţeasta lor,  şi ne pot impune,  să nu  avem personalitatea necesară?

Să fim încălecaţi de nişte nimici?

Închei, cu aprecierea, că specificităţii minoritare a părelnicului, i-ar trebui un hotărît „ciocu mic”,dacă vrea ca noi, românii, să ne redresăm după nenorocirea care ne-a năpăstuit!

Madi şi Onu

DOMNUL MANG A DEMISIONAT!

Am aflat vestea, ieri, dar deja publicasem postul ”PROCES.”

Mi-a părut rău, ca pentru un eşec al domnului Ponta, care uneori, îmi dă senzaţia unui căţel care face automat, sluj în faţa presei.

Un gest, de un servilism ipocrit. Nu cred să-şi închipuie că electoratul  l-ar place în această postură, lipsită de personalitate.

Mai degrabă..,  ceva mimat democratic, ridicol ,populist- portocaliu.

Poate că, gestul de demnitate faţă de sine, (al domnului Mang) vizavi de pripeala insultătoare a temporarului său şef, îi va servi, şefului, de lecţie.

Alte comentarii ar fi de prisos…, poliloghie.

Un sfat modest, voi încerca totuşi, pentru premierul Ponta.

Să-şi ferească oamenii de calomniere, indiferent din partea cui. Pentru că, ei sunt sistemul său imunitar politic, în faţa oricărui gen de ticăloşie.

Un astfel de gest, va conferi oricui, sentimentul de încredere, în afirmaţiile sale. Va iradia empatie,  de ce nu, şi electorală.

Apoi, să nu ţină neapărat, să aibă ultimul cuvânt (să fie, adică, cel mai deştept!), în faţa unor tendenţioşi(cotaţi ca atare, aprioric).

NB: Dacă este un procuror de calitate, să admită, că prezumţia de nevinovăţie, o implică ipotetic,  şi pe cea de vinovăţie/greşeală (voit, sau din prostie), până la proba contrarie.

Cam atât, dacă are la cine prinde, eu nefiind Presa!

Madi şi Onu