8 MARTIE

FĂRĂ TINE, MAMĂ …

 

Aş vrea să-Ţi pun ‘nainte
O candelă cu Sufletu-mi aprins,
Să ningă-n taină toate cele Sfinte
Peste Lumina Ta, Părinte nins …

Mai vine Moş Crăciun ?

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat –

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat –

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi –

Cum vin cu sănii, Moşii-n supermarket,
Cum renii-n galantare au sălaş,
Cum Moş Crăciun e-un bussines, şi un target
De financiare boom-uri, la oraş –

Şi cum nu vine el prin mahalale,
Prin bojdeuci, colibe, ori bordeie,
Cum n-au valoare nişte inimi goale
În Crăciuniada Lumii epopee –

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de părinte,
Să ai copiii lumii toţi, în minte,
Ca şi cum toţi, s-ar fi născut din tine –

Mai vine Moşul ? Cine să mai ştie ?
Şi poate că vei creşte într-o zi
În care ca un Moş vei împărţi
Doar la copiii tăi, o bucurie –

Iar ca să uiţi pe-acei, sperând, copii,
Ce-aşteaptă, şi nimic nu vor primi,

Vei face daruri surdo–mute poezii …

Liviu Florian Jianu

Colindă pentru Moş Nicolae

Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ce ne mai aduci în ghete, moş nevinovat ?
Ce uzine, ce spitale, blocuri, ce lumini
Să îţi răstignim, moşnege, dragostea în spini ?

Nicolae, Nicolae, moş preaîncolţit,
Ca pe porc, vine Crăciunul, să îţi dea cuţit –
Şi rămân în urmă ghete de cizmari de soi
Ce au încălţat o ţară , însă cu noroi –
Nicolae, Nicolae, moş mitraliat,
Ai plecat, şi-ai luat cu tine viaţa de la stat –
Şi-a rămas în urmă-n ghete, fără tălpi şi aţă,
Viaţa cu-amintiri de pâine, viaţa de pe piaţă –
Nicolae, Nicolae, moş batjocorit,
Vinovat eşti, Nicolae, că nu ai murit –
Tot mai bântui pe planetă, pe la creditori,
S-achiţi ţării, datoria, şi apoi să mori –
Nicolae, Nicolae, moş analfabet,
Pe planeta de gunoaie, tu erai Poet –
Şi cu saci de mâna-a doua, de zaharicale,
Încălţai fără zgârcenie, talpa ţării tale –
Nicolae, Nicolae, moş vitriolat,
Ce ne mai aduci în ghete, ce decret de stat ?
Ce programe, şi ce fapte, că ai copii mulţi,
Şi-au rămas şi fără carte, flămânzi şi desculţi –
Nicolae, Nicolae, moş ciumat şi rău,
Ce-o fi fost, nebun şi-n moarte, şi pe capul tău ?
Condamnat să aduci daruri, ţării tale, mort –
Ţi-au acoperit calvarul foile de cort –
Nicolae, Nicolae, sub drapelul roş,
Ţi se vede, goală puşcă, crucea ta de moş –
Vino, moşule, şi drege, ce mai e de dres –
Că pe-afară tragem linii, doar după deces –
Nicolae, Nicolae, dac-ai înviat,
Cântă internaţionala limbii de la sat –
Că ai fost şi tu, ţărane, moşule de soi,
Doar un drept al ţării tale, ţara de apoi –
Nicolae, Nicolae, mort, dar vrednic eşti
Să ne bâlbâi despre mame, şi copii, poveşti –
Şi în ghetele curate, să ne pui, în dar,
Câte-un loc de muncă, frate, şi-un abecedar –
Nicolae, Nicolae, şi ţi-aş mai ura
Dar nu-i ţara poftei tale, ci a altora –
Măcar, moşule, din ceruri, să ne pomeneşti –
Căci de daruri, avem darul limbii româneşti –
Şi de nu ne-aduci nimica, e pentru că n-ai,
Moşule cu traistă mică, un sălaş în rai –
Dar împarte cu noi, frate, banii care scad,
Şi Crăciunul, moşulică, tot cu noi, în Iad …

Liviu – Florian Jianu – 5 decembrie 2008

MOŞUL

Stătea sprijinit de zidul bisericii … 

O cămaşă albă, şi o pereche de pantaloni cenuşii, toate curate. Primul lucru care l-a izbit au fost ochii lui. Avea ochii tulburi, mici, cufundaţi în găvanele tâmplelor. Părea chiar că nu vede nimic în jur. Strângea în mâna dreaptă o sacoşă neagră, de pânză, goală, împăturită cât o batistă. Mâna stângă îi era încleştată pe un baston. Mâna îi tremura puternic.

Era aplecat foarte mult de şale …

Omul trecea ca de obicei dimineaţa spre serviciu, prin faţa bisericii, când, în dreptul uşii bisericii, l-a zărit. Era postul sfinţilor Petru şi Pavel. Avea 40 de mii în buzunarul de sus al cămăşii. Cinci pâini. Se gândea chiar ce bine ar fi dacă i-ar scoate Dumnezeu în cale un amărât, sau un cerşetor. Şi iată-l. Acolo … la 4-5 paşi de uşa bisericii. Un bătrân la 80 de ani. Pentru câteva clipe, s-a văzut în locul lui pe sine. El era acolo. În locul bătrânului. El strângea o plasă neagră, goală, în mână. S-a dus ţintă la bătrân, a scos o hârtie de 10 mii (o pâine şi ceva), si i-a întins-o. În numele lui Iisus Hristos… De acolo, din ochii tulburi ai bătranului, a ţâşnit parcă o luminiţă de recunostinţă. De supriză. Cu mâna tremurandă, bătrânul a luat bancnota, în timp ce el, fericit, a intrat in biserică.

Acolo, s-a rugat. Pentru el s-a rugat. Doamne, voi ajunge poate bătrân. Voi ajunge neajutorat. Nu voi avea pe nimeni care să aibă grijă de mine. Eu pe mine m-am miluit astăzi, aici. Eu stăteam, fără niciun ajutor în afara Ta, rezemat de biserică. Bătrânul acela, cu obrajii supţi, cu ochii tulburi, aplecat de sale, cu mâinile tremurânde, eu eram. Mie mi-am dat de pomană. În numele Tău mi-am dat mie, Doamne. Doamne, I-aş mai da bătrânului înca o bancnotă.

De atâtea ori, am întâlnit cerşetori sau amărâţi cărora le-am dat câte puţin. Lasă, îmi spuneam, îi voi mai întâlni. Şi nu i-am mai întâlnit niciodată. Aş vrea să îi mai dau bătrânului acestuia încă o bancnotă de o pâine şi ceva La icoana Sfintei Paraschiva, omul a spus Îngeraşul, Tatăl nostru, şi din nou Îngeraşul. Simţea atât de mult nevoia să îi spună lui Dumnezeu că el este, pe lumea oamenilor atât de tari, şi mari, un copil. Un copil neajutorat. Ieşind afară, omul se îndrepta direct spre Bătrân. În numele Domnului Iisus Hristos… şi îi intinse bancnota de 10 mii de lei …Bătrânul o lua cu mâna stângă, şi din nou, ochii lui tulburi se opriră cu mirare asupra lui.

Mâna îi tremura puternic. Sărmanul bătrân. Nu avea pe nimeni într-ajutor la vârsta lui. Omul simţi că inima lui se frânge, ca o pâine se frânge, de suferinţa Bătrânului.  În drum spre serviciu, se mai întoarse odată, să îl privească pe bătrân. Bătrânul, aplecat de şale, se străduia să işi pună bancnota în portofelul din buzunarul din spate al pantalonilor.

Doamne, câtă suferinţă nevăzută este pe lumea asta. Oameni buni, fiţi buni. Oameni buni, fiţi calzi la inimă. Oameni buni, fiţi milostivi cu deznădăjduiţii acestei vieţi. Oameni buni, când dăruiţi, pe voi, oameni buni, şi mari, şi dragi, vă miluiţi. Oameni buni, mă gândesc că acolo, lângă uşa bisericii, bătrân, neputincios, aplecat de şale, cu mâna tremurandă, cu ochii afundaţi în găvanele tâmplelor, Sfânta Paraschiva pe Moşul Dumnezeu mi l-a scos în cale …

Liviu Florian Jianu

''Cultura'' organizaţiei

A existat cândva, spre sfârşitul epocii sclavagismului târziu, şi începutul epocii feudalismului timpuriu, în epoca de triumph a libertăţii şi democraţiei, un mare producător de … linguri, cuţite, şi furculiţe.

El avea o sumedenie de branduri, între care sănătatea sclavilor, eliminarea risipei, satisfacerea absolută a clienţilor, sclavul potrivit la locul potrivit, dar mai ales producerea în ziua de ieri a tacâmurilor comandate astăzi, de un client. Mai mult decât atât: în toate materialele scrise în limba de lemn, şi de tablă, pe care producătorul le bagă pe gât ca şi cursuri, sclavilor, se amintea la fiecare cuvânt de ”revoluţia culturală” şi ”cultura” organizaţiei producătorului.

Fireşte, este vorba de cultura lingurii, cutiţului, şi furculiţei, fără de care nu ar fi existat nici Iliada şi Odiseea lui Homer, nici Infernul lui Dante, nici Vechiul, ori Noul Testament, ori Coranul, nici Vedele, nici Mahabharata, nici Eminescu, nici Tagore, nici Poe, şi, în general, niciun bun spiritual.

Iată cum nici Cuvântul, nici Informaţia, nu ar fi existat pe lume, fără ”revoluţia culturală” a Stomacului, pe care îl vedem astfel ridicat la locul pe care îl merită, ca factor de cultură, iar nu factor civilizator, aşa cum în mod greşit îl clasifica, în ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, sclavul de proastă amintire, I.D. Sârbu.

Iată ce spunea, în rezumat, acest sclav … Cultura creează bunuri spirituale, în timp ce civilizaţia creează bunuri materiale.  Acum, este de la sine înţeles, că orice set de linguri, tacâmuri, şi furculiţe, creează, musai, ca orice cultură care se respectă, şi încă una globală, bunuri spirituale, se adresează numai şi numai spiritului, pe care îl înveşmântează cu cele mai noi cuceriri tehnologice – precum lingura care se duce singură la gură, cuţitul care se ascute singur în timp ce taie, furculiţa care este în acelaşi timp freza stomatologică, trusa de scobitori, cazma, greblă, şi sapă.

Un amănunt deloc de neglijat este şi termenul de ”revoluţie culturală”, apărut pentru prima dată în China comunistă, sub bagheta dirijorului cultural Mao Tze Dun, revoluţie care a oferit la milioane de guri flămânde seturi de linguri, furculiţe, şi cuţite. Faptul că acest termen redevine în vogă, şi este afişat ca titlul de nobleţe, în cursurile măreţe de educare prin muncă şi inteligenţă ale marelui producător de linguri, cuţite, şi furculiţe, reafirmă un adevăr incontestabil al epocii libertăţii şi democraţiei de astăzi: şi anume faptul că marii conducători Mao există şi astăzi, ca patroni ai câte unui trust multinaţional.

Trăim, aşadar, în prezent, vom trăi în viitor, într-o măreaţă ”revoluţie culturală”, şi anume în ”revoluţia culturală” a organizaţiei. Comanda de azi a clientului va fi onorată de sclavii organizaţiei, ieri, sau, în caz de catastrofă, în picosecunda în care a fost enunţată. Sclavii cei sănătoşi vor face totul să maximizeze feuda patronului Mao, utilizând pentru aceasta diagrama Yakazumi, în care vor vedea cu ochiul liber câtă risipă produc ei patronului, în loc de plus feuda.

Un singur lucru vede atât de bine ”revoluţia culturală”, atât de clarvăzător, şi anume: cu ce fel de energie vor funcţiona motoarele care duc furculiţele, lingurile, şi cuţitele, la gură. Cu petrol ? Este pe sfârşite. Cu apă ? Se va sfârşi intr-un secol, două. Cu energie solară ? Este insuficientă. Eoliană ? Aşijderea. Nucleară ? Se termină repede. Ramâne un singur combustibil … viata sclavilor ! Si nu este întâmplator faptul că statisticile şi estimările estimează o creştere demografică de 10-20% în statele mari ale lumii, şi o scădere demografică de 20-50% în cele medii şi mici.

”Revoluţia culturală” merge glorios, înainte, aducand plus feuda patronilor Mao, cu viaţa. Cea mai bună dovadă: Aţi văzut măcar o sectie de batrâni în organizaţie ? Care, fie vorba între noi, în sensul revoluţiei culturale a organizaţiei, aduc numai risipă, şi o imensă bandă roşie pe diagramele Yakazumi ?

O, Tempore ! Cu câtă inocenţă criminală confunzi cultura, cu civilizaţia !
Să sperăm că în anii 2008, spre deosebire de cei de astăzi, vom consuma atâta cultură cât să ne punem singuri, ca reacţie inversă, în bucla de reglare a sistemului Terra, excesul de civilizaţie !

Liviu Florian Jianu

Mărţişoare …

Iubito, Dragobeata mea în floare,
Nu vrei să fii motorul meu de căutare ?

Să-avem o taină, şi un loc secret
De întâlnire, doar noi doi – Pe Internet ?

Ca un Ulysse, să schiez apoi pe site-uri ?
Să aflu că alesul contului tău …  altu-i ?

Şi să îmi dai un click, acasă-n haus,
Dar nu pe buzele ce îţi întind, ci doar … pe maus ?

Să mă scanezi în fiecare clipă,
Cu ochii-ţi de web cameră care mă vede … şi nu ţipă ?

Şi-n faţa unei plăci de sunet, cu un cuadro-microfon
Să afli tu ce ştie webu-întreg … că în iubire, sunt afon ?

Şi mărţişor, să îţi trimit, în lume,
Parolă – numele ce-l port, lângă al tău prenume ?

E 1 Martie, Dragobeata mea, şi-ţi dăruiesc ca floare,
Un nou e-mail semnat: inel … cu mărţişoare …

 

Liviu Florian Jianu

UZINA VISELOR

A fost odată o uzină care, atâta a vândut pe lume, vise; vindea cum toţi vând, bunăoară, ceva de bine pentru faptele omise; vindea în bani peşin, şi ar fi vrut, să vândă doar un vis, măcar, pe gratis, dar regulile lumii n-au putut, să facă doar un vis, pe lume, gratis …

Şi visul ei era un Domn să vină, să facă din Uzina ei – Lumină, şi visul ei era să facă Bine, un bine în Uzina Viselor a Lumii, căci proiectanţi şi ingineri de nume, ce îl căutau din zi şi până seara, nu mai ştiau de-i rău, sau de e bine, nu mai ştiau ce-i rău, şi ce e bine, doar fabricau mereu, pe bandă, vise, şi se mirau că nu e dreaptă, lumea. Şi Lumea, dreaptă, cum ar fi să fie ?

Şi ingineri de cea mai mare fală, şi arhitecţi de cel mai mare nume, amar gândeau: noi fabricăm mereu doar vise, şi bucurăm cu ele Lumea-ntreagă, dar, doar o clipă, banda de-i oprită, toţi se vor lepada de noi, îndată, vor cere preţul pentru Lumea toată, o vom vedea în hâlci de vis, tranşată, ca pe o humă, ne vor da deoparte, vor tropăi peste Uzina Moartă, vor smulge vieţii ultimul ei sânge, vor bea-n maşini întreaga Lumii apă, şi cine-i va opri, pe-această Lume ?

 Căci ea, credinţa, e atât de mică; căci ea, credinţa, e atât de slabă. Mai bine aşteptarea să o facem, rentabilă, când lumea e grăbită, şi cei ce-aşteaptă ce mai fac ? … se roagă, vorbesc unii cu alţii, sau discută, sau alţii-n scene palide, recită, sau alţii-n scene palide, mai cântă, sau alţii-n scene palide, dansează …

Şi de atunci, Uzina Viselor, aşteaptă. Şi fabrică, pe bandă, mereu, vise, şi-aşteaptă Visul ei să fie Faptă, să deie Domnul, de-încă mai aşteaptă, să fie gratis, Visul ei, să fie, căci ea, uzina, e Uzina Vie, a Lumii-ntregi, şi pentru ea aşteaptă.
Aşteaptă Dumnezeul ei să vina, şi Dumnezeu, pe lume, este Unul, fără de el, în ce cuvinte, Visul, îl povestiţi la altul şi la Bunul, şi doar de voia Lui revine Fiul, adun-Il, Doamne, vis adevărat, de dragul celor care au visat, şi Pacea Lui uzinei îi e bunul, Uzina Viselor să-l ţină Împăcat …

 Jianu Liviu-Florian

Dumnezeu este mare !

O mamă s-a îmbolnăvit de Zona Zoster …

 Zona era localizată la ochi, nas şi faţă. Durerea a fost cumplită. A fost nevoie de internare …
Un singur medic a fost de găsit în tot spitalul de boli de piele. Ceilalţi erau plecaţi la un … Congres de Medicină …  Medicul a rămas cu un întreg spital pe cap. Dar Dumnezeu este mare. Ce nu reuşea să facă medicul, face Dumnezeu. Pe gratis ! 

În toaleta comună dintre saloane, robinetul nu se putea opri niciodată. Spitalul avea instalator plătit. Avea şi manager de spital. La mijloc era o garnitură. Pentru care nu s-a găsit timp. Dar Dumnezeu e mare. Un primar a vrut să faca din banii publici fântâni arteziene în centrul oraşului. Apa a fost oprită, şi robinetul nu a mai curs. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Scaunul toaletei curgea într-una. Un miros fetid emana şi din toaletă, din această cauză. Nu puteai să mergi la toaletă, fără să iei pe tălpi mireasma de urină sau excremente. Era nevoie de o mână de ciment, şi o mână de meseriaş care să o pună, în jurul scaunului de la wc. Dar, aşa cum spuneam, apa a fost oprită, din cauza primarului care visa fântâni arteziene în centrul oraşului. Dumnezeu este mare. Pe gratis !

Prin plafoanele mucegăite, se infiltra apa de la etajele superiuoare. Dar apa a fost oprită. Din aceleaşi binecuvantate motive. Dumnezeu este mare.Pe gratis !

Unele infirmiere intrau vijelios în saloane, şi strigau ca un Kapo de lagăr: Cutare ! ( numele…) Urma lista de învinuiri. Pacienţii erau nişte băbuţe care tremurau de frig, foame, şi boală, în saloane. Erau acuzate că le-a căzut vreo bucată de vată pe jos. După masă, farfuriile rămâneau neridicate ore în şir. Spitalul avea şi manager, şi medici … Toţi erau plecaţi la Congrese de Medicină … Unul singur nu se putea ocupa de toate. Să aducem slavă lui Dumnezeu. Le aranja el, aşa cum se putea, pe toate. Pe gratis !

Nici brancardierii, nici asistenţii, nu erau îndeajuns. În plus, mulţi dintre ei urmau să plece la Curubeşti. Să protesteze pentru mărirea salariilor. Pentru care merite ? Dumnezeu ştie ! Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Mama era pensionară. A plătit o viaţă întreagă asistenţa de spitalizare. Precum toţi din familia ei, azi salariaţi, printr-o minune dumnezeiască. La internare, i s-a spus că spitalul nu are medicamante pentru boala ei. Să şi le cumpere pe banii ei. Şi le-a cumpărat. După două zile, i s-a spus că medicamentele cumpărate pentru două săptămâni s-au terminat. Să mai cumpere.A mai cumpărat. Pe toate Dumnezeu le descurcă pentru binele oamenilor. Dumnezeu este mare ! Pe gratis !

Scriu degeaba. Nu mă plăteşte nimeni. Nu mă citeşte nimeni. Nu ia nimeni nici-o măsură. NU SUNT BANI !!! Dacă acum nu răspunde pentru nimic, nimeni, credeţi că va răspunde cineva când vor exista mai mulţi bani ? Vă înşelaţi …

Dumnezeu lucrează pe gratis ! Dumnezeu este mare !

Liviu Florian Jianu

Cugetări …

” Ajută-mă, ca să te ajut ” … îi spune condamnatul la moarte, călăului …

Fii întotdeauna sincer: chiar şi când eşti nesincer.
Este suficient să faci în fiecare zi o faptă bună, ca să îţi dai seama ce neputincios e binele pe pământ.
Altruism stradal: Dacă nu ai locuinţă, simte-te, te rog, ca acasă …
” Lauda de sine, nu miroase a bine ”, şi totuşi, ” laudă-te, gură, că (altfel) pumnii cură ” …
Aruncă un nebun o piatră în baltă, sar 10 agenţii mass-media şi tot o scot, până la ştiri, din apă.
Nu-mi miroase a bine, zise sconcsul, mirosind florile.
Motiv de divorţ: ” este un lasă-mă să te las ” …
În capitalism: În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se joacă la bursă.
În comunism: În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se depăşeşte cincinal cu cincinal.
În fapt: Totul se pierde când totul se câştigă !
Doamne, valoarea iubirii mele pentru Tine este un infinit mic, la un infinit mare de timp, din salariul meu. Cred că mi se cuvine şi mie ceva infinit, de la Tine !
Părerea coruptului despre corupător: ”Are pe vino-ncoace! ”
O calfă de hoţi dă acelaşi sfat unui ucenic, ca şi un maistru, unui muncitor: ” Pune şi tu mâna, nu sta degeaba ”. Audiind banda, justiţia decide meci nul …
Când nu ai nimic de spus, spune ceva ! Important este să te faci auzit !
Tăcerea e de aur … de aceea, este furată cu vorbele !

Liviu Florian Jianu

Cei care împart tot

Cu-adevărat, n-am să vă dau nimic
Nici blid, nici ţol, nici har, nici firfiric
De ce să vă reţin, din ce vă place ?
Cu-adevărat, dormiţi, vă rog, în pace !

 

Cu-adevărat, nimic n-am să vă dau
Nici rai, nici iad, nici Omega, nici Tau
De ce să vă răpesc sublimul timp ?
Visaţi, vă rog, în Hades, sau Olimp !

Cu-adevărat, de ce fel de cuvinte
Aveţi nevoie-n inimă, şi minte ?
Nu eu sunt priceput să vi le spun
Trăiţi, în cer, sau casa de nebuni

Cu-adevărat, vegheaţi să se muncească
Şi jos, în iad, şi-n fabrica cerească
De ce să vă opresc prea scumpa trudă ?
Munciţi, vă rog ! Natura este crudă !

Cu-adevărat, cândva, ştiam nimic
Nici astăzi, să câştig un firfiric
De ce să vă reţin să înmulţiţi
Plăcerea de-a fi singuri, fericiţi ?

Cu-adevărat, cu vorbele-mi de clacă
Chiar Dumnezeu, prea bunul, ce să facă ?
Şi totuşi, numai El îmi mai suportă
Sporovăiala lungă, pe aortă

Cu-adevărat, şi scrisul, chiar, e trudă
Cititul, ascultarea lui, asudă
De ce să vă opresc să fiţi cuminţi ?
Rugaţi-vă, vă rog, doar pentru sfinţi !

Liviu Florian Jianu – 13 ianuarie 2009