DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

Azi, de pe blogul lui Madi, am aflat stupefiat, că Majestatea Sa REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI a încetat din viață.
Fără voie, privirea mi s-a încețoșat, iar respirația mi s-a îngreunat.
Îl consideram nemuritor!
DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!
Onu

Zăpușeală

Afară este o căldură de cuptor. La înapoierea din oraș, nu-mi găseam cheile de la  intrare, și , pentru o clipă, am avut senzația, că mi s-a topit creierul.

Speriat să nu-mi curgă prin urechi, mi le-am controlat, într-un gest  reflex.

Șansa mea a fost, ca întotdeauna, să apară un vecin, cu cheile gata pregătite.

Încă  mă aflu sub imperiul emoției trăite, dar încerc să scap de ea, scriind.

La înapoierea din oraș, am cumpărat o carte, ciudat întitulată:

/ Viața amoroasă a lui Ceaușescu/.

Știu că unii cititori mă vor dezavua, pentru că-l voi privi pe acesta ca pe un bărbat, dar, îmi amintesc  de faptul că în adolescență, lectura mea preferată a fost a vieților oamenilor mari din Istorie.

Pornind cu Cezar, Napoleon, Churchil, Roosevelt,Hitler, Stalin și Lenin, lectura vieții  nici unuia  din cei care și-au marcat existența, cu toate atrocitățile trecerii lor prin timp,  nu mi-a scăpat. Nici celebritățile Revoluției Franceze, precum, Danton, Robespierre, Marat,  Mirabeau și alții, nu mi-au dat pace.

Acum, însă, altceva nu-mi dă pace. Și nu cred să fie efectul  Soarelui.

Ci, mai degrabă, o sechelă  congenitală, a unora, de a se crede îndreptățiți cu orice ocazie, să se dea deștepți.

Reluând aceeași marotă, și înfofolindu-o cu trențele gândirii lor semidocte..

Nu știu câți din organizatorii unor talk-show-uri,  au măcar habar de dimensiunea domeniului în  care se bagă. Și apoi, ca unul care află că doar își închipuia că știe să înoate, după ce l-a luat vârtejul, așteaptă șansa prostului, ca să-l vadă cineva, și să-l salveze de la înec.

Cam astfel, văd eu, în esență unele talk-show-uri de pe la noi. Ce contează că proștii, ca mine, avizi de ceva ce li s-ar părea lor inteligent, le asigură audiența bănoasă cinstit.

Aseară, spre pildă, Dana Grecu, despre care nu știu ce habar are de cultură, încerca, pe măsura dimensiunilor sale de femeie guralivă, să –mi inducă vinovăția de plagiat, asupra noului Premier al României.

Modă de maimuță autentică, din jungla mozambicană. Când traversezi  jungla, din nimic, te trezești cu o ploaie de gesturi specifice de amenințare, cu pumnul, cu schimonoseli și țipete.

Și asta, pentru că, uneia i s-a părut, că tu ai plagiat traseul altei mașini, care  traversase înaintea ta, Jungla. Apoi, dacă la tratezi cu disprețul  indiferenței, ne preocupat de specificul maimuțărelii, se potolesc, și  își încheie spectacolul penibil, cu aere de demnitate, pe care, după ce le-ai văzut manifestarea, nu mai cutezi, să-ți irosești vremea, când ai avea atâtea de văzut.Revenind la plagiat, ar fi bine de știut, de către cei care țin în gură maimuța plagiatului, că orice teză de doctorat, trebuie să cuprindă două capitole fundamentale:

Unul de referințe bibliografice, în legătură cu tema abordată, și altul, la fel de important, conținând rezolvarea originală a autorului temei lucrării .

Este evident, că în primul capitol, nu poate fi vorba de originalitate, și nu poate fi caracter de compilare, prezența celor scrise în el. Dacă, poate, din neglijența  conducătorului de doctorat, candidatul nu a trecut sursele bibliografice, nu pot  considera  faptul, ca un plagiat. Este regretabil, că aceste acuze  comunistoide, mai persistă în mentalitatea noastră spirituală, dacă de asta o fi vorba, și nu de prostie ignorantă.

Sau de semințele de floarea soarelui, ronțăite de unii neica nimeni, pe marginea șanțului Societății.

Ca să discuți despre doctorat, trebuie, cel puțin, să ai habar cum se obține.

                                                             Onu

„ACESTUI Premier…”

„ACESTUI Premier!”

Insultat mitocăneşte, a început să-i vină demnitatea la cap

Ajunge câtă umilinţă venetică a suportat.

Sunt convins că a făcut-o pentru ca activitatea premierală să meargă în folosul guvernării pe care a smuls-o din mâinile acoliţilor „simulacrului de preşedinte”

.L-am înţeles când a plecat capul în faţa „unuia … numit Baroso”.

Nu a vrut să piardă creditele nerambursabile europene.,

Rămâne de neînţeles pentru mine de ce şi-a sacrificat demnitatea fără să valorifice această oportunitate.

De fapt, pentru mine este evident că infatuarea tinereţii şi-a spus implacabil cuvântul.

Tributar unor sfaturi tămâietoare proaste, devenite posibile graţie înclinării sale către fanfaronadă, s-a înconjurat de „ineficienţa precarităţii profesionale a tinereţii”.

Pentru că, să fim lucizi, tinereţea, dacă n-a trecut prin bisturiul doctorului Ciomu, poate avea virtuţi în serai, nu în guvern..

Oricum, este bine , că a învăţat de la Primăriţa Craiovei, să pună sârma cuvenită, cui se întinde prea mult, insultându-l.

Şi mai cred că tot românul-român, este mândru de Premierul său, şi ar vrea să-l reprezinte eficient, naţional, la Consiliul Europei.

În final, i-aş face o recomandare:

–”Premier al României, poartă-te impasibil,  precum Luna, la zgomotele Pâmântului!”

Onu

Fără chef…

De câteva zile, nu mai am chef de scris. Trăiesc senzaţia inutilităţii. Ba mai mult, a pervertirii a tot ce mă înconjoară.

Nu mai târziu… aseară, când o aşteptam nerăbdător pe Dana Grecu.

Dar spre dezamăgirea mea, şi sper definitivă, am revăzut o făptură duplicitară, setată parcă numai pe răutăţi. Având un invitat deloc dispus să-i accepte incursiunile vădit tendenţioase în politică, a dat-o-n gard, aproape insultându-şi invitaţii, precum orice fiinţă îndărătnică.

Am vaga senzaţie că lucrează la comandă.

Ba cu Ponta, ba cu Iohannis, cu oscilaţii evident brutale.

Ca un jurnalist ce se doreşte chipurile neutru faţă de consumatorul de informaţii, indiferent de calitate.

Ceea ce mă deranjează în percepţiile mele este faptul că o credeam cu personalitate, dar nu poţi avea personalitate cu un creier manipulat sau cu o încăpăţânare dusă la extrem.

Ori…. câtă bunăvoinţă să am, când o văd deficitară de o logică elementară?

Doar un exemplu, bogat în conotaţii.

Ea nu poate lega două vorbe, fără trimitere la Băsescu. Aseară, un invitat i-a şi reproşat faptul respectiv.

Ori, s-o ţii aşa langa, ba să te şi mai lauzi că l-ai şi votat prima dată, aduce cu un sado-masochism sau cu spovedania  că ai avut sifilis din dragoste, dar te-ai vindecat.

Deseori, mă întreb, dacă, în calitate de invitat, aş avea răbdarea să-i suport insistenţele aberante, fără să nu o reped.

Sau…poate… i-aş răspunde într-un absurd mai penibil ca al ei.

Cum?

Nu ştiu, nu văd altul asemenea.

Sunt prea revoltat!

În ştiri, ca şi în literatură, caut să mă regăsesc, cu bune şi grele.

Onu

Undeva, departe…

Undeva, departe…

Hăt in virtual

O fată aparte a alunecat.

Cunosc suferinţa,venită ca un val ,

Ce totul umbreşte, în spaţiul personal

Devenit spital.

încerc, dragă amică

Clipa-ţi înviora

Prin ce stiu că-ţi place…

Rima!

Şi, ca sigur să fiu,

Din Heine transcriu…

“Pe aripi de melodie”

             *

Pe aripi de melodie,

Iubito, cu mine să vii,

Un mândru tărâm mă îmbie

La Gange-n vrăjite câmpii.

            *

Acolo-aureşte-o grădină

Sub luna fără de nor

Şi lotuşii-aşteaptă să vină

Surioara de care li-e dor.

            *

Şi cată spre stele pereche,

Râzând, micşunelele mii

Iar rozele-şi spun la ureche

Miresme de basme târzii.

             *

În salt vin gazele uşoare,

Se uită cu ochiul lor blând;

Se-aud când încet, când mai tare,

Şuvoaiele fluviului sfânt.

               *

Acolo afla-vom odihna,

Sub palmierul rotat,

Sorbi-vom iubirea in tihnă,

Un vis cum noi n-am mai visat.

(HEINE)

           Onu

 

Ochi sori…

În staţia de tramvai,

Doi ochi, deschişi la culoare, mă privesc

Zărindu-i  frumoşi cum sunt, simt că îmi plac, dar nu desluşesc

De unde, şi când , mi-au apărut în drum…

Cugetul nedumerit de apăsare

Se zbate, pasăre închisă în colivie

Neştiind, ce i se întâmplă .

Brusc, ochii cu zâmbet larg, îl trezesc.

–„Bună ziua, după o lună ne-am şi uitat?”

„E drept, atunci plângeai,

După sacul de bani pentru RADET, ce îmi plăteai”,

Desmeticit, mi-am amintit, de ochii ei superbi,

Ce mi-au părut cândva, doi sori, luminându-mi clipa cernită de dări.

(Fragment inspirat de vizita în Casa care adăposteşte gânduri)

Onu

Nu-mi mai deschid cont pe Facebook

Nu am cont pe Facebook.

Mi se pare inutil.Mă bătea gândul să-mi deschid şi eu unul, să fiu chipurile, în rând cu toată lumea.

În ultimul timp, mi-am schimbat părerea despre sine.

Asta nu înseamnă că am prejudecăţi.

Ci pur şi simplu, introspecţia personală, mi-a deschis ochii, cum că nu e mare lucru de capul meu, chiar dacă sunt adeptul ideologiei liberale, şi l-am votat pe Preşedintele Iohannis.

Dezamăgirea mea asupră-mi, a început de la votul Senatului de ieri, care nu a încuviinţat judecarea senatorului PSD, Dan Şova, sub stare de reţinere.

Eram indiferent faţă de decizia senatorială, considerând că nu este vorba de împiedecarea desfăşurării actului de justiţie.

Ba între timp, eram fălos cu mine însumi, când am auzit că şi pe nişte postări de pe fb, s-a exprimat o îngrijorare similară.

Nu mai vorbesc de protestatarii de pe stradă, revoltaţi foc.

Mi-am zis, în sinea mea:

Sunt anti PSD-işti ca şi mine, vor demolarea cât mai rapidă a guvernului, şi îi înţeleg.

Azi noapte însă, vrăbiuţa mea fermecată mi-a venit în vis şi mi-a ciripit.

–„Nu te împăuna, nu ai dreptate. E o manipulare pentru cei de bună credinţă. Am mai zburat şi eu prin Înalturi, şi uite ce am aflat:

–„ Actul de justiţie se poate desfăşura în continuare, fără nici o oprelişte.

Deosebirea este că suspectul rămâne în libertate, şi poate să –şi dovedească mai operativ nevinovăţia.

Pe cât timp, în stare de reţinere, este probabil privat de libertatea de a-şi aduna probele care să-l dezvinovăţească.

Cu alte cuvinte, după ce am auzit şi eu prin zone crepusculare, mai apropiate de înţelegerea supremă,

Senatul a contribuit , prin măsura luată, la o mai operativă desfăşurare a actului de justiţie, care oricum se desfăşoară corect în Ţara noastră.

Ia imaginează -ţi tu, că dacă eu nu eram vrăbiuţa ta vrăjită, să încerc să te luminez, cum gândeai în continuare?

Sau poate te găseam lângă protestatarii din stradă, care săracii n-au nici o vină, dacă nu-i ajută mintea.

Ca şi pe tine, de altfel!”

Recunoscător, am vrut să o sărut pe ochişorul ei gălbui, dar sprinţară cum îi este firea, s-a eschivat, şi a dispărut.

Încă nu sunt convins că are dreptate, dar ciripiturile ei au o logică de bun simţ.

Astfel, mi-am recâştigat încrederea în Parlament, şi voi vota în continuare, pentru că avem nevoie de EL, societăţii omeneşti îi trebuie un echilibru, care nu îi poate dăuna.

Fie şi în momente „aberante”, ca în cazul Şova.

Onu

 

Glumeţi

Gluma e ceva uşor.

Nu cere cuget sau faptă.

De-aceia-i obicei naţional.

Cu sau fără vre-un motiv

Din spate-n faţă,

I-o mitocăneşti oricui.

Iar cum hazu-i calitate

Şi tot omul îşi doreşte ce nu poate

Îl cumpără, zi şi noapte,

În varii forme deşucheate.

Aşa s-au născut fără veste show-uri

De prin lumi bogate, copiate,

Şi ca orice plagiat

Îs vietate fără cap.

Că se râde, nu e rău.

Devine regretabil timpul ratat,

Ca şi faptul, că de glume când  te ţii

Nivelul de trai sănătos

Se cam duce pe pustii,

Oricâte moaşte-ai fi pupat.

Vaaai…, să nu fiu exagerat,

O soluţie-ar mai fi

Diaspora s-o fi-ngroşat!

Onu

Aş….

Motto: ”Rău cu rău, dar mai rău fără el”-Proverb neaoş.

Aş scrie dar nu am nici un chef.

Sindromul spaimei de câini, parcă s-a dizolvat.

Victoria lui Iohannis,mi-a produs bucurie, dar şi un gust amar.

Mi-a dovedit, că am prejudecăţi.

Spre pildă, unul din vecini, are în curte, o haită gălăgioasă de câini.

Şi care, de câte ori treceam pe lângă poarta lui, parcă te rupeau, cu lătrăturile lor.

Deseori, ocoleam curtea vecinului, să nu cumva să scape vreunul, să mă facă praf.

Aşa se face că marcat de lătrăii vecinului, am stat cu frica-n oase pentru victoria lui Iohannis.

Dar se vede treaba, că vagabonzii Capitalei, încă nu au fost strânşi prin ogrăzile lor citadine, de către miloşii ocazionali, transformaţi adhoc în iubitori de lătrătoare. Dar în ţară? Că nu doar bucureştenii l-or fi ales?

Victoria lui Iohannis, este axiomatică.

De ce oare mă temeam de efectul canonadei anteniste asupra viitorului Preşedinte?

De ce nu s-a descurajat el de toată hărmălaia împotriva lui?

E ceva ce mă râcâie, şi nu-mi pot explica.

Să fie EL, cel aşteptat, şi meritat de români?

Onu

P 90, Decepţie !

Azi, la Dana Grecu, un invitat, a cuvântat .Fiind vorba de faptul ca Ion Iliescu nu-l cunoaste pe unul X, concluzia glăsuitorului a fost: „Dacă dl Iliescu, nu-l cunoaşte pe dl X, este clar că dl X nu afost membru PCR.

Stupefacţie generală. Profesorul Ilie Şerbănescu, oripilat, s-a luat cu mâinile de cap. Tipul cu „spiritul psdist”, şi-a dat seama că şi-a spurcat blazonul, şi fâstâcit, a mormăit că a glumit.

Oricum, un partid cu asemenea personalităţi, la 25 ani de la revoluţie, să mai vorbeşti astfel, pare cel puţin simptomatic. Acum îi inteleg pe acei care dispretuiesc PSD-ul.

Cu asemenea umplutură, ce partid mai poate fi ăsta?

L’Antenne trois!

Nişte glumeţi de la Radio France, iar ne-au persiflat, făcându-ne cerşetori.

Dacă nu cumva am înţeles greşit.

Cu asemenea specimene, precum cel vorbit mai sus, cum să nu fim batjocura unor măscărici francezi, sau ce-or fi ei?

Dar ce, btjocura fără nici o noimă, şi jenă, căreia îi este supus Iohannis, nu are ceva din puşlamalâcul circarilor francezi?

Pentru asta, nici nu pot fi măcar arătaţi  cu degetul.

Cât priveşte sloganul lui Iohannis:

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT!

Este tot ce poate fi mai benefic pentru fiecare dintre noi.

”Lucrul bine făcut!”,

vă imaginaţi aşa ceva la noi?

Onu